1,512 matches
-
motivele "reale" pentru care l-a înșelat femeia iubită, dar și cu spaima că adevărul, odată aflat, i-ar distruge pofta de viață, și așa destul de anemică. Curajul îl părăsește însă imediat ("voia orice, numai adevărul nu. Îi trebuia o amăgire ca să poată trăi" ne avertizează naratorul), iar călătoria în timp își păstrează caracterul terapeutic, aducând cu sine doar o vagă prefacere la nivelul discursului, sortit să umple "golurile" narative din text cu pasaje mai mult analitice decât evocatoare. Schimbarea se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ordinea neutră a termenilor în desfășurarea funcțiilor sintactice poate fi tulburată; numele predicativ trece în fața verbului copulativ, odată cu reliefarea sa printr-o intonație particulară, care-i devine marcă specifică. În aceste enunțuri, subiectul (subiectiva) se situează după verbul copulativ: „O amăgire e că le-ai cuprins, Oricât cu fapta te-ai deprins.” (L. Blaga) II. RELAȚII DE DEPENDENȚĂTC " II. RELA}II DE DEPENDEN}|" Imanent organizării și stabilității enunțului verbal sau verbal-nominal, nucleul predicațional se impune ca centru al dezvoltării de câmpuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în oraș cu mine.” (M. Eminescu, P.L., 74) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" Sub aspect semantic, în legătură cu poziția sintactică a termenului mediator, complementul sociativ exprimă: • asocierea (neasocierea) la subiect în desfășurarea activă a acțiunii verbale: „Am deplâns împreună cu bravul meu amic amăgirea vieții lui întregi.” (I.L. Caragiale, III, 203), A pregătit concertul fără ea. • asocierea (neasocierea) la complementul direct: „ -Da’te mătură Tazlău, domnișorule, ca pe-o așchie, cu cal cu tot, răspunse moșneagul...” (C. Hogaș, 274), L-a întâlnit fără ea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posturile de controlori s-au suprimat două și se va înființa încă un subinspector, pe lângă ceilalți șapte...” (I.L. Caragiale) • complementul (direct, indirect, de agent): „... Mai mult poate decât familia, care pe lângă bucurii i-o fi adus și multă suferință și amăgire, aceste flori îl țineau pe bătrânul horticultor legat definitiv de viață.” (M. Preda, M. Sg., I, 63), „Avea inteligență vie, caracter de bronz, temperament de erou; pe lângă acestea natura-l înzestrase cu un talent de orator de o putere irezistibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Observații: Când se realizează prin adjective pronominale relativ-interogative sau nehotărâte (oricine, orice), identificarea este doar parțială: „Care limbă e-ndestul de bogată, ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri?” (M. Eminescu, P.L., 77) sau nedeterminată: „Socot că orice frumusețe prilej de amăgire statornică este.” (L. Blaga, 377) • a cadrului situațional (spațial și temporal, mai ales): „Cerul se dăruiește apelor de jos.” (L. Blaga, 82) • a autorului: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ”. (L. Blaga, 303) • a raportului (spațial
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mulți, mulți alți scriitori, au conceput sau li s-au năzărit lucruri și lumi ciudate pe care apoi le-au plăsmuit în opere literare. Unii au fost considerați utopici; mai demult minunile îi catalogau drept vrăjitori, în prezent vânzători de amăgiri sau scriitori de SF375. Dar întotdeauna, ca și un fragment muzical, ca și imaginile peliculelor lui Hitchcock de exemplu, ele trezesc sentimente (resentimente prin neînțelegere) față de aceste zone incredibile. Teama, admirația, stranietatea, extazul, paralizarea oricărei reacții, șocul psihic sunt cuvinte
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Lumea aceasta mirifică parcă se îmbină cu basmele populare. Până și vrăjile par asemenea. Zânele "cunoșteau puterea descântecelor, a pietrelor și a ierburilor și datorită acestora rămâneau tinere frumoase și bogate după bunul lor plac". Totul pare în descrieri o amăgire: "lacul în care păruse că se azvârle cu el nu era altceva decât o vrajă pe care o născocise mai înainte Merlin pentru ea în locul în care apa părea anume mai adâncă se aflau case frumoase și îmbelșugate în preajma cărora
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cei care l-au înrâurit pe Moise în inițierea sa egipteană. Înțelepciunea antică și textele lui Platon conduc spre adevărata esență a lui Dumnezeu, adevărul pur religios, nemodificat, o flacără a illuminării divine 562. Esența lor poate ridica discipolul deasupra amăgirilor rațiunii în înțelegerea Spiritului Divin. Profeții egipteni, adepți ai gândirii divine anticipaseră întruparea în om563, venirea lui Cristos. Magie și ocultism. Ritualul nu poate exista fără ca mediumul să ridice energia rugăciunii creștine sau a altor religii înspre eter. Mediumul extrage
