11,066 matches
-
acolo. Orbii au invadat orașul, mașinile se cațără una peste alta, claxoanele țipă ne întrerupt. "Doar un cutremur ne mai lipsește", se pomenește vorbind în gura mare, o femeie bătrână își face cruce și se uită chiorâș la ea. Își apleacă ochii, își descoperă mâinile muncite, neîngrijite. I-ar trebui două zile să se pună la punct, să arate civilizat. De ar avea răgaz să facă măcar un duș! A ajuns alergând într-un suflet în garsoniera în care locuiesc de când
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pomenile dai 1 dolar, nu mai mult, tu nu ai bani de aruncat în sacul fără fund, pleacă de parcă n-ar fi fost, mă uit zăpăcită în jur, nu îndrăznesc să mă mișc, bătrânele trec în șir indian pe lângă mine, apleacă ușor capul, au priviri curioase de parcă aș fi picat de pe lună, una îmi strânge mâna cu înfrigurare, la alta îi văd lacrimile curgându-i pe obraji, eu stau țeapănă, mă aștept să fiu bătută de Silvia dacă fac un gest
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
corp, închide ochii, vrea să fugă de aici, hoitul de deasupra ei miroase urât, o lovesc, vrea să o ia la fugă dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În dormitorul întunecos se aud bufnituri, înjurături. O
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu un cap mai înaltă decât toți cei din lojă, are părul adunat într-o coadă la spate, cărunt pe jumătate, un păr gros, o șuviță albă de un lat de palmă îi pornește din frunte, privire maiestuoasă, Zinzin se apleacă peste vioară ca peste marginea unui pod, sub ea se zbat ape mâloase, podul se rupe în două, ea stă suspendată de o scândură gata să se surpe, o s-o înghită apele mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
surpe, o s-o înghită apele mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul trece febril peste strune, vioara țipă în tăcerea din sală, pianul se dezlănțuie, Sandei atacă clapele cu furie, închide ochii și o vede pe Zinzin în spatele ei aplecată peste arcuș ca peste balustrada unui pod, gata-gata să se arunce în volbura apelor, atacă pianul, acesta geme din toți rărunchii, vede incendiul de la mănăstire, măicuțele hăcuite de soldați, Maria cântând la pian în mijlocul dezmățului și al focului, cu o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de apă strecurându-se printre pietre spre pântecele pământului, agonia, pianul cântând singur în peșteră, fuga, călătoria pe urmele băiatului din Clădirea Albastră, somnul, durerea, somnul, durerea, greața, greața, păianjenii uriași, fantomele, durerea, greața, vioara lui Zinzin cântând bezmetic, femeia aplecată peste vioară ca peste balustrada unui pod, atacă clapele pianului și vede chipul transfigurat al lui Alex, trupul gol lângă al ei, tremurând ca în transă, gemând de plăcere, senzația ei de vomă, îi întoarce spatele, el o îmbrățișează, mușchii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cântă cu vioara înfiptă în claviculă, cântă amarnic, și-a sfâșiat hainele de pe ea de durere, aleargă în zdrențe cu corpul șiroindu-i de sânge, se văd urmele biciului, peste spate, peste coapse, peste piept, cântă amarnic la vioară, se apleacă peste arcuș ca peste un pod, aleargă, aleargă, o droaie de țigănuși o urmează, se opresc sub un pod, Zinzin cântă amarnic, se lasă întunericul peste oraș, Sandei apăsă clapele pianului cu furie, aruncă o privire spre loja unde Alex
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lateral, lăsând pe altcineva să Înainteze la rând. Reținu, totuși, cuvântul “triaj” și hotărî să caute locul indicat de semenul său. Durerea de după ceafă, pe care o resimți intens, era consecința faptului că-n autobuz stătuse pre mult cu capul aplecat În rugăciune, neluând În seamă trăncănitul asurzitor al mașinii și, mai ales, ceata zgomotoasă de băieți care se postaseră În spate și care, plimbând o sticlă de la unul la altul, făcuseră tot felul de glume pe seama lui și a veșmintelor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
violent, de jos În sus. Și a Început să-mi fie frig și să se facă Întuneric. Un Întuneric necunoscut, un Întuneric rece, foarte rece, care mă ținea În el și mă Înfiora. Stăteam Încremenit de minute bune, cu capul aplecat În piept, cu mâinile Întinse pe lângă corp și pumnii strânși. Unii sau adunat surprinși În jurul meu („ia uitați-vă, mă, la ăsta ...ce țeapăn stă și ce alb s-a făcut!”), interpretând atitudinea mea ca pe o neînțeleasă curiozitate. Și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
