6,661 matches
-
a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o imensă laguna centrală, dar, până la urmă, era un loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de salvare constă în recuperarea bărcii, desi celălalt insistă să fie primit - împreună cu oamenii lui - la bordul Mararei. Fermitatea care se putea citi în ochii Navigatorului-Căpitan, care refuză din cap, îl făcu până la urmă să accepte propunerea, astfel că la amiază spaniolii și polinezienii își uniră eforturile și traseră barcă pe plajă. Era solidă, avea vreo șapte metri lungimepe doi lățime și un catarg la care putea fi adaptată una din velele galionului și, cu toate că se găsea într-o stare destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sfârșit, majoritatea oamenilor din Bora Bora puteau fi luați, foarte ușor, drept adevărați Te-Onó, numai să nu fi fost priviți cu atenție și de aproape. Deși, pentru asta, erau nevoiți să aștepte să stea ploaia. Ceea ce se și întâmplă la amiază. Vântul se opri și el, iar când își făcu apariția un soare timid, care părea întristat de evenimentele la care asistase în acea zi, Roonuí-Roonuí se puse în fruntea oamenilor lui, hotărât să-și ducă la îndeplinire răzbunarea pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cei mai buni scufundatori să extragă una cate una pietrele cu care umpluseră cele două carene. Odată eliberată de greutate, ambarcațiunea se ridică singură la suprafața apei, suficient pentru că oamenii să poată aruncă apoi apă din ea, astfel că, la amiază, Peștele Zburător era gata să pornească în lungă și dificilă călătorie de întoarcere, iar Tapú Tetuanúi nu putu decât să recunoască, încă o dată, incredibilă înțelepciune a Navigatorului-Căpitan. Trebuia să aibă niște cunoștințe extraordinare cu privire la mare, pentru a ajunge la concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vor da seama ca în timpul absenței lor pierduseră practic totul. Sosise dulcea clipă a răzbunării. Clipă în care să savureze furia acelora care sosiseră încarcați de prazi ce însă nu mai puteau compensa atâtea eforturi. Sosise momentul să aștepte. La amiază, conform instrucțiunilor clare pe care Roonuí-Roonuí i le lașase celui mai bătrân dintre Te-Onó, una dintre marile ambarcațiuni își făcu apariția în strâmtoarea apuseana și se apropie fără grabă, manevrata doar de șase vâslași. Miti Matái ordona să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
teamă. Eu știu că n-am să sfârșesc aceasta calatorie, continuă. Dar, te rog, nu-i permite nici ei s-o termine, fiindcă, dacă vă debarca pe insulă, va deveni rușinea eternă a insulei Bora Bora. A doua zi, pe la amiază, un pescăruș începu să zboare pe deasupra capetelor lor, iar Miti Matái ordona să fie aruncat în apă un cârlig cu o momeală. Pasărea se aruncă imediat asupra momelii și se prinse în cârlig, iar după ce o traseră pe punte, Navigatorul-Căpitan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
stânci și între acele tufișuri cu aspect inofensiv se ascundea un catamaran de aproape treizeci de metri lungime și zece lățime. Fu, într-adevăr, o zi lungă și istovitoare, mai ales pentru Te-Onó, care o folosiră la maximum, căci, înspre amiază, ar fi fost deja foarte greu de ghicit că printre palmierii și tufișurile care se ridicau chiar de la marginea plajei largi ce domină coasta vestică a insulei se ascundeau, la fel, două ambarcațiuni. Dar fu, în același timp, una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tabără urbană. De-a v-ați ascunselea în câmp deschis. În văzul lumii. Nimeni nu e mai ușor de ignorat decât vagabonzii. Poți să fii și Jane Fonda sau Robert Redford, dacă împingi un cărucior de cumpărături pe bulevard în amiaza mare, purtând trei rânduri de haine soioase și mormâind înjurături pentru tine - nimeni n-o să te bage în seamă. Ar putea face asta pentru tot restul vieții lor. Cercetașul și Inky se gândesc să se înscrie pe lista solicitanților de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
