878 matches
-
popoare turcice - circa 20%; kurzi - 8%; arab - 2%, armeni etc. Cea mai mare parte a locuitorilor sunt stabiliți în nordul și nord-vestul țării, cu puternice concentrări de-a lungul țărmului Mării Caspice, în jurul capitalei și în provinciile Azerbaidjan Bakhtari și Azerbaidjan Khavari. Alte concentrări mai importante de populație se întâlnesc în sectorul nordic al țărmului Golfului Persic, în jurul orașului Mashhad. Circa 1/3 din suprafața Iranului (cele 3 deșerturi) este aproape nelocuită. Limba oficială a Iranului este persana (farsi). Limba persană
Iran () [Corola-website/Science/298110_a_299439]
-
este condusă de Republica Karabahul de Munte, un stat "de facto" independent, dar nerecunoscut, creat în baza fostei Regiuni Autonome Karabahul de Munte care a făcut parte din componența RSS Azerbaidjane în cadrul URSS. Teritoriul este recunoscut internațional ca parte a Azerbaidjanului, care "de facto" nu mai deține controlul asupra regiunii din anul 1991. De la sfârșitul Războiului din Karabahul de Munte în 1994, reprezentanții guvernelor din Armenia și Azerbaidjan au dus tratative de pace mediate de Grupul OSCE Minsk asupra statului regiunii
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
că s-a ales o suprafață semnificativ redusă (4.400 km), cu concentrație maximă a populației armene, care a lăsat în afara regiunii autonome, suprafețe largi locuite preponderent de către armeni. Aceste teritorii restante au fost incluse în diverse alte raioane atribuite Azerbaidjanului sovietic pentru a înlătura ideea populației locale armene de apartenență la aceeași unitate administrativă și istorică și a-i diminua impactul electoral și coeziunea, expunând-o unui proces de deznaționalizare favorizat și de migrația din motive economice. Conflictul armeano-azer a
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
fost primul conflict interetnic din spațiul ex-URSS. Începând cu finele anului 1987, populația din Karabahul de Munte, sprijinită de conaționalii din Republica Sovietică Socialistă Armenească, a revendicat teritorii ce făceau parte din teritoriul Armeniei istorice dar erau oficial atribuite RSS Azerbaidjan. Pe atunci, ambele state erau republici componente ale URSS iar frontierele țineau cont predominant de motivații de natură economică. La 19 februarie 1988, majoritatea armeană din provincie (populația - 186.610 (1989), 138.600 (73,5%) armeni și 47 500 (25
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
Azerbaijanului. În total, aproximativ 20% din suprafața inițiala a R.S.S. Azerbaijan (din care 6-7% reprezentau R.A.N.K.) au fost ocupate de trupe pro-armene.(), din care și 7 raioane administrative din jurul provinciei autonome - Lacin, Kalbadjar, Fuzuli, Agdam, Djabrayil, Qubadli, Zanghilan. Din cauza războiului, Azerbaidjanul a pierdut peste oameni - militari și civili. Ca urmare a conflictului, circa 1 milion de refugiați din regiuni ocupate trăiesc în condiții extrem de mizere, neglijați și marginalizați de chiar autoritațile azere. Cu toate că ONU a arătat un anumit interes față de conflict
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
și de pierderea acestei vaste piețe. În 1990, aproximativ 98% din exporturile Republicii Kirghize erau către alte republici sovietice. Astfel, performanțele economice ale țării la începutul anilor 1990 au fost mai slabe decât orice altă republică sovietică, cu excepțiile Armeniei, Azerbaidjanului și Tadjikistanului, țări devastate de războaie. Întreprinderile și fermele de stat s-au prăbușit odată cu dispariția piețelor tradiționale din fosta URSS. După aceea, performanța economică s-a îmbunătățit ușor, rămânând însă dificultăți în echilibrarea balanței fiscale și în adecvarea serviciilor
