1,435 matches
-
eu neglijată? Am renunțat la dorința mea de a fi o mamă bună. Și aud strigătul inimii mele. Sunt dornică să renunț la tot pentru a recâștiga dragostea fiicei mele. Dar nu pot. Conduc treburile lui Mao. E ca și cum aș călări pe spinarea unui tigru - nu pot să mă dau jos. Trăiesc ca să-i fac lui Mao pe plac. Sunt egoistă și nu pot să mă sustrag de la ceea ce m-a făcut. Nu pot trăi fără afecțiunea lui Mao. În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cum ajunsese el aici, în odaia ei, nu mai era deloc clar. Se lăsă pe perne și își trase pilota până sub bărbie. Nu avea chef nici să-l întrebe, nici să-l tragă de urechi și nici să-l călărească. Nu prea avea putere pentru asta. Poate că ar putea juca șahul acela plin de povești împreună cu tata. Ea muta piesele la întâmplare și el vedea imediat fel de fel de întâmplări minunate, pe care i le împărtășea doar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de hrean.” Când vorbea despre bucate, Nicolae se simțea invadat de grație. Pocnea ușor din degete și se sălta pe vârfuri ca un dansator gata pregătit pentru a se lansa în ritmul unui dans. Nicolae îl însoțise până la marginea orașului, călărind lângă chervan. Acolo coborâseră amândoi și se îmbrățișaseră ca doi frați. Strâns, cu emoție, cu inimile bătând nebunește, cu o gramadă de vorbe spuse doar din priviri. În cruzimea acelei clipe de despărțire, se văzuse deodată copil ținut de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că Marioritza locuia pe o altă stradă. O urmărise atunci când părăsise Bucureștiul. Se despărțise de medic la un moment dat, apoi luase drumul spre Sibiu și trăsese la un han. La lăsarea serii, din același han ieșise doar pictorul care călărise întins până la locuința lui. Când mai era puțin până la miezul nopții, din aceeași locuință ieșise femeia voalată. Omul o urmărise până la pavilion și chiar intrase acolo după ea, pentru că drumul era liber. Privise printr-o crăpătură a ușii. Recunoscuse imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai fi aranjat florile în glastre... n-ar mai fi cântat... iar transparența ochilor ei ar fi dispărut în hăul durerii. Nu, în nici un caz ziua asta n-ar mai fi mirosit a zi bună dacă... Nu se grăbea. Babic călărea tăcut alături de el. Se îndreptau spre marginea orașului, spre un loc indicat de D’Autrey. Acceptase, în cele din urmă, invitația acestuia, mai mult din curiozitate. Dorea să se convingă dacă loja avea într-adevăr posibilități și intenții serioase legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
grijă de tot ceea ce vorbiseră. Guibert și Dante Negro schimbară o privire, ca să se asigure că interpretau în același fel lucrurile. Totul mirosea a fugă. Asistau chiar la fuga prințului? Dante Negro își scoase luneta și îl urmări. Îl văzu călărind întins, fără să privească înapoi. Avea la el pușca de Alep, un cal de schimb și o ploscă mare. Mai ales rezerva aceea de apă îi dovedea că prințul pornise pregătit pentru un drum mai lung. ― Acum ce facem? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sublinia faptul că succesiunea evenimentelor internaționale dramatice care au debutat în 1939 cu acel pact germano-sovietic nu a fost decât un remake a celei care s-a derulat cu aproape o sută treizeci de ani înainte. PAGINĂ NOUĂ 29 Prințul călărea la întâmplare. Hoinărea în cuprinsul sau prin împrejurimile Brașovului. Drumurile erau pline de soldați austrieci, grofi, negustori unguri și evrei, armeni și greci, diverși târgoveți și localnici. Pe cei veniți din țara Românească îi recunoștea de departe. Purtau haine orientale, vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și, orice ar fi făcut, la orice s-ar fi gândit, pasărea rămânea sub acea ploaie necontenită din el, cocoțată pe unicul ei picior și cu aripile mult prea grele, cu totul căzute. Mânca pe unde apuca și fără chef. Călărea pe străzi, uneori de mai multe ori pe una și aceeași stradă, fără să-și dea seama. Chiar dacă avea un permis de ședere de la comandamentul militar local și acordul personal al lui Metternich de a se stabili oriunde în cuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dante Negro nici atunci, nici mai târziu ce căuta acolo, în același oraș, în aceeași biserică. Simțise că era cu totul de partea lui. Înțelesese asta dintr-o singură privire. Între ei prindea contur o tot mai mare apropiere. Hoinăreau, călăreau, mâncau sau tăceau împreună, privind apusul soarelui. Pentru pictor, Manuc nu mai era prințul, marele dragoman al Sublimei Porți, consilierul personalităților vremii, personajul lăudat în Divanul țării Românești sau răsplătit de țarul Alexandru I cu cel mai înalt ordin, crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
