1,732 matches
-
așa încât a venit rândul cîinelui să-i caute. Când joaca era în toi, Ghiță - purcelul - a început să facă gălăgie. Auzindu-l, Cuțulache s-a îndreptat glonț într-acolo dar, nevăzând nimic periculos, a mârâit și a luat-o către cămara mică. Știa el că acolo ține bunica mâncarea pentru animalele și păsările din ogradă. Poate lui Ghiță îi este foame, mai știi? Copiii l-au urmat. Apoi au intrat în încăpere și au văzut acolo, într-un colț, lângă ușă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
sunt la oraș. Și, ce i-ați dat purcelului de mâncare? mai vrea să știe nenea Gheorghe. Între timp, el și băiețelul au sosit în ograda bunicului și, acum, se află chiar lângă cotețul lui Ghițulică. Am găsit ceva în cămara mică, într-un tuci. Am pregătit noi totul cu mălai și cu apă, i-am dat purcelului să mănânce, dar a mâncat numai cât se vede... explică Sorina. Nenea Gheorghe face un salt și, iată-l în țarcul purcelului. Ia
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
greșit, ați greșit, dragii mei, asta-i clar. Dar nu pentru că n-ați pus sare, deși, poate că și asta trebuia. Dar știți ce i-ați dat purcelului de mâncare? Nu. Tuciul pe care l-ați luat, cum ziceți din cămara mică, avea în el niște vișine, pe care bunicul le-a folosit ca să facă vișinată. Voi i le-ați dat purcelului, să le mănânce, iar el, când le-a înfulecat s-a și îmbătat, căci vișinile acelea aveau alcool în
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
făcut pămîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. 13. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pămîntului, dă naștere fulgerelor și ploii, și scoate vîntul din cămările Lui. 14. Atunci se arată omul cît este de prost cu știința lui, și orice argintar rămîne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decît minciună, și nu este nici o suflare în ei; 15. sunt un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
pămîntul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înțelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui. 16. De glasul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pămîntului, dă naștere la fulgere și ploaie, și scoate vîntul din cămările lui. 17. Atunci orice om se vede cît este de prost cu știința lui, orice argintar rămîne rușinat de chipurile lui cioplite; căci idolii lui nu sunt decît minciună, și n-au nici o suflare în ei. 18. Sunt o nimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
2(doi) porci, sau mai mult de zece iepuri, se vor șterge creștinește pe bot de orice avantaje din partea statului român. Cetățeni cu bibilici în dotare, vă spun clar, nu e de glumă! Ascundeți-vă bine bibilicile, numai nu în cămară, printre cele două kile de cartofi ce v-au mai rămas, fiindcă fix acolo vor căuta prima oară inspectorii ANAF, specializați pe bani grei la Washington, exact pentru genul acesta de controale. Luați exemplul celor mari și treceți bibilicele care
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
în primele zile, cu timpul își va ocupa trei sferturi din zi cu alte gânduri. Între dragostea de mamă și dragostea de iubită este o prăpastie, nu numai ca formă, dar și ca trăinicie. Obligațiile, la mamă, au săpat într-atîta cămările sufletești și de atâta vreme, încît o trădare este rară. Iubita nu s-a dat decât din capriciu sentimental, convinsă, de altfel, de adevărul dragostei. Este mai fără minte și mai grăbită să se omoare decât o mamă. O spumă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
toată figura, dar parcă pe întreaga ei făptură. - Ai să stai două ceasuri să-mi ții de urât, dacă nu ai altcevamai bun de făcut. Vrei? Pe urmă am treburi care au să mă poarte prin toate odăile și prin cămară... Dar deseară trebuie să facem o plimbare de adio, lungă, lungă, lungă... Nu te chem la masă, pentru că nu aveam masă ca lumea. Împachetăm tot. Cu decolteul în formă de inimă și brațele, de gospodină, goale până la cot, plecîndu-se ici
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
