3,955 matches
-
o sun pe Lee după-amiază și să aranjez cu ea să vină să o vadă. Gândul m-a umplut de entuziasm. Avea în sfârșit un sens, era un pas înainte în viața mea. Frunzele îmi foșneau sub picioare. Mi-am adâncit mâinile în buzunarele de la jachetă și mi-am îndreptat umerii pentru prima dată, auzind cum trosnesc vertebrele din zona gâtului și coloana cum se destinde. Voiam să merg până la cel care dormea dus sub copaci și să văd dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze și dinți și limbă. M-am auzit țipând, de parcă aș fi fost străină de mine. Mă ținea strâns de pulpe, ca și cum aș fi încercat să scap. Mi-am înfipt mâinile în părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Și-a făcut apariția în dreptul ușii, deja posomorât. Când m-a văzut, stând în fața soției lui, evident ieșită din decorul livingului său dichisit, în blugi și geaca mea de piele, cu cizmele de piele pe taburet, starea i s-a adâncit și mai mult, trasând urme adânci pe frunte și de-o parte și de alta a gurii. Sprâncenele i s-au împreunat. Ce caută ea aici? a spus către soția lui. Nu-și dăduse jos haina. Era din vicuna neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
trecut peste câteva picturi lipsă; poate că s-au prins de alte picturi sau poate au fost zgâriate. Oricine acceptă mici pierderi. Nimeni nu avea să observe că lipsesc tablourile. Cearcănele negre de sub ochii lui Harriet păreau că s-au adâncit. —M-am întrebat de ce vrei să regizezi furtul, am continuat, dar după aceea mi-am adus aminte că la deschidere Shelley mi-a spus că vrea să facă inventarul în câteva săptămâni. De obicei asta nu se întâmplă decât prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Parcă Cel de Sus, El însuși, îi încercase credința cu o anumită compasiune. După această întâmplare, Noah începu să scrie textele celor cinci cărți ale lui Moise cu un toc simplu, pe hârtie obișnuită. Dar pe când scria el așa, concentrat, adâncit în apa literelor, se auzi în aer un susur. Tocmai scrisese: LA ÎNCEPUT, DUMNEZEU A FĂCUT CERURILE ȘI PĂMÂNTUL. Aceste cuvinte mărturiseau un adevăr: că Dumnezeu era un Dumnezeu creator. Tocul zbura pe hârtia simplă. Susurul auzit se transformase parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să impună atenție. Cine ar fi putut să-și închipuie că oamenii pe gheață deveneau mult mai sălbatici decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate șnururi putea fi luat drept costum de carnaval. Avea un chip împietrit de concentrare sau mai degrabă de frig și de beție, trăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
voce care umbla lăsând umbre peste tot: în pat, pe masă, pe scaune, peste șifonierul cu oglinzi de lângă fereastră. Natanael își amintise că mai auzise această voce cu umbre. Când? Cine îi vorbise așa? O voce cu profunzime. Tua își adâncise capul în pernă. Când Natanael îl luase în mâini simțise greutatea lui neobișnuită, ochii se închiseseră, încrețind pielea din jurul lor într-o mătase veche. Părul îi devenise neobișnuit de rece, părăsit de căldura capului. Numai restul corpului mai era moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
făcuseră să rătăcim pe cărări neluminate. Ceva ne spunea că numai în fața propriei imagini omul putea îndrăzni să ia o atitudine pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Am aflat că grotele despre care pe timpul profesorului Anelli (1938) se credea că sunt adânci de șapte sute de metri, în realitate erau și mai profunde și nimeni nu putea spune cu certitudine nici în ziua de azi cât de adânci erau. Una după alta, grotele ne arătau tot ce se crease în lume cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
la ceafă și-i priveam de foarte aproape ochii mici, alungiți. O clipă, ochii aceștia plini de o suferință întunecată mă priviră, apoi, probabil, neputând să-și rețină lacrimile zgârcite de bărbat, se ascunseră după pleoape în timp ce între sprâncene se adânci o cută îndărătnică. Imediat ce ochii i se închiseră, auzii un glas necunoscut, tânguitor. - Vadimă Tuă Dragul meuă Tu singur-singurel mă crezi. Și pentru prima dată, simțind cum mâini puternice de bărbat mă prind pe după umeri și mă strâng, pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
recuperați cât mai rapid. Cristi începea să-și amintească. Seara petrecută la terasă, urmărirea în noapte a suspectului și incidentul de pe aleea din parc. Încet, în mintea lui se făcea lumină. Vă las să vă odihniți, spuse medicul, văzându-l adâncit în gânduri, dacă puteți, e bine să dormiți cât mai mult. Mâncare și somn, asta vă trebuie acum. În somn, organismul se vindecă cel mai bine. Ne revedem la vizită! După ce medicul plecă, în salon intră din nou asistenta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asume riscul. Trebuia să plece de acolo, să-l îndepărteze pe Simion Pop de acel loc. Și așa, bătrânul se apropiase prea mult de taina Muntelui Rău. Dacă se întâmpla ceva cu el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care nu încăpea mai mult de o mașină, șerpuia pe coasta muntelui. Pohoață conducea cât de repede putea, având grijă să țină mașina pe drum. Simion se ținea cu o mână de mânerul de deasupra portierei, privind prin parbriz. Era adâncit în gânduri. Nu știa de ce îl luase Godunov pe ginerele său și se temea de ce era mai rău. Domnule comisar! îl făcu atent Vasilică. Vine o mașină din față. Îi văzui farurile printre copaci mai adineauri, spuse el, observând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În zori odaia Maestrului (În care izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crîșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adînci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază avu În față manuscrisul cu tema biblică din titlul său Drumul În Canaan, transcris de mîna sa cu slove mari. După care luă exemplarul masacrat al manuscrisului și-l azvîrli Într-o sobă impunătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În vechile documente despre satele răzășești Filipeni și Fruntești nu se face nicio referire la cei care prelucrau și modelau fierul, deși ni se spune de „drum de care”, bătut și adâncit. Pentru satul Lunca este menționată fierăria lui Manole Căldăraru la 1870 și a fratelui său Dumitru Căldăraru, fiind amintiți și la 1891.47 Alți fierari în Lunca au fost Gheorghe Cararău, Lupu Bucătaru (venit de la Ruși - Ciutea, comuna Letea Veche
