1,607 matches
-
mare. Oglinzile nu au memorie. În acest fel, puterea lui de a intui vârstele morții se destrămă. Rămase numai puterea lui de a chema moartea. Se desenă cu migală. Adăugă și culorile, astfel încât asemănarea dintre imaginea sa din oglindă și autoportret să fie cât mai mare. Pictă și umerii, și mâna în care ținea paleta cu vopsele. Numai că, în locul paletei, în palma întinsă, pictă ceasul deșteptător de pe noptieră. Mai era un minut până la miezul nopții. Atunci, cu mâna purtată de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a fost de fapt începutul carierei mele politice, deoarece am fost remarcat de un mare om politic de atunci și îmbiat și mă înscriu în partid. De atunci am ocolit țara în lung și-n lat, vorbind. Vom adăuga la autoportretul de orator al lui Pomponescu următoarele amănunte. Succesul său era condiționat de anume preparative, fără de care nu se simțea în apele lui. Întâi de toate trebuia să fie primit la gară de "un grup de prieteni". Lipsind această ceremonie, Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un document psihologic: „citind nu veți găsi basme grecești, împodobite cu nenumărate minciuni, și nici războaie troiene, năclăite de grozăvia sângelui, ci lupte izvorâte din iubire, ațâțate de mulțimea dorințelor” 240 . Tânăra Fiammetta reușește să realizeze, în manieră retrospectivă, un autoportret, subliniind originea aristocrată, dar mai ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din cei dintâi ani ai fermecătoarei copilării, sub îndrumarea unei respectate învățătoare, tot ce se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tipologia în care ne propunem să încadrăm personajul, aceea a donnei demonicata, și de o expresivitate certă. Poate fi subdivizat în două părți: o predică despre căsătorie și feciorie și descrierea vieții matrimoniale a târgoveței. Ar putea fi considerat un autoportret, dar și un manual inițiatic în tainele chinuitoare ale căsătoriei, o veritabilă punere în scenă a raporturilor vir-femina. Cele 265 Ibidem. 266 Ibidem. 267 Este numită „a female storyteller” Elaine Tuttle Hansen, The Wife of Bath and the Mark of
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de fantezie și delicată în basmul pe care îl rostește.”468 Bernard F. Huppé apreciază că, în Prologul târgoveței, Chaucer a creat un monolog subtil și dramatic, care ne înfățișează o femeie credibilă, ce a depășit barierele timpului. Comicul acestui autoportret are un patos al său, deoarece cititorul percepe, ceea ce personajul nu reușește, și anume că puterea argumentației ei acoperă și conține mirajul unei vieți care este de fapt o minciună.469 Stareța, un alt personaj feminin semnificativ din rama Povestirilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un document psihologic: „citind nu veți găsi basme grecești, împodobite cu nenumărate minciuni, și nici războaie troiene, năclăite de grozăvia sângelui, ci lupte izvorâte din iubire, ațâțate de mulțimea dorințelor” 240 . Tânăra Fiammetta reușește să realizeze, în manieră retrospectivă, un autoportret, subliniind originea aristocrată, dar mai ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din cei dintâi ani ai fermecătoarei copilării, sub îndrumarea unei respectate învățătoare, tot ce se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tipologia în care ne propunem să încadrăm personajul, aceea a donnei demonicata, și de o expresivitate certă. Poate fi subdivizat în două părți: o predică despre căsătorie și feciorie și descrierea vieții matrimoniale a târgoveței. Ar putea fi considerat un autoportret, dar și un manual inițiatic în tainele chinuitoare ale căsătoriei, o veritabilă punere în scenă a raporturilor vir-femina. Cele 265 Ibidem. 266 Ibidem. 267 Este numită „a female storyteller” Elaine Tuttle Hansen, The Wife of Bath and the Mark of
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de fantezie și delicată în basmul pe care îl rostește.”468 Bernard F. Huppé apreciază că, în Prologul târgoveței, Chaucer a creat un monolog subtil și dramatic, care ne înfățișează o femeie credibilă, ce a depășit barierele timpului. Comicul acestui autoportret are un patos al său, deoarece cititorul percepe, ceea ce personajul nu reușește, și anume că puterea argumentației ei acoperă și conține mirajul unei vieți care este de fapt o minciună.469 Stareța, un alt personaj feminin semnificativ din rama Povestirilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
70 de ani (când îl vezi are ... 50 !) un alt prieten al nostru sculptorul Cristi Pântea a împlinit de curând 60. Cartea - album Pasiune și Destin, (editura Panfilius, Iași, 2007) ilustrează altă valoare de Dicționar al artiștilor plastici. Sculptorul cu autoportret în ipsos (1964), maternitate în marmură (1968), Alexandru Ioan Cuza, ciment patinat (2006), Mihai Eminescu (ciment alb, 1997), Mihail Sadoveanu (2002) și mai ales Ștefan cel Mare (2004) este ... excepțional ! Dacă dansul lui Ilașcu antrenează mulțimi, din păcate, opera oricât