În picioare toată casa. Diavolul Îi fierbea stomacul la un foc atât de cumplit, Încât fosta soacră a Tatianei ar fi fost În stare să roadă și pietrele, ca să-și potolească vâlvătaia ce-i bântuia măruntaiele. Ospățul lua sfârșit În cămară, unde, ascunzându-se după o perdea, Stepanida se despuia de haine și, mâncând mierea cu degetele, Începea să-și facă semnul crucii, pornindu-se pe bocit. Chiar și oarbă fiind, Își păzea borcanele Închise În lada de zestre cum Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din bărbați, după ce ieșeau de la cârciuma lui Ițco sau se Întorceau În zilele de joi de la Siret, nu-și mai altoiau ca-n vremurile lor bune nevestele nici cu hățurile, nici cu biciușca sau cu melesteul, ci Înghesuindu-le În cămări, În podurile caselor, În băi sau În cotețe, puneau În aplicare metoda lui Pancratie, astfel că, de multe ori, În timp ce clopotele sunau de vecernie, tot satul se umplea de hohote de râs. Chiar și prăpăditul de Onisei, aflând de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la Întrebări. Când ajunse cu ligheanul la el, nevastă-sa sa Îl Întrebă: „Ce fel de săpun preferi?“. Iar Ippolit spuse, făcând pe măscăriciul: „Ce-ar fi ca În loc de săpun să folosești cenușă?!“ Iar atunci nevastă-sa se duse În cămară, de unde reveni cu o urnă pe jumătate plină cu un praf alb ce sclipea În bătaia lunii. Subotin era conștient că Întinsese prea mult coarda, dar ca să-i șocheze pe tovarășii săi de beție, Își Întrebă consoarta: „Ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a oprit și s-a uitat din nou la carne. — Drăcia dracului, nu putem să folosim astea. O să sfârșim toți cu botulism. A luat un cotlet și l-a aruncat în coș. — Ok, a zis, cu un oftat, deschizând ușa cămării. Presupun că o să avem paste la cină. O jumătate de oră mai târziu s-a întors Richard cu fosta soție și cu fiica cea mare, Saskia. Cea mică, Claire, se hotărâse în ultimul moment să rămână acasă. — Bună, Barbara, bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
toată livada asta plus marea pitică trasă de căluți înaripați. ca și cum prin creier mi-ar fi tropăit tot universul tot trecutul toate plecările) dilara este. n-a venit azi. n-am vorbit despre importanța culesului la timp. nici despre lădițele cămara în care o să ne depozităm toată singurătatea și eu am deschis ochii mari cât să-mi ascund prin minte toate mișcările mele moarte pentru o moartă mărturii din livada cu meri 3 monica fetița noastră care nu ne-a văzut
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aveți copii buni - să vă trăiască! Și găsind că rostirea trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvântă prilejul să umple păhărelele cu țuică de Panciu pe care o avea de un an, păstrată în raftul de jos al cămării, împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui înviorat învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei la București, de viața din Capitală, dar învățătorul se dovedi nepriceput a-i satisface curiozitatea, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vrea să se mai facă sănătoasă, se tânguie încet și se frământă sub pocladă. —Of! of! că nu mai vine Culi. Se vede cumva, mamă? — Nu se vede, suflete! Ce-or fi având ele cu dânsul? Au de toate în cămară și în pod. Lemne tăiate au, făină măcinată deasemeni. Clisă au, ouă au, lapte au, paseri au. De ce le-or fi trebuind numaidecât și Culi? Să fie și Culi acolo, la foc, să-l certe amândouă. Când se duce Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la Ichimov, sat bulgăresc. Au intrat la preot. Ședea la cină, cu patru copii și preoteasa. —Sus! Să n-aud o vorbă; mie nu-mi place bulgărește. Să vie patru oameni. Luați pe presviteră și copiii și-i încuiați în cămara asta. Dacă țipă careva, puneți căluș. Candela și custiveiu sfinției tale, părinte Agopie, scoate cheia a lungă și deschide tronul ăl ferecat. Dacă nu scoți și nu deschizi în clipă, te scrijelez la beregată. A luat atunci optzeci poli de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum să trăiesc. Nici o îndoială asupra acestui