2,835 matches
-
University of Chicago Press, Chicago, 1976. Chandler, Raymond, The Notebooks of Raymond Chandler (ediție îngrijită de Frank MacShane), The Ecco Press, New York, 1976. Chandler, Raymond, Raymond Chandler Speaking (ediție îngrijită de Dorothy Gardiner și Katherine Sorley Walker), Houghton Mifflin Company, Boston, 1977. Chandler, Raymond, The Simple Art of Murder, Ballantine Books, New York, 1980. Chandler, Raymond, Selected Letters of Raymond Chandler (ediție îngrijită de Frank MacShane), Columbia University Press, New York, 1981. Chandler, Raymond, The Notebooks of Raymond Chandler and English Summer: A
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
New York, 1989. Lehman, David, The Perfect Murder. A Study in Detection. A Guide to the Best Mysteries Ever Written, The Free Press, New York, 1989. MacShane, Frank, The Life of Raymond Chandler, Dutton, New York, 1976. Marling, William, Raymond Chandler, Twayne Publishers, Boston, 1986. Meyers, Jeffrey, Scott Fitzgerald: A Biography, HarperCollins, New York, 1994. Newlin, Keith, Hardboiled Burlesque: Raymond Chandler’s Comic Style, Brownstone Books, Madison, 1984. O’Brien, Geoffrey, Hardboiled America: The Lurid Years of Paperbacks, Van Nostrand Reinhold Company, New York, 1981. Parker
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nr. 9, pp. 63-78. Yoshioka, M.R., DiNoia, J.; Ullah, K., 2001, „Attitudes Toward Marital Violence. An Examination of Four Asian Communities”, Violence Against Women, nr. 7, pp. 900-926. Wallace, H., 1996, Family violence: Legal, Medical, and Social Perspectives, Allyn & Bacon, Boston. West, M.O.; Prinz, R.J., 1987, „Parental Alcoholism and Childhood Psychopathology”, Psychological Bulletin, nr. 102, pp. 204-218. Zamfir, E.; Zamfir, C., 2000, Situația femeii în România, Editura Expert, București. VIOLENȚA DOMESTICĂ Definirea violenței domestice necesită anumite delimitări conceptuale care să
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de un studiu longitudinal efectuat, pe durata a mai mult de jumătate de secol, pe trei grupuri experimentale (vezi Vaillant, 1993). Două dintre aceste eșantioane - grupul „Studenților la Harvard” (alcătuit din subiecți născuți în jurul anului 1920) și grupul „Bărbaților din Boston” (cuprinzând subiecți născuți în jurul anului 1930) - au fost monitorizate în cadrul proiectelor realizate la Universitatea Harvard. Cel de-al treilea eșantion de populație, urmărit la Universitatea Stanford, este „Eșantionul Terman”, alcătuit din femei născute în jurul anului 1910. Studierea grupului „Studenților la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la fiecare doi ani, subiecții acestui grup au completat chestionare; din cinci în cinci ani au fost supuși unor investigații fizice și, în sfârșit, din 15 în 15 ani, au purtat discuții cu membrii echipei de cercetare. Grupul „Bărbaților din Boston”, compus din 456 de subiecți, era la început un grup-martor pentru studiul prospectiv realizat, începând cu 1939, de Sheldon și Eleanor Glueck, la Școala de Drept de la Harvard; acest studiu se află la originea unei lucrări fundamentale (publicată în 1950
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la un mediu socioeconomic defavorizat. Între 1940 și 1944, Glueck și Glueck au constituit un grup-martor compus din elevi despre care se știa că nu au comis acte antisociale grave și care frecventau școli situate în vechile cartiere sărace din Boston. Tinerii delincvenți și nedelincvenți au fost împărțiți în funcție de vârstă, de nivelul intelectual, de originea etnică și de rata criminalității în zonele de reședință. Ca și „Studenții la Harvard”, subiecții grupului „Bărbaților din Boston” au fost studiați, la început, de o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
școli situate în vechile cartiere sărace din Boston. Tinerii delincvenți și nedelincvenți au fost împărțiți în funcție de vârstă, de nivelul intelectual, de originea etnică și de rata criminalității în zonele de reședință. Ca și „Studenții la Harvard”, subiecții grupului „Bărbaților din Boston” au fost studiați, la început, de o echipă formată din medici, psihologi, psihiatri, sociologi și antropologi. La 14, 25, 32 și 47 de ani, „Bărbații din Boston” au fost supuși unor interviuri. Pe parcursul primilor 35 de ani ai proiectului, retragerea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în zonele de reședință. Ca și „Studenții la Harvard”, subiecții grupului „Bărbaților din Boston” au fost studiați, la început, de o echipă formată din medici, psihologi, psihiatri, sociologi și antropologi. La 14, 25, 32 și 47 de ani, „Bărbații din Boston” au fost supuși unor interviuri. Pe parcursul primilor 35 de ani ai proiectului, retragerea subiecților nu a depășit 5% și numai 4 subiecți (aproximativ 1%) au renunțat definitiv. Deși subiecții acestui grup au fost aleși pe