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
te-ntreb de unde vii și unde/ Te duce ne-nțeleasa ta menire:/ Tu ești un strop etern de rătăcire/ Pe care-n veci nu-l voi putea pătrunde.// Dar sunt în noi asemănări profunde,/ Că orice-ai fi și-n orișice- amăgire/ Te duce goana ta spre fericire,/ Același om într-amândoi se-ascunde.// Visezi și tu în clipe mai senine/ Și chinuit de setea de mai bine,/ Îți sorbi încet paharul de otravă...//...și trec și eu prin clipe nourate/ Când
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
acuzație adusă de Platon literaturii, acuzație la care Philip Sidney și Samuel Johnson răspund că niciodată literatura n-a pretins că ar fi adevărată în acest sens îngust al cuvântului *1 și deoarece păstrează această rămășiță din vechea acuzație de amăgire, cuvântul îl mai poate încă irita pe scriitorul serios de romane, care știe prea bine că literatura este mai puțin surprinzătoare și mai tipică decât adevărul. În legătură cu povestirea lui Defoe despre doamna Veal si doamna Bargrave, Wilson Follett face observația
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
este considerat simbolul speranței, în acest afiș electoral, în contextul politic românesc este reinterpretat drept culoarea minciunii. Metamorfoza speranței în minciună este obținută nu doar prin discursul publicitar electoral al Alianței împotriva PSD-ului, ci și prin imaginea convențională a amăgirii, asociată oricărui ambalaj. Cromemul /portocaliu/ (Chevalier, Gheerbrant [1969] 1994: 122), metonimie a Alianței D.A. și simbol al echilibrului, devine culoarea adevărului. Dimensiunea ocupată de fiecare dintre cele două cromeme în geografia imaginii este sugestiva în reprezentarea nonverbală a conceptelor de
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
propriei persoane. Departe de violențele brutale ale iubirii-pasiune, iubirea se naște în acest caz dintr-un timp trăit împreună, dintr-o construcție. Lecția lui Lucrețiu: iubirea nu este un dat, ea se construiește. Și departe de ficțiunile sociale sau de amăgirile comunitare. În tandrețea unei complicități elaborate în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIVtc "XIV" DIOGENE DIN OENOANDA și „bucuria
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a fi (ca semnificațieă. Fiecărei vârste Îi este specific un anumit Eu, care dă nota personală individului respectiv, ca aparținând unei anumite vârste cronologice. Copilăria este considerată ca fiind imaginea inocenței. V. Hugo spunea: „Copilu-i pur, iar omul e cu amăgiri deșarte”. Această imagine a copilăriei este rezultatul proiecțiilor noastre afective asupra copilului. El are o semnificație morală, prin grija și iubirea cu care Îl Înconjoară și Îl ocrotesc părinții săi. Adolescentul este imaginea neliniștii. El nu mai este copil, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ajunge să mintă, slăbită fiind de întunericul patimilor, iar binecuvântarea lui Dumnezeu nu mai odihnește asupra acestuia. Păcatul dezbină, împrăștie și tulbură pe om, pe când Duhul cel Sfânt sălășluit în el pacifică, adună, liniștește. Păcatul obosește, îmbolnăvește, omoară; însemnă o amăgire, o pierdere, un eșec, o cădere din starea de iubire a lui Dumnezeu și a semenilor. Are urmări nefaste atât asupra relațiilor dintre om și Dumnezeu și dintre om și semenii lui, cât și asupra relațiilor dintre om și universul
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
existența precară și aspirația către mirajul titlurilor nobiliare. În octombrie 1912 devine șef de cabinet la Ministerul Lucrărilor Publice, funcție pe care o deține până în ianuarie 1914. În „Viața românească” din martie 1913 i se tipăresc încă trei poezii: Grădinile amăgirii, Întoarcerea învinsului și Mărturisire. O altă poezie, Dregătorul, va apărea în „Flacăra” din mai 1916. În această perioadă desăvârșește nuvela Remember, pe care o publică mai întâi în „Viața românească” (august 1921), lucrând totodată intens la romanul Craii de Curtea-Veche
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
apă, luând din când în când din rezervă, din recipientele aliniate de-a lungul peretelui, și vorbeam necontenit, aproape că strigam, silindu-mă să fiu indignat, vrând parcă să mă conving singur că acea cădere luminoasă nu era decât o amăgire datorată tensiunii. — Știi la ce mă duce cu gândul viața noastră? La samuraii din ultimul război, care se ascundeau în junglă și continuau să se bată și după cincisprezece ani de la terminarea luptelor! Nu, e încă și mai rău. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
