2,181 matches
-
monografia „Ion Vinea“. Textul e alcătuit din două părți: de o parte - portretul „clasic” al lui Ion (zis Dorimedont) Pîrvu, artist îmburghezit și fost afemeiat (avînd datele autorului său); de cealaltă - imaginea muzicianului siberian Ygor, autor al unei compoziții muzicale „barbare” („Victoria sălbatecă“) prin care îl răvășise și îl transformase interior pe „Dori” în timpul unui stagiu parizian. „Plîngerea către Ygor” deplasează aparentul clasicism (infuzat obsesional, psihologizant) al primei părți către un monolog poetic de un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Marinetti“, în Facla, anul IX, nr. 356, 5 mai 1930). Conferințele ținute de liderul futurist vor fi amplu consemnate în presa românească a momentului. Mitologia tinereții războinice se asociază, în articolul lui Riegler-Dinu, cu apologia vitalistă a valorilor „păgîne”, „barbare” și „virile”. Pe această linie vitalist-agresivă și „bărbătească” - fervent cultivată, deja, de militanții „tinerei generații” - etnicismul rimează cu idealul modern al sportsmanului: „Tineri vînjoși, pămînteni, etnici, sportsmeni vor fi socotiți păgîni. (...) E de preferat elanul poate unilateral dar vital al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
diferit, care produce diverse dâre. Super Skinny are o linie foarte subțire, Soft Medio și Fat Oro au jetul mult mai larg, puțin cam dur. Maja Însă alese Direcționalul, care se folosește pentru trasat linii. Părea o operațiune elementară, sălbatică, barbară - dar se dovedi a fi mult mai complicat. Nu era suficient să apeși - trebuia să dozezi, altfel jetul putea să pară slab sau prea abundent, confuz sau ilizibil. Dar dacă reușeai să-ți controlezi mâna, vopseaua țâșnea de parc-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
audă - din ce În ce mai Îndepărtată, din ce În ce mai estompată, mai puțin Înfricoșătoare, ca și cum nu ne-ar mai interesa. — Spune-mi că da, continuă să implore omul, ridicându-și ochii spre cer. Spune-mi că da, spune-mi că da. Acest roman Îi este dedicat Barbarei S., Angelei D. și altora pe care nu le cunosc. Povestea aceasta nu s-a Întâmplat. Faptele și personajele din O zi perfectă sunt În totalitate fictive. Totuși, pentru a descrie cu realism necunoscuta filologie a vieții cotidiene, am deranjat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
CORTUL ROȘU Emiliei, fiica mea Mulțumiri Aș vrea săi mulțumesc Barbarei Haber, curator de cărți la Biblioteca Arthur și Elizabeth Schlesinger în domeniul Istoriei Femeilor în America, Colegiul Radcliffe. La sugestia ei, am aplicat pentru o bursă a bibliotecii Schlesinger, care a avut amabilitatea să susțină un proiect destul de îndepărtat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bune acum, Tristan n-ar putea să arate mai tare ca un gay nici dacă ar purta colanți din piele de leopard, ar avea În mînă o poșetă și s-ar vîntura Încoace și-ncolo fredonînd suav hituri de-ale Barbarei Streisand. — Nu, zic, reușind cu greu să-mi mențin sobrietatea. Nu mă văd cu Tristan. — Foarte bine ! spune Connor, dînd aprobator din cap de parcă tocmai ar fi marcat o sută de puncte și nu prea știe ce să facă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
era o stradă cu sens unic. Pe stânga, trecură pe lângă două statui mai mari ca o zi de post pe care nu le observase Înainte. — Cine-s cei doi? Întrebă el. — Nu știu cine-i Îngerul cu sabie, dar cealaltă e Sfânta Barbara. — Sfânta Barbara? Ce caută aici? — E sfântul ocrotitor al artileriei, domnule. Tată ei a fost lovit de fulger când a Încercat să-i taie capul, v-amintiți? Chiar dacă fusese crescut În religia catolică, Brunetti nu simțise niciodată cine știe ce interes față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
