5,281 matches
-
de tradiție până aproape de zilele noastre, nu este justificată, dar, așa cum am văzut, nici întâmplătoare. Ea își are temeiul în elementele sugerate într-un fel sau altul de evanghelii. Tradiția a îmbogățit biografia martorului privilegiat al învierii Domnului speculând câteva aluzii risipite ici-colo și omonimia (mai mult de jumătate dintre femeile prezente în evanghelii se numesc Maria). Grigore cel Mare Nu voi stărui asupra exploatării patristice a figurii Mariei Magdalena. Am ales doar câteva mostre relevante. În Comentariul la Cântarea Cântărilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
contopirea celor „trei Marii” într-una singură, furnizând scenariul care se menține viguros în subconștientul colectiv creștin, a fost papa Grigore cel Mare (mort în 604). În două omilii despre evanghelii, 25 și 33, Grigore face pasul decisiv, transformând simplele aluzii sau apropieri semiinocente din Luca și Ioan într-o biografie oficială, ca să spunem așa. Omilia 25 a fost rostită la San Giovanni in Laterano în Joia Mare a anului 591 și are ca temă principală Noli me tangere. A doua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
semn de salut intim nu doar de persoane de sex diferit, ci și de persoane de același sex. În evangheliile canonice există mai multe notații de felul: „Isus l-a iubit” pe cutare ucenic, fără ca expresia respectivă să presupună vreo aluzie erotică. E foarte clar însă că ideologia feministă favorizează interpretarea otova, depistând în gestul lui Isus unul dintre argumentele-cheie ale mariajului carnal între Mântuitor și Maria Magdalena. Reinterpretarea ideologică a datelor canonice A doua strategie de reabilitare și, implicit, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Din punctul de vedere al lui De Boer, e normal ca mărturia ei să fie subliniată, dat fiind că este vorba despre mărturia unei femei într-un context machist. 7. Frica în fața perspectivei morții iminente a „ucenicului iubit”. Criteriul face aluzie la Ioan 21, 21-23: Întorcându-se, Petru îl vede pe ucenicul pe care l-a iubit Isus urmându-L (cel care, la cină, s-a aplecat peste pieptul Lui și a zis: Doamne, cine Te-a trădat?). Văzându-l așadar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
metateza si-/is pare dificilă din punct de vedere lingvistic. În plus, teoria se bazează pe un anacronism, întrucât Flavius Josephus, descriindu-i pe sicarii, vorbește despre situația anilor 50 d.Hr., mult după misiunea lui Isus. 2. „Iscariot” face aluzie la caracterul personajului (etimologie psihologizantă). De fapt, în acest caz, avem de-a face nu cu un supranume, ci cu o poreclă, care poate fi pusă în legătură cu verbul aramean scheqar, „a înșela”. Iuda Iscariotul ar însemna așadar Iuda „Înșelătorul, Mincinosul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să îndeplinească o misiune divină, conferită în chiar momentul alegerii sale „printre cei doisprezece”. Ioan nu se mulțumește aici cu o aluzie. Într-o paranteză exegetică, el dezvăluie cititorilor identitatea personajului vizat de Isus. și o face cu o precizie de funcționar al stării civile, declinând numele complet al împricinatului: „Iuda, șfiulț lui Simon Iscariotul”. Este cea mai completă formă a numelui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
explicație care va intra ulterior în folclorul medieval creștin: Iuda se grăbește să moară înaintea lui Isus ca să beneficieze de milostenia Acestuia 51. Altfel spus, Iuda se judecă singur, devine propriul judecător, gest de orgoliu impardonabil. Origen nu face nici o aluzie la soarta postumă a ucenicului pierdut, nu vorbește nici despre condamnarea lui, nici despre o posibilă salvare. El spune doar că Iuda a avut șansa mântuirii in extremis, după trădare, dar că a luat, pentru a doua oară, decizia greșită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să-l ucidă pe trădător și să-și răzbune în felul acesta Învățătorul. Dar planurile îi sunt dejucate de Pilat. Într-adevăr, în chiar seara zilei în care Isus își dăduse sufletul, căpetenia serviciilor secrete romane, prinzând din zbor o aluzie a lui Pilat, pregătește operațiunea. Iuda e ademenit în grădina Ghetsimani de o seducătoare „agentă” locală și acolo este înjunghiat. Foarte interesantă este și piesa lui Marcel Pagnol, Judas, montată în 1955 la Théâtre de Paris, sub directa supraveghere a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
