1,057 matches
-
p]mânteasc] este reflectat] în tradiția profetic] p]strat], perceput] că o explicație și o confirmare a valorilor și a poruncilor coranice. Scrierea momentelor din viața Profetului, vorbele, acțiunile și obiceiurile sale au ajuns s] reprezinte, pentru musulmani, un model atemporal de conduit] cotidian]. Acesta presupunea și un rol autoritar în explicarea și completarea Coranului. Caracterul s]u, lupta, milă și eventualul s]u succes, i-a determinat pe musulmani s] văd] rolul lui Mohamed drept paradigmă și pecetea profeției. Exist
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
p]rți ale lumii, adepții sofismului au inițiat teoria potrivit c]reia noțiunea de curaj difer] de la un popor la altul precum și de la o epoc] la alta. Socrate, Platon și Aristotel se opun formul]rii de mai sus, invocând caracterul atemporal al acestei calit]ți remarcabile care este curajul. În dialogul platonian intitulat „Laches”, Socrate i-a criticat pe generalii atenieni pentru faptul c] asociau în mod greșit curajul unui comportament stereotipic (de exemplu, a salva niște copii dintr-o cas
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se petrec în sufletul acestora odată cu trecerea de la copilărie la adolescență. Cu următorul roman, Viața cea de toate zilele (1940; Premiul Academiei Române), atenția scriitoarei se va îndrepta spre viața de familie în provincie. Spațiul în care se petrece acțiunea pare atemporal, iar firul epic evoluează lent, adeseori chiar stagnând. Singurătatea, traiul retras, melancolia, reveria, regretele, iluziile pierdute, sentimentul inutilității vieții sunt piesele unui mozaic sufletesc ce marchează destinul protagonistei, Elisabeta Scutaru. Sondarea existenței casnice, a intimității căminului - însingurarea provocată de îndepărtarea
VELISAR TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290483_a_291812]
-
aceeași linie, într-o împărțire pe trei secțiuni (Șapte, Alone și Scrie-mi o pagină pe zi), unde titluri și expresii englezești și românești se combină în ingenioase jocuri de cuvinte și stilistice de efect. Poezia creionează un univers erotic atemporal și aduce în prim-plan, compus din piese lirice, ca într-un puzzle, chipul unui iubit misterios absent („când ajungi la ultimul rând tu o să fie un eu imaterial”). Referințele livrești apar și aici, iar obsesia scrisului, a comunicării este
VIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290511_a_291840]
-
Cavaler. Debutează în 1995 la revista „Steaua”, și editorial în 1997 cu placheta De vorbă cu Domnul... . Liric sub semnul dorului, tributar modelului impus de Emil Isac și Lucian Blaga, V. depășește cu talent influențele zonale, evocând un sat românesc atemporal. Dialogurile cu Dumnezeu stau sub un fel de „râsu’ plânsu’ “, amestecând patetism și jovialitate. Seninătatea de a accepta tăcerea celui invocat se întrupează în psalmi, specie predilectă încă de la primul volum, unde contează mai mult întrebările decât răspunsurile. Emblematică este
VISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290584_a_291913]
-
de exemplu, teoriile motivaționale, care explică rolul motivației în învățare). Dacă în fundamentul psihologic teoriile dezvoltate sunt centrate mai mult pe adult și pe mecanismele învățării lui, de multe ori analizate în mod abstract, rupte de contextul social - o învățare atemporală -, prin fundamentul sociologic se aduce în discuție impactul relației individului cu ceilalți, cu mediul înconjurător, cu contextul sociocultural. Individul este eminamente o ființă socială, învățarea producându-se prin interacțiune cu ceilalți: învățând cu ei și de la ei, așa cum punctează teoriile
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de exemplu, teoriile motivaționale, care explică rolul motivației în învățare). Dacă în fundamentul psihologic teoriile dezvoltate sunt centrate mai mult pe adult și pe mecanismele învățării lui, de multe ori analizate în mod abstract, rupte de contextul social - o învățare atemporală -, prin fundamentul sociologic se aduce în discuție impactul relației individului cu ceilalți, cu mediul înconjurător, cu contextul sociocultural. Individul este eminamente o ființă socială, învățarea producându-se prin interacțiune cu ceilalți: învățând cu ei și de la ei, așa cum punctează teoriile
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de corp și a accepta axioma carteziană. Axioma dedublării supune creierul la o stare de ambiguitate. Această ambiguitate conduce creierul la "abstractizări ale abstractului", rupând orice contact cu realitatea. C.G. Jung (vezi Cap. III, nota 138) afirmă că, datorită caracterului atemporal al "inconștientului colectiv", se obține "experiența eternității", reacția traducându-se printr-o regenerare totală a vieții psihice. Contrar acestei opinii, experiența neurologică demonstrează că abstractizarea abstractizării, fără sfârșit, poate întrerupe armonia (homeostazia creierului). Dehaene și Changeux dezvoltă global neuronal workspace
