1,102 matches
-
din mocirlă. Crizele, de orice fel ar fi, trebuie gestionate, nu doar condamnate. Sângele - acest filon al eredității. Le - a spus angajaților răspicat că în firmă el este Alfa și Romeo. Dacă nu te temi de consecințe, înseamnă că ești bufon. Sub o guvernare corectă, e rușinos să fii sărac. Sub una proastă, e jenant să te îmbogățești. În materie de comunicare, arta preferă șoapta, politica - urletul. Suferința are gravitate, nu stil. Când revolta devine pedagogie, înseamnă că i - au apărut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o diasporă internă. Oamenii pot trăi și fără artă. Dar cu handicapuri majore. Cârtirea, nu revoltă, se menține în gena spirituală a românului. Unii vor să schimbe lumea, nu și pe ei înșiși. Scriitorul nu mai este favoritul saloanelor, nici bufonul regelui. Acum, își plimbă cățelul prin jurul blocului. Orice înregimentare este o formă de castrare a bucuriei umane. Televiziunea comercială poate deveni oricând o spălătorie națională de creiere. Un festival de poezie nu are impactul la public pe care îl are
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ieși din mocirlă. Crizele de orice fel ar trebui gestionate, nu doar condamnate. Sângele - acest filon al eredității. Le-a spus angajaților răspicat că în firmă el este Alfa și Romeo. Dacă nu te temi de consecințe, înseamnă că ești bufon. Sub o guvernare corectă, e rușinos să fii sărac, sub una proastă, e jenant să te îmbogățești. Ia-ți întâi cârje și după aceea schiuri. De regulă după exploratori apar și exilații. Există prin redacțiile revistelor literare destui caporali ai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
atât mai literară și mai strălucită, cum numai o pană ascuțită și muiată în grotesc, ca cea a lui Nicolae Ariton, o poate imagina. Ca o umbră însoțește viața satului figura unui personaj poznaș, și mă duc cu gândul la bufonul din tragediile lui Shachespeare, care ignoră și respinge realul, se constituie în depozit de amintiri, se revoltă împotriva măsurilor de disciplinare administrativă a sătenilor, cu biografii atât de diverse, izvorâte din ordinea societății fără proprietate personală, își creează o lume
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93041]
-
mână, iar eu știți ce am făcut? Este că nici ție nu-ți vine să crezi, pentru că TU știi ce am făcut? I-am spus: "Vă rog să mă scuzați, săru'-mîna." Asta este tot ce a putut să spună bufonul nud de Brăilița după BAU. Săru'-mîna, vă rog să mă scuzați. Nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Doar că m-am îmbrăcat în mare viteză, în timp ce părăseam locul faptei, și că mi-am uitat chiloții. Încercam să reconstitui
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Înainte de culcare. — Și scara aia curbă, care e cordonul ombilical al orașului și leagă orașul vechi de cel nou este unul din locurile astea, zice, făcând apoi o pauză dramatică. Cordon ombilical n pula mea! E o scară de scară, bufon Împuțit. S-C-A-R-Ă. Îi cunosc eu țicneala gherțoiului ăstuia. Cretinul vrea să scrie scenarii de rahat. Știu asta fiincam tras cu ochiul la monitorul lui când a plecat din birou să vorbească la telefon Într-o anticameră liniștită. Încerca să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
este fundamental subordonată persuasiunii, dacă simpla polemică este constrânsă să stabilească divergențe marcând un teren dialectic unde trebuie să se desfășoare o argumentație rațională, dacă simpla satiră se mulțumește să arunce o privire amuzată și cinică asupra unei lumi de bufoni în care conștiința a încetat să se mai recunoască, pamfletarul, dimpotrivă reacționează convulsiv în fața imposturii scandaloase. În ceea ce-l privește, el se lasă purtat de o furtună a gândului în care intuiția este atrasă vertiginos de noi viziuni ale lumii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
modificând însă distribuția: P.P. Carp joacă rolul nebunului. Ambele texte trebuie citite obligatoriu în pereche, pentru că numai astfel putem avea imaginea completă a biografiei personajului comic. Mai întîi, personajul nu e un nebun violent, care să inspire teamă, ci un bufon de curte, "însărcinat" cu "caraghioslâcuri" și "giumbașlucuri". În momentul în care își depășește atribuțiile și "se sui în capul Împăratului, asupra căruia căpătase o înrâurire covârșitoare", nebunul aplică logica sa inversată lumii reale, provocând o bulversare totală: "Pe muți și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
