1,910 matches
-
Dan Nebunul, căruia îi pusese Mimi o poreclă ciudată, despre care nici până acum n-aș putea spune de unde venea și cum a trecut prin mintea greoaie a lui Mimi: i-a zis Mendebilul. Dan obișnuia să se suie pe balustrada care împrejmuia terasa și să strige la noi în jos, de la înălțimea a opt etaje, gesticulând și prefăcîndu-se că se prăbușește. Noi, ceilalți, nici nu ne puteam apropia de balustradă, darmite să ne suim pe ea. Fetițele de seama noastră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
i-a zis Mendebilul. Dan obișnuia să se suie pe balustrada care împrejmuia terasa și să strige la noi în jos, de la înălțimea a opt etaje, gesticulând și prefăcîndu-se că se prăbușește. Noi, ceilalți, nici nu ne puteam apropia de balustradă, darmite să ne suim pe ea. Fetițele de seama noastră nu intrau, bineînțeles, în gașcă. Ele își petreceau timpul de joacă desenând pe asfalt nesfârșite peisaje cu cretă albastră, galbenă și ciclamen sau chiar cu cărămidă, sau jucând jocurile lor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
frunze de salcâm. Era o curte mică, asfaltată, foarte curată în comparație cu spatele blocului. Într-o parte se deschideau ușile de sticlă ale Scării Unu. În cealaltă se aflau niște trepte înalte care se terminau sus cu o mică platformă cu balustrade de piatră și care dădea spre o ușă zidită, a institutului. Această scară de piatră o numeam Podul. Lipit de gard se afla un cub de beton terminat printr-un fel de bazinet de metal, cu fața de deasupra ușor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe față, urlând. Ne umpluserăm buzunarele de bulgări. Ieșind din culoarul îngust, ne-am oprit în mijlocul curții interioare. De acolo nu avea cum să ne scape. Nu l-am descoperit de la început, dar până la urmă l-am zărit ascuns după balustrada Podului, adică pe mica platformă care ducea spre o ușă zidită. Era ghemuit în întuneric. Urlând, am început din nou să aruncăm cu bulgări în el, dar Mendebilul urla parcă mai tare decât toți și se bătea ca un diavol
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
diavol. Purta peste față, atunci am văzut, la lumina neonului din curtea morii, masca lui oribilă, pictată cu acuarele, și arunca înapoi în noi bulgării care-l loveau din toate părțile. Era mai sus și bine apărat de cele două balustrade, pe când noi eram în teren deschis, așa că s-a putut apăra multă vreme, o oră întreagă, până când un bulgăre l-a lovit cu putere în cap. Atunci l-am văzut în penumbră lăsîndu-se încet la pământ, arcuindu-se în ceafă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bătrâni, devenea cu încetul o ființă imensă, hieratică, Gina devenea Totul. Duminică n-am putut să stau în casă. Mi-am pus fularul și cojocul și-am mers pe străzi până în centru. Dimineața era orbitoare. Zăpada de pe trotuarele bulevardelor, de pe balustrada de cauciuc a scărilor rulante din pasaj, de pe turnulețele Universității și Institutului de Arhitectură îmi dădea o stare de exaltare. Aerul înghețat și scânteietor îmi amorțea, limpede ca sticla, senzorii interiori, îmi ștergea imaginea care încerca tenace să mi se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rău, dar asta-i situația. Profit, asta-i situația. Sper că nu vom face decât să profităm amândoi un timp unul de celălalt, fără probleme, fără încurcături. Uneori mi-o și imaginez în chip de Ingrid Bergman, aplecîndu-se peste uriașa balustradă a scării în spirală și strigîndu-mi mie, Anthony Perkins, de mult plecat: "Dar sânt bătrînă! Sânt bătrînă! Sânt bătrînă!" E perspectiva care mă îngrijorează cel mai mult, uite, abia îmi închipui figura ei de animal mic, bătut fără vină, și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cănile de apă, ca să nu mai vorbesc de vaze, de la cele de cristal sau de porțelan chinezesc până la cioburile de doi lei, fuseseră scoase de prin dulapuri și umplute cu flori. Pe servante, pe măsuțe, pe marginea șemineelor, pe stâlpii balustradei de stejar a scării interioare, pe taburete și chiar pe podea se înșirau vase pline de flori, în nici o odaie nu mai aveai loc să stai de atâtea flori. Cel puțin sus, în camera lui Egor, te înăbușeai: erau crini
