KorAP: Find »[drukola/base=autonomie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...778 >

19,431 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

grup, de partid etc. Contractul de management poate fi încheiat de administrație și cu o firmă privată specializată. Este așa-zisul contract de gestiune, Statul rămînînd în continuare proprietar. De obicei, scopul este rentabilizarea întreprinderii, acordîndu-se pentru aceasta o largă autonomie decizională. Un studiu al Băncii Mondiale efectuat asupra a 202 cazuri de astfel de contracte relevă o reușită convingătoare în proporție de peste 65%, mai ales acolo unde serviciile publice sunt omogene, investițiile în noi tehnologii se fac la intervale mari

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
informațional, repartiția finală a bunurilor și serviciilor și nivelul de participare la circuitul economic național și internațional. Din punctul de vedere al economiei locale, interesează în primul rând dezvoltarea, emanciparea economică a zonei, valorificarea superioară a resurselor sale, gradul de autonomie decizională în folosirea resurselor proprii și atragerea celor străine, ridicarea nivelului de trai al locuitorilor. În același timp, însă, prezintă interes căci nu este vorba de un sistem autarhic modul în care economia locală se înscrie în concertul economic național

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
între ele și cu restul legislației, iar pregătirea aplicării lor nu a fost făcută cum se cuvine. Aceasta înseamnă că necesara descentralizare nu a devenit reală și efectivă, riscându-se chiar să fie compromisă însăși ideea de descentralizare și principiul autonomiei locale. Este adevărat că Legea finanțelor publice locale prevede posibilitatea atragerii unor resurse neconvenționale prin: instituirea unor taxe speciale, împrumut public, aprobarea de cote adiționale pentru impozitele și taxele existente, asocieri în participațiune, concesionări, vânzări, închirieri ș.a. Dar cum să

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
inițiativele și declinând responsabilitățile. "Un popor cu substanța tarată" (H.R. Patapievici). Așteptăm încă să vină totul de sus, de la "centru", pentru a avea apoi împotriva cui bodogăni. Cei mai destoi-nici parlamentari, în loc să se bată pentru o descentralizare efectivă, pentru o autonomie reală, fac "lobby" la București, extaziindu-și electorii când se mai întorc cu câte o firimitură: mai o reeșalonare de datorii la buget, mai un credit cu garanția Statului, mai un bănuț pentru un drum la ei în sat... Toate

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o mare de interdependențe. Realitatea trebuie privită în față: inevitabil și inconturnabil am fost antrenați și noi pe acest drum. De ase-menea, se urmărește pe cât posibil alocarea banilor direct către utilizatorii finali, pentru sporirea responsabilității acestora și creșterea gradului de autonomie. " Se va remarca astfel că îmbogățirea vieții personale a cetățenilor (...) ar putea produce, în mod precis, efecte benefice asupra economiei de competiție, care se hrănește, din ce în ce mai mult, din inovație, imaginație și libertate creatoare (...) Omul nu are a se pune în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
fiscal este expresie a voinței politice organizate. Orice sistem fiscal are două caracteristici importante: Exclusivitatea, în sensul că se aplică într-un spațiu geografic determinat, de către un singur colectiv pentru un buget sau un sistem de bugete (centrale și locale). Autonomie tehnică, ceea ce înseamnă că sistemul conține toate regulile privind așezarea, lichidarea și încasarea impozitelor. Statul este suveran în privința administrării fiscale a teritoriului său. Mai mult, el poate accepta coexistența a două sau mai multe sisteme fiscale autonome, dar care întrețin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pe baze naționale, statele avînd libertatea deplină de a alege un sistem sau altul. Aceasta nu înseamnă că fiscalitatea unui stat nu acționează asu-pra altora, de unde încercările de armonizare fiscală, de apropiere a politicilor fiscale, ceea ce, pe termen lung, amenință autonomia fiscală statală, mai cu seamă în zonele ce experimentează diferite formule integraționiste. În Avuția Națiunilor, Adam Smith evidenția patru "canoane" sau principii ale impozitării. Acestea sunt: 1) Echitatea; 2) Certitudinea; 3) Eficiența; 4) Comoditatea. La acestea, ulterior, economiștii moderni au

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
poate viza domenii diferite: autorizări de construcții, investiții în infrastructură, întreținerea școlilor, acțiuni de asistență socială ș.a. Majoritatea cetățenilor și a partidelor politice doresc o politică locală cât mai autonomă, cel puțin la nivel declarativ. Apoi, odată instituite, nivelele de autonomie sunt greu de desființat. Unitățile se pot integra fără ca acest lucru să se numească centralizare. Scopul principal și cuvântul de ordine trebuie să fie eficiența activității, iar aceasta se pare că este legată în mod intim de un nivel ridicat

