970 matches
-
degrabă o părere. De Paști încă mai fulguise la București. Dându-și drumul toate pometurile, în inflorescențele alb strălucitor ale cireșilor, alb palid verzui ale prunilor, roz și alb rozaceu ale merilor și gutuilor, se lăsară scuturate deodată de prima boare caldă ce bătea dinspre raialele de la Dunăre. Livezile prinseră verdele lor strălucitor iar lanurile mătăsoase se lăsară năpădite pe margini de galbenul florilor de rapiță. Porumbul fusese semănat în arăturile negre și-și aștepta ploile. Drumurile erau sub stăpânirea turmelor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
luxoasă, dar când să dea cu mână semnalul de pornire strigă cu putere: — Stați! Se dădu jos și o porni pe aleea pietruită spre palat. Lăsa pe dreapta în urmă cuhnia cu fumul cuptorului înălțându-se căci nu era nici o boare de vânt. Larmă de glasuri venea din toate părțile și dinspre corpul de gardă și dinspre grajduri, doar palatul așa cum bătea soarele pe el, drept din față dinspre răsărit părea o minune din basm. În goana mare, zornăind cheile, ispravnicul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o să ierte, chiar de-ar vrea el, nu-l lasă nevastă-sa și nici feciorii... La Ediculé el n-a stat ca Mihai Racoviță, ci a fost întemnițat într-o pivniță în care se spune că nu se simte decât boarea pământului, a gropii... Era fericit când îl scoteau la interogatoriu, chiar dacă îl supuneau la cazne, putea să răsufle și asta era o binefacere. Vă spun, n-o să ne ierte pe niciunul, o să ne scurteze cu un cap pe toți! Pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
statutul bogaților nobili făcea ca dragostea dintre ei să nu fie numai imposibilă, dar și interzisă. În umbra dimineților cu soare Robert o urmărea în fiecare zi, așteptând-o din zori până în seară, apropierea ei simțind-o ca o divină boare. Intr-una din zile, Robert se întâlni cu Daniel, un prieten drag copilăriei, care purta în deget un masiv inel de aur, cu piatră de diamant. Daniel era un personaj sobru, misterios, maiestru în arta magiei albe. Robert îi povesti
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ca peștele pe uscat! Pe-un zâmbet de așteptare Pe-un zâmbet de așteptare De mă iubești, n-o spune în gura mare ca cel ce bate toba în van și în deșert. Vino la urechea mea ca semn de boare și-adună toți greierii la un concert alert. Alege - o poezie în versuri tandre, greierii să te-acompanieze până-n zori. Eu, ca o fotografie între cadre să te privesc pătrunsă de drag și de fiori. Dimineața, să mă scalzi în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cu dorul de tine, iar zilele îmi sunt pustii în așteptarea gurii tale dulci ca fragile din poiana copilăriei noastre ! Uneori eram înclinată să cred că îmi iubeam în el copilăria pierdută, mirosul de fận cosit de prin livezile satului, boarea dimineților de vară sau apusurile însậngerate ale toamnei. Alteori îl consideram suspect, gậndurile lui mi se păreau ascunse, iar mesajul vorbelor lui era din ce în ce mai codificat. Zilele treceau mohorật, fără Yon totul era pustiu în juru-mi, iar eu începusem sămi “mut
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și nopțile mă apasă ucigător dorul de tine, iar zilele îmi sunt pustii în așteptarea gurii tale, dulci ca fragile copilăriei noastre! Uneori, înclin să cred că iubesc în tine copilăria pierdută, mirosul de fận cosit de prin livezile satului, boarea dimineților de vară sau apusurile însậngerate ale toamnei. Alteori, gậndurile tale mi se par ascunse, iar mesajul vorbelor tale din ce în ce mai codificat. De aceea, voi lăsa viața să-și urmeze cursul, chiar dacă firul durerii se deșiră grăbit către capăt. Zilele treceau
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
răpus de dorul așteptărilor? - Cum au fost oare atingerile tale, cum au sunat șoaptele tale, cật de dulci au fost ele, ce zậmbet divin a avut chipul tău și cum a fost de parfumată mierea buzelor tale însậngerate deja de boarea morții? Nu cumva, în disperarea despărțirii tale, ai strecurat ceva din veninul morții în sufletul celui rămas să poarte zilnic flori la un mormậnt rece și gol? Vậntul de toamnă suflă frunzele uscate, viforul iernii trosnește crengile prunilor din țințirim