simți o plăcere vie în loc să-i condamni perversitatea, nu ți se întâmplă același lucru ca în emoțiile patetice? Dorinței aceasteia de a stârni râsul, pe care o reprimai, de asemenea, prin rațiune, de teama de a nu trece drept un bufon, îi dai atunci frâu liber și, după ce ai întărit-o astfel, te lași adesea antrenat fără să te mai gândești că în conversații o faci pe farsorul." (Republica, Cartea X, 606c) Filosofii și moraliștii, după părerea lui Platon, vor avea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o tragedie, în ciuda rangului personajelor. El îl critică pe "bonomul Plaut" care face din al său Amphitryon o tragedie numai pentru faptul că există acolo zei și regi și o comedie pentru că în ea există valeți ce-o fac pe bufonii. "Înseamnă să le acordăm prea multă atenție personajelor, scrie el, și să luăm prea puțin în considerare acțiunea." Contestând pertinența unuia din criteriile distinctive majore dintre tragedie și comedie, rangul personajelor, Corneille, fără a avea conștiința acestui lucru, hotărăște moartea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
introduce rolul confidentei, care îl înlocuiește de acum înainte pe cel al doicii, moștenit de la teatrul latin și considerat de acum înainte prea prozaic. "Nimeni nu văzuse până acum să se râdă la o comedie fără personaje ridicole, ca valeții bufoni, paraziții, fanfaronii, doctorii etc. Aceasta avea efect prin starea de spirit plină de veselie a oamenilor de o condiție superioară celor văzuți în comediile lui Plaut și Terențiu, care nu erau decât negustori", declară el în Examenul la Mélite, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Cât despre râs, lipsit la el de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al Comediei, scrie un talentat francez 65, este ridicolul. Există un ridicol al cuvintelor și un ridicol al lucrurilor, un ridicol onest și un ridicol bufon. Este pur și simplu un dar de la Natură, de a ști să găsești ridicolul fiecărui lucru. Acesta se naște numai din Geniu. Arta și regula contribuie puțin aici, iar acest Aristotel, care știe atât de bine să învețe cum să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
populară. Ca și Louis-Sébastien Mercier, Hugo aduce în scenă oameni modești, lacheul Ruy Blas, sculptorul în metal Gilbert, în Marion de Lorme, și chiar excluși, prostituatele, Tisbé în Angelo tiran al Padovei (Angelo tyran de Padou) și Marion de Lorme, bufonii, Triboulet, în Regele se amuză (Le Roi s'amuse) și Angely în Marion de Lorme, proscrisul în Hernani. "Mulțimea, căreia îi aparține viitorul dar căreia nu-i aparține prezentul, spune Hugo în Prefața la Ruy Blas; poporul, orfan, sărac, inteligent
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amestecă, ținând seama de dubla natură a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii și evenimentele, puși în joc de acest dublu agent, trec pe rând bufoni și teribili, uneori teribili și bufoni totodată." Drama, dacă-i dăm crezare lui Hugo, reunește, în complexitatea ei, trei mari surse ale poeziei, Biblia, Homer și Shakespeare. "Poezia născută din creștinism, poezia timpului nostru este deci drama; caracterul dramei este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a omului, grotescul și sublimul. "Trupul, cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, joacă aici un rol ca și sufletul; iar oamenii și evenimentele, puși în joc de acest dublu agent, trec pe rând bufoni și teribili, uneori teribili și bufoni totodată." Drama, dacă-i dăm crezare lui Hugo, reunește, în complexitatea ei, trei mari surse ale poeziei, Biblia, Homer și Shakespeare. "Poezia născută din creștinism, poezia timpului nostru este deci drama; caracterul dramei este realul; realul rezultă din combinația foarte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
valorile și regulile erau pe moment răsturnate, ca la unii scriitori antici precum Petronius, Juvenal, Apuleius etc. Grotescul generează atunci un râs salubru, eliberând trupul de interdicțiile ce apasă asupra lui. El înflorește în epoca Renașterii cu cei "trei Homeri bufoni: Ariosto în Italia, Cervantes în Spania, Rabelais în Franța". În epoca romantică, grotescul, devenit mai sumbru, suscită un râs scrâșnit printre dinți, care nu mai este împărtășit de grupul social, ci răsună, lugubru, în solitudinea sufletului 90. Cuprinzând viața în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