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
greu de desființat. Unitățile se pot integra fără ca acest lucru să se numească centralizare. Scopul principal și cuvântul de ordine trebuie să fie eficiența activității, iar aceasta se pare că este legată în mod intim de un nivel ridicat al autonomiei locale, al descentralizării. Funcțiile și sarcinile financiare sunt, desigur, împărțite între diferitele nivele administrative. În acest sens, transferurile din bugetul central către autoritățile locale nu sunt întotdeauna cea mai bună formulă pentru acestea, asemenea transferuri neservind întotdeauna nevoilor reale și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de largi pentru a adapta obiectivele organizației la maximizarea propriei utilități. Să nu ne grăbim însă a vedea aici neapărat o contradicție, o observație mai atentă relevînd într-adevăr o articulare posibilă între cele două abordări. Prima dorește mai multă autonomie pentru decidenți, a doua subliniază riscurile unor prea mari prerogative lăsate la dispoziția acestora. Or, nimic nu împiedică combaterea simultană a celor două riscuri. Este ceea ce se încearcă actualmente cu evaluarea activităților publice. Înainte de a prezenta în detaliu principalele forme

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
locuitor. La polul opus, țările comuniste au practicat, pînă la implozia sistemului o planificare de comandă și o centralizare și redistribuire forțată, dezvoltarea fiecărei regiuni fiind parte a uplanului național unic", politică ce a distrus spiritul liber întreprinzător, mecanis-mele pieței, autonomia locală și solidaritatea comunitară, virtuți fără de care dezvoltarea nu e posibilă. După 1989, în anii de tranziție cețoasă care au urmat, reperele, structurile instituționale, legale și mentale ale unei dezvoltări regionale de tip capitalist se constituie cu mari întîrzieri și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
subvenții: să fie încurajate astfel firmele private, sau cele publice, sau ambele categorii? Cel mai adesea, destinatarii preferați au fost între-prinderile publice mari. Dar, în ultimii ani, noile tehnologii ale informației, telecomunicațiilor, audio-vizualului, biotehnologii ș.a.m.d., ca și creșterea autonomiilor locale, dereglementarea și dezetatizarea, au impus o schimbare de viziune, în sensul sprijinirii mai mari a sectorului privat și a firmelor mici și mijlocii, pentru încurajarea spiritului antreprenorial, a inovației și formarea, astfel, a elementelor indigene de creștere economică. Schimbarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
existența și calitatea utilităților sociale, culturale și de agrement. Pentru mai multe aspecte ale politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, a se vedea lucrarea mea Dezvoltare regională și cooperare transfrontalieră, Editura Junimea, Iași, 2007. 5.3.4. Descentralizarea și autonomia locală W.E.Oates enunță o teoremă a descentralizării optime, potrivit căreia "pentru un bun public a cărui arie de consum se întinde în zonele mai multor comunități locale și al cărui cost de producție este același atît la nivel

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
asemenea, descentralizarea permite un mai bun control al furnizării serviciilor publice. În fine, descentralizarea poate fi un factor favorizant al dezvoltării, ea punînd mai bine în valoare resursele specifice, rețelele de comunicații ale unei comunități și faci-litînd cooperarea intrași intercomunitară. Autonomia locală înseamnă, în primul rînd, independență financiară, iar gradul de independență ne dă nivelul de autonomie. De multe ori, autoritățile locale se văd investite cu calitatea și responsabilitatea de decidenți, în chestiuni foarte importante, fără să dispună, însă, de sursele

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
un factor favorizant al dezvoltării, ea punînd mai bine în valoare resursele specifice, rețelele de comunicații ale unei comunități și faci-litînd cooperarea intrași intercomunitară. Autonomia locală înseamnă, în primul rînd, independență financiară, iar gradul de independență ne dă nivelul de autonomie. De multe ori, autoritățile locale se văd investite cu calitatea și responsabilitatea de decidenți, în chestiuni foarte importante, fără să dispună, însă, de sursele și resursele financiare care să le susțină decizia. Și atunci descentralizarea rămîne o vorbă goală, o

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
calitatea și responsabilitatea de decidenți, în chestiuni foarte importante, fără să dispună, însă, de sursele și resursele financiare care să le susțină decizia. Și atunci descentralizarea rămîne o vorbă goală, o formă fără fond, o iluzie. Pe lîngă resursele financiare, autonomia locală presupune, desigur organe și instituții proprii de administrare și o legislație care să o respecte, mai ales în relațiile cu Statul. La toate nivelele de organizare administrativă trebuie urmărit și consfințit principiul echilibrului, al egalității relative între resursele acestora