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Mânuite de hostese de-alea nurlii! Gicu stă Într-o rână și dă pe gât halbă după halbă, ca și cum s-ar teme că rezervele de bere ale cârciumii se vor termina brusc. Din când În când, Îi mângâie cald o boare de vânt, iar Gore Își șterge fața cu nelipsitele șervețele parfumate. Că i-a și zis Sandu bă, umbli cu șervețele aromatizate, ca muierile, zici că ești o demoazelă de-aia prețioasă, ruptă-n figuri, care nu vrea să aibă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
patu-i. Sălbatecul! -Van fulgeri fricoșate Apără cerul... El încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i; Cu-asalt s-o ia el vrea - ca pe-o cetate. Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și-n vis - un cer în fundu-i se îndoaie. Tot ce-a dorit în visul lui el are: Tărie, stele, luna cea bălaie... Dormind murmură - murmurând tresare. {EminescuOpIV 183} AH, MIEREA BUZEI TALE Ah, mierea buzei tale am gustat-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pân-la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală De împli al meu suflet c-o boare de răceală. Și știi, nefericito, că ochiul tău m-atrage Ca un magnet - și totuși în taină îl respinge. Credeam întîia dată că te iubesc - dar simt Că sângele meu este dușman la al tău sânge. Ah! cine m-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe Mai-Baka și-i porunci să numere arcașii. CAPITOLUL II Aproape de țărmul apusean al Țării Nisipurilor, aerul era încă răcorit de boarea mării. Dar în față, spre răsărit, se întindeau nisipurile uscate în care se putea coace oul, ca în spuză. Soldatul Iahuben se săturase și de călătoria pe mare, de zilele petrecute pe drum de la țărmul țării fierbinți până aici și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldat nu era Iahuben. De la o vreme muntele se schimbă. Scurt timp trecură prin nori sau ceață, apoi piscul se ridică gol în scăldătoarea soarelui, sub cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâna să-și ferească fața, și mâna lui se lovi de ceva rece, sticlos. Ochii străini ajunseseră în clipa aceea lângă ochii lui. Atunci Auta leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu cârnați. Le Împarte prin jur, arătând ca o sulă de rezervă la un simpozion al curvelor, În vreme ce Toal Își Începe ședința. Niddrie se zgâiește ca de obicei dezaprobator, ca un ticălos ce e. Bășina mea a plutit ca o boare Înspre el. Asta și voiam! O alungă dând ostentativ din mâini și crede că e vina cretinului de Toal! Toal de ridică În picioare și Își drege vocea: ⎯ Victima noastră este un tânăr negru de treizeci și ceva de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
duhoarea Înțepătoare care vine dinspre pantalonii mei. Trebuie să-i dau la curățat. Îmi deschid paltonul și Îl fâlfâi să văd dacă putoarea e constant acră așa cum Îmi imaginez, dar Îmi ajunge la nas doar În valuri aleatoare ca o boare. Pantalonii ăștia mai merg Încă vreo două zile. Văd un plic cu colțurile Îndoite care iese din buzunarul interior de la piept al hainei mele. E scrisoarea pentru Tony din Chelmsford, pe care o am În buzunar de o lună. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
lumina lunii din zori, ca o ciudată vedenie În Întunecimea din preajmă. Vedem tresărirea În mișcarea frunzelor de nufăr, apoi În ultimul vers simțim răcoarea și atingerea unei adieri. Se ridică oare răcoarea din rezonanța cu ceea ce vedem sau din boarea care ne mîngîie neașteptat? Ambele." Elementele despre care vorbește Yasuda nu sînt date seci care ar avea doar rostul de a identifica, localiza și data ceva pentru a-i dovedi concretitudinea. Ele nu sînt doar niște ingrediente, ci constituenți esențiali
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
