7,295 matches
-
Autor: Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1529 din 09 martie 2015 Toate Articolele Autorului Sunt atâtea feluri de tăceri care ne înconjoară, acoperind taine pierdute, la care nici nu pot să mă gândesc, dar, mi-am lipit de albii, luminați, mesteceni fruntea, simțind din glasul sevei cum ramurile-mi cresc. În nori neobosiți, mi-am agățat, biruitor, privirea, lăsând-o să danseze deasupra a tot ce este pământesc, pe când tăcerea aburită a ploilor mi s-a lipit de gânduri
TĂCERI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1529 din 09 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353506_a_354835]
-
Nastea Oană și nepoata ei Marina Hușului. 4. Davidești - atestat documentar ca fiind așezare umană în 1640, își trage numele de la stăpânul locului, David, căsătorit cu nepoata vornicului Oană. Este poziționat geografic acolo unde pârâul Cotroceni își varsă „poveștile” în albia pârâului Cârligați, afluent pe dreapta a pârâului Sărata. 5. Căpotești - situat pe valea pârâului Buzești - afluent pe dreapta pârâului Sărata, este atestat documentar prin înscrisuri vechi ce-l menționează la anul 1555. Își poartă numele, încă de atunci, după stăpânul
VATRĂ DE ISTORIE ŞI CULTURĂ – de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1620 din 08 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352722_a_354051]
-
votat o lege care prevede drepturile copiilor de origine Aborigeni. 3 Cu toarte acestea, o parte din ei trăiesc până în ziua de azi în condiții de primitivitate și doar o mică parte au adoptat viața civilizată, învățând la școli împreună cu albii.De asemenea maturilor li s-a dreptul de a ocupa servicii publice. În Parlamentul Australiei sunt doi deputați Aborigeni. Unii au ajuns să fie proprietari de hoteluri,cazinouri și galerii. Una din problemele deosebite ale Aborigenilor, în special din rândul
ABORIGENII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354453_a_355782]
-
dovezi arheologice remarcabile ale existenței acestor locuri, cu o vechime de mii de ani. Construit de Guy de Lusignan în 1193, după preluarea insulei de către francezi, castelul se afla inițial pe malul râului Garyllis, care, modificându-și cursul, astăzi are albia la 91 de metri distanță de acesta. Săpăturile arheologice din preajma castelului au scos la iveală dovezi implacabile ale existenței unei biserici creștine și fragmente dintr-un monument bizantin (din secolele X-XI); la începutul secolului al XII-lea, în incinta castelului
LIMASSOL de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 495 din 09 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/354450_a_355779]
-
și toamnele, și iernile). Solar, nemărginit, argintiu, până departe, spre munți, peste pietrișuri. În vecinătatea lui, mă cuprindea un simțământ inexprimabil: eroism, jale, forță, singurătate, o virilitate fără limite și, în același timp, o duioșie strivitoare. Umblam noaptea, prin mijlocul albiei, care nu era prea adâncă, cercetam lesele, puse, de cu seara, pentru peștele mărunt, ce cobora pe firul râului. Țin minte, ca ieri, eram singur, călcam pe stele, pe lună, și leasa era plină de păstrăvi... Toate aceste amintiri tinere
EUGEN DORCESCU, RÂUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1529 din 09 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353692_a_355021]
-
Acasa > Versuri > Ipostaze > PRIMĂVARĂ Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1529 din 09 martie 2015 Toate Articolele Autorului primăvară dimineață lucidă, lucidă, cu muguri în pârgă și cerul nud, în albia zânelor curge lumină din razele soarelui de la sud. munții cu frunți de cezari s-au trezit îmbrăcați în strai înflorit, privesc feciorind tainic izvoare, venind din balade și rit. se-aude un fluier pe dulcele plai, se vede ieșind firul
PRIMĂVARĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1529 din 09 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353684_a_355013]
-
imaginație, chiar și pentru cei nedeprinși cu panorama universului montan, se impune de la început. Văzute de sus, Cheile Dâmboviței - așezate în prispa de azur și semeții celeste a masivului Piatra Craiului din Carpații de Miazăzi, reflectată în undele reci ale albiei râului - ar putea fi ușor asemuite cu o insolită crevașă, o „despicătură” tăiată în răstimpuri de eră geologică de agenții de eroziune în scoarța de calcar, granituri și șisturi cristaline ce se va fi format la începuturile orogenezei și pe
CHEILE DÂMBOVIŢEI ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 236 din 24 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/354082_a_355411]
-