stradă cu sens unic. Pe stânga, trecură pe lângă două statui mai mari ca o zi de post pe care nu le observase Înainte. — Cine-s cei doi? Întrebă el. — Nu știu cine-i Îngerul cu sabie, dar cealaltă e Sfânta Barbara. — Sfânta Barbara? Ce caută aici? — E sfântul ocrotitor al artileriei, domnule. Tată ei a fost lovit de fulger când a Încercat să-i taie capul, v-amintiți? Chiar dacă fusese crescut În religia catolică, Brunetti nu simțise niciodată cine știe ce interes față de religie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fost greu să-și amintească ce zeu era responsabil pentru care lucru. În plus, Întotdeauna i se păruse că sfinții Își petreceau mult prea mult timp pierzându-și diferite părți ale corpului: ochi, sâni, brațe, iar acum, În cazul Sfintei Barbara, capul. — Nu cunosc legenda. Ce s-a Întâmplat? Șoferul coti pe lângă un indicator de STOP și dădu un colț, se uită În spate la Brunetti și explică: — Tatăl ei era păgân, iar ea era creștină. Tatăl ei voia să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
asta din poveste nu ți-o spun niciodată. În orice caz, din cauza fulgerului, ea e sfântul ocrotitor al artileriei. Trase În fața unei alte clădiri joase. Am ajuns, domnule. Apoi adăugă nedumerit: — Mă surprinde că nu știați asta, domnule. Despre Sfânta Barbara. — Nu eu am primit cazul spre elucidare. După prânz, Îi ceru șoferului să-l ducă Înapoi la apartamentul lui Foster. Aceiași doi soldați stăteau În jeep În fața clădirii. Coborâră amândoi când se apropie Brunetti și așteptară să ajungă lângă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
substanțial chiar decât valul de apă izbucnit dintr-un duș, l-a inundat pe Hugo. — Mergeți la Chicklets? l-a întrebat femeia. Și eu, a zâmbit ea când Hugo a dat din cap. Apoi i-a întins mâna. —Eu sunt Barbara. Trebuie să recunosc că e grozav să vezi un bărbat făcând toate astea. — Dar nu foarte bine, a răspuns Hugo în chip de scuză. —Credeți-mă. Majoritatea bărbaților nu se obosesc. Barbara i-a zâmbit tristă. —Oricum, trebuie să fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cap. Apoi i-a întins mâna. —Eu sunt Barbara. Trebuie să recunosc că e grozav să vezi un bărbat făcând toate astea. — Dar nu foarte bine, a răspuns Hugo în chip de scuză. —Credeți-mă. Majoritatea bărbaților nu se obosesc. Barbara i-a zâmbit tristă. —Oricum, trebuie să fug. Serviciul, a explicat ea dând ochii peste cap. Mă bucur că v-am cunoscut, domnule... ăăă... —Hugo. Și, ăăă, mulțumesc... În timp ce își bâlbâia recunoștința către spatele femeii care se îndepărta, Hugo a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mediului înconjurător. Mult mai importantul potențial pericol pentru copii, acela care putea interveni în cazul în care părinții cădeau încercând să-și tragă galoșii cu copilul în brațe, nu părea să îngrijoreze personalul creșei. Hugo i-a făcut cu mâna Barbarei când aceasta a trecut în goană pe lângă el îndreptându-se spre ieșire. —Pot să-ți dau un sfat? a gâfâit ea oprindu-se brusc. — Da, te rog, a răspuns Hugo umil. Câte vrei. După cum vezi, n-am habar de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
jumătate de oră mai devreme, fie cu o jumătate de oră mai târziu. Asta dacă vii cu mașina. Altfel n-ai nici o șansă. Nu când ai de-a face cu mamele alea de gherilă cocoțate în carele lor de luptă. Barbara a rânjit și a șters-o. În camera copiilor, o asistentă de creșă cu aer capabil l-a luat pe Theo din brațele lui Hugo. — Acum plecați și nu vă agitați, l-a instruit ea. Mai ales în prima zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
disperat. Cum dracu’ să poată cineva să facă față unei asemenea situații și să se mai gândească și la muncă în același timp? Hugo a observat-o pe una dintre mame împleticindu-se către intrare. A recunoscut-o: era Sue. Barbara, femeia care îl ajutase cu copertina căruciorului, le făcuse cunoștință cu câteva zile în urmă. Ca și Theo, copilul pe care Sue îl căra se zbătea și urla de parcă cineva încerca să-l ucidă. —Bună, a strigat Hugo ca să acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lacrimile îi secau imediat și se apuca să mănânce Weetabix. Povara vinei și a nefericirii s-a ridicat de pe umerii lui Hugo ca un balon cu aer cald. Când să plece de la creșă cu Theo, Hugo a văzut-o pe Barbara, femeia cu părul roșu care-l salvase în problema cu copertina de ploaie. Se rezema de zid. Ținea în mână telefonul mobil și purta o conversație care părea extraordinar de dură. Și ea arăta extraordinar: eficientă, plină de energie, îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și o servietă mare și lucioasă. Hugo s-a gândit invidios, pierzându-și puțin din entuziasm, că unele mame erau atât de bine organizate. Când a trecut pe lângă ea, cu Theo în brațe, Hugo a auzit o parte din ceea ce Barbara spunea. Spre surpriza lui, tonul ei era imperativ și tensionat. Îmi pare rău, James, dar e, pur și simplu, imposibil. Va trebui să reprogramăm. Azi nu mă pot întoarce sub nici o formă la tribunal. Barbara a făcut o pauză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