comis după botez. Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte, pocăința din partea păcătosului, iar pe de altă parte, capacitatea harului de a lucra și de a ierta, bunătatea harului. Aluzie clară la donatiști! Contraargument de bun-simț: ce se întâmplă cu creștinii care au primit botezul de mici, fără să fie conștienți de „povara harului” pe care o duc în suflet? Aceștia sunt excluși de la mântuire, din moment ce mintea lor nu era
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ajuns până la Noe, așa fel încât scrierile care-l aveau drept erou pe Enoh, sau care-i erau atribuite, au putut fi completate cu pasaje atribuite lui Noe”97. Să mai amintesc două lucruri: Cartea lui Enoh este pomenită, prin aluzie, în Noul Testament (Iuda 1,9), iar titlul atribuit lui Isus, de „Fiu al Omului”, trimite la personajul mesianic din secțiunea a doua, „a parabolelor”. * Enoh este un „drept” căruia Dumnezeu, prin îngerii săi, a binevoit să-i reveleze tainele cerești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
socotit, încă de la origine, spurcat. Pentru a se răzbuna, diavolul îl duce în ispită pe Adam cu rodul viei. Interpolarea creștină vizează rezolvarea unui paradox teologic: dacă vița-de-vie a fost blestemată de către Dumnezeu, atunci de ce vinul se folosește în Biserică (aluzie la taina euharistiei)? Iată răspunsul îngerului! În timpul potopului, toată viața a fost distrusă și în primul rând cele patru sute nouă mii de uriași născuți din împreunarea îngerilor răzvrătiți cu femeile pământene. Apa ajunsese de cincisprezece coți deasupra celor mai înalți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pus-o în evidență (Conl. 8,21). De asemenea, adaug că mărturiile luate în considerație vor fi abordate într-o ordine strict cronologică. Mitul în scrierile intertestamentare Așa cum a arătat deja M. Delcor 148, Geneza 6,1-4 nu conține nici o aluzie la cădere și cu atât mai puțin la pedepsirea „fiilor lui Dumnezeu”. Pasajul din Biblie ar fi avut ca scop să explice originea uriașilor, care au fost niște eroi faimoși (avem de-a face așadar cu personaje întru totul pozitive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se adresează Filocalia, socotit singurul responsabil de reușita sau eșecul „lecturii sale practice”. În comparație cu vechile tratate patristice de formare spirituală, care consacră pagini întregi relației maestru - discipol, socotită obligatorie pentru îndrumarea spirituală, în cazul de față, nu se face nici o aluzie la așa ceva. Această „democratizare” a idealului creștin întru desăvârșire este marea schimbare adusă de curentul filocalic 190. Cel de-al doilea aspect care trebuie subliniat este că varianta românească a Filocaliei diferă din multe puncte de vedere de cea a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aduce argumente în favoarea unei mistici creștine de natură practică, și nu doar rațională (ca la Origen și Evagrie). În replică, adversarii săi l-au acuzat că primejduiește unitatea lui Dumnezeu, caracterul Său simplu și transcendența Sa absolută. Ei chiar fac aluzie la diteism și chiar politeism, pentru că, postulând caracterul necreat al energiilor divine, aceasta înseamnă a nu mai recunoaște o delimitare clară între Creator și creație. În Introducerea sa la tratatele lui Palamas, traduse în volumul al VII-lea din Filocalie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
reînnoirea teologiei în peisajul contemporan. 2. Stăniloae a întreținut legături privilegiate, exclusive cu Tradiția oficială, acceptată sau impusă de Biserică, respingând din oficiu orice teologie creatoare, dinamică, riscantă (Origen, Evagrie etc.). În același timp, el nu face decât foarte puține aluzii la Părinții latini (din care, evident, nu a făcut nici o traducere 236). Latinii nu-l interesează! Singura excepție, după câte știu, este Laurențiu de Novae, un sfânt „proto-român” din secolul al VI-lea sau al VII-lea, căruia i-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Biserică, ca un izvor astupat, ar fi din nou deschise tuturor. Ei ne asigură că, prin metoda aceasta, toate dificultățile ar dispărea, dificultăți care nu-i paralizează decât pe cei ce se țin strâns legați de sensul literal al Bibliei (aluzii clare la articolul lui Daniélou). Alții corup adevărata gratuitate a ordinului supranatural, întrucât susțin că Dumnezeu nu poate crea ființe dotate cu inteligență fără să le cheme spre viziunea beatifică (evidentă legătura cu volumul lui De Lubac). Concluzia: înapoi la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la pândă o vreme”... „Da, domnule căpitan” - a răspuns Toader. „Să pornim, copii!”... Aici, Petrică s-a uitat cam lung la ulcica goală și la oala plină, după care a privit cu subînțeles la nenea Mitru. Iar bătrânul a Înțeles aluzia... Mergeam de vreo oră - a continuat ceva mai Înviorat Petrică - În fața noastră era câmp deschis. Cel din urma șirului aproape că alerga, fiindcă altfel rămânea de căruță. La o vreme, au Început să apară pâlcuri de copaci. În cele din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
