1,567 matches
-
a nu umili printr-un gest laș o dată mai mult stirpea mea care a așteptat poate de la mine înălțarea de care predecesorii mei cunoscuți au lipsit-o". De pe poziții nobiliare a abordat și "formula căsătoriei din interes, obișnuită în cercurile aristocratice" (B. Cioculescu); în certificatul de căsătorie era înscris evident, după propriile declarații că "Domnul Matei I. Caragiale, major, necăsătorit în vârstă de ani 38 de profesiune literat" era "fiu al decedatului Ion Caragiale și al D-nei Maria, născută Piteșteanu (sic
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
prin atmosfera care învăluie întregul", indicele fundamental al eticii nobiliare fiind orgoliul "ca manifestare a tăriei de caracter și a respectului de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet muzician, instinctul aristocratic s-ar putea recunoaște în farmecul singular și puțin desuet al stilului: " Armonia bogată a stilului său răsună ca o orchestră întreagă. Ecoul perioadelor lui ne învăluie ca o atmosferă [...]. Mai ales atunci cînd instrumentul său simfonic se acordă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
peste bolți din ce în ce mai uriașe în gol." E, aici, mai mult decît rezultatul unei autosugestii a fabuloasei ascendențe nobiliare, e pana unui analist al sîngelui albastru (Ș. Cioculescu), chiar dacă acesta pare rafinamentul inutil al nobleței (Al. George), admirația nelimitată față de manierele aristocratice traducînd chiar snobismul matein materializat într-un monument de snobism, evident exagerare de tipul celor care îl receptau pe Mateiu doar ca erudit al jargonului de obor, doct în expresii de autentic mahalagism sau practicant al aliterațiilor triviale, care ar
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în aspectul ei științific; că Matei Caragiale și-a alcătuit el însuși un fel de atitudine de feudal, că și-a arborat cîteva ordine pe piept și un stindard la moșie și că s-a regăsit în tovărășia atîtor spirite aristocratice din literatura veacului trecut, înseamnă că preferințele lui erau și afinități irecuzabile și că un tainic instinct de solidaritate îl ducea spre toate formele care exprimau un sfîrșit de rasă în gesturi somptuoase. Drapat într-o rigiditate morală și una
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
concepția lui Ion Luca, un inofensiv, un flecar și un profitor mărunt, pe aceeași scară a degradării, Pirgu devine, în concepția lui Matei, un Mitică primejdios, perfid și lacom. Lipsit de orice scrupul, el e profitorul îndrăzneț al marilor slăbiciuni aristocratice, maimuțoiul lubric și cu pretenții de gust și chiverniseală din faza lui de totală ascensiune." Profitorului îi proiectează romancierul în stilul unui epilog ce ar fi putut fi dezvoltat într-un al doilea roman o fulminantă carieră, douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule"; "soarele de primăvară, mîndru, mare, aprins, rotund"; "moșul bătrîn, cuminte, liniștit, înțelept, domol..." Peste ani, Mateiu recuperează modelul și îl pune de acord cu gustul unui veac revolut dar și cu estetismul aristocratic ce supraviețuiește în modernitate așa cum a demonstrat-o în ai săi Craii de Curtea-Veche, marcînd enumerările inclusiv cu acea celebră virgulă macedonskiană (prezentă în simultaneitate cu obișnuita conjuncție și), parcă voind încă o dată să facă în ciudă părintelui său: "la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
erau acum lăsați să întîmpine moartea singuri, în speranța după calculele pioșilor anglicani că sufletele lor păcătoase se vor căi9. Elias rămîne, totuși, neînduplecat: acei europeni care se consideră purtători titulari ai civilizației se aseamănă cu o infimă clasă superioară aristocratică, de curte, care încearcă să privească de sus restul lumii, o enclavă mîndrindu-se pe nedrept cu realizările sale, în ciuda dovezilor evidente că alte civilizații eu nu voi dezvolta această idee foloseau de mult metode sofisticate de pacificare și în ciuda faptului
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
calitate înnăscută, moștenită pe calea sângelui, deci în mod natural (physis), concepție specifică aristocrației, pentru a desemna ulterior o calitate care poate fi dobândită prin paideia, devenită techné. Referitor la această evoluție, Werner Jaeger scria: "Scopul urmărit era transcenderea principiului aristocratic al unei educații privilegiate, care considera areté accesibilă numai celor care o aveau în sângele de origine divină". (Jaeger, 2000, p. 216) Această transcendere a constituit ținta și realizarea mișcării sofiste, pentru care "acordarea în masă a drepturilor civile" impunea
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
