1,224 matches
-
marxiste, publicarea unor lucrări originale neortodoxe și a unui impresionant număr de traduceri din operele presocraticilor, ale lui Platon, Plotin, Hume, Berkeley, Kant, Schelling, Freud, Frege, Carnap, Heidegger. În 1975, scurtă vreme după pensionarea sa, Constantin Noica a închiriat o cămăruță mizeră de 8 m2 într-o cabană dintr-o stațiune de munte din preajma Sibiului, numită Păltiniș, situată la 1 400 m altitudine și la 330 km de București, și s-a mutat acolo. Din acel moment a început partea cea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
libere, ne repezeam, cei trei-patru elevi ai lui, la Păltiniș și, în izolarea totală a muntelui, "la 4 000 de picioare deasupra omenirii", cum îi plăcea lui Noica să spună, în plimbări care durau ore și, în orele serii, în cămăruța încălzită cu lemne, aveau loc cele mai fascinante discuții la care am luat parte vreodată, cele mai pasionante înfruntări de idei, se făceau cele mai subtile, aprige și prietenești observații pe marginea textelor proprii, supuse judecății celorlalți. Aceste câteva zeci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
l-am invocat, întrebîndu-ne cum va arăta după Germania -, totul s-a repetat pentru a pregăti din timp reântâlnirea cea bună cu un loc pe care încă de pe-acum îl simt așezat definitiv în mine. După cină, urcăm la cămăruța lui Noica să facem focul. Eu eșuez, spre satisfacția lui, care preia totul și desfășoară cu voluptate lecția despre aprinderea "focului-stăpînului". Are pe el paltonul și căciula, patul pe care stă e în fața sobei la un pas distanță și, aplecîndu-se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Victor Stoichiță la pictura lui Kandinsky și Mondrian, treabă excelent făcută, dar tristă în demersurile ei metodologic-structuraliste. Ce junglă terminologică într-un domeniu care aspiră la univocitate și pozitiv! După masa de prânz, proiectăm seara despărțirii și a bilanțului în cămăruța lui Noica. Andrei are ideea unui mic Abschiedsduett vesperal și îmi arată - o adevărată performanță - opt strofe în marginea triadei născute în aceste zece zile, o "baladă" despre aventura spiritului petrecută în "locul Păltiniș". Eu am să citesc pagini din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Andrei, Cel nebun întru mistere. Călători ca un colind Printr-o iarnă-mpărătească, Amândoi se-ntrecuprind În uitarea românească, În Ardealul plin de dealuri, Ca doi brazi crescuți pieziș Între vremuri fără maluri, Între văi, la Păltiniș. După cină, urcăm deci în cămăruța lui Noica; în cameră miroase a coajă de măr și a tutun de pipă. Îi vorbim de surpriza pregătită, de "sărbătoarea cu versuri și proză". Se așază pe scaun, își aprinde pipa și ne roagă să-i citim. Îi citesc
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
niște copii obosiți. Peste o jumătate de oră avem la hotel două camere calde. Lumea din care veneam ne-a cedat după un scurt protest; trecerea "dincoace" s-a făcut convulsiv. Duminică, 18 februarie 1979 La ora 12 urcăm în cămăruța lui Noica. Ne trece în revistă corespondența primită, în primul rând scrisoarea lui E.C. din 30 ianuarie 1979, care pune capăt unei bosumflări de câteva luni și amenințării de a întrerupe suita celor mai strălucite pagini epistolare, poate, din cultura
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la cantitate. Peratologia este vastă. Nu zic să faci ca Iorga, care trecea prin 30 de cărți pe zi, dar trebuie să lași în spate măcar câte o carte zilnic." Duminică, 30 septembrie 1979 De dimineață m-am dus în cămăruța lui Noica pentru notele pe care le-a făcut în marginea textului meu. "M-a întrebat de curând cineva - mă întîmpină el - de ce, făcând filozofie, am orgoliul gândului propriu. De ce nu îmi e de ajuns Platon; sau Hegel. Vreau să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și a precarităților sale împotriva oricărei ascensio spiritualis. Păltinișul l-am descoperit și de astă dată ca pe un "celălalt tărîm": este o senzație unică, de intimitate în spirit, aceea pe care o am ori de câte ori la sosire apuc drumul către cămăruța mansardată a vilei 23. Pe Noica îl descopăr de fiecare dată treptat, mai întîi prin fereastra luminată, îngropată în acoperișul de șindrilă, prin merele din geam sau prin cheia lăsată pe dinafară în ușă. În cameră este întotdeauna cald și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Trakl. Plutim amândoi într-un pios étourdissement. "Vedeți, dragii mei, ne spune Noica la despărțire, pesemne că acum, în Franța, se cunoaște deja rezultatul alegerilor. Dar eu cred că adevărata istorie nu s-a petrecut acolo, ci mai degrabă în cămăruța noastră de mansardă, unde l-am judecat pe Sorel, unde am arătat că limitele lui sânt limitele instrumentelor lui și unde ne-am rugat pentru mântuirea "sufletului lui logic"." Luni, 11 mai 1981 Astăzi de dimineață, excursie spre Cisnădie și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
