977 matches
-
HYPERLINK \l " Toc125451341" Anexa 1. HYPERLINK \l " Toc125451342" „Poporul cel sfânt ascuns” din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece triburi pierdute PAGEREF Toc125451341 \h 351 HYPERLINK \l " Toc125451343" Anexa 2. HYPERLINK \l " Toc125451344" Inventarul principalelor referințe la Anticrist în literatura creștină a primelor secole (de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului) PAGEREF Toc125451344 \h 355 HYPERLINK \l " Toc125451345" Bibliografie PAGEREF Toc125451345 \h 363 . Mitul modern al Anticristului și‑a găsit cele mai potrivite expresii în literatură și cinematografie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l " Toc125451343" Anexa 2. HYPERLINK \l " Toc125451344" Inventarul principalelor referințe la Anticrist în literatura creștină a primelor secole (de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului) PAGEREF Toc125451344 \h 355 HYPERLINK \l " Toc125451345" Bibliografie PAGEREF Toc125451345 \h 363 . Mitul modern al Anticristului și‑a găsit cele mai potrivite expresii în literatură și cinematografie. Considerăm că subiectul a fost abordat superficial de B. McGinn (The Antichrist, New York, 2000, pp. 262‑273). I se cuvenea o lucrare aparte, care să pună în lumină extraordinara
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și de tradiții religioase elenistice. În contextul creștin, aceste tradiții referitoare la adversarul eshatologic au suferit transformări inedite, devenind tradiții despre un personaj care aspiră la poziția atribuită, în gândirea creștină, lui Cristos.” (p. 363) Jenks insistă asupra faptului că Anticristul este, în primul rând, un pretendent la funcția de mesia și apoi un adversar al lui Cristos. Potrivit spuselor lui Bousset, această trăsătură a tiranului eshatologic își face apariția în eshatologia creștină și devine predominantă o dată cu Epistola 2 Tesaloniceni. . În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
face apariția în eshatologia creștină și devine predominantă o dată cu Epistola 2 Tesaloniceni. . În realitate, Bousset distinge cel puțin două tradiții - cea a monstrului primordial și cea a tiranului eshatologic sau persecutorului - care aveau să se întâlnească în mitul creștin al Anticristului, însă nu le acordă prea mare importanță, lăsându‑le deoparte pe celelalte două. . Într‑o secțiune a cărții sale, The Prophet‑King. Moses Traditions and the Johannine Christology, Leyde, 1967, pp. 47‑55, dedicată capitolului 7 al Evangheliei după Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalyptic Traditions in the Middle Ages, New York, 1979. . Jenks consacră un întreg capitol scriitorilor secolului al III‑lea. Totuși scopul pe care el îl urmărește este diferit de al nostru - acela de a analiza și înțelege metamorfozele suferite de figura Anticristului în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al II‑lea și jumătatea secolului al V‑lea. . Este vorba, mai exact, despre o Descriere a sfârșitului lumii, redactată în Siria la sfârșitul secolului al VII‑lea și păstrată sub numele lui Metodiu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Occidentul era la rândul său amenințat de Islam. Pentru mai multe detalii, cf. lucrarea lui C. Carozzi și H. Taviani‑Carozzi, La Fin des temps. Terreurs et prophéties au Moyen Âge, Paris, 1999. . Vezi anexa: „Lista principalelor referiri la Anticrist în literatura creștină a primelor secole de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului”. De această literatură ne‑am ocupat în ultimul capitol al prezentei lucrări: „Anticristul în apocrifele primelor secole (III‑V): teme noi și portrete simbolice”. . Această traducere a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Terreurs et prophéties au Moyen Âge, Paris, 1999. . Vezi anexa: „Lista principalelor referiri la Anticrist în literatura creștină a primelor secole de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului”. De această literatură ne‑am ocupat în ultimul capitol al prezentei lucrări: „Anticristul în apocrifele primelor secole (III‑V): teme noi și portrete simbolice”. . Această traducere a fost retipărită în 1999 la Atlanta, cu o introducere de D. Frankfurter, pp. III‑XVIII. Wilhelm Bousset (născut în 1865) face parte din religionsgeschichtliche Schule, un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și religioasă. . Cf. observațiile foarte pertinente făcute de G. Jenks în Origins..., capitolul „The question of the Antichrist myth”, pp. 1‑24. Jenks prezintă aici, într‑o manieră clară și concisă în același timp, o serie întreagă de lucrări dedicate Anticristului, ale căror concluzii vor fi uneori reluate în prezenta lucrare. H. Gunkel publica în același an, 1895, la Göttingen, volumul intitulat Schöpfung