976 matches
-
nerăbdător al Mițoiului. Probabil stă întinsă pe spate, cu lăbuțele în aer, așteptând să o mângâi pe burtică... Adorm. - Ce cauți aici? Mă frec la ochi. Am căzut pe o rană, lungit lângă perete. Culoarul e mochetat, dar mi-au amorțit încheieturile. Mă ridic cu greu. - Trebuie să vorbim. - De ce ai venit? Puteai să ai un accident pe drum... - Puteam. Era mai bine... Nu vorbi prostii! Ce vrei? Intrăm. Mă așez la masă. Să-i spun? Să nu-i spun? Să
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
căldura începe să te copleșească, așa că numi rămâne altceva de făcut decât să mă opresc, să-mi mănânc în liniște pe o bancă obișnuitul sandviș cu carne și brânză și să beau o sticlă cu grapefruit. Picioarele îmi sunt amorțite și parcă mă întreabă cu ce mi-au greșit de le supun la un astfel de efort. Sper ca diseară să ajung la destinație. Gândurile mi se întorc la Luiza, la destinul ei de mamă care are un anume stil
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
totuși s-a dovedit că, proporțional, ea a fost mai scăzută, circumstanță atribuită practicii adoptate numai de ei, ajutorîndu-se unul pe altul în timpul paroxismului maladiei, prin aplicarea de cataplasme calde stimulative pe abdomenul suferinzilor și prin frecarea extremităților, când sunt amorțite sau în convulsii. Dacă știrile date de persoane tocmai sosite din București sunt demne de crezare, s-ar părea că molima se apropie repede de sfârșitul ei în acest oraș, ultimul număr de cazuri noi ivite fiind socotit doar la
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
așa de amuzant la mine și la prietenii mei? îmi venea să mor. Sentimentul acela cald și minunat dispăruse cu viteza luminii. Luke nu era deloc atras de mine. Cum de putusem să-mi închipui așa ceva? Chiar dacă simțurile mi-erau amorțite de cele douăzeci de pahare de Seabreeze pe care le băusem, am început să mă bâlbâi și să roșesc. Pentru că v-am văzut, să știi! a spus Luke. Dintr-odată, nu mai părea deloc prietenos. Era un alt om: morocănos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fi plăcut realmente să vorbesc cu el, frumosul mă ignora complet. Mă rog, ca să fiu cinstită, nici măcar nu era în sala de mese. Mi-am povestit viața de nenumărate ori pe parcursul a vreo câteva ore. Am repetat până mi-a amorțit gura „Numele meu e Rachel. Am douăzeci și șapte de ani. Nu sunt anorexică, dar mulțumesc de întrebare, desigur, sunt flatată. Nu, n-am fost întotdeauna așa de înaltă. în ziua când m-am născut eram ceva mai scundă. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Stând așa, cu pixul în gură, l-am implorat, în minte, să se uite la mine. Mă gândisem că e o poză destul de provocatoare. Dar Chris nu m-a privit. După care am simțit cum vârful limbii începuse să-mi amorțească din cauza gustului cernelii. Câh! îngrijorată, m-am întrebat dacă nu mi se albăstriseră dinții. Din ziua precedentă, îl urmărisem cu mare atenție pe Chris ca să-mi dau seama dacă Helen reușise să-i câștige inima mai mult decât mine. Chris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asta nu conta. Auzisem destule despre filmul ăsta ca să mi se întoarcă stomacul pe dos la gândul vulnerabilității mele la durerea îngrozitoare pricinuită de mâinile și uneltele de forat ale acelui om înspăimântător. —Așa... De-acum trebuie să-ți fi amorțit gura. Dentistul O’Dowd a întrerupt fimul horror care rula în capul meu. — Deci să ne-apucăm de treabă! Ce... ce înseamnă exact obturarea de canal? Preferam să știu ce se întâmplă cu mine. Scoatem afară miezul dintelui. Nervi, țesut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
zâmbetele alea amuzate ale lui. E cea mai bună ofertă pe care ți-o pot face. Pentru moment, a adăugat el pe un ton incitant. Am dat fuga să-mi iau haina și amândoi am ieșit în frigul care-ți amorțea fața și am mărșăluit împreună prin grădina cufundată în întuneric. N-am vorbit prea mult. Nu fiindcă n-aș fi vrut. Mi-ar fi plăcut foarte tare să stau de vorbă cu el, dar eram emoționată, iar creierul meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am avut vreodată nici un sentiment vindicativ față de etnia asta, dar se pare că încetul cu încetul ar trebui să-mi revizuiesc și eu părerile, fiindcă observ cum pic, cu pic, otrava secretată de indivizii acestui popor parazitar începe să ne amorțească simțurile căutând să ne reducă la stadiul de numit HR Patapievici, noi nu valorăm nici măcar cât o turmă). Această revelație am avut-o mai ales în ultimii ani, când jigodii de marcă a jidănimii trăitoare aici, aruncă lături cu toptanul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
