976 matches
-
Tăiară mecanismul înțepenit și traseră portiera în lături, descoperind pasagerii blocați înăuntrul habitaclului. Cei doi ocupanți, un bărbat rumen la față, având în jur de cincizeci de ani, îmbrăcat într-un pardesiu negru, și o femeie tânără cu piele palidă, anemică, încă ședeau drepți pe bancheta din spate. Cu capetele în față, se uitau amândoi la polițiști și la sutele de spectatori, ca doi membri puțin importanți ai casei regale la o recepție oficială. Un polițist trase spre sine cuvertura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de școală nouă, admonestați pe aiurea ca școlarii cei răi și trimiși pe la casele lor de țațele prea serioase și în papuci de casă, precum Viața românească, poporanistă și cu nasul mult prea sus, sau Vieața nouă, pe cît de anemică, pe atît de mofturoasă și exigentă; - talente larvare sau minore, desigur, și prea de capul lor, dar (...) tineri, tineri intrați buzna pe ușa larg deschisă a Noii reviste române, întinerită și ea - această revistă pînă mai ieri a universitarilor, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trecut și cel al Sburătorului lui Eugen Lovinescu de după Primul Război Mondial, cercul de literați și artiști pe care Bogdan-Pitești l-a întreținut în jurul său - mai ales între 1908-1922 - a fost singurul care a oferit (mult mai mult, desigur, decît anemicele cenacluri macedonskiene) o atmosferă de efervescență intelectuală, de curiozitate artistică bine orientată, propice afirmării și expansiunii adevăratelor talente, valorilor expresive moderne și originale”, scrie Theodor Enescu (op. cit. p. 29). Deși cam exaltate, afirmațiile cuprind o bună doză de adevăr. Schimbînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
douăzeci de kilometri fiindcă acolo, la dispensar, nu aveau laborator. Rezultatele au venit peste trei zile și George pleca la facultate peste cinci zile. Lui i-a ieșit RH-ul pozitiv iar analizele Frusinei, în general, bune; era un pic anemică, dar se rezolva ușor dacă mânca vitaminizat, bilirubina un pic mai mare decât normal, ceea ce însemna că avea ceva cu vezica biliară, dar cel mai mult i-au îngrijorat RH-ul negativ și, musai, trebuia să facă niște teste să
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
spital dar nu i-a explicat mare lucru decât l-a liniștit că este bine, că trebuie să-și facă niște analize, atât. Apoi se duse la primar și îi povesti că Frusinei i s-a făcut rău, că este anemică și că au internat-o în spital pentru câteva zile pentru analize. Îl rugă pe acesta să-i dea câteva zile din concediul de odihnă și o adeverință pentru externare. Primarul nu a stat prea mult pe gânduri, i-a
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
drumul lor decât câțiva copii jucându-se și doi-trei pensionari liniștiți. După ce lăsară în urmă parcul, o apucară pe niște străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și în cele din urmă ieșiră într-o piațetă pustie, luminată de câteva felinare anemice. Am ajuns, vesti Fănel Trifu, oprindu-se în fața unei case cu etaj. Dincolo de gard era liniște și pace și, împingând cu băgare de seamă poarta de fier, ca să nu facă zgomot, păși urmat de prietenul său într-o curte îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
plece. Dar Lazăr îl rugă să-l aștepte și pe el, luă de sub tejghea o plasă cu niște pungi pline și i-o întinse, încuie peste tot și-o porniră împreună pe șoseaua luminată din loc în loc de câte un bec anemic. Era o noapte rece, de sfârșit de an, dar liniștită. Cu toate că nu prea avea chef de vorbă, fiindcă era foarte obosit, Virgil nu se putu reține să nu-i pomenească cumnatului său despre dezamăgirea sa în legătură cu transferul la Vidra, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
răsunau glasurile cristaline de clopoței, iar fericirea și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic. O boală fără nume îl rodea. Presimțea că nu va mai rezista multă vreme. Copiii i-au ghicit suferința și, în fiecare zi, îi reînnoiau veșmântul. Într-o după amiază, însă, nu au mai găsit din omul de zăpadă, decât
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