avusese curajul, abilitatea și înțelepciunea de a dejuca planurile unui împărat de talia lui Napoleon. Cu o discreție desăvârșită. Lui i se potrivea într-adevăr zicala „tace și le face”. Dante Negro își admira victima. În această stare de spirit, călărea într-o seară spre locuința prințului. Umbra munților coborâse mult când, pe o uliță săsească, pictorul îl zări pe Manuc intrând într-una din acele case cu perdelele prinse în fundițe roz la ferestre, semn că, dincolo de ele, se petreceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și fim. Cel mai bun și mai uns și mai e-atuncea când Tecla-i zice mierea-ursului, nu știu de ce, că eu nu-s urs, chiar dacă ea-i miere. Asta-i place ei cel mai și mai. Mie, de-a calul: călăresc, ținându-mă bine de hățucile ei, când sunt eu călărețul și tot de ele când sunt călărețul răsturnat-și-păscut. Tecla mă paște foarte frumos; și repede de tot. Ca să lingem numaidecât mierea ei cea teclă - atunci ea ține cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fugă, luase măsuri de pază - dar fata tot a fugit! - Pe cal? - Pe ce altceva, decât pe cal? - mama strălucește dintr-o dată. La noi, calul... E-he, calul: era cu adevărat jumătatea noastră... - A voastră, a cui? Și a fetelor? Călăreai și tu? Cum: cu amândouă picioarele Într-o parte, ca amazoanele? - Eu nu știu cine a scornit asta, că amazoanele călăreau cu amândouă picioarele Într-o parte - dar când spui: călare, spui: că-la-re! Încaleci calul cum se-ncalecă un cal! - Aveai pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
strălucește dintr-o dată. La noi, calul... E-he, calul: era cu adevărat jumătatea noastră... - A voastră, a cui? Și a fetelor? Călăreai și tu? Cum: cu amândouă picioarele Într-o parte, ca amazoanele? - Eu nu știu cine a scornit asta, că amazoanele călăreau cu amândouă picioarele Într-o parte - dar când spui: călare, spui: că-la-re! Încaleci calul cum se-ncalecă un cal! - Aveai pantaloni de călărie? - Pantaloni?, se miră mama. Ce să fac cu ei? Crezi că pantalonii Îl fac pe călăreț? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știu. Țin minte caii de la Mana... O, caii de la Mana - pentru mine erau Bunul și Răul În același trup de cal, fiecare venind cu două-picioarele lui. Știam: și noi avusesem cal - o iapă superbă și rea, nu suporta să fie călărită, Încerca tata s-o Înhame la trăsură, Însă după ce l-a răsturnat de două ori, a vândut-o. Era neagră și frumoasă. Și rea, mușca - tata avea o cicatrice de toată... rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
rău-frumusețea pe umăr... Eu n-o țin minte eram prea mic. Dar țin minte caii noștri. De pe Imașul Cailor. Acolo pășteau, Împiedecați. Cine voia, dezlega piedeca, suia pe deșelate, dădea un galop, două, descăleca, lega piedeca la loc... Eu am călărit o singură dată la Mana și m-am lecuit: un drac de băietan mi-a ales o gloabă, cu scrèua ca o scândură - a purtat-o În trap câțiva pași de-ai ei, dar destui ca să mă dezguste (zic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
uit pe una, a lui Scridon, urâtă, becisnică, pe jos - Însă de cum se afla pe spinarea unui cal... Dealtfel se vorbea În sat: dacă fata lui Scridon vrea să se mărite, să nu coboare de pe cal...Într-adevăr, ce frumos călărea, urâta, pe deșelate... - Tu cum călăreai?, o Întreb pe mama. - Cum se călărește: călare! Fără șa, fără frâu, fără scări. Altfel de ce va fi dat Dumnezeu calului coamă, iar omului picioare - două? Două picioare..., repetă ea, cu un ton mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
urâtă, becisnică, pe jos - Însă de cum se afla pe spinarea unui cal... Dealtfel se vorbea În sat: dacă fata lui Scridon vrea să se mărite, să nu coboare de pe cal...Într-adevăr, ce frumos călărea, urâta, pe deșelate... - Tu cum călăreai?, o Întreb pe mama. - Cum se călărește: călare! Fără șa, fără frâu, fără scări. Altfel de ce va fi dat Dumnezeu calului coamă, iar omului picioare - două? Două picioare..., repetă ea, cu un ton mai jos... - Călărea și bunica?, mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