criteriul că nu erau delincvenți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai precară de sănătate. Două precizări se cuvin a fi făcute: - prima se referă la nivelul socioeconomic al celor două grupuri de bărbați. „Studenții la Harvard” aparțin, cu mici excepții, unei categorii favorizate din populația generală. Subiecții grupului „Bărbaților din Boston” reprezintă, în schimb, un ansamblu de persoane defavorizate din punct de vedere socioeconomic; - cea de-a doua precizare se referă la venitul mediu anual, la 47 de ani, al subiecților din cele trei eșantioane. Calculat în dolari americani (la cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Trebuie spus că, dintre femeile selecționate pentru nivelul lor intelectual ridicat, cel puțin 253 au ocupat, pentru o lungă perioadă din viața lor, un post cu normă întreagă. Venitul lor mediu anual era totuși egal cu cel al „Bărbaților din Boston”, grup care avea un nivel scăzut de școlarizare și cuprindea numeroase persoane cu handicap intelectual. 1.2. Fidelitatea și validitatea evaluăriitc "1.2. Fidelitatea și validitatea evaluării" Să revenim la problemele formulate la începutul subcapitolului și să încercăm să răspundem
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
modul în care materialul cules prin Studiul dezvoltării adultului permite formularea unui răspuns la aceste întrebări. Materialul este reprezentat de rezumatul de 20-30 de pagini ale interviului semistructurat, de o durată de două ore, realizat cu subiecții grupului „Bărbaților din Boston” când aceștia aveau 47 de ani. Interviul a fost centrat pe dificultățile relaționale ale subiecților, pe sănătatea lor fizică și pe munca lor. Rezumatul interviului - care conținea numeroase citate din ceea ce s-a spus - permitea reducerea cantității de date, păstrându
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
social lucrând în sectorul medical și un tânăr licențiat în psihologie, absolvent al unui colegiu universitar - nu aveau o formație psihanalitică. Evaluarea lor era mai curând instinctivă, căci nu știau nimic despre copilăria sau istoricul vieții adulte a „Bărbaților din Boston”. Pornind de la rezumatele interviurilor, evaluatorii trebuiau să identifice prezența unuia sau altuia dintre cele 18 mecanisme din lista lui Vaillant (vezi capitolul 2 din lucrarea de față). Cum cele trei apărări psihotice erau rareori utilizate, ele au fost lăsate deoparte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lista lui Vaillant (vezi capitolul 2 din lucrarea de față). Cum cele trei apărări psihotice erau rareori utilizate, ele au fost lăsate deoparte. Utilizând metodologia de lucru descrisă, evaluatorii au identificat, în toate interviurile realizate cu subiecții grupului „Bărbaților din Boston” - apoi cu subiecții celorlalte două grupuri -, între 10 și 30 de descrieri care ilustrau utilizarea diferitelor mecanisme de apărare. O dată încheiată identificarea mecanismelor de apărare, maturitatea acestora a fost evaluată, pentru fiecare subiect în parte, pe o scală de la 1
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parte, pe o scală de la 1 (cel mai matur) la 9 (cel mai puțin matur). Acest tip de evaluare a permis observarea unor dezacorduri între evaluatori, considerate ca atare atunci când diferențele în cotare depășeau două puncte (în cazul „Bărbaților din Boston”) sau un punct (în cazul „Eșantionului Terman”). Astfel de dezacorduri au fost totuși notate doar pentru 23 dintre cei 307 subiecți ai grupului „Bărbaților din Boston” și doar pentru 7 dintre cele 37 de femei evaluate din „Eșantionul Terman”. Rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
considerate ca atare atunci când diferențele în cotare depășeau două puncte (în cazul „Bărbaților din Boston”) sau un punct (în cazul „Eșantionului Terman”). Astfel de dezacorduri au fost totuși notate doar pentru 23 dintre cei 307 subiecți ai grupului „Bărbaților din Boston” și doar pentru 7 dintre cele 37 de femei evaluate din „Eșantionul Terman”. Rezultatele permit să concluzionăm că evaluatorii independenți, fără o formație psihanalitică, sunt în măsură să identifice în mod fidel mecanismele de apărare - mai cu seamă la subiecți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau de două ori; și 2 - dacă avea frecvența cea mai mare sau dacă apărea de trei sau mai multe ori. Aceste evaluări au fost făcute pornind de la materialul adunat în cursul unor interviuri de 2 ore cu „Bărbații din Boston” și cu femeile din „Eșantionul Terman”. Pentru „Studenții la Harvard”, evaluările au fost făcute în baza datelor culese între 20 și 47 de ani. Cotațiile celor doi evaluatori nu erau întotdeauna identice. În 4 până la 20% din cazuri, o apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