au cărat cu mare greutate până la mormântul Otiliei, fiind nevoiți să ocolească bălțile de apă formate pe alee după ploaia recent căzută. Mormântul era acoperit cu lalele roșii, neasemuite. M-au așezat chiar la căpătâiul ei, lângă criptă, cu capul aplecat spre crucea de piatră albă. Prietenul meu a cules În grabă o mână de flori albastre, pe care le-a răsfirat la picioarele mele, spunându mi că va veni mereu să mă vadă, În timp ce mama a rămas În genunchi, ghemuită
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
făcurăm În câteva rânduri cruce călăuziți de mișcările sale, Își făcu apariția și Volodea, zis “Contele”. Acesta veni neînsoțit, Într-un parpalac vestejit, care-i accentua liniile vineții ale feței, și mormăi pătruns un “Dumnezeu să-l ierte” nedigerabil. Se aplecă deasupra tatălui meu și strigă dintr-o dată baritonal, aproape teatral, tamponând aerul cu un damf de tărie ieftină: Te-am visaaat, Colonele drag... te-am visat cum mă pofteai la un pahar de vin, domnuleee, omuleee dintotdeauna buuun, o-mu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și strigă dintr-o dată baritonal, aproape teatral, tamponând aerul cu un damf de tărie ieftină: Te-am visaaat, Colonele drag... te-am visat cum mă pofteai la un pahar de vin, domnuleee, omuleee dintotdeauna buuun, o-mu lee ge-ne-rooooos... (se aplecase foarte tare, clătinând din cap și stropind trupul neînsuflețit al prietenului său cu o ploaie repezită de lacrimi, Încât tanti Valeria trebui să-l tragă repede de guler pentru a nu se dezechilibra peste el)... și cum te mai rupea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și Înclinându-și fruntea peste care Îi atârnau firele de păr. Publicul izbucni Întrun vacarm de aplauze. Câțiva copii se ridicară În picioare și Începură să strige numele păpușii lor iubite, din doua silabe: Gri mmi... Gri-mmi... Gri-mmi... Păpușa se aplecă și culese, Într-un joc de mim, interpretat cu aleasă trăire, o floare imaginară, pe care o atinse cu delicatețe de obraz și, sărutândo, o aruncă spre public. Culese o alta și, după lungi mângâieri, Începu să-i smulgă petalele
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un zâmbet amar că mâna dreaptă, pe care apăruse un fel de praf cenușiu, era cea care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se, vomită ceva vâscos, de un vânat Întunecat. O greață necunoscută Îi ghilotină Întreg trupul. Vomită din nou, de data aceasta mai mult, deși nu mâncase nimic de zile fără număr. Întunericul viu ce-l simțea crescând În el Îi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
repede și crăpa, pulverizânduse În tăcerea camerei. Se uită spre fereastră și văzu lumina sleită Într-o ceață lăptoasă, plutind destrămată printre ferestrele acvarii ale clădirilor Înalte din apropiere. Întunericul Îl găsi Înțepenit În mijlocul camerei, cu privirea fixă, cu gâtul aplecat spre În față, Într-o resemnare fără margini, asemeni condamnatului la spânzurătoare. O amintire din copilărie Îi traversă fugar creierul. Se văzu În vârful dealului cel Înalt, În clopotnița bisericii. Obișnuia să facă asta mereu, fără știrea nimănui, după ce multă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu vârful piciorului, provocându-i ușoare sângerări, pe care și le ascundea cum putea, cu un vag aer de vinovăție. Chestia cu zburatul mi-a venit așa, pe negândite, Într-o zi cenușie, cu lumina Înghesuită stins sub cerul sur, aplecat peste noi. Vântul pornit brusc, care ne Împingea din spate să ne răstoarne, mi-a dat nebuneasca idee. Eram la cules de plante medicinale pentru tanti Rita. Mă cam săturasem de smuls buruieni, așa că am spus doar atât: Milule, hai