halogen, vom obține o puternică dominantă galben-roșiatică. Același film, expus într-o cameră cu lămpi de neon, va da o dominantă verde-albăstruie. La lumină naturală, un film daylight va da o dominantă albastră-violacee în amurg și una ușor galben-portocalie la amiază. Există filme profesionale etalonate pentru alte tipuri de lumină; de exemplu, tungsten light, 3.200 °K, care oferă posibilitatea obținerii unor imagini fotografice fără dominante la fotografierea cu becuri cu incandescență sau halogen. Pentru modificarea temperaturii de culoare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
numai în vis. * * * Aglomerația de ființe care pe cei mai mulți îi sufoca, pentru micuța Luana era imperios necesară. La prânz, când toți dormeau și curtea se afunda într-o tăcere îndărătnică, se simțea pierdută. Nu suporta singurătatea. Acest somn la orele amiezii îi fura agitația din jur și-o arunca într-o inactivitate bolnăvicioasă. Se așeza în iarba din curte și privea cerul, căutând să-și piardă amorțeala în alunecarea piezișă a norilor. Sub adierea vântului, copacii își scuturau frunzele iar Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a urmat după cel de-al doilea prag al vieții ei, examenul de treaptă, a fost cea mai frumoasă dintre toate. Spaima cumplită pe care o încercase în acel moment era, acum, de domeniul trecutului. Își putea aminti, în amorțirea amiezelor, fără să-i mai tresară sufletul, emoțiile, groaza, gândul obsedant că s-ar putea să nu ia examenul. A avut "norocul" să facă parte din prima promoție de elevi care, pe lângă matematică și română, să dea examen și la fizică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
singuri la Paris, un loc Îngrozitor pentru cei tineri și singuri. Așa că s au Împrietenit. Zilele nu i se mai păreau atât de lungi și de goale, n-o mai spe riau nopțile de iarnă care Începeau pe la jumătatea după amiezii. Făceau lungi plimbări Împreună, iar Margaret se bucura de prezența lui, pentru că nu mai avea de ce să se gândească la Karl și la locurile pe unde fusese el. Uneori traseul plimbărilor era stabilit de prietenul ei, alteori mergeau la-ntâmplare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-i timp de pierdut. 32 Cândva, pe când Adam era Încă un băiețel, a plecat să se plimbe de unul singur pe poteca pietruită de lângă casă, paralelă cu marea. Se vede că chiulea de la școală, a presupus el, pentru că era spre amiază, soarele se strecura prin coroanele nu prea dese ale arbuștilor de lângă mare. Trebuie că la vremea aceea trecuseră câ țiva ani buni de când sosise În casa lui Karl, pentru că mergea fără ezitări, fără teamă și sărea fără grijă peste pietrele
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
silabisească: Me-mo-ri-a neș-tear-să a ti-pa-ru-lui. A doua zi la serviciu, se gândi mereu la plicurile lui Alexe, se gândi cu înverșunare și curiozitate. Ce muncă de iad! Regretă că refuzase să citească tăieturile din blestematul acela de plic. Toată după amiaza și-o petrecu prin magazine. Evita să se contemple în oglinzile mari, luminate din plin. Își cumpără un pulover din lână albastră mai mult pentru faptul că atunci când îl cercetase îi rupsese fără să vrea eticheta și vânzătoarea începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea până atunci i se părea un travaliu împrăștiat, lipsit de germene, flotant, o rupere infructuoasă de la viața de dinainte. Nu se alesese decât cu idei dispersate și haos și cu un idol care se sfărâmase de la prima încercare. După amiază ieși de la serviciu, plictisită la culme la gândul că o să petreacă niște ore lipsite de noimă. Era acea căldură iute de primăvară ce-ți moleșea sângele. Se deschise la haină, privi vitrinele, mașinile, oamenii. La marginea trotuarului zări un câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chiar credea că o să poată intra cu bocancii în sufletul fetei. Am vorbit cu Iordan, de mâine începe culesul la vie și are nevoie de sezonieri berechet! Ai să te duci să muncești, ca să vezi cum se câștigă pâinea. După amiază când vii ai să înveți. Și mama și fiica rămaseră împietrite atât părea de absurdă vestea. Cum o să se ducă fata noastră să muncească la vie laolaltă cu tot soiul de oameni? O să se ducă, uite așa, o să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fără să se mai simtă incomod. Orgoliul lui rănit se considera vindecat. Își luă rămas bun în grabă. Era tot cu gândul la ciorba aia de burtă. Spera că turnase