usturător de albastru pare iluminat dinăuntru. Pe scenă un personaj nou. Poartă un tutu rozaliu și pantofi de balet. La spate i se zbat și zornăie din când în când, ca niște scuturi, o pereche de aripi cu schelet metalic, anemice și prăfuite. Face o reverență largă...) Eu sunt îngerașul protector al Pulcheriei de când era mititică. Nici nu pot să-mi imaginez cum m-au găsit după atâta vreme, dar m-au chemat aici în fața d-voastră ca să vă fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
curios, își amintea de vremurile în care se pregătea să meargă la liceu și cum, peste vară, apa curentă și electricitatea au năvălit ca niște uzurpatori în casă. Așa că a coborât din pod lămpile cu gaz ce pâlpâiau slab și anemic la început, apoi tot mai tare, pe măsură ce soarele se strecura obosit sub vale. Și, la lumina nedefinită a lămpii, privea nostalgic la cumpăna fântânii de mult secată, ce în timpul zilei trecea neobservată, la curtea părăginită, cu iarbă sălbatică și nerânduită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos și strâmt al uniformei. Îmi amintesc, de altfel, că senzația era îndeajuns de anemică și nedefinită, nu știu dacă din cauza El-urilor noastre, sau a stofei rigide și groase ce camufla orice urmă de senzualitate a trupului ei încă nedecis, inform, dar deja ușor contorsionat în neputințele firii. Deci, nu numai eu sunt posedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
certitudinea. Iar eu, angrenat la rându-mi în conversația mea, încercam totuși să mă abandonez deliciilor firii și mâna mea alerga mecanic peste sânii de sub corsetul rugos al uniformei, apoi pe coapse, apoi pe genunchii proeminenți, pe gleznele ce zvâcneau anemic printre cutele ciorapilor groși și lăbărțați. Diferența dintre noi era că ea era perfect împăcată sau neîngrijorată de acea excrescență, dublură a eului ei, fără s-o intereseze cum era la alții, sau ar fi trebuit să știe cum stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ezitare se dovedi salutară. În ciuda zgomotului infernal, răzbătu pînă la urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot, chinuindu-se să deslușească natura sunetului și direcția din care provenea. Nu dură mult și chemarea se auzi din nou, mai anemică decît prima dată. Era posibil? Se strecură înapoi cu spatele, incapabil să se rotească în spațiul îngust în care se afla. Încercă, fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
o facă. Dar nu putea să vadă cum, sub ochii lui, un seamăn nevinovat sfîrșește în chinuri fără ca el să fi încercat să-l ajute. Cu ochii abia mijiți, Lupino făcu stînga-mprejur. Alergă, forțînd înaintarea, pînă ajunse la gura izvorului anemic pe lîngă care trecuse mai devreme. Nu zăbovi: se aruncă în bătaia jetului subțire de apă, rostogolindu-se haotic în mîlul verzui. Între timp, animalul prins în mijlocul flăcărilor încetase zbaterea. Nu-i rămăsese altceva de făcut decît să strige, și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
își începuseră deja ziua de lucru - cu aproximativ trei ore mai devreme decât restul oamenilor din industria de carte. Nu-i de mirare că suntem în stare să scoatem o sută de titluri pe an cu o echipă de editori anemică , m-am gândit. Ușile erau închise, dar luminile erau aprinse și deja auzeam clicăitul tastaturilor de la computere. Până la 10:00, reușisem să dau gata trei căni de cafea și șase dintre ideile lui Vivian - cele șase care mi se păruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
supraviețuiești aici. Trebuie să înțelegi ce vor oamenii să citească. De ce sunt singura care pricepe chestia asta? De ce sunt singura persoană care are instinct? Voi, snobii ăștia elitiști, deștepți care nu iau contact cu realitatea! Sunteți așa de... așa de anemici că mi se face greață. Nici nu mai puteam să respir. Mă simțeam de parcă cineva m-ar fi pocnit în stomac. Vivian chiar îmi spunea toate cuvintele alea? După ce muncisem pe brânci ca să mă dovedesc un editor capabil - după ce preluasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de rând de 25 de ani are nevoie de uaproximativ 20-25% grăsime corporală pentru a-și menține sănătatea”. Acest lucru presupune aproximativ cinci kilograme mai mult decât permite imaginea „femeii scheletice” care este la modă în ziua de azi. Specimenele anemice, înfometate care sunt etalate de casele de modă occidentale