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bungalow-ului încercînd să regăsesc gustul tutunului (pe care nici cele mai exagerate precauții ale mele nu-l feriseră de umezeală), și câteodată simțeam că n-am să mai pot îndura. Îmi venea atunci să strâng pumnii și să lovesc lemnul balustradei, să urlu și să pornesc prin ploaie afară, în întunerec, oriunde, într-un ținut în care cerul să nu toarne veșnic și iarba să nu fie atât de înaltă, de umedă, de cărnoasă. Aș fi vrut să văd iarăși flori
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mă adresai eu către Maitreyi. ― Mă întreabă dacă pomul ei are suflet. Eu i-am spus că toți pomii au suflet. ― Dar are ea un pom al ei? ― Nu e chiar pom. E arbustul din curte, acela cu ramurile pe balustrada verandei. Chabù îi dă în fiecare zi de mîncare: turtă și prăjituri, și firimituri din tot ce mă-nîncă ea. Eram fericit și-mi repetam în gînd: panteism, panteism. Mă gândeam ce documente rare am eu în față. ― Bine, Chabù, dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
auzit-o închizînd ferestrele in odaia ei. Nu-mi găseam locul, și atunci mi-am luat cascheta și am pornit să mă plimb în parc. Coborând treptele verandei, mă auzii chemat din balcon. ― Unde te duci? Maitreyi sta aplecată pe balustradă, într-o sari albă, de casă, părul lăsat pe umeri și brațele goale. Îi spusei că mă duc să mă plimb prin parc și să-mi cumpăr tutun. ― Poți trimite pe servitor să cumpere tutun. ― Și eu ce să fac
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ori dorm în balcon: bate briza și aud strada, jos. O stradă pe care nu mai trecea nimeni după ora I seara, mai mult un colț de parc decât o stradă. ― Îmi place să aud strada, vorbi ea, privind peste balustradă. Drumul ăsta de jos cine știe unde duce? ― În Clive Street, spusei eu. crezând că fac o glumă. ― Și din Clive Street? ― La Gange. ― Și apoi? ― La mare. Tresări și se apropie iar de mine. ― Când eram mică de tot, mai mică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
coridorului, ieșii în verandă. Nu mă încumetai să cobor în stradă, căci lumina felinarului era prea puternică. Fluierai din nou. ― Allan, Allan! mă auzii chemat din balcon. Îmi spunea întîia oară pe nume. Mă coborâi și o zării rezemată de balustradă, numai cu un șal pe umeri, părul atîrnîndu-i negru peste brațe, printre glicine. Era o apariție legendară, de basm oriental, forma ei aproape nudă printre ciorchinele de flori, într-un balcon luminat palid de un felinar de cartier. Am privit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
glicine. Era o apariție legendară, de basm oriental, forma ei aproape nudă printre ciorchinele de flori, într-un balcon luminat palid de un felinar de cartier. Am privit-o fără să-i spun un cuvânt. După moleșeala brațelor abandonate peste balustradă și după resemnarea cu care își sprijinea capul pe umăr, înțelesei că nici ea nu mai are putere să spună ceva. Ne priveam numai. Apoi, ea a căutat sub șal, la sân, și mi-a zvârlit ceva alb și cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
speriat. Atunci s-a dus în balcon, unde stătuse Shankar cu puține minute în urmă și, de acolo, a început să contemple "calea" și să cânte, după obiceiul ei. Au observat-o două invitate, în clipa când voia să încalece balustrada, și au sărit s-o prindă. S-a zbătut mult, și toată lumea se înghesuise pe coridor (inginerul își pierduse iarăși cumpătul și-și certa brutal nevasta). A trebuit s-o iau în brațe și s-o duc ca pe un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iubisem pe Maitreyi. Gândul morții era singura alinare. Intîrziam cu voluptate asupra fiecărei imagini, asupra fiecărui gest: cum scriu scrisoarea d-lui Sen, cum mă îndrept spre pod și acolo plâng puțin, dar numai puțin, câteva lacrimi, și apoi, pe balustradă, privesc în jos cum curg apele galbene, cu mâl mult, amețesc și gata... Reluam filmul, mereu de la început. Așa am adormit în zori. M-a trezit Harold, ca să-mi spună că mă cheamă cineva la telefon. Am alergat ca un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