mamă-sa destul oțet în ea. Într-o altă după amiază, Carmina revăzu un om cunoscut în casa familiei Alexe... Era Marcu, un inginer electronist. Fusese împodobit cu atâtea elogii de cei doi soți încât, dacă nu voiai să-l consideri un geniu, pentru simplu motiv că geniile nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl întrebase: De ce nu te apuci tu să înveți, să dai la o facultate, undeva. Nu pot, îi răspunsese el fără să șovăie. De ce nu poți? Insistase Marcu ești singur, n-ai familie, ce te încurcă? Ce faci tu după amiaza când pleci de aici? îl întrebase. Dorm, fusese răspunsul.Bine, normal, dormi, pe urmă te trezești, nu? Și ce faci? Ai avea timp să înveți. Pe dracu, i-a răspuns. Ajung obosit acasă mă culc, mănânc, îmi fac nevoile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va accepta și asta nu dintr-o pornire interioară, o vor asalta zeci de amănunte legate de Fana, de Sidonia, ce-o vor orienta către Ovidiu, neapărat către el. Înainte de a pleca au văzut câmpul și pădurea scăldate în lumina amiezii, de culoarea ruginii și a aurului. Fetița apărută parcă din senin lângă mașină le-a făcut cu mâna și șuvițele blonde s-au clătinat pe frunte. Să mai veniți oricând aveți voi chef, le strigase Fana, cu vocea ei cântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
balamale, poate se umflase de umezeală. Au pătruns în curte, stătuse ploaia, soarele se străduia să străpungă norii, mai era călduț încă, tot mai reușea să învioreze culorile pale ale vegetației din jur. Era multă pace, parcă-ți amintea de după amiezile când se terminau de udat micile grădini de zarzavat încropite pe lângă casă, când aerul încărcat de vapori de apă îți scălda plămânii și te făcea să-l respiri până la saturație. În curtea împrejmuită cu plasă de sârmă, cele câteva găini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și refuza să plece la unul dintre frații stabiliți în capitală, de ce găinile nu se ouă în fiecare zi, de ce strugurii se conservă mai bine în pod, de ce fierbe vinul, de ce poștașul ajunge la poarta lor la ora patru după amiaza, de ce casa lor nu se află în zona demolabilă. Lucruri complexe devenite dintr-odată ușor de înțeles. Parcă se cufundase în apă mocirloasă și rătăcise printre unde până își consumase toate rezervele de aer și acum ieșea la suprafață după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum era vorba de-o înfruntare pe viață și pe moarte. Își aminti de după amiezile lor liniștite, când ieșea împreună cu Fana în oraș, de sentimentul ei confortabil, când se simțea ținta privirilor, mica victorie feminină de a se ști mai atractivă decât cealaltă. Suntem niște hiene, orice s-ar spune, gândi Carmina. Nu același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
talente de gospodină zac în mine. Apropo: Îți mai amintești de cartea copilăriei noastre: Habarnam în orașul soarelui? Ce s-o fi întâmplat cu ea? S-au îmbrăcat, au străbătut holul spațios și au ieșit în cerdac Era o după amiază frumoasă. Soarele lucea în ochiul de geam al unui turn de apă. Pe mâine, a spus Ovidiu către sora lui și a trântit portiera. Pe mâine, a strigat Fana, venim în zori! Ela s-a oprit lângă Fana, a apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
astea le-ai mai spus de o mie de ori, ce naiba și a fost inutil. N-a mai rămas nimic nou, imaginează-ți. Te-am chemat aici să ne ajuți, nu să încurci și mai rău lucrurile! Era o după amiază luminoasă, mașina era jos sub privirile lui, Carmina bănuia că Ovidiu arde de nerăbdare să plece, îl cunoștea atât de bine, acum abia își strunea nervii. În cameră se lăsase tăcerea, o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trasa așadar o linie de conduită și abia atunci își permitea să alunece în somn, împăcată. Bineînțeles că uneori punea mult suflet în acțiunile sale, nu precupețea absolut nici un efort și uneori avea descărcări emoționale reale, lacrimile ei din după amiaza aceea fuseseră absolut autentice. Își amintise că tot așa venea împreună cu Ovidiu acum câțiva ani, înainte de căsătoria lor, venea decisă să înlăture ezitările Carminei, să aștearnă o pânză opacă roză peste tot ce credea ea că trebuie camuflat, cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]