1,111 matches
-
aria" glorioasă a duetului îndrăgostiților. Secretul se camuflează în acte ce-i închid într-un tainic budoar "muzical": "înapoia storurilor dese și ușilor ermetice, în umbra îndoliată care făcea apartamentul mai tainic, se auzeau suntete de orgă sau plîngeri de arcuș, discrete, reculese". Exaltarea muzicianului are resorturi clare, ce-l împing spre expresia dublă, a lecției de taină, intimitate amoroasă și discurs muzical. Este comparabilă împrejurarea cu "lecția de filosofie" a lui Ștefan Gheorghidiu, ținută Elei, cu disertațiile lui Sandu despre
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și continuitatea acestor comunități. Mărturie pentru acest răstimp, în care documentele lipsesc aproape complet, stau termenii rămași în limba română din vechea latină: domn (dominus), jude (judex), țară (terra), județ (judecium), ținut (tenetum), poipor (populus), cetate (civitas), oasie (hostis), arc (arcuș) etc. O deosebită relevanță are judecata prin judecători, adică printr-un număr de persoane de aceeași categorie socială, cu expresia consacrată "a lua legea". Continuitatea se poate demonstra și cu ajutorul onomasticii. Astfel numele de Brudur (un strămoș din sec. al
Consideraţii etno-geografice asupra procesului de locuire pe teritoriul comunei Ţibăneşti by Margareta Negrea Văcăriţa. () [Corola-publishinghouse/Science/669_a_1288]
-
Și-a înfipt bețișoarele într-o gaică specială, a deschis gentuța, scoțând tacticos documentul. A tușit de vreo câteva ori pe note diferite pentru a-și pregăti corzile vocale în vederea marii încercări așa cum ar face un celebru violonist trecându-și arcușul peste cele cinci corzi înaintea concertului; și-a mai aruncat o dată, măreț și triumfal, privirea asupra gloatei care se uita la el ca la Ioan Botezătorul și, intrând ex abrupto în text, începu: "Să audă și să ia aminte tăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Mihai îmi vorbea de factorii care contribuiseră decisiv la propria lui formare. În primul rând - muzica, pe care o sorbise parcă odată cu laptele mamei, simplu, de la sine... Alice - maică-sa - era o bună pianistă, iar el, la rândul său, primise arcușul în mână din cea mai fragedă copilărie. De aceea, la ei în casă, în exotismul provincial al Brăilei ori în sihăstria de la Galbeni, se făcea muzică precum în Germania secolului al XVIII-lea. Apoi - radioul, discurile erau lucruri comune în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră adăstați să se lumineze mintea și spiritul după prima ulcică de vin gustată pe îndelete, lăutarul din fruntea bandei își lăsa obrazul oacheș pe trupul viorii a mângâiere, în timp ce arcușul o făcea să zvonească glas de doină molcomă, glas de bucium grav și zguduitor sau tril de ciocârlie... Când vinul băut gospodărește de mușterii le încălzea sufletele, taraful isca cântece de joc, încât să asude podelele și să curgă țărâna
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
darea la țintă“ sau la „Încercarea puterii“ și suindu-mă cu picioarele pe decolteul cât masa al femeii uriașe de 150 de ocale. La unul din aceste baluri ale lăutarilor, am văzut-o pe nora marelui și preamodestului meșter al arcușului românesc Grigore Dinicu, În rochia ei de lamé prinsă În șold și În pantofii ei de argint, jucând cu toți dracii ei de țigancă - și, cerc Împre jurul ei, noi și femeile noastre de mâna stângă, printre lăutarii și tot
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de gard s-au așezat pe prispă iar Gheorghiță se gândi că ar putea să cânte puțin cu vioara. Intră în casă, dă cu ochii de Săndel care „studia” de zor revistele, scoase vioara din cutie, dă cu sacâz pe arcuș și începe să cînte o melodie duioasă, despre care Săndel știa că se numește „Sara pe deal” și pe care Gheorghiță o învățase de la domnul învățător Obreja. Momentul era bun ca să se așeze și Săndel pe prispă, lângă ceilalți ai