auzit o parte din ceea ce Barbara spunea. Spre surpriza lui, tonul ei era imperativ și tensionat. Îmi pare rău, James, dar e, pur și simplu, imposibil. Va trebui să reprogramăm. Azi nu mă pot întoarce sub nici o formă la tribunal. Barbara a făcut o pauză și a ascultat. S-a albit la față. Când a răspuns, vocea îi devenise tăioasă din cauza șocului. —Cum? Dai dosarul unui alt avocat? Hugo a auzit telefonul închizându-se. Apoi s-a făcut liniște. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Cum? Dai dosarul unui alt avocat? Hugo a auzit telefonul închizându-se. Apoi s-a făcut liniște. După care, spre uluirea lui, Hugo a auzit în spatele lui un plânset înfundat, dar clar. S-a întors ca s-o vadă pe Barbara lipită de zid, cu fața roșie și boțită: era întruchiparea disperării. Hugo a ajuns lângă ea în câteva secunde. — Ce s-a întâmplat? Barbara și-a dus mâna la nas. —Of, nimic. Nimic altceva decât de obicei. —De obicei? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
auzit în spatele lui un plânset înfundat, dar clar. S-a întors ca s-o vadă pe Barbara lipită de zid, cu fața roșie și boțită: era întruchiparea disperării. Hugo a ajuns lângă ea în câteva secunde. — Ce s-a întâmplat? Barbara și-a dus mâna la nas. —Of, nimic. Nimic altceva decât de obicei. —De obicei? a îndemnat-o Hugo. Barbara i-a zâmbit înlăcrimată. —Nu dorm, n-am timp, muncesc prea mult și nimeni de la serviciu n-a avut milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu fața roșie și boțită: era întruchiparea disperării. Hugo a ajuns lângă ea în câteva secunde. — Ce s-a întâmplat? Barbara și-a dus mâna la nas. —Of, nimic. Nimic altceva decât de obicei. —De obicei? a îndemnat-o Hugo. Barbara i-a zâmbit înlăcrimată. —Nu dorm, n-am timp, muncesc prea mult și nimeni de la serviciu n-a avut milă de mine când mi s-a telefonat de la creșă că Isabel este bolnavă și că trebuie să mă duc s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prea mult și nimeni de la serviciu n-a avut milă de mine când mi s-a telefonat de la creșă că Isabel este bolnavă și că trebuie să mă duc s-o iau acasă. A trebuit să anulez o întâlnire importantă. Barbara a făcut o pauză. A continuat cu o grimasă. — Dar ce poți să faci? Ești între ciocan și nicovală, între casă și carieră... A înghițit cu greutate. — Ce vrei să spui, i-a zis Hugo cu blândețe. Nu mă înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
continuat cu o grimasă. — Dar ce poți să faci? Ești între ciocan și nicovală, între casă și carieră... A înghițit cu greutate. — Ce vrei să spui, i-a zis Hugo cu blândețe. Nu mă înțelege greșit, i-a dat înainte Barbara, cu ceva mai multă energie. Îmi place slujba mea - mă rog, în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
place slujba mea - mă rog, în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să se foiască și să se agite. Barbara l-a ciupit de sub bărbie. Ei, mulțumesc pentru înțelegere, i-a spus ea lui Hugo. —N-ai pentru ce. Ba da, am. Ceea ce te face să mergi înainte e tocmai gândul că nu ești singurul părinte de pe lume care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bătut ușor pe braț. — Noi, părinții care mai și muncim, trebuie să fim uniți, trebuie să ne susținem unii pe ceilalți. Da, a spus Hugo, aducându-și aminte de discuția similară pe care o avusese cu Sue. I-a zâmbit Barbarei, conștient de o senzație care, deși îl făcea să simtă satisfacție, era complet diferită de tot ceea ce simțise în mediul imobiliar. Senzația asta venea din camaraderia generată de necazurile comune, nu din prosperitatea câștigată pe spinarea unui prost credul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]