1,947 matches
-
se realizează prin rostirea cuvintelor) și actul perlocuționar (producerea unor efecte asupra altor persoane prin rostirea cuvintelor). Inițial, acest filozof a stabilit că enunțurile pe care le poate realiza locutorul (vorbitorul) pot fi constatative (atunci cînd descriu stări de lucruri, aserțiunea fiind în acest caz un act constatativ) sau performative (atunci cînd realizează acțiuni), dar ulterior a renunțat la asemenea clasificări, pentru a analiza actele de vorbire din perspectivă pragmatică. Actele de vorbire se concretizează ca elemente ale enunțurilor de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestora de memorie și de instituții care, pe de o parte, le conferă autoritate și, pe de altă parte, se legitimează prin ele. V. arheologie, formațiune discursivă, memorie discursivă, practică discursivă. FOUCAULT 1969; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004 DM ASERȚIUNE. Din punct de vedere constitutiv, aserțiunea poate alcătui o parte dintr-un discurs sau un discurs, reprezentînd, în toate cazurile, un act comunicativ, care, pe lîngă conținutul dat de elementele componente, posedă și un conținut dat de accentul care se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care, pe de o parte, le conferă autoritate și, pe de altă parte, se legitimează prin ele. V. arheologie, formațiune discursivă, memorie discursivă, practică discursivă. FOUCAULT 1969; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004 DM ASERȚIUNE. Din punct de vedere constitutiv, aserțiunea poate alcătui o parte dintr-un discurs sau un discurs, reprezentînd, în toate cazurile, un act comunicativ, care, pe lîngă conținutul dat de elementele componente, posedă și un conținut dat de accentul care se pune pe un element, accent indicat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cazurile, un act comunicativ, care, pe lîngă conținutul dat de elementele componente, posedă și un conținut dat de accentul care se pune pe un element, accent indicat uneori de poziția pe care se află acest element. Astfel, enunțul alcătuit din aserțiunea Acum merg la școală are, alături de informația propriu-zisă, și indicația "în acest moment (iar nu altădată)", dar dacă este redat în forma Acum, merg la școală, are indicația "începînd din acest moment (care succede altuia)". Atunci cînd se insistă pe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pot însoți și corespondentele negate ale enunțului asertiv avut în vedere, căci negativele posibile Acum nu merg la școală; La școală, nu merg acum; Nu la școală merg acum au fiecare alt conținut. Asemenea aspecte relevă aspectul că, de fapt, aserțiunea este în esență o modalitate bazată pe atribuirea predicatului unui subiect. Uneori, negația poate reprezenta o formă de intensificare, iar nu de opunere la forma afirmativă (pozitivă), astfel încît, aserțiunea afirmativă El merge repede poate avea replica negativă El nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fiecare alt conținut. Asemenea aspecte relevă aspectul că, de fapt, aserțiunea este în esență o modalitate bazată pe atribuirea predicatului unui subiect. Uneori, negația poate reprezenta o formă de intensificare, iar nu de opunere la forma afirmativă (pozitivă), astfel încît, aserțiunea afirmativă El merge repede poate avea replica negativă El nu merge repede, ci foarte repede, în care nu se neagă faptul de a merge repede, ci caracterul insuficient al afirmației. Prin urmare, prezența aserțiunii în structura discursului nu reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la forma afirmativă (pozitivă), astfel încît, aserțiunea afirmativă El merge repede poate avea replica negativă El nu merge repede, ci foarte repede, în care nu se neagă faptul de a merge repede, ci caracterul insuficient al afirmației. Prin urmare, prezența aserțiunii în structura discursului nu reprezintă un aspect de simplitate în raport cu alte structuri discursive. O propoziție asertivă lasă să se înțeleagă convingerea că este adevărată și, prin aceasta, exprimă în mod implicit o atitudine, o interpretare, întrucît se trece din logosul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
O propoziție asertivă lasă să se înțeleagă convingerea că este adevărată și, prin aceasta, exprimă în mod implicit o atitudine, o interpretare, întrucît se trece din logosul semantic în logosul apofantic. Din punctul de vedere al valorii de adevăr însă, aserțiunea trebuie să conțină o informație care să fie conformă realității la care se aplică, încît adevărul obiectiv nu decurge în mod necesar din faptul că se afirmă sau se neagă ceva. Atunci cînd textul este dialogat, aserțiunea se poate identifica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de adevăr însă, aserțiunea trebuie să conțină o informație care să fie conformă realității la care se aplică, încît adevărul obiectiv nu decurge în mod necesar din faptul că se afirmă sau se neagă ceva. Atunci cînd textul este dialogat, aserțiunea se poate identifica