2,025 matches
-
dovezi, prin explicații, analogii, exemple etc.); pot fi precizate și eventuale contraargu mente, urmate de probe care să le infirme, întărind aserțiunea emițătorului. - Concluzia: reluarea ideii principale din ipoteză (sau din teză, dacă aceasta exprimă dezacordul), întărită ca sinteză a argumentației dezvoltate anterior. Enunțul final trebuie să fie pregnant, memorabil; concluzia propriuzisă poate fi însă urmată de un îndemn care să reprezinte o provocare pentru receptor sau de o interogație care să genereze reflecția asupra viitorului. Particularități ale discursului argumentativ: - textul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
maoiști* francezi din Stânga Proletară sau din PCMLF-HR își legitimează atacurile lor contra regimului democratic calificându-l ca fascist, iar Fracțiunea Armata Roșie din Germania sau Brigăzile Roșii din Italia vor face la fel pentru a justifica terorismul*. Alții își îndreaptă argumentația contra comuniștilor: anarhiștii* au denunțat de timpuriu „fascismul roșu” (Voline, 1934), în vreme ce, în anii 1970, unele organizații maoiste califică partidele prosovietice ca fiind „social-fasciste”. ANTIIMPERIALISM CONTRA IMPERIALISMULUI, STADIUL CEL MAI îNALT AL CAPITALISMULUI Lupta antiimperialistă a fost una din axele
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la Havana pentru a studia la colegiul elitei, Belîn, administrat de iezuiți; aici se distinge prin calitățile sale de sportiv, prin memoria sa excelentă și prin talentul său oratoric. Vom regăsi mai târziu acest stil al formației, atât pe terenul argumentației, cât și în tehnicile psihologice de afirmare a poziției sale. Acumulează în acea perioadă lecturi contradictorii, de la falangistul spaniol Primo de Rivera până la Marx* și Lenin*, cu naționalistul cubanez Josî Marti ca referință principală. Acest amestec exploziv culminează cu anii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
spirit a «ghetoului». Absolut inconsistentă din punct de vedere științific, ideea unui popor evreu special este, prin încărcătura sa politică, reacționară”, scrie el în 1903, în cursul unei polemici cu Bundul - partidul social-democrat muncitoresc evreiesc. în 1913, Stalin* continuă această argumentație în Marxismul și chestiunea națională: pentru a fi o națiune, evreilor le lipsește o limbă comună, o economie și un teritoriu; așadar, nu le rămâne decât să se asimileze. Această atitudine, ostilă recunoașterii identitare, explică slaba participare a evreilor la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
URSS, publicarea în Franța a operei-far a lui Aleksandr Soljenițîn, Arhipelagul Gulag, dar și lucrarea de mediere întreprinsă de istoricul Franșois Furet, precum și de către revistele Esprit, le Dîbat, Commentaire și Communisme, pentru ca sus-numitele grupări să se apropie, să-și intersecteze argumentațiile și să scoată, în sfârșit, conceptul de „totalitarism” din clandestinitatea mai mult sau mai puțin rușinoasă în care se instalase. Apariția, în 1997, a Cărții negre a comunismului, atacurile pătimașe cărora le-a fost țintă ne reamintesc, totuși, că dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de evaluare și bilanțul * Rapoartele interne 151. Prezentați desfășurarea unei discuții propriu zise! R: Pregătirea Pentru o discuție bogată și o comunicare ușoară: * Evaluatorul (factorul decizional) va stabili un bilanț al activității desfășurate de-a lungul anului însoțit de o argumentație pe perioada parcursă, pe baza următoarelor instrumente: fișa postului, grilele de evaluare, bilanțul anului precedent * Stabilește unele propuneri pentru anul viitor: * Cum să îmbunătățești punctele slabe * Cum să valorifici și să profiți de așa numitele „puncte tari” * Stabilirea punctelor slabe
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
în opera aristotelică. V. argumentare, concluzie, demonstrație, etos, inducție, logos, pathos. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. IO ARGUMENTARE. Faptul de a prezenta argumente pentru a susține o opinie sau o concluzie reprezintă argumentarea (sau argumentația). Din perspectiva redării cu mijloacele limbii, argumentarea este o relație dintre enunțuri, reprezentate de unul sau de mai multe argumente și de o concluzie, care se unesc într-un discurs ce corespunde unui raționament din punct de vedere cognitiv. Teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
punct de vedere cognitiv. Teoria argumentării a fost dezvoltată îndeosebi în a doua jumătate a secolului al XX-lea de către J.-Cl. Anscombre și O Ducrot, care au cercetat principiile și regulile (sau legile) cărora se supun enunțurile în interiorul unei argumentații. Discursul este domeniul de aplicare al acestor principii și reguli care produc orientarea argumentativă a frazelor în argumentație și reprezintă sensul sau direcția ce se atribuie enunțurilor pentru a se ajunge la o anumită concluzie sau la anumite concluzii. Orientarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