erotică, Prezență, Blaga Își exprimă dorința cum nu se poate mai firească de a vedea făptura celei dragi “oriunde și oricum”. Există totuși un amendament, nemărturisit pe de-a ntregul și doar subînțeles din această ciudată dar asumată prezumție: “chiar amăgire dacă ești, ce cîntecul mi-l bei...” Căci frumoasa poetului pare să facă parte din acea specie intangibilă care Îndeamnă doar la un “jaf imposibil”. Motiv pentru care, poezia fiind, fără doar și poate, și o sublimă răzbunare a soartei
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
nici prețăluit, nici tezaurizat. Cu el se măsoară doar regretul nostru și poate o anume revoltă Împotriva atitudinii miloage În care ne complacem În fața frumuseții, care, cum spune Blaga, " Îndeamnă la un jaf imposibil": "Socot că orice frumsețe prilej de amăgire statornică este. Te ispitește. Vrea-n stăpânire s-o iei. Deși e departe de tine ca o poveste." Toată tensiunea și Încrîncenarea poemului este prinsă În tristețea remarcii: doar o monedă, tristețe asemănătoare cu aceea din altă strofă alegorică a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
situație. Salutul lui Nunez, care e adresat locuitorilor văii, este de fapt politicos și sincer. Totuși, în cazul în care sintagma "foarte politicos" încă ține de perspectiva interioară a propozițiilor precedente, atunci politețea accentuată este o prefăcătorie, un truc pentru amăgirea orbilor în privința adevăratelor intenții ale lui Nunez. Există o problemă de demarcație similară într-un pasaj-cheie de la finalul poveștii. Nunez a reușit să scape din valea orbilor. Epuizat, acum se odihnește pe o creastă a munților care împrejmuiesc valea: Din
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Pentru Nietzsche, absurdul este spațiul libertății: moartea divinității ne lasă într-un spațiu liber, unde să ne manifestăm voința noastră liberă, ne face supraoameni, capabili să ne inventăm sensuri. Pentru Cioran, un astfel de eroism are la bază o puternică amăgire, o iluzie romantică. Supraomul și Mitul Eternei Întoarceri sunt niște iluzii necesare vieții. Viața, pentru Cioran, are numai o valoare relativă și limitată, se justifică numai în umbră și în așteptarea morții. Viață este, in concepția lui Cioran și a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
piardă mințile decât să simtă o plăcere. Chipul lui Cioran nu are nimic senin, poate doar o nostalgie după frumusețea sfinților. Dacă lumea se face suportabila uneori pentru Cioran, le-o datorează efuziunilor mistice, care îl pot apropia de "o amăgire de absolut", însă, "când ai devenit incapabil să simți, nu zic o tranșă, dar măcar o umbră de tranșă, la ce bun să alergi după ale altora? Am trecut pe langă extaz, ba chiar l-am cunoscut (...), însă în felul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau să pier. Toți cei care pier sunt mântuiți. A pieri este formulă tainica a mântuirii"64. MELANCOLIA, MOARTEA, SINUCIDEREA, URA DE SINE "Cu gândul că există sinucidere, am putut suporta viață și m-am simțit liber." (E. Cioran, Cartea amăgirilor) Nu spune nimănui, dar iubesc viața." (Cioran, Silogismele amărăciunii) Homer a adus în scenă pe cel dintâi melancolic în personajul Belerofon spune Pascal Quignard: "Urât de zei, întotdeauna singur, el rătăcea prin șesul Aleison, cu inima distrusă de tristețe, ferindu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mai aveam nimic de învățat, mi-am părăsit studiile și m-am apucat să împărtășesc lumii întregi descoperirea mea cea mai nemaipomenită"9. Unică și ireductibila, moartea își arată puterea prin faptul că nu cunoaște înfrângerea, spune Cioran în Cartea amăgirilor, orice ar face omul, pentru că nimeni nu a înfrânt obsesia morții prin luciditate și cunoaștere. Nu există nici un argument împotriva ei, pentru că are de partea ei tocmai veșnicia, spune Cioran. Numai viață trebuie să găsească forme prin care să se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pe care reușește să le depășească scriind prima sa carte, Pe culmile disperării, altfel ar fi sfârșit prin a-și "pune capăt vieții"9. Neantul revelat adolescentului în Pe culmile disperării și combătut cu violența în presă și în Cartea amăgirilor va fi reluat, pentru că tânărul Cioran revine la starea de nefericit a anilor 1931-1932, ca exilat român la început, apoi ca scriitor francez ajuns la maturitate, după Précis de décomposition 10. Acest Cioran secret a coborât el de pe culmile disperării
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
copil nu are la îndemână ieșirile histrionice ale adultului și asta se observă."36 Dacă esențele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor, spune, cu tristețe, Cioran, în Cartea amăgirilor. Dacă viața ar avea un singur argument în favoarea ei deslușit, de o evidență indiscutabila s-ar spulberă", spune Cioran în 194937. "Tristețea de a fi" nu-l va mai părăsi niciodată, pentru că este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]