precum un perete care se dă deoparte mutând din loc o dată cu el rafturile indiferente ale unei biblioteci menite să ascundă existența celuilalt spațiu. Citindu-i scrisorile, am aflat că Sorin trăia, ca să zic așa, doar de ochii lumii într-o cămăruță inaparentă și că atunci când zgomotele zilei amuțeau, când ceilalți, care nu aveau nimic de ascuns, mergeau la culcare, băiatul acesta cu privirea ațintită niciunde, cu mersul obosit și cu umerii puțin curbați, își punea hainele de gală, apăsa pe butonul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
opuse față de Casandra. Femeile își amintesc că nu de mult erau gata s-o lapideze (o, câte pietre-n calea sfintei au fost zvârlite !), s-o împiedice cu brutalitate să iasă din casă și să spună vreun cuvânt (biata-n cămăruța-i stătea închisă veșnic,/ Și am fi pus pe gura ei dreaptă un căluș), însă caută să-și răscumpere conduita prin venerarea actuală a celei creditate cu șansa de a învinge : Unde n-au fost în stare bărbații luptători/ [...] Femeia
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
În prăvălie dis-de-dimineață și nu se mai Întoarse pînă după miezul nopții. „N-are curajul să mi-o spună În față“, se gîndi Julián. În noaptea aceea, cu ochii Împăienjeniți de lacrimi, Își luă rămas-bun de la anii petrecuți În acea cămăruță Întunecată și rece, pierdut În vise despre care acum știa că n-aveau să se Împlinească nicicînd. În zorii zilei de duminică, echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am pornit-o În căutarea unor radiatoare care să-mi confirme că resuscitarea boilerului fusese un succes. Cele pe care le-am găsit s-au dovedit potrivnice năzuințelor mele, rămînÎnd Înghețate ca niște țurțuri. Toate, mai puțin unul. Într-o cămăruță de nu mai mult de patru-cinci metri pătrați, o baie, care am bănuit că se afla chiar deasupra boilerului, se percepea o anumită Încălzire. Am Îngenuncheat și am constatat cu bucurie că plăcile din pardoseală erau călduțe. Așa mă găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Coronado. Julián s-a apropiat Încet, temător. Acela fusese ultimul loc unde o văzuse pe Penélope, unde făcuse dragoste cu o fată de numai șaptesprezece ani, care cîteva luni mai tîrziu urma să moară, secătuită de sînge, chiar În acea cămăruță. Am vrut să-l opresc, Însă Julián era deja În prag și privea Înăuntru, absent. M-am alăturat lui. Încăperea era un simplu dormitor, despuiat de orice ornament. Urmele unui pat Încă se mai zăreau sub mareea de praf, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
trei ori mai mare. La picioarele lui, răsfirat În plînsul filelor, zăcea manuscrisul Nuriei Monfort. Durerea de cap se redusese la o palpitație lentă și călduță. M-am prelins pe furiș pînă la ușa Încăperii și am ieșit Într-o cămăruță cu balcon și cu o ușă ce părea să dea spre scară. Pardesiul și pantofii mei erau pe un scaun. O lumină purpurie pătrundea pe fereastră, Împodobită cu reflexe irizate. M-am Îndretat spre balcon și am văzut că ningea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
totul, totul! Chiar astăzi!“ Ajunseseră de-acum în dreptul casei lui. VIIItc "VIII" Apartamentul lui Ganea se afla la etajul al doilea, spre el ducea o scară foarte curată, luminoasă și largă, și era alcătuit din șase sau șapte camere și cămăruțe, foarte obișnuite de altminteri, dar în tot cazul prea scumpe pentru buzunarul unui funcționar familist, chiar dacă ar fi avut el și o leafă de două mii de ruble. Însă apartamentul era destinat chiriașilor, cărora li se asigura masa și menajul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care începea chiar din vestibul. De o parte a coridorului se aflau cele trei camere destinate a fi închiriate unor persoane „cu recomandații speciale“; pe lângă acestea, pe aceeași parte a coridorului, chiar în capătul lui, alături de bucătărie, mai era o cămăruță, cea de-a patra, mai mică decât toate, în care era instalat însuși generalul