1,017 matches
-
adevăratul Socrate trebuie căutat în Platon" (ibid., p. 372). De altminteri, din aceeași opera magistrală aflăm că la fel proceda și Thomas de Aquino în raport cu lucrările Stagiritului: Se observă mereu că Thomas de Aquino se mișcă strict în cadrele gândirii aristotelice, dezvoltând însă până la cel mai mic detaliu ceea ce din scrierile lui Aristotel poate fi doar dedus" (ibid., p. 199)5. Peste ani, susținând o comunicare despre filozofia lui Blaga, Coșeriu reiterează într-o manieră și mai clară distincția de mai
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
este vorba, fiindcă, de regulă, marii gânditori greșesc foarte rar. De altminteri, în studiul Formă y sustancia en los sonidos del lenguaje, cu referire la Cursul lui Saussure, Coșeriu exprimă o altă convingere personală (confirmată mai ales de analiză textelor aristotelice): "Credem, însă, ca întotdeauna trebuie să încercăm să interpretăm un text în sensul coerentei" (Coșeriu, 2004c, p. 200). Este ceea ce voi incerca sa fac în privința lui Hașdeu: pe de o parte, să caut și să evidențiez coerentă internă a concepției
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
se grefează accidentele lor. Generalul inventariază tocmai acele determinații formale care definesc nivelul individual de ființă. Opus individualului, generalul stă totuși în același plan cu el, nu iese din domeniul multiplicității individuale, ci îl sistematizează doar, așa cum o fac genurile aristotelice 1, îl contabilizează. Generalul este ceea ce unește calitativ indivizii ca indivizi, dă schema pe care o umple profilul particular al fiecăruia. Faptul că omul e o ființă culturală ține, de pildă, de domeniul generalului: toți indivizii sînt construiți în cadrul unei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ca libertate" situează teoria politică a lui Locke în raport cu două cadre teoretice. Pe de o parte, ea stabilește linia de demarcație între liberalismul lui Locke și teoriile autoritariste, în primul rând față de cea a lui Hobbes. Opunându-se teoriilor politice aristotelice, autorul Leviathan-ului a definit dreptatea din perspectivă formală, ca respectare a convențiilor stabilite prin cedarea dreptului și asumarea de obligații. În plan politic, dreptatea înseamnă la Hobbes respectarea legilor și a convențiilor garantate de suveran. Dreptatea ar trebui să fie
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și a securității individului. Împotriva lui Aristotel, el a considerat că rolul statului nu este acela de a crea sau de a promova în om o viață virtuoasă, ci de a apăra dreptul natural al fiecăruia. Hobbes a respins ideea aristotelică potrivit căreia dreptatea și nedreptatea sunt facultăți ale sufletului, căci, dacă ar fi așa, ele s-ar găsi și la un om izolat. Experiența ne arată că ori de câte ori oamenii acționează în absența unei puteri suverane care să le impună limite
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
lor; acest tip de datorie rezultă din convenții și promisiuni 87. Pufendorf îl critică pe Aristotel pentru că acesta considera sclavia ca fiind naturală, dar totodată și pe Hobbes, care stabilea legea naturală în interesul egoist. Dar el consideră, în spirit aristotelic, că starea naturală nu desemnează o realitate istorică, pentru că viața patriarhală de la începuturi presupunea deja o sociabilitate. Important pentru el este faptul că independența naturală se caracterizează prin precaritate, căci nu lasă fiecăruia decât propriile sale forțe de a se
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
alte lucruri necesare vieții... decât să-i lase să depindă de voința unui singur om atât de puternic încât să îi poată distruge"71. Eroarea de argumentare a lui Filmer provine mai ales din faptul că se sprijină pe naturalismul aristotelic, conform căruia nimic nu este în act fără a fi fost mai întâi în potență. Potrivit acestei viziuni, Adam a luat în stăpânire proprie nu numai ceea ce exista de facto, dar și ceea ce nu exista încă. Dar ceea ce urma să
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
o parte egală, dacă nu mai mare, întrucât a hrănit copilul un timp îndelungat în pântecele ei cu propria ei viață"79. Interpretarea lui Filmer, care dădea prioritate tatălui și drept de viață și de moarte, se baza pe naturalismul aristotelic potrivit căruia tatăl este principalul agent al generării. I remember not this in my Bible, spune Locke în fața acestei manipulări a textului de către Filmer, care citează de mai multe ori porunca "Cinstește pe tatăl tău", lăsând la o parte continuarea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
caz mai rea decât monarhia absolută. Aceasta e o dovadă prin absurd că oamenii au cunoscut cu siguranță o stare naturală, de vreme ce au cunoscut monarhia absolută care, la fel ca orice tiranie, este o "stare de război"102. Locke raționează aristotelic sau scolastic, presupunând că, de vreme ce există cel mai mare rău, trebuie să existe și cel mai mare bine, sau, în orice caz, putem gândi o regresie a răului către cel mai mare bine. Argumentul său este pur teologic: Locke presupune