zi. Cele câteva informații disponibile cu privire la particularitățile funcționării defensive legate de nivelul de instruire și de diferențele etnoculturale provin din Studiul dezvoltării adultului. Să analizăm pentru început chestiunea nivelului de studii. Datele obținute arată că subiecții din grupul „Bărbaților din Boston” utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre sublimare, diferența dintre „Bărbații din Boston” și celelalte două grupuri poate fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul că a desena graffiti pe vagoanele de metrou este clasat ca deplasare, în timp ce a scrie versuri în ziarul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
New Yorker este clasat ca sublimare poate reflecta o diferență de maturitate a eului, dar se poate explica, de asemenea, prin nivelul de studii (și, eventual, prin nivelul intelectual) al subiectului evaluat și deopotrivă al evaluatorului. Componența grupului „Bărbaților din Boston” a permis și observarea relațiilor dintre diferențele etnoculturale și diferențele de funcționare defensivă. Astfel, 61% dintre „Bărbații din Boston” aveau părinți născuți în străinătate. Membrii grupului crescuseră însă cu toții în acest oraș, vorbeau curent engleza și fuseseră selecționați și studiați
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
asemenea, prin nivelul de studii (și, eventual, prin nivelul intelectual) al subiectului evaluat și deopotrivă al evaluatorului. Componența grupului „Bărbaților din Boston” a permis și observarea relațiilor dintre diferențele etnoculturale și diferențele de funcționare defensivă. Astfel, 61% dintre „Bărbații din Boston” aveau părinți născuți în străinătate. Membrii grupului crescuseră însă cu toții în acest oraș, vorbeau curent engleza și fuseseră selecționați și studiați în același mod. O asemenea situație permitea cercetătorilor să analizeze dacă mediul cultural în care subiecții fuseseră crescuți avea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cercetătorilor să analizeze dacă mediul cultural în care subiecții fuseseră crescuți avea sau nu vreo legătură cu diferențele de funcționare defensivă semnalate. În acest context, Vaillant (1993) a procedat la o comparație în privința stilului defensiv între 74 de „Bărbați din Boston” cu părinți născuți în Italia și, din restul de 100 de subiecți, aceia ai căror părinți fie erau de origine yankee, fie se născuseră în Marea Britanie sau în Canada (în partea de limbă engleză). Această comparație a permis evidențierea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care le atribuim intuitiv culturii pot fi mai mult aparente decât reale, chiar dacă această chestiune merită a fi aprofundată. Rezultatele studiului efectuat de Vaillant (1993) arată însă că disocierea este stilul defensiv cel mai des întâlnit în rândul „Bărbaților din Boston” având origini anglo-saxone. Într-adevăr, această apărare se observă la 39% dintre subiecții de origine anglo-saxonă, comparativ cu procentul de 16% constatat la subiecții de origine italiană. Vaillant precizează totuși că această diferență nu poate fi atribuită unei frecvențe mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
A prospective study of life stress, defenses, psychotic symptoms, and depression in borderline and antisocial personality disorders and bipolar type II affective disorder”, Journal of Personality Disorders, 2 (1), 49-59. Perry J.C. (1990), Defense Mechansim Rating Scales, Harvard Medical School, Boston. Perry J. și Cooper S. (1989), „An empirical study of defense mechanisms: I. Clinical interview and life vignette ratings”, Archives of General Psychiatry, 46, 444-452. Perry J. și Kardos M.E. (1995), „A review of the Defense Mechanism Rating Scales”, in
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Psychiatry, 24, 107-118. Vaillant G.E. (1976), „Natural history of male psychological health: The relation of choice of ego mechanism of defense to adult adjustement”, Archives of General Psychiatry, 33, 535-545. Vaillant G.E. (1977), Adaptation to Life, Little, Brown and Co, Boston. Vaillant G.E. (ed.) (1992), Ego Mechanisms of Defense, American Psychiatric Press, Washington. Vaillant G.E. (1993), The Wisdom of the Ego, Harvard University Press, Cambridge. Vaillant G.E. și Drake R.E. (1985), „Maturity of ego defenses in relation to DSM-III Axis II
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anunțate două sute și ceva. Vladimir Tismăneanu: Trebuie verificat. Oricum, și unul singur e deja prea mult. Haide să o luăm metodic, vorbind despre rolul politicului și al dispariției unui consens În rândul puterilor occidentale În anul 2003. De câte ori merg la Boston, Îmi place să mă duc la Muzeul de Artă, unde se află celebra pânză a lui Gauguin Cine suntem, de unde venim, Încotro mergem. Chestiunea este că a cam dispărut sentimentul comun al acestor Întrebări esențiale. De unde venim nu cred că
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]