911 matches
-
a cărui Înfățișare nu fusese mulțumit niciodată. I-ar fi dorit o frunte mai Înaltă, sprâncene mai stufoase, ochi mai adânci și maxilarul inferior mai ferm. Doar nasul Îi era pe plac: nici cârn, nici prăbușit peste buza de sus, arcuit cu măsură, atât cât să-i Înnobileze profilul. Fără acest profil n-ar fi fost decât un oval incert de lumină: chipul celui fără pasiuni, al individului care face totul cu un oftat de ușurare la sfârșit, cu bucuria meschină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ca premiu la meciurile de box. Când m-am mai răcorit, am întins-o ușurel pe spate și m-am vârât în ea. Acum nu mai eram polițistul oarecare și curva bogată. Eram doar noi doi, noi împreună, și ne arcuiam, ne răsuceam, ne dădeam în bărci viguros, ca și cum am fi avut la dispoziție tot timpul din lume. Ne-am dat huța până ce muzica de dans și reclamele se terminară și nu mai rămase decât zgomotul de fundal al radioului. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care o urmăriseră pierzându-se în cer, fluturară cât fluturară, în semn de rămas bun, hârlețele, apoi își reluară săpatul. În navă era liniște. Robotul debutant Stejeran 1 stătea cu fața lipită de hublou și privea în urmă. Pământul își arcui marginea ca o elipsă, apoi deveni rotund și-n cele din urmă apăru ca o minge albăstruie șutată cu sete în spațiu. — Ce păcat că n-am fost programat să am sensibilitate! spuse visător Stejeran! Uitați-vă ce frumos se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
în timp ce mâinile își vedeau de treaba lor precisă. Chiar și la bătrânețe, când firul pe care îl torceam nu mai era de lână, ci de in, aveam să-mi amintesc parfumul suav al mătușii mele și buzele ei care se arcuiau spunând numele zeiței, Uttu. I-am spus lui Iosif povestea zeiței Uttu, țesătoarea. I-am spus și povestea marii zeițe Innana, cum a călătorit pe tărâmul morților și apoi cum s-a căsătorit cu regele-păstor Dumuzi, iar iubirea lor a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spune că vreau să te văd pe tine. M-ar fi ucis. Mai-Baka stătea în cumpănă. - Ia-ți arcul ca să ai mai mult curaj, și vino cu mine! mai adăugă Auta. Fostul rob pomi după prietenul său. - Nu-ți iei arcui? îl întrebă blândul prieten. Dar Mai-Baka îl privi speriat: - Nu sunt nebun! Cine a mai pomenit să te lupți cu zeii! Eu am și arc, și suliță, și secure, dar nu le pot lua. Dacă zici tu să mă duc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sulița un soldat atlant și lovind pe altul cu barda. În jurul lui se adună, ca o verigă, o ceată de robi ca să-l apere. Omul era tot Iahuben. Câteva clipe mai târziu, Iahuben ridică fața în sus, trupul lui se arcui înapoi și mâna stângă, scăpând barda, se repezi la piept. Auta se uită mai bine. Ce era asta? Iahuben se prăbușea pe spate, încercînd să-și smulgă o săgeată din inimă. Câțiva robi se apropiară de el. Doi căzură. Apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
compromisese ea Însăși. Și mai era și ministru! Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o comedie sentimentală. Și le plăcuse - spectatorilor le plăcuse la nebunie. Își arcuiseră spinările colective și torseseră de plăcere, se rostogoliseră și dăduseră din lăbuțe, În timp ce Oscar le gâdila burticile cu spiritul lui facil. Traversase pe jumătate St James’s Square când greutatea propriilor gânduri Îl izbi cu o forță aproape fizică, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