Kârgâzstan () [Corola-website/Science/298114_a_299443]
-
fost considerat a fi cel mai mare vulcan noroios din lume. Un studiu al unor geologi indonezieni a prezis că erupția va continua timp de circa 10 ani, iar altele mai recente estimează că va dura peste 20 de ani. Azerbaidjan și coasta Mării Caspice sunt locul unde se află aproape 400 de vulcani noroioși, peste jumătate din totalul continentului. În 2001, un vulcan noroios aflat la de Baku a emanat flăcări de înălțime. În Azerbaidjan, erupțiile sunt generate de un
Vulcan noroios () [Corola-website/Science/316253_a_317582]
-
o insurecție a bolșevicilor. Pe 28 noiembrie 1920, Armata a 11-a sovietică sub comanda lui Anatoli Gekker staționată în Azerbaidjan a invadat Armenia. Al doilea război sovieto-armean a durat doar o săptămână. Pe 16 martie 1921, RSS Armeană, RSS Azerbaidjană, RSS Georgiană și turcii au semnat un tratat cuprinzător la Kars. Armele capturate de la fosta armată a RD Armene au fost trimise în vest, pentru ca să fie folosite în luptele cu grecii. Războiul în vest a izbucnit în principal datorită faptuluil
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
națională turcă și-a dezvoltat propriile relații internaționale cu Uniunea Sovietică prin semnarea Tratatului de la Moscova din 16 martie 1921, cu Franța prin semnarea Acordul de la Ankara și tratatele de la Alexandropol și Kars cu RD Armeană, respectiv RSS Armeană, RSS Azerbaidjan și RSS Georgiană, prin care se rezolva problema graniei de nord-est. Aceste evenimente au silit foștii Aliați din primul război mondial să revină la masa negocierilor și să semneze în 1923 Tratatul de la Lausanne, care a pus căpăt în mod
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
crescând de studenți, mai ales al celor originari din zonele rurale nelegați de Partidul Comunist și de nomenclatură, formau o pătură în care se răspândeau ușor sentimente antisovietice. Cele trei republici transcaucaziene ale URSS — RSS Gruzină, RSS Armeană și RSS Azerbaidjană — erau singurele republici unionale în care limbile unor „naționalități titulare”, în acest caz cea georgiană, se bucurau de statutul de limbă oficială. La începutul lui 1978, s-a ridicat problema adoptării de noi constituții ale republicilor, pe baza Constituției sovietice
Demonstrațiile din Georgia din 1978 () [Corola-website/Science/321187_a_322516]
-
recitit articolul care afirma statutul limbii georgiene ca limbă oficială în RSS Gruzină. Ca urmare a acestei concesii fără precedent în fața opiniei publice, autoritățile sovietice, alarmate de mișcările de masă din Georgia, au abandonat amendamente similare la constituțiile Armeniei și Azerbaidjanului și au declarat armeana și azera limbi oficiale la nivel republican, fără să aștepte izbucnirea de manifestații similare în vreuna din cele două republici. Problema limbii în republicile transcaucaziene a scos în evidență sensibilitatea problemei naționalității în regiune. Răspândirea mișcării
Demonstrațiile din Georgia din 1978 () [Corola-website/Science/321187_a_322516]
-
(în limbile turcă: Kars Antlașması, rusă: Карсский договор, "Karski dogovor") a fost un tratat de prietenie dintre Marea Adunare Națională a Turciei, care avea să proclame în 1923 fondare Republicii Turcia, și reprezentanții Armeniei Sovietice, Azerbaidjanului Sovietic și Georgiei Sovietice (care aveau să devină cu toate membre ale Uniunii Sovietice după Tratatul Unional din decembrie 1922), cu participarea Rusiei Bolșevice. Este considerat tratatul succesor al convenției semnate la Moscova în 1921. Acest tratat a stabilit odată
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