folosit "cunoașterea această nouă și uriașă forță intelectuală a epocii ca pe un instrument de modelare a caracterului uman, servindu-se de ea pentru atingerea idealului său". (Jaeger, 2000, p. 216). Cu alte cuvinte, sofiștii au dislocat areté din contextul aristocratic al naturii (physis), care miza pe calitățile tradiționale moștenite prin sânge (a se vedea contextul epopeilor homerice), pentru a o reașeza în contextul democratic al convenției umane (nomos), care miza pe forța educativă, modelatoare a cunoașterii, adică a adevărului care
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
fond: care sunt funcția și locul artei în procesul de transformare socială? Care este rolul artistului în raport cu procesul de degradare a societății care caracterizează viața cosmopolită modernă? Poate artistul, în fața tendințelor egalitare care se impun oriunde, să-și mențină primatul aristocratic pe care îl primește din conștiința rolului său de experimentator și de creator? • A doua serie de interogări gravitează în jurul perspectivei morale: este posibilă, pe lângă descriere, furnizarea unei evaluări a decadenței societății contemporane? Dar acceptarea posibilității unei astfel de judecăți
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
firilor simple le apărea ca morbid și artificial"77, fiind capabil să decadă și să se ruineze fără a pieri, producând dimpotrivă valori estetice nepieritoare. Bourget schițează în acest mod o teorie a decadenței sociale și literare potrivit căreia idealul aristocratic al artei își află justificarea și sensul în sine însuși. Prin apariția sa, artistul decadent înnobilează scena, derivând din manifestările decadenței propria hrană estetică și spirituală. Acestea sunt teme care, elaborate cu o cu totul altă vigoare speculativă, se regăsesc
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
dintre acestea sunt mai bune și ar trebui să se integreze în sistemul de valori al fiecăruia. Un cercetător trebuie să trateze cu aceleași mijloace științifice valoarea "onoarei" atunci când o cercetează în cadrul societății britanice, unde este asociată cu o tradiție aristocratică sau când este invocată pentru ca cineva să fie ucis în Turcia sau India, de pildă (sau acolo unde încă se practică tradiția crimei de onoare 164). Omul de știință trebuie să fie ghidat de principiul neutralității axiologice și, așa cum susținea
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
acestora și nu să formuleze sentințe și recomandări referitoare la care valori sunt mai bune decât altele. Un cercetător trebuie să trateze cu aceleași mijloace științifice valoarea "onoarei" atunci când o analizează în cadrul societății britanice, unde este asociată cu o tradiție aristocratică sau când este invocată pentru ca cineva să fie ucis în Turcia sau India (sau acolo unde încă se practică tradiția crimei de onoare). Omul de știință trebuie să fie ghidat de principiul neutralității axiologice și, așa cum susținea Max Weber, "să
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
a ajuns Ordinul este o dovadă a voinței divine, căreia i se datorează mărimea actuală a acestuia. Salimbene merge și mai departe, arătând un dispreț vădit pentru frații laici; e mândru de Ordinul căruia îi aparține și manifestă un aer aristocratic de superioritate față de clerul secular sau alte mișcări religioase. El nici măcar nu-și poate aminti timpurile eroice, fiindcă și-a petrecut tinerețea într-un Ordin care de-acum se clericalizase și adoptase structura conventelor; el amintește, într-adevăr, câteva dintre
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
incompatibilita fra le varie categorie di soluzioni proposte finora per spiegare l'esilio di Ovidio; le solutioni morali e quelle religiose possono constituire la sfondo della Weltanschaung ovidiana in contrasto con quella di Augusto e anche di molti fra gli aristocratici dei circoli antiaugustei: pertanto, per Augusto poteva bastare questa attivita poetica come pretesto per relegare il Sulmonese: nell'edictum pare che non ci sia stata un alta motivazione. A queste cause di natura morale e religiosa, dovettero aggiungersi numerosi episodi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cazul implicațiilor politice. Augusto era extrem de hotărât să urmeze în continuare buna tradiție republicană, considerând că i-a redat republicii, oprimată de dominația facțiunii , libertatea antică: "... rempublicam a dominatione factionis oppressam in libertatem vindicavi"129. Alta era convingerea unor cercuri aristocratice de viță mai veche care se vedeau puse în umbră de personalitatea tot mai puternică a împăratului. Tocmai asupra conceptului de libertate trebuie să se fi manifestat imediat divergențe majore: cercurile aristocratice puteau pune la mare îndoială veridicitatea presupusei instaurări
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
libertatem vindicavi"129. Alta era convingerea unor cercuri aristocratice de viță mai veche care se vedeau puse în umbră de personalitatea tot mai puternică a împăratului. Tocmai asupra conceptului de libertate trebuie să se fi manifestat imediat divergențe majore: cercurile aristocratice puteau pune la mare îndoială veridicitatea presupusei instaurări a libertății de către Augustus; ca și în cazul imperiului, tot astfel presupusa libertate va fi acceptată, la început, de către aceste cercuri "nu ca un bine absolut, ci ca un rău necesar", așteptând