prin dispariția lor, locul Își pierde identitatea, se denaturează, devine deșert, se pustiește. La modul spiritual, Își pierde rostul, noima, tîlcul. Devine de neînțeles. Vin valuri vuind dar nicio corabie niciun pescăruș Nicio scrisoare În cutia poștală - tîrziu de toamnă Boare tainicăniciun greier În noaptea de vară Niciun fluture stârnit de vânt: nu mă caută nimeni! Păpușa oarbă. Niciun copil să-i pună ochi de sticlă Amurg sângeriu niciun bujor În grădinăvântul, doar vântul ... Nicio scrisoare de scris, doar amintirea ca
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Philippide acordă încredere lui Diculescu care vorbește, în lucrările sale despre elementele vechi germane din română (a. 1921) și despre gepizi (1922), de elemente „numaidecât gepide” care însă după Philippide „ar putea fi tot atât de bine gote” (I, 350): bâtcă, beucă, boare, bulz, burduf, burtă, butură, cotângan, élele, gâldău, grind, harnic, iazmă, a îmburda, măgură, mârțoagă, picui, pisc, plug, rofie, smetie, stărnut, strugure, tureatcă, a se uita, vorbă, a zburda, a zgudui. El citează ademenitoarea afirmație a lui Diculescu cum că „numărul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai închis și nu erau așa înalți de statură ca latinii. Erau mai energici în acțiunile lor, mai deprinși în arme și cu idei politice mai înaintate”. Dialectul lor avea particularități precum adăugarea unui a la începutul cuvintelor (aboare față de boare), scurtarea terminațiilor cuvintelor prin omiterea consoanelor m și s și chiar a vocalei precedente u sau o etc. Densusianu consacră un capitol „originii articolului definit postpozitiv lu, le și a (pp. 722 729), prezent și pe teritoriul Eladei și al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ies în aerul tare al dimineții, în același loc ca și aseară, mă așez pe piatra alungită ca o laviță de la intrarea în peșteră, mă sprijin cu spatele de stâncă și încerc să-mi obișnuiesc ochii cu umbrele umede de boarea alburie a dimineții, pe cer dispar rând pe rând stelele și nu-mi mai dezlipesc ochii de bolta cerească, am sentimentul confuz că ceva se întâmplă pe cer sub ochii mei, șapte stele au mai rămas și undeva departe, luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
și să mă uit la picioarele femeilor. Azi am ieșit mai devreme de la Biblioteca Academiei și, ca de obicei, am luat-o pe calea Victoriei către Universitate. Este cald și e soare. Când e cald și soare, mă Înfășoară o boare plăcută. E ca și când m-ar mângâia zeii. Nu zic că sunt fericit, precum colega mea Luminița D.: „Vai, fetelor, azi m-am Întâlnit cu Mircea când ieșea de la Facultate și sunt fericită“. „Ai, tu!“, o ia peste picior A. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Bărăție; țigăncușa care vinde flori acolo mi-a făcut cu ochiul; la biserica lui Brâncoveanu am observat tufe de liliac Înflorit. Liliacul e semnul meu erotic. Atunci când Înflorește, ies la vânat, mă furișez printre Margaretele ce se lasă mângâiate de boarea vântului de primăvară; ah, iar n-am văzut când s-a topit zăpada, iar am fost furat de viață. (acum) La seminarul special de literatură universală, o contrazic pe Vera C. În legătură cu procedeul anticlimax-ului la Shakespeare; deși eu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apoi auzul meu au descoperit cântecul ciocârliilor și zborul lor vertical. Mi-am proptit ochii În sus, Îmbătat de o stare euforică nemaiîncercată vreodată. Am simțit că pot muri de fericire În acea clipă; era pentru prima dată când adoram boarea morții concrete (orice copil refuză să accepte existența morții ca posibilitate concretă); mă sileam să păstrez În mine această senzație nouă, Înțelegând că este unică În această viață a mea de acum; „Ah, de ce nu mor, Doamne, aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
înainte și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun spirit supranatural sau de la cineva drag plecat de mult, ci doar boarea răcoroasă a unei seri de aprilie, care umpluse încăperea în momentul în care cei șase polițiști în echipamente de luptă sparseră ușa cu un butuc. Îl trântiră pe iluzionistul stupefiat la podea, unde unul dintre ei, polițista cea roșcată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]