în retragere Ivolghin, capul familiei, care dormea pe o canapea lată și era obligat să intre și să iasă din apartament prin bucătărie și pe scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai mică decât toate, în care era instalat însuși generalul în retragere Ivolghin, capul familiei, care dormea pe o canapea lată și era obligat să intre și să iasă din apartament prin bucătărie și pe scara de serviciu. În aceeași cămăruță locuia și fratele de treisprezece ani al lui Gavrila Ardalionovici, gimnazistul Kolea; și lui i se hotărâse să se înghesuiască aici, să învețe, să doarmă pe cealaltă canapea, foarte veche, îngustă și scurtă, pe un cearșaf găurit, și misiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu pancarte atârnate pe gât În Piață Unirii ori În fața Mitropoliei, de sărbătorirea Cuvioasei Parascheva. Având liber pe CFR, putea alerga la Parlament, la Guvern... Alex. Tăcu, statornic În convingerile sale că binele Învinge râul, stă pe singurul divan din cămăruța unde l-au alungat nevoile și scrie, citește și recita poezie. Trec pe la el notabilitățile de la partidele politice, de la putere ori din opoziție... Toți Îi adresează vorbe frumoase, de admirație ori Îl căinează. Numai anchetă socială de la Primărie este pozitivă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu încetul purtat pe valul unei succesiuni de imagini neclare. Pe negru nu prinde nici o altă culoare, îi tulbură amorțeala un gând hoinar. Neagră e și perdeaua de pâslă ce se agită în adierea vântului... Iar dincolo de ea zărește nedeslușit cămăruța cu arme. Iată și caii! Nechează sub streașina porticului. Și dincolo de corturi, între munți și mlaștini, un codru întunecos vuiește sinistru. Îl recunoaște imediat după desimea co pacilor înalți. Pădurea Hercynia! Acoperă tot teritoriul la est de Rin până la geți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acum. Din când În când, cum spusese, o călătorie la Paris, pentru afaceri, spunea el. Dar se Întorcea mereu cu câte un pachet de cărți. Micul birou era Încă plin de ele, vru chiar să mi le arate. Urcarăm. O cămăruță ordonată și curată, În care domnișoara Ingolf ștergea și acum praful o dată pe săptămână, mamei putea să-i ducă flori la cimitir, pentru bietul papà doar atât mai putea face. Totul era așa cum Îl lăsase el, i-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ea ar fi fost aceea care l-ar fi Întrebat unde credea el că avea să doarmă. „Am luat eu inițiativa, așa că n-ai ce să mai zici”, spunea el. „Afgan șiret!” zicea ea. „Atunci eu am să dorm În cămăruța mea”. „Bine, bine”, zicea Belbo iritat, „dar ei doi au venit aici să lucreze, hai pe terasă”. Așa că am lucrat pe o terasă mare, pe care era atârnată o boltă de viță, având În față răcoritoare proaspete și multă cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
peste suprafața oglinzii; cînd o luă, era gri de praf. Alți oameni de vîrsta și din clasa lor socială aveau, bineînțeles, o femeie de serviciu. Ele nu puteau face asta pentru că Împărțeau același pat. La etajul superior mai era o cămăruță care le era prezentată vecinilor și vizitatorilor drept „camera lui Helen“; avea un divan de modă veche și un garderob victorian sobru, unde Își țineau paltoanele, jerseurile și cizmele de cauciuc. Dar ar fi fost mult prea complicat, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dacă vreți, spuse Linda. Dumnezeu știe că e loc pentru o grămadă de oameni În casa aia. SÎnt... cîte? se Întrebă ea, Întorcîndu-se spre Michael. Patru dormitoare? Cinci? Micheal dădu din cap aprobator: — Patru dormitoare pe etajul principal, plus o cămăruță de serviciu În spatele bucătăriei, așa că, teoretic, poți invita pe toată lumea. — Deși nu sînt deloc sigură că ar fi indicat să fie atîția. Linda Îi aruncă soțului ei o privire amenințătoare. — Poate Încă un cuplu. Ar fi de-ajuns, sînt convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cum mănâncă, a decis că-i trebuie servitor. Conform obiceiurilor hinduse, a decis să-l numească după luna plină care strălucea prin fereastră, Chandra, și după ce băiatul termină de mâncat, îi spuse că poate să rămână. Chandra se instală în cămăruța de sus și ea descoperi suprinsă sentimentul acut de încântare la gândul de a avea un tânăr în casă. Felul în care cobora scările, în care-și așeza brațele subțiri pe masă când citea o carte, chiar și mirosul imprecis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]