cu discursul însuși, iar, în cazul unui text narativ, poate fi o parte dintr-un discurs, încît se poate constata că rolul aserțiunii în raport cu plenitudinea discursului ține de natura textului. Există apoi enunțuri (fraze) care nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din faptul că se afirmă sau se neagă ceva. Atunci cînd textul este dialogat, aserțiunea se poate identifica cu discursul însuși, iar, în cazul unui text narativ, poate fi o parte dintr-un discurs, încît se poate constata că rolul aserțiunii în raport cu plenitudinea discursului ține de natura textului. Există apoi enunțuri (fraze) care nu se raportează la categoria de adevăr (fie subiectiv, fie obiectiv), precum întrebările, și, în acest caz, ele nu pot fi nici asertive. Ca bază pentru realizarea și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ține de natura textului. Există apoi enunțuri (fraze) care nu se raportează la categoria de adevăr (fie subiectiv, fie obiectiv), precum întrebările, și, în acest caz, ele nu pot fi nici asertive. Ca bază pentru realizarea și structurarea elementelor discursului, aserțiunea este fenomenul cel mai frecvent, indiferent de stilul funcțional la care poate fi repartizat discursul. Situația este explicabilă prin faptul că, de cele mai multe ori, comunicarea este transmiterea unei informații întemeiate pe constatarea unei stări de lucruri, a existenței unor trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stilul funcțional la care poate fi repartizat discursul. Situația este explicabilă prin faptul că, de cele mai multe ori, comunicarea este transmiterea unei informații întemeiate pe constatarea unei stări de lucruri, a existenței unor trăsături sau relații, a producerii de schimbări etc., aserțiunea este forma discursivă obișnuită pentru a realiza aceasta, căci, spre deosebire de demonstrație, ea se reduce la afirmație și nu furnizează probe care să întemeieze cele enunțate, ci afirmă numai că ceva există sau că se prezintă într-un anumit mod. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceasta, căci, spre deosebire de demonstrație, ea se reduce la afirmație și nu furnizează probe care să întemeieze cele enunțate, ci afirmă numai că ceva există sau că se prezintă într-un anumit mod. Deși întîlnită în discursul oricărui stil al limbii, aserțiunea nu are aceeași frecvență în toate tipurile de discurs și nici același statut. Astfel, stilul științific, în măsura în care își construiește discursul pe bază de demonstrație sau de raționament, recurge în mică măsură la aserțiune, dar axiomele sînt, în principiu, aserțiuni care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
întîlnită în discursul oricărui stil al limbii, aserțiunea nu are aceeași frecvență în toate tipurile de discurs și nici același statut. Astfel, stilul științific, în măsura în care își construiește discursul pe bază de demonstrație sau de raționament, recurge în mică măsură la aserțiune, dar axiomele sînt, în principiu, aserțiuni care suplinesc argumentările. Pe de altă parte, dacă în limbajul oficial al stilului juridic-administrativ aserțiunea are statut de normă socială (în discursul care realizează formulări de legi sau de decrete îndeosebi), în variantele discursive
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbii, aserțiunea nu are aceeași frecvență în toate tipurile de discurs și nici același statut. Astfel, stilul științific, în măsura în care își construiește discursul pe bază de demonstrație sau de raționament, recurge în mică măsură la aserțiune, dar axiomele sînt, în principiu, aserțiuni care suplinesc argumentările. Pe de altă parte, dacă în limbajul oficial al stilului juridic-administrativ aserțiunea are statut de normă socială (în discursul care realizează formulări de legi sau de decrete îndeosebi), în variantele discursive ale științelor sociale, aserțiunile reprezintă de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Astfel, stilul științific, în măsura în care își construiește discursul pe bază de demonstrație sau de raționament, recurge în mică măsură la aserțiune, dar axiomele sînt, în principiu, aserțiuni care suplinesc argumentările. Pe de altă parte, dacă în limbajul oficial al stilului juridic-administrativ aserțiunea are statut de normă socială (în discursul care realizează formulări de legi sau de decrete îndeosebi), în variantele discursive ale științelor sociale, aserțiunile reprezintă de obicei expresia unor opinii individuale. Un rol specific are aserțiunea în speciile stilului beletristic, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în principiu, aserțiuni care suplinesc argumentările. Pe de altă parte, dacă în limbajul oficial al stilului juridic-administrativ aserțiunea are statut de normă socială (în discursul care realizează formulări de legi sau de decrete îndeosebi), în variantele discursive ale științelor sociale, aserțiunile reprezintă de obicei expresia unor opinii individuale. Un rol specific are aserțiunea în speciile stilului beletristic, în textele literare, prin urmare, fiindcă aici, pe lîngă alte destinații (de obicei însă secundare) poate întruni un caracter constructiv, pentru o lume concepută