und Chaos in Urzeit und Endzeit, cuprinzând o analiză comparativă a primului capitol din Geneză și a capitolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Jenks, Origins..., pp. 13‑14. . Este vorba de o teză publicată de două edituri, una din Gembloux, alta din Paris. . În 1956, B. Rigaux publică lucrarea Saint Paul. Les Épîtres aux Thessaloniciens, din care un întreg capitol este dedicat temei Anticristului și katšcwn‑ului (pp. 259‑279). . Peerbolte, Antecedents..., p. 11. . Die eschatologischen Gegenspieler..., p. X, apud Peerbolte, ibidem, p. 11. . Peerbolte, The Antecedents..., p. 12. . La editura Borengässer, Bonn. . Heid, Chiliasmus..., p. 238. . Ibidem, p. 2. . Bibliografia referitoare la Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
creștin. Numai Dumnezeu, în calitatea sa de Creator unic, poate depăși limitele ontologice și se poate înomeni (Isus Cristos). Satan nu este decât un înger, deci o creatură a lui Dumnezeu. A admite întruparea sa reală într‑un personaj istoric (Anticristul), ar însemna a admite caracterul relativ al Întrupării lui Dumnezeu, eveniment considerat de creștini unic și de neînlocuit. Diavolul ar deveni, în acest caz, tot atât de puternic ca și Creatorul său, fapt de neconceput pentru orice sistem monoteist. Ceea ce admite acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a iudeilor decât Apocalipsei lui Ioan”, scrie E. Pietrella, în C. Mazzucco‑E. Pietrella, „Il rapporto tra la concezione del millenio dei primi autori cristiani e l’Apocalisse di Giovanni”, Augustinianum, 18, 1978, p. 41. Raportul dintre milenarism și mitul Anticristului a fost studiat de Stefan Heid, în lucrarea sa din 1993 (cf. „Introducere”) Vom reveni asupra acestui subiect în capitolul dedicat lui Hipolit. * Pentru citatele din Dialog... și Apologii am folosit ediția Apologeți de limbă greacă, trad. de pr. prof.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2≅¬Φ4< <2ΔφΒ≅4Η ϑΗ ΒΔς>γ4Η ®:≅∴∀Η ♣Π≅ΛΦ4<. . În Epistola către Filipeni, Policarp al Smirnei se mulțumește să reia admonestările din cele două epistole ale lui Ioan. În acord cu spusele acestui Părinte Apostolic de la sfârșitul secolului I, Anticristul simbolizează ereticul prin excelență: el neagă întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, schimbă voit sensul cuvintelor rostite de Isus, în fine, neagă Învierea și Judecata de Apoi. Policarp îi are drept țintă pe docetiști. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 206‑220
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod sigur, el a folosit „doctrinele” prezbiterilor din Asia Mică (Orbe, Teología..., p. 7). . Cf. Apoc. 13,2; 2Tes. 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2,3.9. . <≅:≅Η trimite la 2Tes. 2,3.9; iniquus, impius și sine lege sunt termeni aproape sinonimi. . 2γΦ:≅Η apare în 2Pt. 2,7; 3,17. . „Apostazia” este termenul care definește cel mai bine atitudinea diavolului și a Anticristului față de Dumnezeu. Ambii îl urăsc pe Dumnezeu și rostesc blasfemii împotriva lui. Termenul Β≅Φϑςϑ0Η, cu sensul de „renegat”, „cel care se îndepărtează de Dumnezeu”, apare de mai multe ori în LXX: Num. 14,9; Iis. Nav. 1,22; 2Mac
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tot în Dialogul cu Trifon (103, 5), el afirmă că „Satan” se traduce în greacă prin Β≅Φϑςϑ0Η. Cf. Dial., 125, 4. Înaintea lui Iustin, nu există mărturii despre atribuirea acestui cuvânt diavolului. Irineu este cel dintâi care îl aplică Anticristului. Mai târziu, termenul va desemna și ereticii (ex. Atanasie, Orat. contre Ar., PG 26, col. 321). . Lc. 18,2‑5: parabola judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare. . <2ΔΤΒ≅6ϑ<≅Η, termen caracterizând diavolul la Ioan (8,44). Cf. V, 23
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
târziu, termenul va desemna și ereticii (ex. Atanasie, Orat. contre Ar., PG 26, col. 321). . Lc. 18,2‑5: parabola judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare. . <2ΔΤΒ≅6ϑ<≅Η, termen caracterizând diavolul la Ioan (8,44). Cf. V, 23, 2. Anticristul urăște oamenii. Cf. Evanghelia lui Filip, 42. . Cf. de asemenea III, 18, 7 și V, 24, 4. Apostazia și înșelăciunea sunt nedespărțite. Cf. G.J.M. Bartelink, „Les démons brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12‑24. Satana apare ca latro
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12‑24. Satana apare ca latro la Commodian, Instr., I 25, 3; Carm. Apol., 183, precum și în aproape toate exegezele patristice la episodul samariteanului milostiv Lc. 10,29‑37 (Orbe, Teología..., p. 8). . Anticristul ar fi, potrivit formulei lui A. Orbe, un diabolus rediuiuus. Iată de ce el va avea toate trăsăturile acestuia, fără însă a se confunda cu el. Irineu îl descrie ca „apostat”, vrăjmaș, dușman al lui Dumnezeu; „hoț” (latro), care își însușește