astfel de construcții foarte aproape de centrul civic și de centru în general) și am privit cerul. Erau zorii zilei dis-de-dimineață, pe care eu îi vedeam de pe deal, cu fața la laterala sa dreaptă și înspre vârful lui. Luna în înaltul cerului era arcuită splendid în sfertul său vizibil și era de un alb smălțuit, strălucitor. Iar cerul era de un senin odihnitor, foarte luminos spre cei doi copaci, un nuc înalt, bătrân, parțial uscat și pe trei sferturi înfrunzit încărcat, cu frunzele verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-l stârnească. Să nu se oprească. 90 DANIEL BĂNULESCU mea benchetuiește..." ...De altfel, " Localul" are, ca popa, 36-38 înțelesuri ascunse... Ho diábolos citea cu voce baritonală, suplă, bine antrenată. Corzile vocale fărâmițau coloana de aer expulzată de diafragmă. Limba se arcuia pe planșeul bucal. Buzele rotunjeau fiece sunet. Sus, pe tăblărie, Relu și Doru își lipiseră urechile de planșeul capotei, să nu scape nimic din ceea ce se rostea cadențat înăuntru. Genel se freca încetișor de spătarul banchetei, să-și culce la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cerc. Aruncă osul spre el. îi căzu drept în mână. Dintr-o crăpătura a lui creștea un trandafir. Vultur-în-Zbor și-l îndesă în pantaloni. Prepelicatul stătea întinsă batjocoritor pe stâncă ridicându-și fusta zdrențuită, până la talie, desfăcându-și picioarele și arcuindu-și spinarea. — Intră, frățioare, îi zicea ea. Vino și îngroapă-l. Vultur-în-Zbor se târî slăbit către ea și cu cât se apropia mai mult, cu atât Prepelicarul devenea mai mare. Când ajunse la o distanță de doar o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu toate că rareori era frig în K. Poate că tocmai haina îi dădea feței lui acea nuanță de un roșu aprins. Era o față ca o roșie răscoaptă. Broboane de sudoare îi atârnau pe frunte, gata să pice. Sprâncenele i se arcuiau înspre interior și-n jos, către vârful grosolan al nasului, răsfirându-se în drumul lor pe deasupra ochilor scăpărători. Vorbea repede. Mâinile i se legănau cu gesturi mari, periculoase, ca niște gheare. Tovarășul lui era pe atât de zvelt pe cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise. Mă inundă o tristețe solemnă și un val de melancolie mă izbește În țeastă. Probabil că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
am simțit că aș fi murit fără bunătatea și respectul său ușor cinic. —Extraordinară culoare În obraji, Kate, ai fost la schi? Colțurile gurii lui Robin tresar ca pentru a forma un zâmbet, dar o sprânceană deasă și argintie se arcuiește arătând spre ceasul de deasupra biroului de tranzacționări. Să Îndrăznesc să pretind că am venit de la 7 și că doar ce-am ieșit să-mi cumpăr un cappuccino? E de-ajuns să arunc o privire până În capătul biroului ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
a Dunării revoltă Și a lumi-ncheeture parcă le auzi trăsnind; Răsculatu-s-a-Universul contra globului din aer? Stelele-n oștiri se mișcă? Împărații sori se-ncaer? Moare lumea? Cade Roma? Surpă cerul pe pămînt? Nu. Din fundul Mării-negre, din înnalte-adînce hale, Dintre stînce arcuite în gigantice portale Oastea zeilor Dadei în lungi șiruri au ieșit - Și Zamolx cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri, Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
viața sa găsea resurse pentru a se bucura de tot ce-l Înconjura. Invita motanul la joacă, dar nu cu „pis-pis”, așa cum se obișnuia, ci cu „stăi așa / Sinan-Pașa!” La auzul acestei prime forme de oarece poezie, impozantul motan Își arcuia coada din vârful căreia mișca șmecherește și zglobiu, Îi mulțumea pentru invitație și fără al privi cercetător, ca pe toți ceilalți, venea cu pași leneși dar siguri către bunul băiat care nu-l supăra și nu-l alunga niciodată cu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
către Florida și California, În anii ’20, a mănăstirilor spaniole și a abațiilor sarde dezasamblate. Drumul spre Estrepona mărginea un teren de aterizare privat aflat lîngă o vilă impozantă, cu ornamente aurite, ca un feeric parapet crenelat. Umbrele lor se arcuiau În jurul unui acoperiș alb de forma bulbului de ceapă, invazie a noii arhitecturi arabe, care nu datora nimic Magrebului aflat de cealaltă parte a Strîmtorii Gibraltar. Licărul de aramă aparținea imperiilor deșertice ale Golfului Persic reflectate În oglinzile de prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