umilind ambasadorii tuturor regilor, torturat de fiica sa regalistă; auster și sumbru în moravuri și întreținând patru nebuni de curte în jurul lui; făcând versuri necioplite; sobru, simplu, frugal și înțepat în privința etichetei; soldat grosolan și om politic subtil..." Redând viață bufonului shakespearian, Hugo creează, cu Triboulet, un personaj complex, care îi amuză pe cei Mari, la curte, cu clovneriile lui neîncetate, și care moare de durere, care îl încurajează pe Francisc I în desfrâul său, crescându-și în secret fiica în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
clovneriile lui neîncetate, și care moare de durere, care îl încurajează pe Francisc I în desfrâul său, crescându-și în secret fiica în puritate. El făurește, prin curtezana îndrăgostită reconvertită prin dragoste, Marion de Lorme sau Tisbé, corespondentul feminin al bufonului. Musset, cu Lorenzaccio, dă naștere unui personaj care reunește în el viciul cel mai atroce și puritatea cea mai exigentă. Totuși teatrul romantic, deviind de la scopurile sale teoretice, preferă, în realizările sale, sublimul în raport cu grotescul. Sublimul va asigura triumful lui
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Grande Salle de la Villette, a recurs la acest tip de dispozitiv ce îi permitea, în funcție de momentele dramei, să facă să apară zidurile împrejmuitoare din Elseneur, ridicând o parte din solul scenei, sau să adâncească cimitirul de unde groparul dezgroapă craniul bufonului Yorrick, coborând o altă parte a solului. 24 Vezi scrierile lui Schlemmer, adunate în Théâtre et abstraction, L'Age d'Homme, 1978. 25 Bauhaus sau "Casa Arhitecturii" este totodată loc de cercetare și de creație și o școală fondată de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
James Sully (An Essay on Laughter, 1902) încearcă să ordoneze imensitatea materialului în 12 categorii: 1. lucruri care prin noutate stârnesc un sentiment de teamă în amestec nelămurit cu plăcerea: bizarul, straniul, extravagantul, fantasticul; 2. vechiul asociat cu grotescul și bufonul; 3. diformitățile fizice și de alt tip; 4. viciile morale; 5. o infracțiune de la ordine și regulă; 6. micile nenorociri ale unui individ sau ale mai multora; 7. indecentul și obscenul; 8. echivocul simulării de tip afectare sau deghizare; 9
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației acesteia mai întâi ca formă artistică eterogenă ( lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică, de reprobare, prin asocierea cu spiritul inconformist, libertin, contestatar, impulsiv și bufon al lui Dyonisos, de care se leagă indestructibil sensul cuvântului grecesc satyres. Aceste componente de bază ale artei poetice satirice pot fi descoperite într-un dialog al lui Lucian din Samosa, Îndoita învinuire sau tribunale, în acuzațiile aduse Retorului Sirian
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea, Mihail Dragomirescu și mai cu seamă Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel etichetărilor stricte și precise. Mai exact, Caragiale a creat nu doar tipuri sociale surprinse în manieră realistă (gazetarul, politicianul burghez, pedagogul), ci și caractere (demagogul, stupidul, moftangiul), n-a preluat mecanic vechi tipuri și măști comice (senex, Miles Gloriosus, bufonul, cuplul clovnesc etc.), ci le-a particularizat fără să le estompeze valoarea axial-universală, convertindu-le, în același timp, în simboluri ale existenței automate și alienate. Numeroase personaje din teatrul și din proza caragialiană ilustrează acest summum ipostazial al obiectivărilor literare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate fi considerat un veritabil caracter clasic, prin ilustrarea unei dominante: prostia. Nu este însă, mai puțin valabilă interpretarea lui prin prisma realismului tipologic, întrucât sintetizează și trăsături ale unui tip social: burghezul. Catindatul nu este numai o reipostaziere a bufonului (sannio) din mimus și atellane sau a lui Bucco (netotul cu obrajii umflați), ci și a caracterului de stupid, a tipului funcționarului, precum și o anticipare a personajului alienat sau a clovnului din farsa tragică și modernă. Cațavencu este o variantă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]