1,573 matches
-
bandaje călduroase pentru spinări ori genunchi care nu mai simt de mult căldura." Tinerii nu înțeleg lucrurile astea. Și e mai bine..." ― Dacă se întîmplă ceva, șuieră Valerica Scurtu, țipă! Clintește! Sparge borcanele! Matei rînji: ― O să am grijă să-i astup gura. În locul dumitale nu m-aș duce. Femeia își mușcă buzele. Chipul obosit, încadrat de lațe puține, era verzui. Herpesul se întinsese, semăna acum cu un crater. Bătrâna clătină capul. "E tare urâtă biata fetiță." ― În fond, ce-o să facă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Tănase! Și-a confecționat uite așa un teanc ― arată cu mâinile ― de bancnote. Hârtie, domnule! Hîrtie! Doar prima și ultima sânt sute. Le leagă cu elastic, bagă într-o servietă o sticlă în așa fel încît să se vadă gâtul astupat cu un ciocălău, vin de țară adică, și pleacă la vânătoare prin Consignația. Întâlnești acolo tot felul de maimuțe. Ochește una care-i place, și-i cere sfatul. Cică e inginer din provincie, vrea să aleagă un cadou pentru logodnică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
încruntîndu-se: ― Îndrăzneala ta e egalată doar de istețimea ta, zise ea mușcător. Hedrock nu băgă în seamă întreruperea. Refuza să renunțe la inițiativă. Îi dădu drumul repede înainte: ― Se vede bine că v-ați uitat cu toții istoria sau că vă astupați ochii ca să nu vedeți realitatea. Arsenalele au fost întemeiate cu mai multe mii de ani în urmă de un om care a stabilit că neîncetatele lupte pentru putere între grupări diferite sînt de-a dreptul nebunești și că războaiele civile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
perete, deasupra patului, alte două fotografii. Una înfățișa un pământ roșcat, cu fire de iarbă rară, uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei, dacă scăpa cu viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală; șarpele își reglează contracțiile în contratimp cu bătăile inimii victimei și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am dat seama că în special femeile în vârstă erau cele mai sigure victime. Ele se speriau cel mai repede, adică exact ce urmăream eu. Mă țineam, deci, după ele până ce reușeam să le aduc în situația de a-și astupa urechile ca să nu mă mai audă. Eram încîntat, mă închipuiam un fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: "Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că..." etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat un singur lucru, ce-i drept, important: că aveam totuși nevoie de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înțelegere la acest capitol: "Femeilor le plac confidențele, n-ați observat? Simt nevoia să-i audă pe bărbați mărturisind vrute și nevrute. Vocația lor e să stea pitite într-un confesional și să li se spovedească bărbații". Moașa nu făcea nimic ca să astupe gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe coridor, Mopsul a spus odată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
necunoscută. Am fost transportați la tren când se înnopta, ca să nu atragem atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el direct din camion, un camion cu prelată. Ferestrele vagonului erau astupate cu scânduri bătute în cuie. N-aveam aer, simțeam că mă înăbuș și mirosea îngrozitor a transpirație. "Cîmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta", mi-am zis și m-am strecurat spre ușă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în azil, m-am spălat, am băut un ceai cald și m-am culcat. Dimineața, le-am spus bătrânilor ce se întîmplase. Ca să previn eventualele îndoieli, i-am luat pe Domnul Andrei, pe Dominic și pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era trasă înapoi, chiar dacă ochii și gura îi rămăseseră acoperite. Încercă să-și elibereze mâinile, dar erau ținute strâns. Fu târâtă pe o străduță și izbită puternic cu spatele de perete, cărămizile lovindu-i inelele șirei spinării. Mâna care-i astupa gura coborî și o apucă de gât. Se auzi scoțând un șuierat uscat. I se luă și mâna de pe ochi, dar pentru o clipă văzu în continuare negru. Apoi auzi o voce, despre care își dădu seama că venea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
arabă sau israeliană -, când fu cuprinsă o senzație care o făcu să se cutremure. Respirația din urechea ei deveni umedă și avu senzația inconfundabilă că o limbă îi pătrundea înăuntru. Scoase primele țipete, dar mâna înmănușată se întoarse și îi astupă gura. Iar cealaltă mână, cea care o ținuse de coapsă, se descleștă și se mișcă în sus până când se opri între picioarele ei. Ochii i se umeziră. Încerca să lovească, dar primul bărbat era prea aproape de ea: nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mai departe pe stradă, privind lung spre jaluzelele lăsate și așteptând vreun semn oarecare. Pe când treceam, din mai multe clădiri se auziră râsete dezlănțuite. Se vede că locatarii lor își petreceau timpul cu cine știe ce amuzament obscen. Am încercat să-mi astup urechile mele virginale ca să nu aud hohotele lor oribile de râs. Niște turiști în grup se plimbau pe stradă, legănându-și aparatele fotografice și purtând ochelari de soare care sclipeau ca niște diamante. Văzându-mă, se opriră și cu accentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aduci aminte de bătrânu’ domn Becnel care locuia în capu’ străzii? L-au închis pentru c-alerga gol pușcă pe stradă. — Firește că alerga pe stradă gol pușcă! Pielea lui nu mai suporta hainele de nylon și dacron care îi astupau porii. Am considerat întotdeauna că domnul Becnel este un martir al vremurilor noastre. Bietul om a căzut victimă. Și acum dă o fugă la ușa din față și vezi dacă nu mi-a venit taxiul. — De unde ai bani pentru taxi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