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
care pe timpul acela era destul de răspândită mai ales în aglomerațiile urbane, suprapopulate și lipsite de amenajări moderne, apă curentă, canalizări și în special lipsite de asistență sanitară. După ce au terminat masa a venit surpriza serii: Gheorghiță își scoase vioara și arcușul (nu cea pe care credea el că o va meșteri singur ci una adevărată, cumpărată de taică-su la Vaslui) și începu să cânte bucățile pe care le învățase cu ajutorul domnului Obreja. Le-a plăcut îndeosebi balada lui Ciprian Porumbescu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
stau lucrurile, atunci, până una, alta ia și mănâncă ceva, că nu se știe când vii la masă, și te-o apuca foamea pe acolo. Gheorghiță se supune sfatului dat, după care-și ia cutia în care era vioara și arcușul, fiind sigur că are și sacâzul necesar, la locul lui bine știut, și pleacă la școală pe drumul cel mai scurt, traversând pârâul Racova pe la Terente, fiul lui Ion Hanganu. Ajuns la școală, îi spune lui Costică Abaci să meargă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Bardasare, pe care privindu-l simți cum te învăluie zvon de cobză și țambal, peste care deslușești limpede glasul viorii și parcă îl vezi pe lăutarul din fruntea bandei cum își lasă obrazul oacheș pe trupul ei a mângâiere, iar arcușul o face să doinească, să vorbească cu glas de bucium sau de ciocârlie, iar uneori...să ofteze. Nu mai știu, dragă prietene, dacă pe atunci știam măcar un vers din catrenele scrise la adresa hanului. Dă-mi voie să-ți amintesc
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
portativul înaintea nasului, cu ceasul deșteptător uriaș pe pervazul ferestrei, ca să-l am în ochi și nu cumva să robesc cu un minut peste timpul fixat, cu lacrimile curgându-mi pe obraji de ciudă și disperare, scârțâiam de mama focului arcușul pe corzi: parcă aș fi mâncat sacâzul complementar acestei îndeletniciri odioase. Doi ani de zbateri jalnice, până când, în al treilea, avea să mă mântuie, scoțându mă din robie, un Moise în carne și oase. La operă, când îl zăream în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
aproape, la parter: E Rousseau! E Rousseau! și toți ochii se aținteau asupra lojii noastre; dar lucrurile n-au mers mai departe. Acest mic murmur s-a stins fără să stârnească aplauze. Din orchestră s-a auzit primul sunet de arcuș; lumea nu se mai gândea decât la spectacol, iar Rousseau a fost uitat. I-am propus încă o dată să coborâm grilajul; mi-a răspuns pe un ton acru că nu mai era timp. „Nu este vina mea“, i-am răspuns
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
că era bine că ele existau. Cum altfel aș fi putut ajunge prin peisajul acesta continuu într-o altă țară? Dacă asta-mi folosea la ceva era încă incert. Plopii golași, ajunși acum plopi austrieci, îmi cutreierau privirea, dar cu arcușul lor făceau să răsune în această primă libertate a creierului meu un cântec hibernal: Punem noi mâna pe tine, oriunde-ai fi. Într-o bună zi - trăiam de un an la Berlin - am fost invitată să mă prezint la serviciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Chemarea Glasului Patriei de la Pankov (nota V. I.) „Nu-ți mai spun nimic ponoare, lanuri unde pâinea coace, glasul tânăr de tractoare, bătrâneștile cerdace? Nu-ți tresare oare-n sânge, cu acorduri lungi și vii, coarda dorului ce plânge sub arcuș de pribegii? Ai lăsat țara desculță, înglodată-n umilință, cu pestelcă sărăcuță și c-o singură catrință, o găsești împodobită cu avuturi și odoare ca-ntr o neînchipuită, mândră zi de sărbătoare.“ („Chemare“, Glasul Patriei, 10 decembrie 1957) PETRESCU Gh.