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de felinarele de la Puerta del Ángel. O figură se contura Într-un crîmpei de umbră Întins peste caldarîm, inertă. Slaba clipire de chihlimbar a jarului unei țigări i se reflecta În ochi. Era Îmbrăcată În culori Întunecate, cu o mînă adîncită În buzunarul jachetei, cealaltă Însoțind trabucul care Îi țesea o pînză de păianjen din fum albastru Împrejurul profilului. Mă urmărea În tăcere, cu chipul ascuns În contralumina felinarelor. Rămase acolo preț de aproape un minut, fumînd cu nepăsare, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cavernos și sinistru, diferit de acela pe care mă Învățasem să-l consider a doua mea casă. Ajunsei În partea din față a apartamentului, ce dădea spre piață. Sera lui Barceló mi se deschise dinainte, deasă și impenetrabilă. M-am adîncit În desișul de frunze și de ramuri. Pentru o clipă, mă asaltă ideea că, dacă străinul fără chip se infiltrase În apartament, probabil că acela era locul pe care și-l alesese ca să se ascundă. Ca să mă aștepte. Mai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
muzicală la scară industrială. La o rotire a Încheieturii, mecanismul țăcăni ca măruntaiele unui automat și văzui pîrghiile și suporturile lor alunecînd Într-un balet mecanic uimitor, pînă cînd blocară poarta cu un păienjeniș de bare din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici la Banca Spaniei n-au așa ceva, am comentat impresionat. Pare ceva coborît din Jules Verne. — Kafka, nuanță Isaac, recuperînd opaițul și pornind-o către adîncurile edificiului. În ziua cînd vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Am luat pachetul pe care eu Însumi Îl pregătisem cu o seară În urmă, două Rilke-uri și un eseu apocrif, atribuit lui Ortega, pe tema etapelor și a profunzimii sentimentului național, și i-am lăsat pe Fermín și pe tata adînciți În dezbaterea lor despre obiceiuri și cutume. Era o zi splendidă, cu un cer albastru de sărbătoare și cu o briză proaspătă ce mirosea a toamnă și a mare. Barcelona mea preferată a fost dintotdeauna cea din octombrie, cînd sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aflați ce-i Înăuntru. Doña Aurora mă privi pieziș. — SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc, exhalînd suflul fetid și viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă. Am zărit ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aparentei sale splendori, Regele-Soare nu deține mijloacele de a rivaliza cu Provinciile Unite; în 1685, data revocării Edictului de la Nantes, venitul pe cap de locuitor în Amsterdam este de patru ori mai mare decât cel al parizienilor, iar decalajul se adâncește și mai mult odată cu plecarea protestanților din Franța. Lumea se schimbă: Bruges nu mai e decât un oraș secundar; Anvers este o periferie a Amsterdamului; Genova continuă să decadă, la fel ca, de altfel, întreaga Lombardie, exclusă încet-încet din principalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
urmă cu douăzeci de ani bancherii protestau atunci când 30% din venitul unei familii erau luate în calcul pentru rambursarea datoriilor, în 2006 ei consideră că un nivel de 50% este perfect tolerabil. Pe de altă parte, o adevărată prăpastie se adâncește mereu între cei mai bogați dintre americani și restul populației: în 1975, venitul a 0,01% dintre cei mai bogați îîn principal, actori ai piețelor financiare) era de 50 de ori mai mare decât salariul mediu al unui muncitor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
libertate, Nu puteau face altceva, Așa e, domnule primar, într-adevăr nu puteau face altceva, Spuneți-i secretarei mele să mă anunțe când e mașina la ușă, Da, domnule. Primarul se rezemă de spătarul scaunului, așteptând, cu ridurile de pe frunte adâncite din nou. Contrar prezicerilor celor rău prevestitori, nu se întâmplaseră în aceste zile nici mai multe furturi, nici mai multe violuri, nici mai multe asasinate decât înainte. Părea că, în cele din urmă, siguranța orașului nu se resimțea deloc din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
totul figura. De câteva momente, noul venit se apucase să se Învârtă prin mijlocul mulțimii, agitând un săculeț În care aduna banii pe care mulți se zoreau să Îi ofere. Dante observă că se ținea departe de dânsul, cu capul adâncit În glugă, ca și când s-ar fi temut să Îi Întâlnească privirea. Poate pentru că pe chipul lui se putea citi, probabil, limpede perplexitatea, se gândi el. Între timp, ritul expunerii Fecioarei părea să se apropie de final. Relicva Își Închise Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și caută lumina, pe lângă cei mari la care ai făcut trimitere. Despre unii am vorbit, pe vremea aceea. Despre alții, Însă, nu era prudent să o facem, nici măcar pe pământul Franței. - Dar aici, la Florența? - Poate. Dante simți că se adâncea pe o potecă alunecoasă. - Ce părere ai, așadar, despre ceea ce tocmai am văzut? Întrebă el ca să schimbe subiectul. - Ceea ce am văzut... Ești sigur că am văzut amândoi același lucru? - Cu siguranță, ochii noștri sunt diferiți, așa cum ne sunt și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]