lucru. Spunk arăta groaznic. După mutra pe care o avea, părea de-a dreptul prostit de dezmăț. Doamne, cu drogurile și șampania și sculele de înaltă tehnologie pe care le are Butch prin cămara ei, îmi imaginez eu cam ce făceau acești doi tinerei în pătuț. Simplul gând și mă leșina de osteneală. Și totuși, povestea asta îmi convenea dintr-un punct de vedere. Nu voiam ca Spunk să pară prea drăgălaș sau sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un nimic. Banii, banii put. Zău așa. Ia un teanc de bani bine folosiți și flutură-ți-i prin față ca un evantai. Vâtură-i. Fă-o. Ciorapi de băieței, mirosuri porno, grele de te ia durerea de cap, drojdie veche, cămări, prosoape jilave, mâzga din cusăturile portofelelor, transpirația palmelor și murdăria de sub unghiile oamenilor atât de nevoiași care mânuiesc chestiile astea toată ziua. Ah, pute. M-am dus la doamna McGilchrist în legătură cu mult suferindul meu dinte. Am stat sub vesta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
noastră de vizită cea mai autentică, nemăsluită, mai adevărată decât însuși chipul nostru văzut în oglindă. Pentru că românul percepe locul său de muncă nu ca pe un spațiu în prelungirea spațiilor sale existențiale - pat, dormitor, bucătărie, sufragerie, odaie de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
concluziile spre care mă îndreptam atunci, în anii ’70, când gândeam să o scriu. Socialismul, în forma în care îl trăiam și „se construia“, era el însuși o formă odioasă a foamei, a luptei flămânzilor pentru supremație, pentru pivnițe și cămări, pentru toate celelalte. Mi se păreau dușmănoase astfel de gânduri, împotriva Lumii în care trăiam, contrare ideologiei dialectice în care fusesem educat, nocivă mai ales progresului și demoralizantă pentru lupta noastră cu capitalismul al cărui sfârșit iminent era pe aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce răsăreau din pereți și păreau să alcătuiască chipuri șterse, unde florile proaspete se ofileau În cîteva minute și se puteau auzi Întotdeauna muște zburătăcind, cu toate că era imposibil să le zărești. Bucătăresele asigurau că anumite articole, ca zahărul, dispăreau din cămară ca prin farmec și că laptele căpăta o nuanță roșiatică la fiecare lună plină. Din cînd În cînd, la ușa unor Încăperi erau găsite păsări moarte sau mici rozătoare. Alteori descopereau lipsa unor obiecte, mai ales bijuterii și nasturi de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vid. Am deschis ochii și am coborît treptele aproape orbește, căci lumina lumînării abia dacă izbutea să smulgă Întunericului vreo cîțiva centimetri. CÎnd am ajuns jos, am ridicat lumînarea și am privit În jur. N-am descoperit nici o bucătărie, nici o cămară ticsită cu bușteni uscați. Dinaintea mea se deschidea un culoar Îngust ce dădea Într-o sală În formă de semicerc, unde se Înălța o siluetă cu chipul brăzdat de lacrimi de sînge și cu doi ochi negri fără fund, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi dea un telefon. Daniel Sempere, vecinul prietenei dumneavoastră Merceditas. Nici o grijă, numai că vă previn, eu la opt jumate mă bag În pat. Imediat am sunat acasă la Barceló, sperînd că Fermín trecuse pe acolo pentru a-i goli cămara Bernardei sau pentru a o Încolți În camera de călcat rufe. Nu mi-a dat prin cap că-mi va răspunde chiar Clara. — Daniel, asta chiar că e o surpriză. Așa zic și eu, m-am gîndit. Executînd niște ocolișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
E septembrie! Cine credeți că bate la ușă? Este toamna mândră, harnică și de toate darnică. Ea poartă o haină lungă ruginie și scutură frunzele îngălbenite de pe ramuri; scutură nucii, castanii și alunii umple coșurile cu struguri, butoaiele cu vin, cămările cu tot felul de fructe și legume. Face semn ciobanilor să coboare turmele la vale, iar copiilor le spune: “Pregătiți-vă de școalä!” Frunzele pe ramuri au îngălbenit. Plouă, plouă-ntruna, Cine a venit? Frunzele ruginii cad pe cărări. Trec
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]