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbajul oficial al stilului juridic-administrativ aserțiunea are statut de normă socială (în discursul care realizează formulări de legi sau de decrete îndeosebi), în variantele discursive ale științelor sociale, aserțiunile reprezintă de obicei expresia unor opinii individuale. Un rol specific are aserțiunea în speciile stilului beletristic, în textele literare, prin urmare, fiindcă aici, pe lîngă alte destinații (de obicei însă secundare) poate întruni un caracter constructiv, pentru o lume concepută intenționat ca fiind altceva decît realitatea obiectivă. În acest caz, enunțurile apar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În acest caz, enunțurile apar într-un discurs ficțional și corespund unui act de simulare a unui act asertiv, corespunzător frazelor declarative obișnuite, fără intenția însă de a înșela. Ca atare, la fel ca în stilul religios, în textele literare, aserțiunile nu sînt valorificabile din perspectiva criteriilor obișnuite ale adevărului, ci din perspectiva edificării mediilor transcendente, care, fără a fi sustrase în întregime realității senzoriale, sînt totuși dincolo de ea. În asemenea condiții, aserțiunea devenită neinterpretabilă, poate fi mijloc de producere a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fel ca în stilul religios, în textele literare, aserțiunile nu sînt valorificabile din perspectiva criteriilor obișnuite ale adevărului, ci din perspectiva edificării mediilor transcendente, care, fără a fi sustrase în întregime realității senzoriale, sînt totuși dincolo de ea. În asemenea condiții, aserțiunea devenită neinterpretabilă, poate fi mijloc de producere a stărilor extatice. Din perspectiva rolului în alcătuirea discursului, aserțiunea poate deveni mijloc de caracterizare a lui, dar, desigur, nu în mod exclusiv, căci numai în sentințe sau în unele texte sapiențiale poate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adevărului, ci din perspectiva edificării mediilor transcendente, care, fără a fi sustrase în întregime realității senzoriale, sînt totuși dincolo de ea. În asemenea condiții, aserțiunea devenită neinterpretabilă, poate fi mijloc de producere a stărilor extatice. Din perspectiva rolului în alcătuirea discursului, aserțiunea poate deveni mijloc de caracterizare a lui, dar, desigur, nu în mod exclusiv, căci numai în sentințe sau în unele texte sapiențiale poate fi element suficient de structurare discursivă. De aceea, a n a l i z a d i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în sentințe sau în unele texte sapiențiale poate fi element suficient de structurare discursivă. De aceea, a n a l i z a d i s c u r s u l u i are în vedere frecvența și statutul aserțiunii, fiindcă ea reprezintă și bază ideatică și formă de organizare a expresiei în foarte multe situații. V. demonstrație, creativitate, logos. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995. IO ASPECT. Categoria gramaticală a aspectului vizează caracteristicile proprii desfășurării timpului implicat într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se formulează cererea sau ordinul, iar limba are capacitatea de a îmbina valorile modale cu cele temporale (conjunctivul dezvoltînd un sens de viitor), pe cînd verbele de aserțiune ca a zice sau a afirma nu impun limite atît de stricte în realizarea temporalității completivei. În lingvistica europeană, termenul concordanță are, pe lîngă accepția anterior prezentată, cel puțin două alte semnificații, una funcțională în descrierea nivelului morfologic, iar alta
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
doar ordonează părțile unui text dat; e) mărcile de ilustrare și de exemplificare (de exemplu, în special, mai ales, ca, printre altele, și astfel) care au funcția de a introduce exemple care să asigure enunțului un statut de ilustrare a aserțiunii principale. Marca semnalează că, dintr-un ansamblu, a fost reținut un singur element. Mărcile de asumare enunțiativă. În această categorie sînt cuprinse: a) mărcile de cadre mediatoare sau surse ale cunoașterii: conform, potrivit, după, cît despre, din sursă sigură și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vizînd statutul particular al unei părți din enunț în raport cu ansamblul (în paranteză, între altele, într-un fel). Atribuirea unei valori modale suplimentare prin elemente ca a crede, a presupune, a-i părea, indică o posibilă discordanță între realitate și o aserțiune a cărei valoare este astfel atenuată. Există însă alte mijloace care, din contra, întăresc modalitatea asertivă explicitînd-o, precum de fapt, într-adevăr, este sigur / evident că... În sfîrșit, există numeroase propoziții prin care se formulează într-o manieră indirectă o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]