1,577 matches
-
Sau cuvântul este prea neînsemnat, nu se găsește nici o expresie care mi-ar putea exprima starea sufletească. Pentru o zi, pentru o oră... Mai pe urmă, ne vom găsi exact în starea de dinainte de despărțire. Eu neputând pleca, dar plictisit, avid să-mi câștig libertatea, ea torturată de indiferența mea, pe care o simte oricât aș nega-o. Aș avea, desigur, mai multă experiență, mi-aș spune în momentul plictiselii: dacă m-ar părăsi sau m-ar înșela, aș suferi imens
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ești metresa lui și cunoscîndu-ți temperamentul burghez, aș fi presupus că te-ai dat din dragoste. Ceva asemănător cu ce-ai făcut pentru mine odinioară. Și aș fi auzit și de asta, după cum aș fi auzit de căsătorie. Lumea e avidă să te ție în curent. Tu însuți căutai prilejul să-mi spui ce s-a întîmplat cu tine. - Îți închipui că vedeam în mine așa de clar? E drept că voiamsă-ți spun ce se întîmplase și să-ți arăt că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
înainte, este din aceeași plămadă ca și O moarte care nu dovedește nimic. Mai mult chiar: Sandu, intelectualul inchizitor din ultimul roman al dlui Anton Holban nu este altul decât Mirel, adolescentul, răutăcios, șicanator, dotat cu bogat spirit de observație, avid de lectură și peregrinări, nestatornic în afecțiunile lui și de o cruzime, de atâtea ori, monstruoasă. Mirel este un mic monstru și tot monstru este și Sandu, numai că de la o vârstă la alta dl Anton Holban a adaos eroului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur, de care atârna o cruce bătută cu rubine și care se legăna peste marginea veșmântului, pe pielea ei dezgolită și albă. Abia după aceea îl zări pe tânărul ce stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plin fidelitatea! Chilperic, descumpănit, desfăcu brațele și ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? Dacă nu teama, atunci aurul lui Atila l-a convins, chiar dacă lucrul ăsta mi se pare ciudat, fiindcă Reinwalt nu a fost niciodată un om avid de bogății. — Acum putem să ne explicăm de ce tocmai el a adus, acum douăzeci de zile, trupul lui Waldomar. Hotărât lucru, Atila a lucrat foarte bine în Sapaudia. — Chiar așa. La fel spun și eu. Reinwalt s-a arătat abil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spaimă, își puseseră mâinile pe umerii fiilor lor adolescenți. Fecioarele strângeau, cu o expresie pierdută, mâinile mamelor Ochii încercați ai călugărului îl ajutară să citească dintr-o privire în sufletul fiecăruia tainele ce le ascundea. Iată, de pildă, un om avid și arogant; ca să se prefacă îndurerat, ținea capul în jos, aproape îngropat între umerii masivi, dar pe sub sprâncenele stufoase îl scruta temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în vreme ce-și treceau de la unul la altul burdufuri cu bere. Unii dintre ei își împărțeau dumicatul cu tinere femei, pe jumătate dezbrăcate, care purtau, pe rotunjimile trupului, ici și colo unse cu grăsime, mărturiile vizibile ale mângâierilor lor avide. într-un colț slab luminat, zăceau la grămadă arme, cufere, haine de preț și vase pline cu tot felul de bijuterii - prada lui Balamber. Acolo, încălecat pe o șa romană, Kayuk aștepta să primească ordine de la stăpânul său, iar între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poezie și literatură. Soție a unui bogat negustor, rămasă văduvă de puțină vreme, moștenise un imens patrimoniu și se afla de o bună vreme în căutarea unui soț care să-i garanteze siguranță și respectabilitate, fără a se arăta prea avid față de averile ei. Mestecând încet un măr, asculta atentă, din gura lui Afranio Mafurrus - un fugar mai în vârstă, bronzat, din provincia pierdută a Africii -, o descriere în culori vii a cetății Utica și a noii Cartagine, evocând înaintea ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