În fața intrării întunecate a cuștii s-a zărit o licărire care a dispărut imediat. Cipriano Algor vru să afle despre ce e vorba, se aplecă să arunce o privire după ce se apropiase câțiva pași. Bezna dinăuntru era completă. Înțelese că astupa cu trupul lui lumina felinarului și se dădu puțin la o parte. Era licărirea unor ochi, un câine, Sau o pisică, dar mai degrabă e un câine, se gândi olarul, și avea probabil dreptate, despre specia lupină nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
răcit complet, le-au transportat pe planșetele de uscare, unde Cipriano Algor, înarmat cu pistolul de pulverizat și adăpostit de filtrul măștii, le-a acoperit metodic cu un strat de alb mat. Mormăi pentru sine că nu merita să-și astupe gura și nasul, Ar fi de-ajuns să mă așez împotriva vântului, și vopseaua ar zbura, nu m-ar atinge, dar de îndată se gândi că era nedrept și nerecunoscător, fără să uite că pe vremea bună de acum vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ci de mai multe ori, N-avea importanță, Avea, Dovada că n-a avut e că ești acum aici, Dar pe punctul de a nu mai fi, Da, pe punctul de a nu mai fi. Nori întunecați trebuie să fi astupat cerul, penumbra înăuntrul casei deveni mai densă, firesc ar fi să se ridice Isaura de pe scaun și să aprindă lumina. Cu toate astea, n-a făcut-o, nu din indiferență sau vreun motiv subteran, ci pentru că nu-și dăduse seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
deja, ți-ai luat rămas bun de la el, Da, dar mai îmbrățișează-l o dată. Când ajunse la capătul coridorului, se întoarse. Fiica lui stătea în prag, îi făcea un gest de rămas bun cu o mână în timp ce-și astupa gura cu cealaltă ca să nu izbucnească în suspine. Pe curând, spuse, dar ea nu-l auzi. Liftul de mărfuri îl duse la garaj, acum trebuia să vadă unde lăsase furgoneta și dacă ea mai pornea după trei săptămâni în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
perete, deasupra patului, alte două fotografii. Una înfățișa un pământ roșcat, cu fire de iarbă rară, uscată și o gaură în care se strecurase și înainta un om căruia nu i se mai vedeau decât picioarele; un vânător de pitoni; astupase celelalte ieșiri și cobora să tragă reptila din bârlogul ei, dacă scăpa cu viață, fiindcă îmbrățișarea pitonului e mortală; șarpele își reglează contracțiile în contratimp cu bătăile inimii victimei și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am dat seama că în special femeile în vârstă erau cele mai sigure victime. Ele se speriau cel mai repede, adică exact ce urmăream eu. Mă țineam, deci, după ele până ce reușeam să le aduc în situația de a-și astupa urechile ca să nu mă mai audă. Eram încântat, mă închipuiam un fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: „Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că...” etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat un singur lucru, ce-i drept, important: că aveam totuși nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
e greață, dar nici o grijă, am luat înainte de a pleca de la azil un antivomitiv. Nu sunt idiot să-mi vărs mațele ca să mă fac de râs. N-o să mă las privit cu îngăduință să știu că trag cu ochii închiși, astupându-mi nasul cu cealaltă mână ca să nu mai simt duhoarea noroiului...” — Aici locuiește, zise Dinu, întrerupându-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înțelegere la acest capitol: „Femeilor le plac confidențele, n-ați observat? Simt nevoia să-i audă pe bărbați mărturisind vrute și nevrute. Vocația lor e să stea pitite într-un confesional și să li se spovedească bărbații”. Moașa nu făcea nimic ca să astupe gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe coridor, Mopsul a spus odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
necunoscută. Am fost transportați la tren când se înnopta, ca să nu atragem atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el direct din camion, un camion cu prelată. Ferestrele vagonului erau astupate cu scânduri bătute în cuie. N-aveam aer, simțeam că mă înăbuș și mirosea îngrozitor a transpirație. „Câmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta”, mi-am zis și m-am strecurat spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în azil, m-am spălat, am băut un ceai cald și m-am culcat. Dimineața, le-am spus bătrânilor ce se întâmplase. Ca să previn eventualele îndoieli, i-am luat „pe Domnul Andrei, pe Dominic și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de intensitate descrescătoare, blând, ca să obișnuiască lumea cu melancolia care-o pândea. Comandantul spusese: „Bravo, tinere. Poți pleca. Frumoasă trompetă“. Parohul Își luase tălpășița, partizanii se Îndreptaseră către o poartă din spate unde Îi așteptau vehiculele lor, groparii plecaseră după ce astupaseră gropile. Jacopo ieșise ultimul. Nu-i venise să părăsească locul acela fericit. Pe platou furgoneta oratoriului nu mai era. Jacopo se Întrebase cum se putea, don Tico nu l-ar fi părăsit niciodată În felul ăsta. După trecerea timpului, răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]