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
găsi pretutindeni sensuri ascunse și comploturi mocnite. Terorizat de influența atotputernică a evreilor, Drieu construiește un scenariu, amintind de semi-parodicul romanelor gotice, În care Evreul ar fi stafia, demonul, spiritul negativ, Încarnarea forțelor malefice absolute. Pe de altă parte, nici autoportretul pe care și-l desenează sieși nu e cu nimic mai trandafiriu. De la prima la ultima pagină, Jurnalul transcrie imaginile apocaliptice ale unui spirit care nu se cruță nici pe sine. E conștient că relatările sale se vor constitui În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
practic, prelungirea unui șir de aventuri sexuale În diverse orașe europene, la capătul cărora, asemeni Prințului din poveste, ea se vrea răscumpărată de cel În al cărui zâmbet descoperă o infinită puritate. „O femeie foarte primejdioasă” - cu aceste cuvinte ale autoportretului se Încheie, practic, zbuciumata adolescență a Sylviei, sub semnul acestor cuvinte va continua și scurta ei maturitate. Căsătoria e, pentru ea, o alternativă, o posibilitate de a-și oficializa obsesiile. Gândul la Ted, aflat la Londra, o excită și Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a mărturisirii, de a marca trecerea clipei - toate, Însemne ale fragilității psihice - se devoalează, asemeni celebrului desen din covor al lui Henry James, recunoscând În el trăsături, obiceiuri, acte care alcătuiesc personalitatea autorului de jurnal. Desigur, e vorba de un autoportret fulgurant, care nu are decât arareori consistența și coerența autoportretului din artele plastice. Recompus după o geometrie variabilă, el propune o lectură proprie, un decupaj mai degrabă al stărilor decât al imaginilor. Portretul construit de către jurnal va fi, așadar, Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fragilității psihice - se devoalează, asemeni celebrului desen din covor al lui Henry James, recunoscând În el trăsături, obiceiuri, acte care alcătuiesc personalitatea autorului de jurnal. Desigur, e vorba de un autoportret fulgurant, care nu are decât arareori consistența și coerența autoportretului din artele plastice. Recompus după o geometrie variabilă, el propune o lectură proprie, un decupaj mai degrabă al stărilor decât al imaginilor. Portretul construit de către jurnal va fi, așadar, Întotdeauna unul mai apropiat de psihologic decât de arta literară. Absența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din artele plastice. Recompus după o geometrie variabilă, el propune o lectură proprie, un decupaj mai degrabă al stărilor decât al imaginilor. Portretul construit de către jurnal va fi, așadar, Întotdeauna unul mai apropiat de psihologic decât de arta literară. Absența autoportretului sistematic și voluntar se leagă, fără Îndoială, de pactul secretului. Scriind, inițial, doar pentru sine, autorul nu simte nevoia prezentării, ca În narațiunile clasice, a personajului „central”, a „eroului”, a „protagonistului” - În fond, a ființei fictive În care se metamorfozează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
caracteristică s-a păstrat În aproape Întreaga istorie a jurnalului, devenind chiar una din trăsăturile sale distinctive: prezența În centrul imaginar al romanului, la Întretăierea secvențelor narative și a celor temporale, a unui autor cu o voce, dar fără chip. Autoportretul perfect conturat - adică așa cum Îi cunoaștem din literatura clasică - presupune existența unei „forme ficționale organizate”1, a unei intenționalități de a scrie În conformitate cu legile general acceptate ale literaturii. Or, jurnalul intim nu concurează În nici un fel (sau, În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
operată la nivelul realității propriu-zise. Cu toate acestea, el cade În plasa ficționalizării, Împrumutând tehnicile prozatorului, constrâns de tensiunea conținută de Întâmplările pe care le narează nu atât cu obiectivitate, cât prin ignorarea subiectivității. Neintrând În calculele inițiale ale scriitorului, autoportretul se va releva, așadar, numai prin accident. Ieșirea din cursivitatea cotidianului va avea loc printr-o fractură, prin violentarea (pe cale directă, ori prin inducție mediată) a linearității, a uniformității - prin absența asperităților, dar și prin monotonia Întâmplărilor multiplicate la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
firești a notației cotidiene. Astfel de prilejuri sunt ideale pentru autoanalize: accidentele, schimbarea domiciliului, pierderea unei persoane apropiate, Împlinirea unei vârste rotunde sau revelația neliniștitoare a Îmbătrânirii devin pretexte pentru o scrutare atentă, melancolică, a propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica. Jurnalul intim produce În mod spontan o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