palid și slab, ce purta pe umerii căzuți stola sacerdotală. Odată cu țăranii, intraseră și bătrâni. Unii dintre ei, cuprinși de vreo slăbiciune datorată fricii și fugii precipitate, gemeau pe podea, cu mâinile tremurătoare și gurile fără dinți, ce se deschideau avide de aer și implorau de la rudele lor, cu privirile pline de teamă și pierduți, un ajutor imposibil. Erau apoi copiii, plângând împietriți, și nou-născuții, în brațele mamelor lor, țipând ascuțit, cu o putere ce ei îi părea absurdă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aproape în întregime din trupe auxiliare și, cu siguranță, avea să cedeze de îndată ce soldații vedeau străfulgerând sulițele gepizilor și ale turingienilor care-i înfruntau. Și cu acea ocazie, Balamber putuse să vadă pe Atila doar de la distanță, dar îi sorbise avid cuvintele, unindu-și apoi vocea cu vocile celorlalți, fără număr, atunci când el se îndepărtase în aclamațiile oamenilor. Doar după aceea aflase de la Onegesius care erau ordinele pentru el. Acum se afla acolo, la zece pași înaintea oamenilor săi, plimbându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când am auzit-o protestând în legătură cu subiectul ăsta. Și numai pentru că era atât de deprimată din cauza lui Muriel. Și-a întins din nou brațul și a scuturat țigara în scrumieră. — Și ce a spus azi-dimineață? a întrebat-o doamna Silsburn, avidă. Doamna de onoare a mai reflectat o clipă: — Mă rog, de fapt n-a spus mare lucru. Adică nimic meschin sau cu adevărat jignitor, sau ceva de genul ăsta. De fapt, n-a spus decât că, după părerea ei, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
an într-o mănăstire budistă și celelalte șase luni într-un sanatoriu de boli mintale. Totuși, sunt conștient că mândria unui necititor - sau, în cazul de față, mândria unui ex-consumator de cărți - e chiar mai agresivă decât mândria anumitor cititori avizi, așa încât am încercat să-mi păstrez (și vorbesc serios) câteva din vechile mele atuuri literare. Unul dintre cele mai serioase este acela că-mi dau seama pe dată dacă un poet sau prozator își extrage inspirația din experiența de prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
așa mai departe, Dumnezeu să-i aibă în pază, bieții nenorociți singuratici. Dacă sinuciderea nu figurează în capul listei de irezistibile infirmități ale creatorilor, în schimb poetul sau artistul sinucigaș s-a bucurat întotdeauna de o mare doză de atenție avidă, adeseori pe temeiuri exclusiv sentimentale, de parc-ar fi prâslea cel cu urechi blegi, cel mai mic dintre puiandri. Oricum, e un gând, în sfârșit articulat în cuvinte, care mi-a răpit somnul multor nopți și care îmi va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de Închisoare amatorilor, de aceea te Întreb. Tu nu găsești izolarea de restul populației um mijloc eficace de reeducare...? „Ce vorbești domnule. Închisoarea se poate considera „Paradisul” ambelor categorii de prostituați. După executarea pedepsei, În libertate, mai Îrăiți și mai avizi, vor Încerca cu mijloace materiale ori În forță se ademenească ori să corupă: la Închisoare din nou, nu duc lipsă de amatori...!” „Mai pot comenta...? După părerea mea, nu-i nimic pe lumea asta mai frumos și mai natural decât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
care de fapt era burdușit cu rotofei pui de găină ce se roteau rumenindu-se datorită sărmelor Înroșite de curentul electric ce pulsa necontetit, Îi făcu să Înghită În sec, muți de uimire...! Câteva zile, avură timp să colinde orașul, avizi de a vedea, de a memora totul...! Trăiau un vis frumos, un vis ce niciodată nu și’ar fi putut Închipui existența lui. Pentru Început, locuiau la o veche cunoștință - familie de români - pe care Îi cunoscuseră cu timp În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu satisfacție de superputeri. Acestea erau deranjate mai ales de ideea adoptării deciziilor prin consens. Pe de altă parte, la București, nu toate treburile erau clare; se aștepta acțiunea viitoare a delegației. Am revenit în biroul echipei, unde toți erau avizi să afle rezultatul convorbirilor telefonice. Le-am spus succint colegilor despre ce a fost vorba. Concluzia era una: să ne vedem de treabă ca interfață între București și delegația de la Helsinki. Nu era ușor, pentru că cei mai mulți nu avuseseră de-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