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
distanța dintre ei, dar nu cum ar fi relația lui cu o miniatură, ci, pur și simplu, invitându-l la dialoguri de taină, tihnă și meditație. Un aspect interesant ce ni se pare demn de a fi reținut este atmosfera atemporală ce ne este transmisă din naturile moarte stahiene. Nu ne vom pune problema orei când grupul de obiecte a fost pictat și lumina care le-a scăldat punându-le în valoare. Nu vom putea discerne dacă a fost lumină matinală
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
inițial. Înainte de a stabili o graniță definitivă între o epocă trecută, ca fiind veche și una actuală, ca una inovatoare, trebuie să ne amintim că nu există un singur fel de vechi. Există vechiul învechit și vechiul mereu nou, perenul atemporal prin valoarea câștigată în efortul de surprindere a esențelor. Așadar înainte de a porni pe un alt drum sau de a fixa temporal începutul unei noi epoci, o via moderna în filosofie, este necesar a zăbovi asupra accepțiunii și dinamicii desfășurate
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
întreaga suită de calități și proprietăți exterioare conferite de una sau de alta din teoriile filosofice care abordează acest aspect. Cunoașterea de sine este un gen unic prin imediatitatea, instantaneitatea realizării ei ce o sustrage timpului și prin fuzionarea, la fel de atemporală, a obiectului cu subiectul. Ființa cunoscută este înlăuntrul cunoașterii printr-o prezență neînșelătoare dar reală, nu exterioară, ci internă (quadam interiore, non simulata, sed vera presentia).) Din aceea că nici un element corporal nu se interpune între suflet și cunoașterea de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
tot ceea ce este deja acolo și care, întrun anume fel, îl precede și-i preexistă, eliberîndu-l pentru acțiunile lui. Noțiunea de subiect se recompune deci cu ușurință în spiritul fiecăruia ca ceea ce are apanajul evidenței și pare să aibă valoare atemporală, dar această noțiune, ca toate noțiunile, are o istorie. Istoria unei noțiuni începe să fie scrisă atunci cînd încetăm să-i înțelegem caracterul evident. Și de fapt, noțiunea de subiect este și incontestabilă și iluzorie. Și dacă este posibil să
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
echilibrarea centrului pătratului tinde să se realizeze pe seama intersectării coordonatelor lineare, subiectul are posibilitatea elevării temei definind-o prin intersectarea orizontalei terestre cu verticala eterică. Compensând dominarea fiecăreia dintre dimensiunile spațiale, pătratul poate stăvili înrâurirea mundană și sugera o stare atemporală. De aceea el este un format potrivit pentru artiștii care urmăresc prezentarea unei lumi stabile. În artele plastice, două picturi de Piero della Francesca pot ilustra cele susținute. Învierea sa de la Borgo di San Sepolcro (figura 58) este cu aproape
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ca vectori scoși din relief; verticalitatea scenei din partea superioară este puternic compensată de orizontalitatea grupului de paznici dormind la baza mormântului, susținuți laolaltă de cornișa masivă a acestuia. Un paradox compozițional semnificativ transformă acțiunea verticală a Învierii într-o celebrare atemporală, în timp ce simultan se prezintă somnul muritorilor ca repre zentând neliniștea sufletelor nemântuite. O nemișcare generală, mai degrabă decât o tulburare pătrunzătoare, este starea de spirit corespunzătoare formatului pătrat. Schimbarea copacilor, de la desfrunzirea iernatică la frunzișul văratic, este prezentată nu ca
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Bramante pentru catedrala Sf. Petru în crucea latină din forma sa finală este exemplul clasic al unei astfel de combinații. În orice clădire, liniaritatea navei și a colateralelor accentuează circulația în des fășurarea temporală, în timp ce spațiul central, intersecția, este atemporală perceptiv prin suprimarea liniarității vectorilor și simbolic prin oprirea credincioșilor pentru un moment de reculegere. Este adevărat că o încrucișare poate fi o simplă suprapunere a două culoare liniare care se întâlnesc într-un unghi drept. În astfel de cazuri
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
crearea a patru fațade orientate central înspre impunătorul baldachin al lui Bernini. Diferența compozițională discutată aici corespunde interacțiunii spațiului și timpului în experiența arhitectonică. Ordinea în care diferite componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Bernini. Diferența compozițională discutată aici corespunde interacțiunii spațiului și timpului în experiența arhitectonică. Ordinea în care diferite componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de esențial pentru înțelegerea planului unei clădiri, asemenea succesiunii melodice în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dinamizează complexele centrice, preschimbându-le în obstacole în curgerea evenimentelor, precum rocile din mijlocul râului, sau le preschimbă în entități evolutive, care ies la iveală cu întreaga lor putere, fiind lăsate mai apoi în urmă. În arhitectură, compoziția stabilă și atemporală a clădirii este revelată în propria-i dimensiune temporală de vizitatorul care se mișcă prin ea. În cazul ruloului pictural, privitorul stă liniștit, dar introduce acțiunea temporală, punând opera în mișcare. Această scrutare a unei acțiuni din poziția avantajoasă a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