-lea de către J.-Cl. Anscombre și O Ducrot, care au cercetat principiile și regulile (sau legile) cărora se supun enunțurile în interiorul unei argumentații. Discursul este domeniul de aplicare al acestor principii și reguli care produc orientarea argumentativă a frazelor în argumentație și reprezintă sensul sau direcția ce se atribuie enunțurilor pentru a se ajunge la o anumită concluzie sau la anumite concluzii. Orientarea discursivă se poate concretiza prin factori discursivi și prin factori lingvistici, primii ținînd de structurarea discursului, de înlănțuirile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
evident însă că o asemenea întrebare nu trebuie formulată din perspectiva existenței și activității gîndirii și vorbirii, ambele posibile numai prin cooperare. A n a l i z a d i s c u r s i v ă a argumentației este în fapt analiza unui tip de organizare a discursului, în care se disting, într-o primă etapă, argumentele și consecința (concluzia) și, într-o etapă ulterioară, elementele care asigură unitatea, coerența și distinctibilitatea. Desigur, acest tip discursiv are numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textelor orale. Prin aceasta, ele se apropie de organizatorii textuali, dar oralitatea le conferă o tonalitate enunțiativă și interactivă mai accentuată. Utilizările și frecvența conectorilor variază în funcție de genurile discursului. Textele juridice, de exemplu, integrează foarte puțini conectori, comparativ cu genurile argumentației. Funcționarea morfemelor de conectare variază și în funcție de tipurile de text. Textele descriptive conțin mai puțini conectori argumentativi atunci cînd trimit la un univers preconstruit decît atunci cînd construiesc o reprezentare nouă sau insolită. În acest caz, ele conțin aproximativ tot
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de respingere a unor afirmații sau opinii, urmînd modelul logic de trecere de la argument la concluzie. Potrivit specialiștilor, există patru modalități de a realiza contraargumentarea: 1) negarea argumentului, 2) contestarea valabilității sau certitudinii lui, 3) punerea la îndoială a completitudinii argumentației, 4) inversarea orientării argumentative. Indiferent de tipul ei, contraargumentarea realizează structuri discursive extinse la o sumă de enunțuri, structurate linear în discursul replică sau cu intercalări în discursul dialogic. V. argumentare, contraargument, replică. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO CONTRADICȚIE. Sub aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
retorica a revenit în a doua jumătate a secolului al XX-lea, sub forma unei "noi retorici", orientate spre forma enunțului și spre conținutul comunicării. Cea mai cunoscută lucrare de retorică a antichității, realizată de Aristotel, conține o teorie a argumentației, o teorie a elocinței și o teorie a compoziției discursului. Aici se disting trei genuri de discurs, deliberativ, judiciar și epidictic, iar genul deliberativ, specific guvernanților care sfătuiesc pe membrii unei adunări publice, urmînd criteriul utilității în raport cu cetatea, recurge frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentare, s-a încercat uneori departajarea conceptuală a lor, considerîndu-se că demonstrația ține de domeniul cognitiv, iar argumentarea de cel discursiv, opinie în mod evident inadmisibilă, de vreme ce latura cognitivă este întotdeauna corelată cu cea lingvistică (discursivă). Din perspectiva logicii elementare, argumentația ar fi o formă "slabă" (din punct de vedere logic) a demonstrației, căci pleacă de la premise probabile articulate prin forme deductive considerate valabile. În această perspectivă, argumentarea ar fi orice susținere prin argumente a unei opinii, în vreme ce demonstrația este o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentări predominante din punct de vedere social și redate în limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise de (aproape) toți oamenii și, prin aceasta, învestite cu autoritate, folosite în raționamentele dialectice și retorice. Argumentația dialectică are însă datoria de a le verifica, iar argumentația retorică de a le trata în cadrul unui conflict particular, fiind folosite pentru conciliere sau pentru apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise de (aproape) toți oamenii și, prin aceasta, învestite cu autoritate, folosite în raționamentele dialectice și retorice. Argumentația dialectică are însă datoria de a le verifica, iar argumentația retorică de a le trata în cadrul unui conflict particular, fiind folosite pentru conciliere sau pentru apărare. V. autoritate, dialectică, retorică, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DUBLA CONSTRÎNGERE. Un concept fundamental enunțat de Școala de la Palo Alto (care s-a ocupat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a n a l i z ă a d i s c u r s u l u i (discurs politic, jurnalistic, literar etc.), de analiză a conversației sau a schimburilor verbale, la care se alătură studiile în domeniul argumentației, precum și cercetările de etnografie a comunicării, de microsociologie sau de etnometodologie. Din perspectiva analizei conversației, partenerii implicați în acest proces valorifică în permanență un fond comun de informații (acțiuni, gusturi, principii, valori sau reacții habituale ș.a.), ceea ce orientează în permanență