am făcut să se nască un surâs, Nu mă respinge, căci Legea noastră e limpede: Orice bărbat are dreptul să culeagă Ceea ce el însuși a sădit. Aveam de acum un poet de curte, îndrăgostit de vinul și de slujnicele mele, avid de aurul meu, gata oricând să aducă laude oaspeților mei, și mai cu seamă mie, la fiecare petrecere, la fiecare întoarcere a unei caravane, uneori pur și simplu la ceasurile mesei, când se adunau în jurul meu prieteni, rude, slujbași grijulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu Caecina nici dacă m-ar plăti... Ar fi în stare să-mi fure caligae pe sub masă. Știm cu toții că hoțul ăla și-a însușit banii publici - nu degeaba a pus Galba să fie judecat pentru delapidare. E atât de avid de bani, încât se lasă cumpărat de oricine. Are suflet de trădător. — Dar să nu uităm - spuse cocoșatul presărând coriandru și piper pe sturzi -, să nu uităm că în toamnă, când Galba a intrat în Roma ca împărat... Știți câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sunt uimit că Vitellius vrea să-l trădeze pe Galba ca să ajungă împărat. Nu e curajos, nu e un strateg. Va avea destui adversari, pentru că mulți îl disprețuiesc, mai ales comandanții din Africa, bărbați ca Vespasianus, Tiberius, Mucianus, inteligenți, nu avizi, mai hotărâți să păstreze vechile tradiții ale Romei decât să-i jefuiască provinciile. Și fratele meu, Antonius? E omul cel mai cinstit și loial pe care-l cunosc și are convingerea că datoria soldatului este să-i fie credincios împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Hangiul îl privi pe Valerius. — Ai auzit că Vitellius vrea s-o vadă pe Velunda? Auzind cuvintele lui, Lurr înălță capul, privindu-și atent stăpânul. — Da, am auzit. — Oare Ausper crede că Velunda e în stare să prefacă un om avid și corupt într-unul demn? De ce i-a vorbit despre ea? — Nu știu, oftă Valerius. Ausper e un prezicător puternic și îl urăște pe Vitellius. Eu cred că... Ezită, încercând să-și limpezească gândurile. Dacă l-a trimis la Velunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împotriva lui Galba și să-l învingă. E hotărât să se ducă la Roma și să pună mâna pe Imperiu. Îmi închipui că știi ce fel de om e Vitellius. Vespasianus, un prieten foarte drag, mi-a zis că e avid de putere și de bani, mai crud decât Tiberius, fără să fie însă inteligent ca acesta. — El, imperator? Vitellius a fost întotdeauna o nulitate. Cariera și-o datorează meritelor tatălui său, favorurilor împăraților... Cuprins de indignare, legatul izbi cu pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl aruncase în locul unde stăpânul lui fusese omorât din porunca lui Galba, fiind bănuit de trădare. — Așa deci, Galba e mort. Otho... Dacă am înțeles bine, Otho a pus să fie ucis... Întotdeauna m-am temut că șarpele ăla e avid de putere, zise Vitellius. Din istorisirea lui Hector, mai află că Otho poruncise și uciderea lui Piso, iar pe la asfințit se dusese mai întâi în Senat, apoi pe Palatinus. — Otho... L-au ales împărat pe Otho! izbucni Vitellius, consternat. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scrisoarea aceea îl roagă să-l răzbune în cazul în care va fi învins de Vitellius și îi încredințează misiunea de a salva statul... — Dar despre Licinius Mucianus, guvernatorul Syriei, ce-mi poți spune? — Nu-i demn de încredere. E avid de glorie și e gelos fiindcă soldații îl iubesc pe Vespasianus. Păzește-te de el. Curajul tău îl va mânia, iar inteligența ta în bătălie îl va face să fiarbă de invidie. În Mucianus vei avea un dușman, pentru că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vulcanus. Pe ultimul ferculum se afla un soi de cartuș din metal, pe care Valerius citi cuvântul „Perseverați“. Zâmbi ironic, gândindu-se că poporul era entuziasmat de jocuri, fără să-și dea seama că era prins în ghearele unui împărat avid și inept. Uita că puternica armată a lui Antonius Primus ajunsese la porțile orașului. Își dădu seama că chipurile arbitrilor, inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așeză în fața lui. — Prin urmare, după atâtea victorii, mă îndrept spre ruină? — Prietene, zâmbi Martialis, cum poți să-ți închipui că un om faimos ca tine nu are dușmani, că cinstea, loialitatea și valorile tale morale nu stârnesc ura celor avizi de putere și averi? Antonius făcu un gest plictisit. Ajunge! șopti. Mâine intru în Roma. Toate celelalte nu mai au nici o însemnătate. Martialis făcu sul pergamentul. — Am scris o poezie pentru tine. — Vreau s-o citesc. Martialis se ridică. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]