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
este să se afle în repaus, corpurile mișcânduse numai împinse de o forță sau de un impuls. Rezultă ca un corp mai greu ar trebui să cadă mai repede decât unul ușor, deoarece este tras mai puternic către pământ. Tradiția aristotelică susținea de asemenea că toate legile care guvernează universul se pot deduce prin pură gândire: verificarea prin observație nu era necesară. Astfel, nimeni până la Galileo nu s-a ostenit să vadă dacă într-adevăr corpurile de greutăți diferite cad cu
Caleidoscop by Maria-Magdalena Grivole () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93247]
-
replică la creația din epocă a lui Vasile Conta: Încercări de metafizică materialistă) și Despre nemurirea sufletului și a formei individuale, unde avem o abordare filosofică a relației formă-fond (un fel de marotă a epocii lui Eminescu), plecînd de la raportul aristotelic dintre materie și formă. Descoperim în aceste texte, dar, deopotrivă, și în alte fragmente din laboratorul operei eminesciene, amprenta unei decantări pe cont propriu a gîndirii antice, precum și temeiurile unei atitudini filosofice personale: se pare că Eminescu încerca o sinteză
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
să fragilizeze și împuțineze spiritul, rațiunea. Ceea ce am spus pînă aici reprezintă, poate, lucruri relativ cunoscute, cu toate că, vorbind despre Eminescu, e bine să se observe unele diferențe, mai cu seamă faptul că indicăm spre o altă formă (cu înțeles aproape aristotelic) a unei structuri nu atît de noi. Căci dacă invocăm asemenea aspecte, motivul esențial este următorul: aceasta e perspectiva din care prinde contur acel om total sau deplin de care au vorbit Iorga și, apoi, Noica, acesta este unghiul sub
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
adresată unui public particular, în timp ce sarcina sa este de a analiza și a aprecia metoda cu ajutorul căreia oratorul își difuzează ideile în rândul publicului său. Astfel, susține autoarea, urmând analiza lui Em Griffin, articolul lui Wichelns consolidează formele de persuadare aristotelice (ethos, logos și pathos) drept modalitatea prin excelență de a evalua discursul public. Această practică a cercetării, numită de Griffin "metoda neo-aristotelică de a practica criticismul retoric", a dat norma cercetării academice, în contextul noului apărut domeniu, timp de decenii
Criticismul retoric în științele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
sale. Din acest punct de vedere, cultura alternativă reprezintă expresia directă a spiritului critic, militant și activ, prin toate formele dezbaterii intelectuale inconformiste și neinstituționalizate. Mai întâi ca potențialitate și apoi ca act, ca să ne exprimăm în termeni oarecum pedanți, aristotelici. Eroul alternativ Personajul acesta, evident incomod, în general antipatic și neconformist, suspect prin definiție oficialităților de orice categorie, trebuie privit cu oarecare atenție. Are multe defecte, dar și o calitate capitală esențială: el și numai el este creatorul și animatorul
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
convertind înțelesul lingvistic denotativ în înțeles logic, argumentativ și sensul în semnificație de gradul al doilea. Astfel "desemnatul din planul real este absorbit de arhetip. Numele devine un argument al logicii povestirii și desemnează funcțiile personajelor, împlinind în text condițiile aristotelice ale verosimilului și necesarului"24. Autoarea are în vedere personaje ca Ileana, Barbu, Mavrodin (Nuntă în Cer), Leana, Adrian, Una, Visarion, Cladova (În curte la Dionis), pictorul Prajan (Domnișoara Christina), eroul-bibliotecar Cesare (Lumina ce se stinge) interpretat ca simbol al
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
reluau vechi motive indiene), a fost dezvăluit aspectul antinomic al simbolului și s-a făcut asimilarea dintre simbol și metaforă 222. Sesizarea antinomiei dublei naturi a simbolului a fost posibilă datorită faptului că perspectiva culturală europeană era guvernată de principiile aristotelice ale identității și noncontradicției (menite să prevină antinomiile), principii pe care simbolul le transgresa. Înainte ca ea să fie tratată negativ sau să fie considerată o formă de imaturitate a rațiunii, "gânditorii romantici au perceput această antinomie a simbolului într-
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Lupașcu, L'expérience microphysique et la pensée humaine, apărută pentru prima dată la București, în limba franceză 450. Entuziasmul autorului era atât de mare, încât cartea se încheia cu o propunere de schimbare a discursului asupra metodei, în care logica aristotelică a noncontradicției să fie schimbată cu una care să aibă în centru ideea "complementarității contradictorii"451. Voi încerca să urmăresc modul în care Ștefan Lupașcu a gândit posibilitatea acestei logici a contradictoriului, într-un expozeu intenționat mai extins, având în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Lupașcu așează această idee în opoziție cu o întreagă tradiție filosofică occidentală, marcată de un soi de angoasă a contradictoriului, obișnuită să privească gândirea și lumea ca orientate spre non-contradicție454. Această tradiție este atașată unui model ontologic "substanțialist", de origine aristotelică 455, în care cele ce sunt au o realitate de ordin substanțial, unitară, identică cu sine, fixă și eternă. Lupașcu consideră că acest model ontologic a dat configurația logicii clasice: o logică statică, menită doar să expliciteze constituția ontologică definitivă