sovietici. Pe 28 noiembrie 1920, după ce a acuzat Armenia că ar fi invadat Sharur (20 noiembrie) și Karabakh (21 noiembrie), Armata a 11-a sovietică de sub comanda lui Anatoli Ghekker a traversat linia de demarcație dintre Republica Democrată Armenească și Azerbaidjanul Sovietic. Al doilea război sovieto-armean a durat doar o săptămână. Armata și populația armeană, epuizate de șase ani de războaie, nu au mai fost capabile să continue rezistența. Când Armata Roșie a intrat în Erevan pe 4 decembrie 1920, guvernul
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
1920, primul lider sovietic armean fiind Aleksandr Miasnikyan. Violențele din Transcaucazia au încetat odată cu semnarea tratatului de prietenie dintre Marea Adunare Națională a Turciei și Uniunea Sovietică. Tratatul de pace de la Kars a fost semnat de reprezentanții RSFS Rusă, RSS Azerbaidjană, RSS Armenească, RSS Georgiană și Marea Adunare Națională a Turciei. Marea Adunare Națională a Turciei semnase ceva mai devreme, pe 16 martie 1921, Tratatul de Prietenie și Frăție cu Uniunea Sovietică. Turcia a cedat Adjaria Uniunii Sovietice în schimbul regiunii Kars
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva Aliaților a kemaliștilor ajutați de bolșevici va face ca Turcia să aibă soarta Republicii Democrate Azere, care fusese transformată în RSS Azerbaidjană. În anii care au urmat, Enver Pașa a vizitat Moscova și mai apoi Asia Centrală, unde a căutat să obțină recucerirea puterii (în detrimentul Aliaților) folosindu-se de sprijinul bolșevicilor prin Uniunea Societăților Revoluționare Islamice. Mișcarea Națională Turcă nu a cedat tentației
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
britanici, a rămas separat, însă, de Georgia până în 1920. La 25 decembrie 1918, o forță britanică a sosit în Tbilisi. Relațiile Georgiei cu vecinii au fost tensionate. Dispute teritoriale cu Armenia, cu guvernul rușilor albi al lui Denikin și cu Azerbaidjanul au dus la conflicte armate în primele două cazuri. O misiune militară britanică a încercat să medieze aceste conflicte pentru a consolida toate forțele antibolșevice din regiune. Pentru a împiedica armata albă rusă să treacă granița în noile țări, comandantul
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
forțele antibolșevice din regiune. Pentru a împiedica armata albă rusă să treacă granița în noile țări, comandantul britanic din regiune a trasat o linie de demarcație pe care lui Denikin nu i-a permis să o treacă, dând Georgiei și Azerbaidjanului un respiro temporar. Amenințarea invaziei albilor a determinat Georgia și Azerbaidjanul să semneze o alianță militară defensivă la 16 iunie 1919. La 14 februarie 1919, Georgia a organizat alegeri parlamentare, care au fost câștigate de social-democrați cu 81,5% din
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
treacă granița în noile țări, comandantul britanic din regiune a trasat o linie de demarcație pe care lui Denikin nu i-a permis să o treacă, dând Georgiei și Azerbaidjanului un respiro temporar. Amenințarea invaziei albilor a determinat Georgia și Azerbaidjanul să semneze o alianță militară defensivă la 16 iunie 1919. La 14 februarie 1919, Georgia a organizat alegeri parlamentare, care au fost câștigate de social-democrați cu 81,5% din voturi. La 21 martie, Noe Jordania a format un nou guvern
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
între menșevici. Anul 1920 a fost marcat de creșterea amenințării din partea Rusiei Sovietice. Odată cu înfrângerea albilor și cu avansul Armatei Roșii spre frontiera Caucazului, situația din jurul Georgiei a devenit extrem de tensionată. În ianuarie, conducerea sovietică a oferit Georgiei, Armeniei și Azerbaidjanului o formă de alianță împotriva armatelor albe din sudul Rusiei și din Caucaz. Guvernul RD Georgia a refuzat orice alianță militară, păstrându-și politica de neutralitate și neamestec, dar a sugerat inițierea negocierilor privind relațiile dintre țări în speranța că