oferea prea multe indicii. Dar, chiar atunci, se auzi o voce din sală: —Violet! De când nu te-am mai văzut! Violet se roti pe un călcâi, răsucindu-și gâtul cu puțin mai mult avânt pentru ca pletele sale lungi să se arcuiască și apoi să se reașeze într-o perdea bogată. —Exerciții pentru o reclamă la șampon, le spuse lui Hugo și lui Sally. —Philip? spuse ea, uitându-se cu atenție spre sală. Dumnezeule, sunt ani de zile. Mă tem că ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aduce un pic cu John Benson 1, observai eu. Numai spirit și venin. Numai să nu se ia la întrecere cu mine pentru rolul de dandy din perioada Restaurației, spuse el fără prea mare atenție. Am cam acoperit piața. Se arcui într-o plecăciune adâncă și elaborată, a cărei perfecțiune mă făcea să-i și văd coada de brocart a hainei de gală și dantela revârsându-i-se pe deasupra manșetelor. — Totuși, următorul meu rol e Edmund, la Național. Mi-au spus azi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sprijin și celălalt întins într-un arabesc larg și generos, în spate. Își desprinse o mână de pe cablu și-și prinse laba piciorului întins, trăgând tare de el, într-o curbă exagerată, pe care o urmă și cablul, care se arcui sub această greutate. Lurch o privea, cu gura căscată, uitând de orice animozitate, cum se cățăra pe cablu, cu picioarele încălțate în cipici ușori de balet, încolăcindu-se în jurul cablului de parcă ar fi avut elasticitatea cauciucului. Acum revenise la verticală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zis chiar înainte să-ți fac felul. — Asta sau negi adevărata problemă. A, deci cu teorii de-astea îmi umblați, doamnă? Își stinse țigara, nu în buricul meu de data asta, și trecu peste mine, într-o singură mișcare dibace. Arcuindu-și brațele de o parte și de alta a mea, cu părul care-i cădea pe față, se uita în jos, la mine, cu ochii lui cei gri și reci. M-am întins sub el. — Mi se pare mie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
toată lumea lucrează cu contract pe durată determinată. Chiar și Philip n-avea decât un contract pe trei ani. Toți ceilalți trebuie să și-l reînnoiască în fiecare an. Ridică din umeri. Suntem în anii nouăzeci. După cum mă așteptam, Margery își arcui ușor spatele. — Păi, eu sunt administratorul, nu? zise ea, în defensivă. Doar nu ne apucăm să tăiem în stânga și-n dreapta în fiecare an. N-ar mai înțelege nimeni nimic. Făcu semn către camera unde se afla arhiva. — Ia gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu ferigi În partea mai veche, dinspre râu, a parcului nostru de la Vira. Exact așa cum era sau poate și mai perfectă. În cel adevărat lipseau o parte din geamuri și frunzele fărâmițate fuseseră măturate de vânt. Podețul Îngust care se arcuia peste vâlcea În porțiunea sa cea mai adâncă, pavilionul Înălțându-se În mijlocul lui ca un curcubeu condensat era atât de alunecos după o rafală de ploaie, Încât părea uns cu o alifie Închisă la culoare și, Într-un sens, magică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de rădăcinile pe care le cunoștea atît de bine. Din cînd În cînd Întorcea capul ca să verifice, În strania lumină roșiatică ce părea să fi pus stăpînire pe noapte, cum marele val creștea tot mai mult, transformîndu-se Într-un munte arcuit de apă și spumă. Ajunse pe culme cînd temuta liniște se preschimbase Într-un muget chiar mai asurzitor decît cel care urcase din măruntaiele pămîntului și se năpusti Într-un suflet, tîrÎș-grăpiș, alergînd, sărind și căzînd, pe povîrniș În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că te plictisești singur, dar, crede-mă, sânt o-bli-ga-tă să ies. Trebuie să pun scrisoarea la poștă. Și apoi, azi e parastasul bunilor noștri prieteni, domnul Popa, biata Valerica și profesorul Panaitescu. Nu poți pretinde că ai uitat! Motanul își arcui spinarea neagră. Ochii verzi nu părăseau chipul femeii. Melania scoase filmul din aparat și-l băgă în poșetă. ― Mă întorc repede, Mirciulică, și vom pălăvrăgi împreună toată după-amiaza. Tu ai să bei un lapte cald cu rom, iar eu... Ia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]