continuare cam aceeași distanță, ca într-o „strangulare” aritmică, ciudată și tainică, suprarealistă. Această ultimă distanță, de la Podul Dâmboviței la Rucăr alcătuiește, ceea ce numim îndeobște Cheile Mici ale Dâmboviței. În sfârșit, parcă istovită de tălăzuiri inexpugnabile care-i dirijează cursul albiei, Dâmbovița se dezmiardă galeșă și țâșnește dintre sânci și pereți înalți de munte („înseninări” cum le spun localnicii), ca-ntre niște mitice „Scylle și Carybde” de-ale locului, intrând în culoarul și depresiunea Rucărului și afluind dezinvoltă și liniștită spre
CHEILE DÂMBOVIŢEI ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 236 din 24 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/354082_a_355411]
-
douăzecilea, dacă nu cumva visul său antropo-demiurgic a ajuns coșmar faustic. Evoluția biologică și a inteligenței umane fără revelația și revoluția interioara, fără înduhovnicirea trupului și a sufletului omenesc este precum un fluviu tulbure și sălbatic, care a ieșit din albie și care se rostogolește grăbit și nestăvilit la vale fără direcție.Trebuie timp și ploaie de har pentru ca albia sufletească a omului să se umple din nou cu duh, pentru ca omul să poată călători mai departe liniștit între malurile curgerii
DESPRE TELEOLOGIE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354216_a_355545]
-
și revoluția interioara, fără înduhovnicirea trupului și a sufletului omenesc este precum un fluviu tulbure și sălbatic, care a ieșit din albie și care se rostogolește grăbit și nestăvilit la vale fără direcție.Trebuie timp și ploaie de har pentru ca albia sufletească a omului să se umple din nou cu duh, pentru ca omul să poată călători mai departe liniștit între malurile curgerii firești spre oceanul de lumină hărăzit de Creator, să devină și să rămână om, om de omenie, cetățean al
DESPRE TELEOLOGIE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354216_a_355545]
-
rătăcite în oglinda lunii și mi-a atins sfoara de mătase pe care urcasem să deznod inima agățată de talpa îngerilor. - Cu bine, femeie de foc! Dă drumul corăbiilor să-ți plimbe lacrimile, pirații se vor îmbogăți adunând perle din albia oceanului tău! Voiam să distrug acele ceasornicului! Mă încuiaseră într-un cadran cu miresme de magnolii și mă botezaseră cu nume nedefinit. Am închis poarta dintre cer și pământ, cu mâna la ochi: - Să-mi trimiți, dacă mai găsești vreo
SĂ-MI TRIMIŢI MAGNOLIILE TOATE! de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 443 din 18 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354624_a_355953]
-
Pe noi ne-a strâns în chingi furtuna Masca-n sine este un motiv Să legitimăm de fapt minciuna Ca pe fiul nostru adoptiv Alții-n urma noastră-au să se nască Fiecare are dreptul să viseze Până intră-n albia firească Lucrurile, o să mai dureze Ai făcut la București o haltă Le vei duce darea ta de seamă Statuia nu se naște fără-o daltă Fără speranță, trudă. Și chiar teamă! Referință Bibliografică: Raport de complezență / Ion Untaru : Confluențe Literare
RAPORT DE COMPLEZENŢĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 570 din 23 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354723_a_356052]
-
oilor, ca să nu se îndepărteze prea mult de căruță. Soarele bătea cu putere pe capul meu, așa că mi s-a făcut o poftă teribilă de scaldă. Am coborât la malul lacului, lângă părinții mei care munceau de zor și luând albia ce nu-i mai folosea mamei, m-am urcat în ea și dând din mânuțe, am ajuns la câțiva metri de mal. Mama, speriată, văzându-mă pe lac, striga să mă întorc la mal, să nu mă răstorn cu albia
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
albia ce nu-i mai folosea mamei, m-am urcat în ea și dând din mânuțe, am ajuns la câțiva metri de mal. Mama, speriată, văzându-mă pe lac, striga să mă întorc la mal, să nu mă răstorn cu albia. Dar eu visam că sunt într-o barcă adevărată și mi-am promis în gând, ca atunci când voi fi mare și voi câștiga proprii mei bani, să-mi cumpăr o barcă pe care să o folosesc la pescuit. De teama
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
teama tatei, care tot îmi repeta de “crucioiul, luna și ceara mamei mele”, înjurătura sa preferată și des utilizată la supărare, mai ales că fusesem invitat expres să ies din apă, dădeam din lăbuțe pe luciul apei, încercând să întorc albia spre mal. Tot aplecându-mă pe marginea ei, aceasta s-a răsturnat și eu: bâldâbâc! în apa lacului, care era mai adâncă decât înălțimea mea. Sigur că am înghițit destulă apă, cât să mă panichez, țipînd din răsputeri și dând
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
să mă mențin la suprafață. Tata a ajuns lângă mine și, dintr-o zmucitură de corp, m-a ridicat din apă la pieptul său. Apa nu era mai adâncă de un metru, așa că m-a scos repede la mal, însă albia de rufe, eliberată de greutatea mea, plutea nestingherită pe baltă. A trebuit ca tata să facă alt efort pentru recuperarea ustensilei din lemn de tei, iar mama, cu o joardă în mână, alerga după mine, cu poalele fustei legate în
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