recurge la obiectivitatea - discutabilă, de altfel - a analogiilor cu genurile literare consacrate. Ea irumpe În plin haos al amănuntelor aflate În devălmășie, refuzând aproape instinctiv ierarhizarea și alcătuind o rețea expresivă În care cititorul recunoaște liniile unui portret. În realitate, autoportretul Începe să existe din chiar clipa În care scriitorul așterne pe hârtie prima literă a monologului său confesiv. Firește, autoportretul psihologic premerge autodescripția fizică, realitatea jurnalului dictând și ordinea intrării În scenă a eu-rilor suprapuse existente În materia amorfă a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În devălmășie, refuzând aproape instinctiv ierarhizarea și alcătuind o rețea expresivă În care cititorul recunoaște liniile unui portret. În realitate, autoportretul Începe să existe din chiar clipa În care scriitorul așterne pe hârtie prima literă a monologului său confesiv. Firește, autoportretul psihologic premerge autodescripția fizică, realitatea jurnalului dictând și ordinea intrării În scenă a eu-rilor suprapuse existente În materia amorfă a scrierii. „Se Înțelege așadar că autoportretul În jurnalul intim se află pretutindeni și nicăieri”, scrie Béatrice Didier 3, simplificând o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
clipa În care scriitorul așterne pe hârtie prima literă a monologului său confesiv. Firește, autoportretul psihologic premerge autodescripția fizică, realitatea jurnalului dictând și ordinea intrării În scenă a eu-rilor suprapuse existente În materia amorfă a scrierii. „Se Înțelege așadar că autoportretul În jurnalul intim se află pretutindeni și nicăieri”, scrie Béatrice Didier 3, simplificând o faimoasă definiție a divinității, dar și a utopiei. Se Înțelege de aici că decuparea, izolarea autoportretului implică prezența unei a doua persoane: lectorul. Pierdut În neutralitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
existente În materia amorfă a scrierii. „Se Înțelege așadar că autoportretul În jurnalul intim se află pretutindeni și nicăieri”, scrie Béatrice Didier 3, simplificând o faimoasă definiție a divinității, dar și a utopiei. Se Înțelege de aici că decuparea, izolarea autoportretului implică prezența unei a doua persoane: lectorul. Pierdut În neutralitatea paginii de hârtie, jurnalul necitit (adică neinterpretat prin lectură) rămâne o simplă materie amorfă, neorganizată, haotică și, de cele mai multe ori, obscură. Pactul secretului atât de des invocat nu e decât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În acest sentiment complex și teama de ridicol, și pudoarea, și acel dram de luciditate (Béatrice Didier Îl numește „pesimism”) iscate de solitudinea permanentă, sau de scurtă durată, În care autorul de jurnale intime se plasează de bunăvoie. Construindu-și autoportretul, scriitorul va avea grijă să ofere măcar senzația obiectivității, dacă nu certitudinea acesteia. Abundența citatelor În care identifică reflectări și păreri ale altora despre ei, fie În negativ, cu un abia reprimat masochism („După conferință la Ionel Jianu, o seară
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
5. Identități suplimentare Jurnalul intim pune bazele unei noi identități a scriitorului. Personajul posesor al unei biografii obiective, Înregistrată ca atare, oficial și impersonal, dobândește dintr-odată o identitate suplimentară: autobiografia. Portretului fotografic i se adaugă, Începând cu acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația dintre acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este continuu și exhaustiv, autoportretul furnizat de jurnalul intim va moșteni
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se adaugă, Începând cu acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația dintre acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este continuu și exhaustiv, autoportretul furnizat de jurnalul intim va moșteni trăsăturile scrierii din care provine: fragmentarismul, discontinuitatea, improvizația, contradicția, recurența, nefinitudinea. Și Încă ceva: reconstituirea, refacerea lui mentală cere, presupune Întotdeauna participarea unei a doua persoane - a cititorului. E greu de admis astăzi, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o logică anume și o perfectă coerență doar pretinzând participarea creatoare a martorului. El se dovedește, astfel, agresiv la ambele capete: pe de o parte, violentează biografia celui care Îl scrie, transformându-l Într-o entitate ce-i depășește intențiile (autoportret, autobiografie, document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]