-ntâmple de pe o zi pe alta. Aici Virgil dădu din cap aprobator, satisfăcut să audă din gura socrului său ceea ce el însuși gândea cu convingere, și privirile i se opriră pe papornița musafirului, care zăcea trântită lângă piciorul mesei. Pricepând aluzia, țăranul zâmbi cu gura până la urechi și scoase dinăuntru o ploscă cu rachiu, din care se și grăbi să toarne în pahare, ca să cinstească în chip de bun venit. Din păcate, la fel ca-n alte rânduri, rachiul socrului Gospodin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de azi. Explicația este că ea suporta cu adevărat greu atât despărțirea de Vasili cât și tristețea mută a celor trei bătrâne. Mă gândesc că poate și noua mea relație cu Gerhard o contraria, deși nu a făcut niciodată nici o aluzie și îl iubea cu adevărat pe tatăl ei adoptiv căruia îi spunea acum Gery cu toată gura și spre marea lui plăcere. Am fost obligați să îi interzicem să iasă din incinta îngrădită cu sârmă ghimpată a spitalului; era extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tare a fuștă... Era clar că nici tatei, ca și mie, nu-i prea plăceau vizitele de lucru. Așa că prefera să mă acuze de depravare moderată, păcat al regnului uman, zicea el, atunci când era în formă maximă, decât să facă aluzie la lipsa mea de apetență față de valorile celuilalt regn: aplaudac. În sinea mea mă pălmuiam însă foarte serios, pentru că nu eram depravat și nici măcar nu făcusem un ideal din sabotarea întâlnirilor de lucru ale tovarășilor de lux. Nu eram ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aranja buclele după ureche, pe frunte sau i le ridica în coc dându-și cu părerea cum i-ar sta mai bine. Am stat destul. Lasă-mă să mă îmbrac. — Întâi trebuie să plătești tributul. Cecilia înțelegând la ce făcea aluzie, își încrucișează mâinile după gâtul lui, îi mângâie obrazul cu obrazul ei, el o strânge în brațe sărutându-se îndelung. — Acum pot să plec? Ai undă verde, îi sărută mâna. Pe cât de mult îi plăcuse Cecilia în neglijeu pe atât
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
puțin actor pentru a influența instanța în sprijinirea adevărului pe care îl susține. — Ai perfectă dreptate. — Am dreptate și când spun că un șofer nu este bun, care în timpul când conduce ține o mână pe piciorul persoanei din dreapta sa, face aluzie Cecilia zâmbind la Matei care ținea mâna pe piciorul ei. Matei, prinzându-se, nu-și retrage mâna ce o strânge de picior motivând: Dacă șoferul este un romantic incurabil i se admite. Știi ceva, Matei. Ție ți-ar fi priit
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
să se gândească la zilele frumoase petrecute în România alături de Matei, dar totuși cu voia sau fără voia ei impresiile acelea îi năvăleau în minte. Unchiul ei de câte ori o vedea în asemenea stare recita din “Călin (file de poveste)” făcând aluzie la asemănarea Ceciliei cu fata din poemul lui M. Eminescu, care îndrăgostită la rândul ei de tânărul care îi dăruise inelul îl chema fără încetare: —“Zburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură”. —Unchiule, iar începi? Știu că
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
mania grandorii și cu închipuitele rapturi ale muzelor, le accentuează sărăcia. Astfel, cu peste un secol mai devreme, în 1660, John Dryden publica unul dintre cele mai teziste și mai plicticoase poeme din istoria literaturii universale, Astraea redux (titlul face aluzie la steaua care își înnoiește, o dată cu întoarcerea suveranului din exil, strălucirea pe care o cunoscuse la nașterea acestuia). Pe scurt, este vorba despre un encomion deșănțat al monarhiei lui Carol al II-lea într-o epocă a Restaurației în care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mărturisește, cu sfâșietoare candoare, că "ura cea neîmpăcată" pe care o nutrește față de postelnic îi vine "mai mult din prevedere". Ne amintim, firește, ce ne învață imbatabila zestre paremiologică autohtonă, anume că "prevederea este mama înțelepciunii". Abia acum înțelegem că aluziile lui Filimon sunt cu bătaie lungă: fata banului C... nu este numai cuminte, ci și coaptă la minte. Diferența dintre cele două romane, scrise, nu uitați, la distanță de aproape un mileniu, transpare încă mai elocvent în episoadele evocând frumusețea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]