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
face din nou apariția. Bătrânul o scoate cu grijă și o pune în buzunar. Intră pe peron. Se așază pe un scaun, își scoate vioara din cutia de piele roasă și și-o potrivește pe umărul stâng. Se apleacă, apucă arcușul și-l atinge ușor de corzile întinse. Primele acorduri sunt dizarmonice, degetele caută combinațiile potrivite și recunosc locurile mult prea bătătorite. Bătrânul face o pauză de cinci secunde, apoi începe să cânte. Un cvartet de coarde. Haydn. Bătrânul suplinește cu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
continuă să cânte, dar ochii lui rămân deschiși, mari, mirați. De pe afiș, o femeie tânără și frumoasă îi zâmbește. Se uită drept în ochii lui. Pentru o clipă, bătrânului i se taie respirația. Totuși mâna lui dreaptă continuă să plimbe arcușul pe corzile viorii, iar, pe măsură ce secundele trec, melodia capătă un alt ritm, mai vioi, mai luminos. Bătrânul nu-și amintește s-o mai fi văzut pe femeia din afiș. Până ieri, în locul ei erau niște muncitori nebărbieriți care ciocneau sticle
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
treptat, iar literele capătă contur și devin inteligibile. Agatha. Da, femeia din afiș are exact ochii Agathei, cea mult iubită. Agatha, cea pierdută definitiv acum oare câte zeci de ani? Ochii bătrânului se umezesc. Mâna lui dreaptă continuă să plimbe arcușul pe corzile viorii, în timp ce el observă fiecare detaliu al afișului publicitar. Femeia care seamănă cu Agatha e foarte decoltată. Are sâni mari, iar sfârcurile i se ghicesc ușor prin țesătura aproape transparentă. Femeia ține în mână o felie de pizza
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mai mari. Bătrânul nu aude metroul venind. Abia în clipa în care trenul intră în stație, bătrânul devine derutat, pentru că vagoanele alunecă rapid pe șine și o acoperă pe femeia decoltată. Haydn n a compus niciodată ce cântă bătrânul acum. Arcușul se mișcă haotic pe corzile care vibrează într-o cacofonie de sunete sugrumate, iar bătrânul așteaptă cu sufletul la gură ca trenul să se pună în mișcare. Ușile se închid și metroul dispare în tunel. În dreptul afișului, trei tineri cu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
brusc, ca unul dintre acei hopa-Mitică cu plumb în picioare, care se ridică de cum încerci să-i culci: Vrei să-ți cânt ceva?" Mi-ai face o mare plăcere. Învățătorul își scoase din cutie vioara și atinse ușor corzile cu arcușul. Câteva clipe de concentrare și apoi, închizând ochii, își culcă tandru obrazul pe vioară ca pe o coapsă de femeie. Melodia se ridică blând, ducând cu ea clinuri însorite, miresme de tufișuri și tineri păstori urmăriți de fatalitate. Însuși sufletul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
recit eu încet și apăsat, a mai îmbătrînit un greier. L-am auzit luîndu-și rămas bun de la stele / Și de la brazdele de fîn sub care cîntase". Îți amintești, Cristina? Te întrebai în poezia aceea unde și-o fi ascuns greierul arcușul sfînt, să-l cauți tu, îi spun eu încet, aproape în șoaptă, eliberîndu-i mîinile. "Aș vrea să-l găsesc eu, / Înaintea hoților de lucruri sfinte", adaug, apoi mă plec și iau de jos sacoșa, vrînd să mă îndrept spre ușă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă îndrept spre ușă. Ești cinic, Mihai, îmi spune ea pe un ton amar. Uneori, aprob eu din cap, chiar și cinismul poate da roade comestibile. Prefațîndu-ți volumul, un critic a spus: "S-ar părea că Ina Cristian a găsit arcușul sfînt..." Acum, vin eu și te întreb: dacă l-ai găsit, ce-ai făcut cu el, de ce nu-l folosești?! Și-ți răspund tot eu: pentru că-i mai ușor de găsit scuze, decît de luptat. Dar ție, acum, lupta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Este întrebarea născută dintr-o experiență de viață... Și, ca să-ți răspund la ea, privind poziția mea față de literatură, mă voi folosi tot de cuvintele lui Saint Exupéry: "Pentru a fi, trebuie să mă implic", dar odată implicat, găsindu-mi arcușul, trebuie să am puterea puterea pe care ar fi trebuit s-o ai și tu dacă te-ai fi implicat să spun celei care va urma să-mi fie soție: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele uscate, pișca niște coarde false care țîrliau nervos, iară împrejuru-i frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari împluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să scuzi, trei sferturi ale lumei e așa, și dintr-al patrulea - Dumnezeul[e], ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe cari le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nici taiorul bine croit în culori de, nu i-l recunosc, Oh, Theo! Ce mai faci? în schimb cutia veche a viorii din lemn de vișin cu culoarea dusă pe alocuri e aceeași, mi-amintesc cum păstra în interiorul cutiei lângă arcuș un portret al ei schițat de mine în creion, îl mai are oare? Fără să-i răspund la întrebare întreb, Și tu? Am avut repetiții la Filarmonică și am trecut pe la ai mei, tata nu se simțea prea bine, coborâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]