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alte propoziții. Înlănțuirile avute în vedere de logică se definesc pornind de la valoarea de adevăr a propozițiilor, făcînd abstracție de sensul lor și de condițiile lor de întrebuințare. Aceeași schemă implicativă (dacă P, atunci Q) corespunde primului moment al unei argumentații și se aplică în aceeași manieră discursului publicitar, discursului religios, discursului propagandei politice și discursului din rețetele culinare (dacă veți cumpăra acest produs, veți face economii; dacă veți face binele, veți ajunge în rai; dacă mă veți vota pe mine
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relevă că practica discursului obișnuit presupune o competență logică și silogistică și, în același timp, o competență aritmetică și una geometrică, căci, pînă la un anumit nivel, este posibilă realizarea de demonstrații cu limba obișnuită și cu discursul obișnuit. V. argumentație, demonstrație, implicație, inferență, silogism. MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN LOGOS. După Aristotel, logosul este mijlocul de a convinge prin argumente, ceea ce implică o identificare a argumentelor necesare de către orator, o selecție a lor din perspectiva scopului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
existenței unui conflict și al cooperării în vederea eliminării lui. Pornind de la această schemă însă, negocierea conversațională prezintă configurații foarte diversificate, plecînd de la obiectul negocierii, de la durata și dificultățile ei, de la maniera de desfășurare și de la procedeele antrenate de parteneri. V. argumentație, conversație, etnometodologie. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN NEÎNȚELEGERE. În înțelesul obișnuit, neînțelegerea este o "diferență de interpretare a persoanelor care cred că se înțeleg". Uneori, cuvîntul neînțelegere este folosit însă și într-un sens extins, care integrează fenomenul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rezolva problema. O. Ducrot a opus concepția semantică a argumentării viziunii "tradiționale sau naive" a argumentării. Pentru teoriile clasice, discursul argumentativ se poate evalua pentru a fi valid sau greșit, în vreme ce pentru "argumentarea în limbă", ideea unei evaluări critice a argumentației nu are sens decît pe plan gramatical (o astfel de construcție poate fi (in)corectă gramatical), dar forța de constrîngere argumentativă este în întregime o chestiune de limbă. Astfel, a înțelege ce semnifică enunțul "E frumos" nu înseamnă referirea la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în măsură însă să confirme că prezența lor într-o construcție articulînd o pereche de enunțuri nu este întotdeauna pertinentă pentru a releva existența unei reformulări și de aceea prezența lor este, de cele mai multe ori, facultativă. Mai mult, din perspectiva argumentației, trebuie avuți mai degrabă în vedere acei conectori și operatori argumentativi ce reprezintă manifestările forței argumentative cu care locutorul aplică un cîmp topic sau asigură legătura argumentativă în reformulare, marcînd o relație de tip ascendent sau descendent (de ex., chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
impus în discipline practice, precum etica și politica, unde deciziile și controversele necesitau recurgerea la argumente, și astfel retorica a devenit indispensabilă în educația cetățeanului și a omului politic. Nu au lipsit însă criticile care scoteau în evidență faptul că argumentația retorică, prin orientarea ei persuasivă, pornește de la premise nedemonstrate și numai admise de public, în vreme ce demonstrația pornește de la premise adevărate, astfel încît retorica produce o emoție, iar nu o convingere proprie cunoașterii. În Retorica sa, Aristotel a susținut utilitatea retoricii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gînditorii antici au recurs sistematic la sofisme pentru a-și susține atitudinea sceptică, ceea ce a stimulat dezbaterile polemice și a condus la noțiunea de "punct de vedere". Astfel, recurgerea la sofisme, sofistica, a devenit o mișcare intelectuală care a dezvoltat argumentația retorică, deși unii dintre marii filozofi de atunci, în primul rînd Platon, le-au imputat deformările pe care le-a cunoscut în anumite momente gîndirea filozofică. Sofismele au rămas unele dintre structurile formale privilegiate ale discursului atunci cînd acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
macrostructură, suprastructura nu determină un conținut global, ci mai degrabă o "formă" globală a unui discurs. Propozițiile, cele de la nivel înalt, vor organiza, prin categoriile schematice ale suprastructurii, schema narativă. Acest cercetător vorbește de suprastructuri atît în cazul povestirii și argumentației, cît și în cazul sonetului sau planului unui articol, încît noțiunea cuprinde unități textuale foarte diferite. De aceea, sînt necesare alte concepte (precum "plan de text" și "secvență") pentru a realiza clasificările necesare. V. plan de text, schemă, secvență. CHARAUDEAU
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]