pândească drumul pe care veniseră. Asculta foarte atent, încercând să prindă zgomotul pașilor urmăritorului, pregătit să-i iasă în față. Trecuseră deja minute bune de când stătea acolo și nimeni nu apărea din urmă. Stând încordat în aceeași poziție, începea să amorțească, deja simțea furnicături în tălpile picioarelor. Își îndoi ușor genunchii încercând să-și mute greutatea corpului de pe un picior pe altul. Începea să creadă că se înșelase și Ileana avusese dreptate. Până și senzația că este privit dispăruse. Se rezemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că ar fi fost prea riscant să intre în casă peste moșneag. Era prea întuneric și nici nu cunoștea topografia din interior. Trecuse ceva timp de când stătea acolo. Își schimba greutatea corpului de pe un picior pe altul, pentru a nu amorți de tot. Îi plăcea că pridvorul era lipit cu pământ și nu podit cu scânduri care ar fi putut scârțâi sub pașii săi. Luna se mișcase pe cer, scăldând acum curtea într-o lumină lăptoasă. Greierii țârâiau și, câțiva brotaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
eu pe sus? îi spuse el lui Toma, vorbind cu un puternic accent rusesc, văzând că acesta nu se dă dus de acolo. Dacă o fac eu, s-ar putea să nu-ți placă. Inspectorul porni împleticindu-se. Trupul îi amorțise și abia își putea mișca picioarele. Ajuns în fața containerului, Godunov îi făcu semn să se oprească. Cu aceeași ușurință îl apucă de mijloc și îl săltă în remorca în care era așezată capcana pe care o pregătise. Se prinse apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pecetluită. Nu-i păsa de Pohoață, el n-avea decât să rămână afară, ba chiar ar fi fost ideal să stea acolo, însă el trebuia neapărat să se pună la adăpost. Auzi, spuse Boris cu o voce chinuită, mi-au amorțit picioarele, nu vrei să mă ajuți să mă ridic? Gura, arestat! se răsti Pohoață la el. Cum mi-ai spus? Încetează s-o mai faci pe prostul! Dacă nu taci, îți pun căluș. Preț de câteva clipe, Boris rămase tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o fată frumoasă, haina verde se preschimbă într-o rochie albă de mătase, iar coroana hidoasă într-o coroniță de aur. Mirați, drumeții începură ași căuta ascunziș, ba Ionică încercă să o ia la sănătoasa, dar, pe loc, le-au amorțit picioarele, rămânând statui vii. Eu am fost blestemată de un vrăjitor rău, dar voi m-ați salvat, așa că vă dăruiesc o candelă de argint. Când veți fi la liman, să bateți o dată și veți avea tot ceea ce vă doriți! Mulțumim
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pe pereții întunecați și reci ai peșterii. Atunci, își aminti de candela fermecată a Crăiesei, bătu o dată din palme și, în măinile lui, străluci o candelă de argint, care lumina întreaga peșteră. Mulțumind, în gând, Crăiesei, bătrânul își târâ trupul amorțit de ani și de frigul pătrunzător al grotei, șerpuind pe poteca întortocheată a peșterii. Ajunse la o ușă, o deschise și văzu o bătrână vestejită, flămândă, legată cu lanțuri de mâini și de picioare. Când sufla, Baba Iarna, căci ea
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
spun că îmi placi... Ca să rupă tăcerea ce voia să-și facă loc între noi, continuă imediat: Poate ți-o iei în cap, că o încurci... Am urcat treptele de la cantină fără să le simt sub picioare și parcă îmi amorțiseră genunchii cu totul. Când să intru pe ușă, m-am împiedicat de prag și toți au privit către noi. Copilu` ai greșit sala. Aici e cantina...peste drum se ține ședința cu părinții... Băh, zi-i să-ți dea țâță
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