afla pe spinarea unui cal... Dealtfel se vorbea În sat: dacă fata lui Scridon vrea să se mărite, să nu coboare de pe cal...Într-adevăr, ce frumos călărea, urâta, pe deșelate... - Tu cum călăreai?, o Întreb pe mama. - Cum se călărește: călare! Fără șa, fără frâu, fără scări. Altfel de ce va fi dat Dumnezeu calului coamă, iar omului picioare - două? Două picioare..., repetă ea, cu un ton mai jos... - Călărea și bunica?, mă grăbesc eu. - O-ho! Chiar și după ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe deșelate... - Tu cum călăreai?, o Întreb pe mama. - Cum se călărește: călare! Fără șa, fără frâu, fără scări. Altfel de ce va fi dat Dumnezeu calului coamă, iar omului picioare - două? Două picioare..., repetă ea, cu un ton mai jos... - Călărea și bunica?, mă grăbesc eu. - O-ho! Chiar și după ce s-a măritat, Însă numai În afara satului. - Dar bunicul n-avea cai. - Când cu fugitul n-avea, au fugit pe caii vărului Mihălaș dealtfel, la el s-au ascuns În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Cam de-aici a izbucnit cearta: Gheorghe, fratele mamei a dat cu harapnicul peste gard, de-a călare, a prins-o de picioare, a Început s-o tragă... - Cu ce? Harapnicul e bici, nu lasso. - Și una și alta. Văcarii călări, haidăii, dau În așa fel, Încât șfichiul să se Învălătucească, să se Înnoade În jurul picioarelor -și trag... - A vrut s-o tragă pe bunica peste gard? - Numai s-o doboare. Dar nu i-a mers, mama cunoștea harapnicul - și „tehnica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spus bunicu-tău, Popescu? Care știa de pe când ne pupa cizmele? Ce spuneam! Ne-românul, străinul-hainul vine pe capul nostru, românesc, desculț și cu traista-n băț (dacă-l avea și pe acela), iar după câțiva ani, uite-l Încălțat și călărindu-l pe biet-Român-săracul! Ba chiar silindu-l să-i pupe cizmele - lui, veneticului, lipitorii-satului! Ce bun, ce bun aș fi fost eu, cuzist; sau legionar - dar n-a fost să fie, deși Îndeplineam toate condițiile, Începând cu cele „interioare”, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
puse pe cealaltă în portofel pe care îl lăsă lângă foc. — O să caut un nomad, o să-i dau jumătatea asta și o să-i explic unde poate găsi cealaltă jumătate - surâse pe sub văl. Pentru o asemenea sumă, orice beduin și-ar călări cămila o lună întreagă. Nu-ți face griji, îl liniști. Va veni cineva după tine. Acum, scoate-ți pantalonii. — De ce? se alarmă. — O să petreci zece zile în peștera asta, legat de mâini și de picioare... Dacă urinezi și faci pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tot timpul, iar mai târziu își făcu apariția o lună palidă ce proiecta, poate pentru prima oară de la începutul veacurilor, umbre pe alba întindere fantasmagorică. Targuí-ul mergea pe jos cu pas egal și monoton, ca o mașină insensibilă, în timp ce Abdul călărea pe cea mai rezistentă cămilă, o femelă tânără, pe care oboseala și lipsa apei păreau că n-o afectaseră; și când o lumină lăptoasă începu să șteargă stelele de pe cer, cel dintâi se opri, obligă animalele să îngenuncheze și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de ei înșiși, nu știuseră să-și păstreze jurământul de credință și se ascunseseră în fundul mizerabilelor lor cocioabe de cum simțiseră primejdia. Ce înseamnă să fii socialist? îl întrebase Gacel în prima seară, când încă mai aveau chef de vorbit și călăreau unul lângă altul pe cămilele ce se legănau. Să vrei ca legea să fie la fel pentru toți. — Tu ești socialist? — Mai mult sau mai puțin. — Crezi că toți, imohag-ii și servitorii suntem egali? — în fața legii, da. Nu mă refer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dar până la urmă n-am mai scuipat sânge... Aproape două sute de cocoașe de cămilă! exclamă. De atunci nu m-am mai apropiat de un animal ca ăsta în viața mea și prefer să merg pe jos trei luni decât să călăresc unul. Ești primul imohag pe care-l aud vorbind rău de cămile, observă Gacel. — Poate, veni răspunsul hâtru. Dar la fel de adevărat e că sunt și primul imohag care s-a lecuit de oftică. Frumoasa fată cu părul împletit în codițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]