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
era comprimată 130. Rezultatul a fost că principiul de libertate republicană, înțeles de antici și, fără îndoială și de Augustus însuși -, ca "drept de a participa activ la viața statului" a fost înlocuit de un concept nou, înțeles de clasa aristocratică de la conducere ca "dreptul individului de a-și realiza propriul ideal în afara statului"131. Poate, în loc să vorbim despre un concept nou, e mai bine să vorbim tot despre conceptul antic adaptat însă la schimbările condițiilor politice ale epocii. "Dreptul de
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
libertate ale spirtului uman, devenind astfel "dreptul individului de a-și realiza propriul ideal în afara statului". Mai mult decât o dorință de evadare, o asemenea schimbare a conceptului de libertate reprezintă o atitudine de interiorizare și de sublimație din partea clasei aristocratice conducătoare, stimulată, în același timp, și de seve de spiritualitate sincretistă și, mai ales evreiască, îndreptate în aceeași direcție. Din perspectiva mea, așadar, nu este vorba de lipsă de opoziție în principiu față de regimul lui Augustus, cum se obișnuiește a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
considera, ci numai de pasivitate, însoțită de o vigilentă așteptare pentru a se vedea evoluția situației politice, ca să ne exprimăm în respectivul jargon actual 132. Oricât de mare ar fi fost entuziasmul pentru instauratorul păcii după funestele războaie civile, respectivii aristocratici nu puteau ști sub nici un fel ce va deveni imperiul și, de aceea, trăiau nu numai teoretic, dar într-o oarecare măsură și practic, în tradiția republicii. Libertatea este o realitate spirituală care se simte, se trăiește și nu este
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se pare, acestuia și nu lui Tiberiu 185, îi urează să succeadă la cârmuirea lumii 186: sunt voturile lui și ale poporului, precizează Ovidiu. Altor personaje tot din prima categorie li se poate deduce, din respectivele scrisori, apartenența la clasa aristocratică, desigur tot de viță veche; așa este, de exemplu, Vestalis (Ex Ponto, IV, VII), despre care se afirmă că descinde din regii Alpilor (despre care, ca să spunem adevărul, nu se știe nimic): Vestalis fusese trimis pentru a face dreptate (reddere
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
descendențe, apelând la genealogii mitice care-și aveau originea în ciclul epic grec. În epoca augustană ia naștere tradiția descendenței troiene a stirpei lui Augustus (Vergiliu). Alți poeți și scriitori vor avea grijă să înnobileze alte familii romane cu pretenții aristocratice. Cum se va vedea la timpul potrivit, Ovidiu însuși încerca să îndrepte originile casei lui Paulus Fabius Maximus de-a dreptul spre Hercules. Ținând cont de acest element, se poate înțelege încercarea lui Carus de a scrie Heracleida, exaltând figura
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
era ușor ca cineva să se înșele, voit sau nu, asupra sentimentelor celuilalt: în "libertatea" lui Augustus era mult loc pentru autoritatea personală; în cea a lui Paulus Fabius Maximus era mult loc pentru o eventuală întoarcere la echilibrul forțelor aristocratice republicane; în cea a lui Ovidiu era loc nemăsurat pentru liberul arbitru și pentru propriile capricii. Astfel, Ovidiu se putea amăgi că interpretează în mod corect noțiunea de libertate a prietenului și rudei sale Paulus, și anume respingerea oricărei frâne
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
într-un context coerent care trădează clar modificările suferite în timpul exilului. Potrivit adnotărilor lui Münzer, neamul Fabia ținea cu siguranță de gentes maiores a Patriciilor, ca și aceea a familiilor Aemilia, Claudia, Cornelia, Valeria. Dar încercarea de a așeza familia aristocratică Fabia printre cele mai aristocratice familii romane și din punct de vedere etimologic, nu doar mitologic (origini: Hercule Anna Perenna sau Maia sau fiica lui Evandru sau vreo nimfă) -, și nu numai atât, ci într-o poziție de prim rang
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trădează clar modificările suferite în timpul exilului. Potrivit adnotărilor lui Münzer, neamul Fabia ținea cu siguranță de gentes maiores a Patriciilor, ca și aceea a familiilor Aemilia, Claudia, Cornelia, Valeria. Dar încercarea de a așeza familia aristocratică Fabia printre cele mai aristocratice familii romane și din punct de vedere etimologic, nu doar mitologic (origini: Hercule Anna Perenna sau Maia sau fiica lui Evandru sau vreo nimfă) -, și nu numai atât, ci într-o poziție de prim rang, ca demnitate (Hercule, față de regi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]