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un val de praf amestecat cu transpirația mea șiroindă, care-și aruncă stropii pretutindeni. Am primit cu bărbăție câteva răni, dar Încerc să le ignor, În ciuda durerii care mă pătrunde. După minute lungi, de nemișcare și de reculegere, cu capul aplecat În piept si mâinile lungite pe lângă corp, mi-ascult respirația nebună și bătăile asurzitoare ale inimii. Aburi ca niște vinișoare străvezii se ridică În fuioare foarte subțiri din brațele mele, din Întreg corpul meu. Strâng cât pot În mâna umedă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Se făcuse răcoare bine, se auzeau câini lătrând, iar la picioarele mele se găsea un om vulnerabil, un semen de-al meu, pe care nu-l puteam abandona acolo sub niciun chip. Am mai chibzuit un timp, apoi m-am aplecat cu mare greutate să o ridic. Nu am reușit. Femeia, suplă și aproape mignonă, se ghemui și mai bine. Am Încercat din nou, mai hotărât. După ce fâlfâi de câteva ori din mâini și mormăi indescifrabil, reușii să-i trec un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai sigur pe el. Mult mai... perfect. O umbră dulce Îmi mângâie mâinile. Inima Îmi zvâcni cu putere. Am ridicat privirea cu răsuflarea tăiată. Lola stătea dreaptă lângă masa mea și mă privea galeș. Părea de pe alt tărâm. S-a aplecat grațios, mi-a luat paharul și a sorbit ușor, pipăind cu vârful limbuței suprafața băuturii, ca și cum i-ar fi Încercat tăria. O, Doamne, de data asta chiar mi-a plăcut. Îmi dorisem s-o mai văd făcând așa... Era clar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în praf. Robert privea ceasul cum strălucește în lumină. Gabi se opri la căsuța șapte. Întotdeauna la șapte te odihnești, stai acolo pe ambele picioare cu brațele pe șolduri și te odihnești, ca și cum urmează să te întorci la viață. Te apleci, iei piatra și începi să respiri regulat. Jocul e frumos, numai aplecarea e mai grea. Te poți dezechilibra ușor. Nu joci șotron cu mine? — Îmi place în balansoar. Gabi se uită împrejur. — E liniște azi. — Pe Miha au dus-o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
stai cu capul aplecat lumea crește la loc. Mâinile lui Robert strângeau tare balansoarul, la fel și mâinile lui Gabi. Norul de praf acoperea tot parcul și urca spre cer, iar acolo erau alți nori. Numai capul lui Gabi rămânea aplecat ca să urmărească cum pământul vine spre el. Robert se hotărî să coboare și brusc Gabi căzu în balta de sânge ce se formase sub adidașii săi. Furnicile își schimbară traseul și acum se îndreptau spre nasul stors de sânge al
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
adidașii săi. Furnicile își schimbară traseul și acum se îndreptau spre nasul stors de sânge al lui Gabi. Nimic nu le putea împiedica, nici pietricelele, nici firele de iarbă, nici măcar sandalele lui Robert, care le obturaseră drumul când acesta se aplecase asupra mâinii lui Gabi ca să-i scoată ceasul. În soare, limbile galbene păreau raze și ticăiau între palmele lui Robert. Norul de praf din jurul balansoarului se mai domoli, iar Robert începu să joace singur șotronul. Aruncă piatra direct în căsuța
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mă ajuți. Am ezitat. În mintea mea nu putea fi vorba decât de o crimă, dar fața mi s-a înseninat când am dat cu ochii de leoaica întinsă în mijlocul sufrageriei chinuindu se să dea naștere unui pui. M-am aplecat asupra ei, iar restul nu a fost decât instinct matern și multă dragoste pentru puiul de leu care se cuibărise la burta mamei, cu ochii mijiți, scâncind încet. — O să-i spunem Blunt. Am dat din cap și m-am dus
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mătușa Ada trebuie să coasă atâtea goblenuri, nici ea n-a știut ce să-mi spună. Numai mama era convinsă că așa mătușa era liberă să nu facă nimic. Oricum mie îmi plăcuse mereu liniștea din jurul fotoliului în care mătușa aplecată asupra modelului calcula găurile în care urma să înfigă acul. O priveam și mă gândeam că venise pe lume tocmai pentru a nu deranja pe nimeni: dacă nu ar fi munca ei de dimineață, în rest ai putea crede că
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lumina soarelui, care urca în cealaltă parte pe perete, lungind tot mai mult umbra ei și a patului până pe tavan. Halatul ei cu crizanteme înflorise, iar tulpinile îi crescuseră drepte peste corp. Dacă trec mâna spre părul ei, ele se apleacă ușor, ca din sternul meu crăpat să simt cum zvâcnește inima ei. Mătușa Ada nu mai bea acum lapte cu cacao pentru că i se scurge mereu cacao pe bărbie și se usucă acolo. Eu o șterg cu batista, dar atunci
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]