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
o realitate ce exclude contradicția. Logica aceasta, cu excepția poate a încercărilor de logică polivalentă, n-a fost contestată niciodată, susține filosoful francez de origine română. Chiar logica lui Hegel, care prin introducerea contradicției poate părea o "emancipare revoluționară" de logica aristotelică, stă tot sub semnul acesteia, regăsind identitatea și noncontradicția în Ideea absolută 456. În privința logicii moderne (logistica), aceasta n-a făcut decât să se degajeze de suportul metafizic aristotelic, devenind pur formală. Însă, a păstrat neschimbate principiile directoare ale logicii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
care prin introducerea contradicției poate părea o "emancipare revoluționară" de logica aristotelică, stă tot sub semnul acesteia, regăsind identitatea și noncontradicția în Ideea absolută 456. În privința logicii moderne (logistica), aceasta n-a făcut decât să se degajeze de suportul metafizic aristotelic, devenind pur formală. Însă, a păstrat neschimbate principiile directoare ale logicii clasice 457. Tocmai de aceea, Lupașcu înglobează în expresia "logică clasică" "toate aceste logici, supuse celor trei principii și constituind sectorul pur logic al corpului logico-metafizic aristotelic, prezent ca
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
suportul metafizic aristotelic, devenind pur formală. Însă, a păstrat neschimbate principiile directoare ale logicii clasice 457. Tocmai de aceea, Lupașcu înglobează în expresia "logică clasică" "toate aceste logici, supuse celor trei principii și constituind sectorul pur logic al corpului logico-metafizic aristotelic, prezent ca atare până azi în demersurile instinctive ale tuturor elaborărilor științifice"458. Filosoful francez de origine română respinge această "logică clasică" și modelul ontologic substanțialist aferent, considerându-le inadecvate gândirii științifice moderne. Dacă fizica matematică clasică (galileo-newtoniană) se acomoda
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
salt în afara logicului..."492. O dialectică fără "sinteză" Ștefan Lupașcu atribuie logicii dinamice a contradictoriului un caracter dialectic 493. Dar ea diferă mult de logica dialectică a lui Hegel, care nu s-a putut elibera de tradiția raționalistă și identificatoare aristotelică, inventând ideea sintezei, în care se vor topi toate contradicțiile. Lupașcu crede că ceea ce îl desparte pe Hegel de logica dinamică a contradictoriului este faptul că nu a sesizat dinamica contradictoriului prin proprietățile de actualizare și potențializare 494. Experiența științifică
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
avându-i printre protagoniști pe Lucian Blaga și Ștefan Lupașcu, curent "care repune în drepturi gândirea antinomică". El va ajunge la concluzia că "Orice hermeneutică a gândirii simbolice trebuie să accepte aprioric o logică antinomică, să rupă cu tradiția logicii aristotelice; univocitatea aparține discursivității și gândirii empirico-raționale. Hermeneutica nu trebuie să fie deci o ieșire din incertitudine, ci tocmai o instalare deliberată în zona incertitudinii și ambiguității, zonă în care își află rădăcinile nu numai poezia și fantasticul, ci însăși filosofia
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Este vorba de găsirea legilor logice pe baza cărora funcționează gândirea dialectică, în raport cu legile logicii formale clasice 578. Prin aceasta, logicianul și filosoful român considera că pot fi puse bazele pentru un Novum organon dialecticum 579, replică la organonul clasic aristotelic, în baza căruia ar putea fi interpretate fenomenele complexe cercetate de știința contemporană, dar și legile logicii formale, clasice și moderne. Acest ultim aspect derivă din credința sa că logica dialectică ar fi un nivel logic mai profund, care ar
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nuanțată și mai profundă, putem sesiza deschideri cu consecințe reformatoare: a) depășirea ideii clasice de raționalitate în direcția uneia deschise, mai suple, mai nuanțate, mai complexe, care integrează contradictoriul, care permite asocierea de conținuturi raționale opuse 720; b) depășirea logicii aristotelice în sensul uneia mai tolerante față de contradictoriu (desigur, Blaga nu intră în zona cercetărilor logice, însă gândirea sa antinomică implică o logică diferită, non-aristotelică721); c) depășirea ideii clasice a cunoașterii în sensul unei lărgiri care să admită și promovarea unei
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]