și de mogulii din lumea cinematografiei ca fiind întruchiparea frumuseții și siluetei feminine ideale sunt, de fapt, femei subnutrite și devitalizate. Acestor tipuri de femei slăbănoage le mai rămâne puțină energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Am simțit că mi se suie sângele la cap de furie, ca unui copil umilit. Blanchard se apropie de mine relaxat, cu garda jos, de parcă n-aș fi meritat întreaga lui concentrare. L-am întâmpinat frontal, cu o directă, chipurile, anemică, în clipa când mi-a intrat în raza de acțiune. Blanchard evită lovitura cu ușurință, după cum și era de așteptat. Și-a luat avânt, ca să mă termine cu un croșeu de dreapta năprasnic, și în timp ce-și pregătea lovitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată, parcă am perceput unul - un zgomot însă nesfârșit de anemic și neînchipuit de jenant: pîca-pîca!... Am ciulit din nou urechile. Zgomotul s-a repetat, nerușinat, penibil și plăpînd: pîca-pîca!... Am și chestionat-o revoltat pe prietena mea: "Ai spus ceva?", încredințat că ceea ce îmi înregistraseră timpanele fusese un mic 33
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se trezi, stârnit de cine știe ce sistem mental de alarmă, și deveni imediat profund interesat de mersul evenimentelor. Era mai bine, se gândi el. Așa mai mergea. Dacă ar fi avut mâini, și le-ar fi frecat satisfăcut. Pe bicicletele lor anemice, îmbrăcați în veșminte ponosite, Vultur-în-Zbor și Virgil Jones, Don Quijote și Sancho, se îndreptau spre marea lor încercare. DOUĂZECI ȘI CINCI Toate culorile erau aiurea. Cerul era roșu, iarba mov, apa de un verde aprins. Vultur-în-Zbor clipi, dar ele nu se schimbară. Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Winston În taxi, mirosul te lovește de cum intri În centrul financiar al Londrei. Îți face praf septul până să ți se infiltreze În creier. Și În curând devine singurul miros din lume. Alte mirosuri - lapte, mere, săpun - par palide și anemice În comparație cu el. Când am venit prima dată să lucrez În centrul financiar al Londrei, am simțit mirosul și l-am recunoscut pe loc ca fiind mirosul puterii. Adevărul e că nu-mi pasă: lasă-i să comenteze despre picioarele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cap rotund și acoperit cu un păr țepos, nepieptănat și transpirat, cu sprincene parcă prea mari pentru cei aproape șapte anișori ai săi și cu o urmă de roz În obrăjorii săi dolofănei. Tot din treacăt, soarele mai observă că anemicul foc din vatra sobei nu reușise să dezmorțească aerul din bordeu, că era Încă frig și Victor lucra cu mânecile suflecate și mâinile pline de fleci și, mai ales, că era ora la care de obicei Valerică se trezea. În conformitate cu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
simțind o ciudată Împunsătură dureroasă la gîndul plecării lui Crawford. Mai sînt o mulțime de lucruri de făcut, o să mai stea aici o vreme. Toți au nevoie de el - În zilele noastre, cantitatea de farmec copilăros și entuziasm e destul de anemică la sol. L-am urmărit la lucru, Paula. Își dorește sincer să ajute pe toată lumea. A descoperit modul ăsta bizar de-a-i convinge pe oameni să dea ce au mai bun În ei. Te și emoționează să vezi așa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pentru subiecte, prestând tustrei sârguincioși la trecerea timpului. Habar n-am cum Îmi venise În minte numele lui Adam Adam, deși, dacă stau și mă gândesc bine, În spatele aparenței de hazard pur, o oarecare logică fâlfâia, totuși. Cam inconsistentă, cam anemică, dar nu cu totul absentă. Știam din experiența de reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră sau numai poposiseră Întâmplător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
păreau gratuite și ridicole - Adam Adam era un tip forte, ce naiba mă apucase din senin să mă gândesc la... - Îmi cer scuze pentru incident, adevărul este că În ultimele zile am traversat o perioadă destul de proastă, uneori mă simt vlăguit, anemic și indispus fără un motiv anume - are și Eva dreptatea ei. O dreptate cam agasantă, Însă nu lipsită de oarecare temei, trebuie să recunosc. În fine... Despre ce vorbeam? Nu, nu-mi spune, vreau să-mi amintesc singur... cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]