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
pătrunderea de trupe străine pe pământul georgian. Refuzându-i-se admiterea în Liga Națiunilor la 16 decembrie 1920, Georgia a obținut recunoașterea "de jure" din partea Aliaților la 27 ianuarie 1921. Aceasta nu a împiedicat invazia sovietică de după o lună. După ce Azerbaidjan și Armenia au fost sovietizate de Armata Roșie, Georgia s-a văzut înconjurată de republici sovietice ostile. În plus, britanicii deja evacuaseră Caucazul, și țara nu mai avea susținere din străinătate. Conform surselor sovietice, relațiile cu Georgia s-au deteriorat
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
treceau către Armenia, și suspiciunile că Georgia ajută rebelii înarmați din Caucazul de Nord. Pe de altă parte, Georgia acuza Moscova de alimentarea revoltelor antiguvernamentale în diverse regiuni ale țării, și de provocarea incidentelor din regiunea Zaqatala, zonă disputată cu Azerbaidjanul. Zona neutră Lorri a fost și ea o problemă, Armenia Sovietică cerând Georgiei să-și retragă trupele staționate în regiune de la căderea Republicii Democrate Armene.
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
superioară a gaznavizilor. Un kurultai (consiliu militar și politic între vechi hani turci și mongoli) a avut loc după luptă, prin care imperiul a fost împărțit între cei doi frați. În timp ce Tughril a domnit în vest (care cuprindea vestul Iranului, Azerbaidjanul și Irakul), iar Chaghri a primit estul Iranului, Turkmenistanul și Afganistan. Acesta mai târziu capturează Balkhul (astăzi în Afganistan). În 1048, cucerește Kerman în sudul Iranul, ca în 1056 să ocupe regiunea Sistan. După ce selgiucizii au câștigat o influență impotantă
Chagri Beg () [Corola-website/Science/328993_a_330322]
-
pe abhazi. Basaev a primit instrucție militară din partea GRU, deoarece abhazii erau susținuți de Rusia. Și alți ceceni au fost instruiți în tactici de luptă; mulți dintre cecenii care au luptat pentru ruși în Abhazia, împotriva Georgiei, luptaseră de partea Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah. Rușii i-au permis lui Basaev să călătorească între Rusia și Suhumi pentru a-i înfrunta pe georgieni. Paul J. Murphy: În 1993, trupele KNK conduse de Basaev au săvârșit crime de război în Georgia, decapitând civili georgieni
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
ani. Timur Lenk era în acea perioadă cel mai puternic domnitor din Asia Centrală de la Genghis Han. El a purtat o serie de campanii militare prin care a încercat să reînvie Imperiul Mongol al strămoșilor săi Timur a cucerit Georgia și Azerbaidjanul în 1390, extinzând teritoriile imperiului său până la granițele Imperiului Otoman. Cele două puteri au intrat în conflict aproape imediat. Baiazid cerea tribut de la beilicurile anatoliene, care la rândul lor juraseră loialitate lui Timur. Timur a considerat pretenția lui Baiazid un
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
restrângeri ale suveranității naționale. Prin acest tratat, Moscova recunoștea granițele Turciei așa cum fuseseră stabilite prin Pactul național ), act adoptat de către Parlamentul Otoman pe 28 ianuarie 1920, având dispoziții în conformitate cu prevederile din armistițiul de la Mudros. Acordul a fost adoptat fără participarea Azerbaidjanului, Armeniei și Georgiei, dar stabilea granițele acestor state cu Turcia. Tratatul recunoștea achizițiile teritoriale stipulate prin Tratatul de la Alexandropol, cu excepția orașului Alexandropol și a răsăritului guberniei Erevan, pe care Turcia o ceda Armeniei, nordul oblastului Batumi, pe care Turcia o
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]