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
et récapitulation dans la théologie d’Irénée de Lyon”, în Connaissance des Pères de l’Église, 82, pp. 36‑50. . Teología..., p.11. . Ibidem, cu referințe. . Ibid., op.cit., p. 13. . Foerster, TWNT, VIII, pp. 173‑174. . Într‑o primă fază, Anticristul va duce o campanie antiidolatră, pentru a câștiga încrederea coreligionarilor săi. Ulterior, el se va instala ca idol unic în templul din Ierusalim. Este evident că Anticristul nu se poate declara antiidolatru decât în fața iudeilor și a creștinilor. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
op.cit., p. 13. . Foerster, TWNT, VIII, pp. 173‑174. . Într‑o primă fază, Anticristul va duce o campanie antiidolatră, pentru a câștiga încrederea coreligionarilor săi. Ulterior, el se va instala ca idol unic în templul din Ierusalim. Este evident că Anticristul nu se poate declara antiidolatru decât în fața iudeilor și a creștinilor. Cu toate acestea, la distanță de numai un rând, ni se spune că toți cei „care ce‑l slăvesc pe diavol prin multe lucruri abominabile îi vor sluji atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înseamnă că păgânii se vor converti la rândul lor la „monoteism”, mai bine zis, la monoidolatrie. Activitatea lui Cristos este centrifugă. Centrul său de iradiere este Ierusalimul, de aici ea se răspândește către toate colțurile lumii locuite. Contrar acesteia, activitatea Anticristului va avea un caracter centripet. Tiranul eshatologic va respinge mesajul universalist al lui Cristos, concentrând mesajul său naționalist în mod exclusiv la cetatea Ierusalimului. În legătură cu aceasta, cf. lucrările lui B. Rigaux, L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de energie și de viclenie, alții, dimpotrivă, sunt slabi și proști. La un moment dat, ei intră în conflict unii cu alții. Aceste pseudoregate se vor autodistruge prin implozie. Pasajul pune accent pe lipsa de înțelegere dintre cei zece conducători. Anticristul îi va domina tocmai pentru că va ști să întrețină tensiunea dintre ei și să aprindă invidii reciproce (cf. Adu. haer. V, 26, 1, care trimite la Dan. 2,42‑43). . In Iohannem XIII, 95. Heracleon, discipolul lui Valentin, este cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cunoscut pentru Comentariul la Evanghelia după Ioan; interpretarea propusă aici urmează schema gnostică (căderea spiritului în materie). Împotriva acesteia Origen va scrie propriul In Iohannem. De altfel, nu găsim la el nici o referire la Imperiul Roman ca prototip al imperiului Anticristului, așa cum se întâmplă la Hipolit. . B. Reynders, „Optimisme et théocentrisme chez st. Irénée”, în Recherches de théologie ancienne et médiévale, 8, 1936, pp. 225‑252 și G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. Ricerche sulla concezione escatologica ed ecclesiologica dell
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la inițiative care să‑i fi aparținut” (Les persécutions durant les quatre premiers siècles du christianisme, Paris, 1992, p. 33). . Plecând de la textele din Daniel, confirmate de Noul Testament, Irineu propune următoarea schemă cronologică: Imperiul Roman, ultimul mare imperiu înainte de domnia Anticristului; dezintegrarea Imperiului în zece regate; venirea Anticristului și supunerea celor zece regate. Interpretarea celei de‑a patra fiare ca simbol al Imperiului Roman va fi întâlnită și la Hipolit. . Cf. Epifanie, Panarion 51. . Cf. Eusebiu, Istoria bisericească III, 28, 2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Les persécutions durant les quatre premiers siècles du christianisme, Paris, 1992, p. 33). . Plecând de la textele din Daniel, confirmate de Noul Testament, Irineu propune următoarea schemă cronologică: Imperiul Roman, ultimul mare imperiu înainte de domnia Anticristului; dezintegrarea Imperiului în zece regate; venirea Anticristului și supunerea celor zece regate. Interpretarea celei de‑a patra fiare ca simbol al Imperiului Roman va fi întâlnită și la Hipolit. . Cf. Epifanie, Panarion 51. . Cf. Eusebiu, Istoria bisericească III, 28, 2. . Cf. excelenta expunere a lui P. de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
8, 5‑25 et l’accusation de magie contre les prophètes thaumaturges dans l’Antiquité, Paris, 1997. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. . Cf. G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. . Irineu evită să îi identifice pe eretici cu anticriștii; el se mulțumește să vorbească de Marcu numai, ca de un precursor al Anticristului și nu ca de Anticristul însuși. . Cf. V, 25, 3; 2Tes. 2,9‑11. . „Mesia va începe să se reveleze, iar Behemoth se va revela în locul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]