fi fost o luncă inundabilă, deci mlăștinoasă, iar Roma ar fi înălțimea, ridicătura, colina, pe care oamenii și-au construit locuințe de teama inundațiilor. Este cunoscut că Tibrul se revărsa formând bălți din care pricină nu se putea ajunge până la albia fluviului, de aceea Romulus și Remus au fost lăsați la marginea mlaștinei într-o albie. (Titus Livius, Ab Urbe Condita, p. 11). Tot Titus Livius ne spune că pe locul actualului For roman era lacul lui Curtius, numit așa deoarece
ROMA, LATIUM – DOUA ETIMOLOGII. de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347060_a_348389]
-
care oamenii și-au construit locuințe de teama inundațiilor. Este cunoscut că Tibrul se revărsa formând bălți din care pricină nu se putea ajunge până la albia fluviului, de aceea Romulus și Remus au fost lăsați la marginea mlaștinei într-o albie. (Titus Livius, Ab Urbe Condita, p. 11). Tot Titus Livius ne spune că pe locul actualului For roman era lacul lui Curtius, numit așa deoarece calul acestui personaj istoric și-a salvat stăpânul căzut în mlaștină. (p. 27). Tot de
ROMA, LATIUM – DOUA ETIMOLOGII. de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347060_a_348389]
-
vecinătatea apei așa cum familia este alipită de mamă. Ca și apa, femeia este dătătoare de viață. Deopotrivă, apa și femeia au capricii - ale femeii sunt manifestări sau dispoziții de moment, inopinate, stranii uneori, iar la apă sunt torentele, ieșirile din albii cu o forță neoprită de altă forță până nu se epuizează întreaga energie izbucnită în revărsare. Pentru apă și femeie e greu de croit alt drum decât cel al lor - spațiul și libertatea le mențin în matcă, îndiguirile ori încătușarea
EMIL VAMANU. VIAŢĂ, ADAPTABILITATE, SUPRAVIEŢUIRE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/347105_a_348434]
-
zi de școală a început mai greu decât cu un an în urmă, când mă întorsesem cu caietele pline de cerneală și pătată de rușine . În Toamna lui 1960, când m-am întors de la școală, mami spăla în curte în albia de lemn. Erau rufe peste tot; și în albie și în lighean, care ateptau să fie spălate a doua oară. Pe pirostrii, în curte, fierbea un cazan cu cearșafuri și fețe de pernă, albe. Era cald, cu un soare vesel
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
un an în urmă, când mă întorsesem cu caietele pline de cerneală și pătată de rușine . În Toamna lui 1960, când m-am întors de la școală, mami spăla în curte în albia de lemn. Erau rufe peste tot; și în albie și în lighean, care ateptau să fie spălate a doua oară. Pe pirostrii, în curte, fierbea un cazan cu cearșafuri și fețe de pernă, albe. Era cald, cu un soare vesel pe un cer senin, care mă îndemna la o
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
nu se gândise mai de demult la treaba asta. „Ba nu! Bunicu’ o să-mi facă undiță și o să mă învețe cum se prinde peștele. Ce? Eu nu am grijă de Bătrâna lui?” își schimbă el hotărârea privind supărat în adâncul albiei pârâului. Mulțumit de ideea ce-i venise, se propti cu o mână de bârnele podului și se ridică în picioare. Privi cerul senin, se uită în direcția soarelui și apoi la umbra proiectată pe pod de trupul său firav. „Este
BĂTRÂNA (1) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357163_a_358492]
-
să nu-ți pierzi creioanele și guma! mi-a spus mami când a închis ghiozdanul, după care l-a pus pe scaun lângă ușă. A trecut de câteva ori fierul de călcat peste șortul alb și în seara aceea, în albia mare din lemn, m-a frecat mai să-mi rupă un rând de piele. -Mai încet! i-a strigat tăticu, supărat pentru că rămânea surdă la văicărerile mele. -Lasă că abia mai crește, îi întind oasele! i-a răspuns sigură de
GLORIE COPILĂRIEI VI de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357090_a_358419]
-
Acasa > Manuscris > Lucrari > VREME ESTIVALA Autor: George Baciu Publicat în: Ediția nr. 535 din 18 iunie 2012 Toate Articolele Autorului Caleașca verii se zbenguie pe albia râului. Amiaza cu obrajii roșii a ieșit la scaldă, aproape goală. Pe sub ceafa dealului aleargă un cal cu cerul în șa. Poteca dinspre pădure coboară încet, desculță, când pe lângă umbra fagilor, când pe lângă șoldul caselor pitite sub șindrila negricioasă mirosind
VREME ESTIVALA de GEORGE BACIU în ediţia nr. 535 din 18 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357855_a_359184]
-
și inedit. Defectele îndeamnă la cunoașterea adevărului. Fără ele nu ar fi progres, ci povești ontologice care se repetă. Lipsa păcatului duce la dezumanizare, la sclavie, la transformarea omului într-o substanță fluidă epuizantă, totdeauna determinată. Or, pârâul susură în albia lui mereu altfel, își duce rostul tocmai prin simțul pietrelor și a nisipului peste care trece, când vijelios, când lin, când limpede, când plin de tulburările agoniilor sale. Astfel și omul, ce supus păcatului își caută sensul, își caută biserica
IN BUZUNARUL GÂNDULUI de GEORGE BACIU în ediţia nr. 491 din 05 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357852_a_359181]