al lui. - Acum, lămurește-mă... Dar, înainte de toate, explică-mi cum ai știut... - Am să încep de foarte departe, spuse. De-abia într-o seară, la începutul lui octombrie, înțelese. Ședeau unul lângă altul pe canapeaua din hall, urmărind peste balustrada terasei luminile portului. I se păru că Veronica îl privește curios. - Vrei să-mi spui ceva și nu îndrăznești. Ce e? - Mă gîndeam: văzîndu-ne tot timpul împreună, și locuind în aceeași casă, oamenii ar putea crede că ne iubim... Îi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dacă tot am ieșit, poate-apuc să dau și pe la Ivona... O să înceapă acum poveștile cu madamele ei... Aproape îi vine să râdă, i-a dispărut iritarea de mai înainte. Numai că ea nu mai spune nimic ; se ține strâns de balustradă și coboară atentă fiecare treaptă. — Vezi să ai grijă de voi... îi strigă de jos. Și pune mâna și mănâncă, nu mai sta așa, că d aia ești nervos și fără putere... Cartierul Domeniilor Regale Merge încet, cu ochii-n
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
azi : indiene sau caroline ? Cobora atât de ușor scara de lemn, încât nici Muti, nici tante Margot n-au auzit-o. Așa că, la ultima cotitură a scării, a putut să se ghemuiască dintr-odată pe trepte, să se ascundă în spatele balustradei și să-și așeze capul pe genunchii osoși, de băiat. Iar ochii i-au rămas pe desenul stucat, aurit al pereților. Lacrimile i se opriseră la fel de brusc cum începuseră, inspira cu aviditate mirosul nou al trupului ei, un miros tare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la altceva. Era cu pălăria pe cap și își trăgea peste față voalul negru și lung ; cu totul altceva decât voaleta cu picouri pe care obișnuia să o poarte. — Yvonne ! strigase imediat, cu alt glas. Yvonne ! Se strecura în umbra balustradei, urcând în patru labe scara. Dâre inexplicabile de praf - observă - rămăseseră pe rochia neagră de catifea. De ce oare, se întrebă în mintea ei cu iuțeala unui fulger, de ce oare nu măturaseră de câteva zile casa ? Urca scara de-a bușilea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
toamnei, și mișcarea dialectică și dizolvantă a spiritului tău ce-ți flutură prin fața minții dezavantajele fiecărei soluții. Până ai să întorci iarăși gândul spre liniștea mării neclintite, spre liniștea mării oglindă. Ah, mult visată, intangibilă sophrosyne ! Cu coatele rezemate de balustradă, printre lăstarii ațoși de caprifoi, vei încerca să-ți aduci aminte care este luna lor de înflorire - poate mai ? poate iunie ? Oricum, luna lor de înflorire a rămas în urmă, straniul parfum al caprifoiului, ce-ți pare un mesaj al
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și își sprijină coatele de marginea terasei. Apoi inspiră adânc. Un timp își ține răsuflarea în piept, umflându-și cușca toracică în care, striviți, se sufocă, mucegăiesc plămânii. Respiră, face câțiva pași pe terasă, își încrucișează din nou brațele pe balustradă. Miroase amețitor a iarbă, a fân, a pământ, a copilărie îndepărtată, și el simte că e vară. E vară - e vară - e vară... Aerul încețoșat de albastru, umbra catifelată a clematitelor, mirosul de regina-nopții și de petunii. Straturile de trandafiri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nemulțumire enigmatică în ochii ei tot foarte albaștri, sub genele lungi, neîntoarse. Pași ușori, scârțâitul scării de lemn, uși care se închid și se deschid la etaj, câteva note încercate pe un clavir, o rochie fluturând dincolo de grilele sculptate ale balustradei, musafirul, și el ar trebui să se grăbească, să nu fie surprins de ceilalți musafiri, grădina este luminată feeric, gustul discutabil al Sophiei, ghirlande de roze și lampioane de hârtie colorată atârnate de copaci. Profesorul își zornăie nervos pastilele în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și cu toate astea, uite-l cum coboară, perplexitatea făcîndu-l să se unduiască, parcă e o jucărie de plajă gata să se dezumfle, nu știi dacă mai ajunge jos. CÎnd sună a doua oară telefonul, caporalul, În timp ce ascultă, scuipă peste balustrada de lemn spre unul din cîinii unității, care dă semne că ar vrea să urce și el În foișor. SÎnt atît de Încordat, Încît reușesc să-l văd și pe caporal, care e undeva În fața mea, dar și pe soldatul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
directorul s-a Închis după ușa capitonată, impenetrabilă, după ce pompierul i-a dat mănunchiul cu toate cheile teatrului. Au sunat pe numărul de interior, unul din actorii tineri a zis că ar putea să ajungă pînă la balconul lui pe balustrada orna mentală, dar pentru că e udă de lapoviță e mai bine să nu Încerce. Da, mai bine. Băăă, tovarășe director, fii rezonabil și vorbește cu noi... și dă-ne cheile, ce dracu’ vrei să facem aici toată noaptea? a strigat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]