lac de munte. Buza inferioară părea să-i cadă ușor, ca un fruct exotic ce se aștepta cules, trimițându-te cu gândul la imaginea unui copil supărat ce nu-și primește jucăria. Marius își plimba privirile pe liniile ei perfecte, amorțind uneori pe zonele care-i stârneau imaginația și cred că se visa alături de ea. Mă, tu ai polipi? îl întrerupse Erjika din visare cu o întrebare pusă hotărât, aproape amenințător. Nu, de ce? Fiindcă stai cu gura căscată. Mestecă și nu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
puteam face față. Am găsit cumva puterea să mă ridic, să mă Îmbrac, să-mi trec o mână prin părul umed, deși eram vag conștientă de ceea ce făceam. Mă pierdusem Într-o nebunie dăunătoare. Capul Îmi vâjâia și instinctele mele amorțiseră de tot. Oare cât stătusem În baie? O oră, poate două? Auzeam pașii Mariei pe scări venind după mine și m-am repezit să mă asigur că e tras zăvorul. Se auzi un ciocănit ușor. ― Alisia! ― Ce-i? ― Te simți
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
albă, semimată, carton, de zece și jumătate pe paisprezece zero opt, alineat nou, exemplare: cincizeci și două, la poștă: patruzeci șase, rest: patru, plus două probe supraexpuse? Ar fi fost cazul să izbucnesc în râs, dacă nu mi-ar fi amorțit fața. „Da“ - i-am răspuns eu scurt, așa de surprins eram. „Și noi suntem de aceeași părere.“ Apoi a scos un exemplar cu Colonelul. „Asta e poza?“ - m-a întrebat el. „Bineînțeles“ - i-am răspuns eu. „Nu bineînțeles. Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
frunzele din gură, dar a avut o surpriză neplăcută. Pentru că o ramură din rădăcina Planta neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini, încât a crezut că a primit o lovitură de ciocan sau ceva asemănător. Mâinile i-au amorțit și nu le mai putea mișca după voință. Atunci s-a gândit să întrebe văzduhul, pentru că el nu dădea atenție tulpinei: -Cine ești, te rog, vorbește mi, vreau să înțeleg despre ce este vorba. Dacă nu, am venit cu toporul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ducea lipsa banilor, putea vedea limpede cum noi perspective de iubire nu avea defel și, din cauza asta, începu din nou să se afunde într-o stare de tristețe adâncă și plină de neguri, în care puterea de a spera îi amorțea pe zi ce trecea. Sorții, totuși, nu lau trecut cu vederea, aruncându-i-o în cale, ca pe o încercare, sau poate că doar din milă, pe Carla... Trebuie să remarc, însă, că această Carla era doar o fetiță, avea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
făcut, pentru Osvald travaliul acestei munci banale, serbede și care nu se schimba niciodată era insuportabil și cu totul respingător, căci el era o fire libertină, nestatornică și iscoditoare, fire ce și-o vedea cum, pe zi ce trecea, îi amorțește și nu mai răspunde la neliniștea tinerească a sufletului său. Pentru majoritatea lumii, dar, mai cu seamă, pentru el, diversitatea în muncă însemna întotdeauna o plăcere nespusă. Ei bine, exact lucrul acesta nu-i putea oferi defel acel loc de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mele. Viața dintre noi i se pare un miragiu, cea mai mică despărțire un chin. Știe tot ce-mi place și ce-mi displace și mă păzește fără odihnă să nu mi se întîmple ceva. Lângă mine, pe nisip, e amorțită de oboseală. Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă privesc necontenit. E în stare să adoarmă cu ei deschiși, numai să mă vadă. Dar eu n-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Unii dintre soldații săi cu glugi negre rămăseseră totuși pe loc și-și mânuiau armele în lupta pe viață și pe moarte. Shonyu era amorțit. Nu se mai punea problema victoriei sau a înfrângerii. Tristețea despărțirii de lume îl făcea să reflecteze la trecutul îndepărtat, mirosind laptele. Deodată, arbuștii aflați drept în fața lui prinseră a se scutura. — Cine e?! scăpărară de mânie ochii lui Shonyu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui îi căută un sfârc - simțise o arsură pe areolele palide -, apoi o porni spre poală. Ce noroc că își ascunsese penisul între coapse; deși umflătura depășea cam cu un centimetru nivelul vaginului, nervii periferici ai lui Dan erau prea amorțiți pentru a înregistra ceva. Și chiar așa a fost; mâinile lui se zbăteau ca un pește muribund în căutarea umezelii, din păcate insuficientă, care să-l țină în viață. Respirația lui Dan îi șuiera în ureche, atât de grea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]