mai multe biblioteci sunt legate în rețea. * biblioteca digitală reunește resurse informaționale în formă electronică, structurate în baze de date, produse și aplicații multimedia, accesibile prin intermediul unor tehnologii de informare și comunicare. * biblioteca virtuală este o bibliotecă digitală aspațială și atemporală. 99. Menționați avantajele și dezavantajele bibliotecii digitale! R: Avantajele Bibliotecii Digitale sunt: * Înlăturarea barierelor de localizare: * Accesibilitate nonstop * Accesări multiple * Abordare structurată * Regăsirea informațiilor * Prezervare și conservare * Spațiu * Rețele partajete * Cost Dezavantaje ale Bibliotecii Digitale * Drepturile de autor * Viteza de
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
6.1. Pasivitatea comunicativă Când optează pentru a nu-și asuma explicit aserțiunile, evitând marcarea lor ca puncte de vedere personale, vorbitorii apelează la una dintre următoarele strategii ale pasivității comunicative: (i) prezintă puncte de vedere personale ca adevăruri universale, atemporale, marcate în plan textual prin alunecarea dinspre valoarea deictică a pronumelor spre valoarea generică (inclusiv a pronumelui de persoana I), prin folosirea unor substantive generice, a metaforei sau a proverbului: B: [și-atuncea dumneavoastră cum puteți să să-mi să
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
glorioasa și neliniștita dinastie a domnitorilor creștini, apărători ai ortodoxiei și ai civilizației românești. Deși supuși destinului istoric, cei patru reprezentanți ai mitului întemeietorului (Traian, Dragoș, Negru-vodă și Alexandru cel Bun) sunt redați în cronici după un tipar impersonal și atemporal (spre diferență de portretele clasice ale antichității, dar în spiritul literaturii creștine ortodoxe). Trecerea de la aceste caractere-model de legiuitori și constructori la eroii-model, de la o istorie sacră la mozaicul istoriei și al existenței se face datorită apariției unui cronotop particular
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a forma imagini și reprezentări ale experienței fie ca un mijloc de exprimare a adevărului într-o anumită cultură prin intermediul creației, implicând și capacitatea de descoperire a ceea ce există și este înțeles ca artă. Arta este un concept abstract și atemporal și definește obiectele purtătoare de adevăr și înțeles aduse în existență prin intermeidul creației. Arta este o stare spirituală de creație a omului. Pentru Kant arta se definește prin intermediul naturii firești a omului. Arta nu poate fi experimentată, arta oferă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mitologiei, al imaginației, al genurilor sau al curentelor artistice. Pe de altă parte, (non)temporalitatea operei de artă are capacitatea de a oferi opera mare sau capodoperele, prin faptul că aceste opere speciale sunt lipsite de o istoricitate și sunt atemporale. Opera de artă poate fi definită în opoziție cu istoricitatea fiindcă o depășește prin spiritul viu al metamorfozării obiectivante. Opusă istoricității, opera de artă are capacitatea de a intra într-o interpretare repetitivă cu perspective noi: opera de artă este
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
propoziții și suportul material, care oferă realitatea obiectului său. Simbolul, imaginea, prezența sau narativitatea sunt numai o parte constituentă a literaturii ce-i definesc idealitatea. Altfel spus, dacă orginea temporală este dată de publicarea romanului Ulise, narativitatea sa simbolistică este atemporală și nu constituie, după cum spune Ingarden, doar o parte a sa, ci oferă existența reală autonomă a romanului. Perisabilitatea lui prevede, în special, natura sa materială, reală, în timp ce narativitatea este supusă distrugerii prin uitare. Există anumite teorii 14 care identifică
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
determinată de un titlu. Stratul lingvistic își face simțită prezența în descifrarea narativității operei fotografice. Titlul are funcția de a oferi un imbold criticului sau privitorului în a înțelege sau a localiza spațiul și timpul imaginii reprezentate. Obiectul reprezentat este atemporal și aspațial, dar este redat într-un timp și spațiu concret deoarece "[...] fotografia nu creează eternitate, așa cum face arta, ea îmbălsămează timpul, salvându-l de la propria corupție"8. Elementul principal în determinarea narativității imaginii este oferit de culoare. Fotografia poate
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]