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
cu Statul. La toate nivelele de organizare administrativă trebuie urmărit și consfințit principiul echilibrului, al egalității relative între resursele acestora și activitățile de finanțat, în baza unor patrimonii și reguli clar stabilite. Comunitățile locale nu trebuie discriminate, spre binele tuturor. Autonomia locală se impune din considerente de eficiență mai ridicată, de mai bună cunoaștere a necesităților colectivităților și de organizare cît mai apropiată de cetățean și de problemele sale, în vederea unei rezolvări mai operative, de adecvare la condițiile locale, de mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
problemele sale, în vederea unei rezolvări mai operative, de adecvare la condițiile locale, de mai bună administrare a activităților și proiectelor specifice. Desigur, descentralizarea are limite, chiar dacă ele sunt greu de stabilit. Dreptul administrativ consacră, în acest sens, trei sisteme: 1) Autonomie completă, deci libertatea deplină a autorităților locale de a administra activitățile comunităților pe care le reprezintă; 2) Autonomie limitată, în atribuțiile autorităților locale fiind doar anumite probleme sau activități; 3) Sistemul tutelar, în care guvernul sau administrația centrală dispune de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și proiectelor specifice. Desigur, descentralizarea are limite, chiar dacă ele sunt greu de stabilit. Dreptul administrativ consacră, în acest sens, trei sisteme: 1) Autonomie completă, deci libertatea deplină a autorităților locale de a administra activitățile comunităților pe care le reprezintă; 2) Autonomie limitată, în atribuțiile autorităților locale fiind doar anumite probleme sau activități; 3) Sistemul tutelar, în care guvernul sau administrația centrală dispune de întreaga competență de administrare a activităților, patrimoniilor și resurselor de uz și de interes local. Cel mai răspîndit

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
atribuțiile autorităților locale fiind doar anumite probleme sau activități; 3) Sistemul tutelar, în care guvernul sau administrația centrală dispune de întreaga competență de administrare a activităților, patrimoniilor și resurselor de uz și de interes local. Cel mai răspîndit este sistemul autonomiei limitate. 5.3.5. Reorganizarea administrativ-teritorială Pentru România, ca membră a Uniunii Europene, se pune și problema reorganizării administrativ-teritoriale, pentru optimizarea spațială a dezvoltării regionale și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene. Obiectivele unui astfel de demers ar fi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de creștere economică; nivelul și calitatea reglementărilor; cursul de schimb; costul energiei, al combustibililor, al materiilor prime și materialelor de bază; politicile sectoriale practicate ș.a. În domeniul dezvoltării regionale, la noi, situația actuală se caracterizează prin: centralizare excesivă; lipsa unei autonomii reale și efective, în special de natură financiară; fragmentarea resurselor; birocrație ridicată; potențial de dezvoltare regională redus; utilizarea puțin eficientă a factorilor de producție; competențe reduse acordate autorităților locale alese; risipirea resurselor; corupție; mari disparități de dezvoltare și de potențial

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
urmărit mai mult autoinvestirea cu competențe, regiunile de dezvoltare sunt ineficiente și au un caracter artificial, în timp ce disparitățile se accentuează, iar resursele se risipesc. Este deci nevoie de noi legi, noi structuri instituționale, noi regiuni ca unități administrativ-teritoriale investite cu autonomie, cu putere deplină de decizie în problematica regională etc. În această situație, iată ce credem că trebuie făcut: descentralizarea reală și efectivă a activităților, după principalele criterii, care sunt uzul și interesul acestora în eficiența economico-socială generată; delimitarea clară a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lege a contractului privind dezvoltarea regională încheiat între Stat și regiuni; desființarea actualelor structuri teritoriale pentru dezvoltarea regională și, în primul rînd, a actualelor regiuni de dezvoltare ; modificarea împărțirii administrativ-teritoriale prin înființarea regiunilor ca unități cu competențe depline potrivit legii (autonomie administrativă). O regiune va fi constituită din două-trei județe actuale, cuprinzînd 1,8-2 milioane de locuitori și circa 15.000 de kilometri pătrați, corespunzător mediei europene NUTS II. Vor rezulta astfel 15-17 noi entități administrativ teritoriale. Criteriile-obiectiv ce vor sta

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
vor sta la baza stabilirii concrete a noilor regiuni vor fi: tradiția istorică, administrativă și culturală; datele demografice; omogenitatea teritorială; posibilitatea concentrării resurselor în direcția unei susținute dezvoltări economico-sociale (efect de sinergie); eficiența economico-socială; reducerea birocrației; reducerea cheltuielilor administrative; creșterea autonomiei, a posibilităților de autoguvernare; asigurarea unei dezvoltări comunitare organice și durabile; administrarea mai eficientă a fondurilor de dezvoltare, inclusiv a celor europene; existența rețelelor de utilități, a infrastructurii economice și sociale la nivel regional; asigurarea diversității resurselor antrenabile în susținerea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în direcția dezvoltării a unor resurse mai numeroase și mai diverse; reducerea birocrației și a risipei; creșterea eficienței economico-sociale la toate nivelurile; reducerea disparităților prea mari de dezvoltare dintre regiuni; optimizarea alocării factorilor de producție; descentralizarea reală și efectivă și autonomia locală; intensificarea cooperării interregionale; creșterea responsabilităților; creșterea omogenității spațiale a teritoriului; reducerea cheltuielilor administrative; administrarea mai eficientă a fondurilor comunitare; valorificarea mai bună a tradițiilor și a altor elemente de specific regional; crearea unui cadru optim pentru dezvoltarea durabilă. Dintre

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]