1,129 matches
-
of Man187. Zvelți și bine făcuți, „negrii australieni” sunt de statură mijlocie și Înaltă, cu toracele dezvoltat, gâtul scurt, mușchii pieptului și ai spatelui bine reliefați, corpuri musculoase, bine dezvoltate În partea superioară și Înguste jos, proporționate și armonioase, pielea cafeniu Închis, ochi căprui, capul prelung, fruntea teșită, cu arcade proeminente și sprincene stufoase, buze groase, nasul lat, dinți puternici și frumoși, părul negru și moale, uneori creț, poartă bărbi și mustăți dese188. Se pare că au migrat Într-o epocă
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
satisfacția tuturor... Dar gestul de solidaritate al acelei bătrâne făpturi, dintr-o parcare pustie, mă urmărește și astăzi!!! După-amiaza ne pregătim pentru transfer la aeroport și zbor spre Seul. Distingem În avion, persoane din zone geografice diferite: nordici blonzi, arabi cafenii, negri de abanos, sud americani măslinii, indieni oacheși, extrem asiatici cu ochii subțiați. Aveam să Înțelegem mai târziu de unde atâta varietate de pasageri. La Seul avea loc un Summit internațional În domeniul economic. Aeroportul Internațional Incheon din Seul impresionează prin
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
moderate, surde, În lombă sau flanc. WIENER, În cartea sa "Differential Diagnosis of Acute Pain", publicată În 1993, susține că, printre alte semne, ar fi de menționat la acești pacienți transpirații ale mâinilor, feței, pleoapelor, hipertensiune arterială și aspectul maroniu (cafeniu) al urinilor. Hematuria și albuminuria sunt prezente Împreună cu valorile crescute ale creatininei serice. Din fericire, sub tratament adecvat, 95% din pacienți Își recapătă funcția renală normală. - Nefrita acută interstițială. Am considerat util să introduc pe lista afecțiunilor diagnosticului diferențial și
LITIAZA RENALĂ GHIDUL PACIENTULUI ŞI AL MEDICULUI by CĂTĂLIN PRICOP () [Corola-publishinghouse/Science/91500_a_93180]
-
pe unii dintre ei îi recunosc, i-am întâlnit la Iași, la București) și reprezentanții firmei de pază care are în grijă pelerinajul. De altfel, pe agenții de pază (niște bărbați trecuți de prima tinerețe, parcă stânjeniți de combinezoanele lor cafenii de plastic ieftin, uzate) i-am întâlnit la venire, îmbarcați într-un lung cortegiu de Dacii 1300 din anii 1990, care dădeau să moară pe panta iute dinspre mănăstire. Nu pot să-mi dau seama ce raport întreține primăria din
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pelerină, în curte intră un bărbat scund și gros, desprins rapid din trupul rândului din apropiere, sub privirile fals-îngăduitoare ale unui jandarm. Omul cere o cafea, dar vânzătorul îi propune și un „întăritor” la cafea, acceptat bucuros, așa că în lichidul cafeniu și aburind din paharul de plastic alb își mai găsește locul și o mică doză de 50 de mililitri de rom ieftin. Pe mai multe cuburi de beton aflate în perimetrul dintre curtea Mitropoliei și locul unde se găsesc tarabele
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ieftine, la trei sau cinci lei bucata, foste glorii editoriale ale anilor 1980, gen „Shogun” sau romanele polițiste ale Rodicăi Ojog-Brașoveanu, cu eroici căpitani-milițieni, dar și lucrări de recuperare memorială a mareșalului Ion Antonescu, publicate pe hârtie de slabă calitate, cafenie și plină de resturi de lemn, de la începutul anilor 1990. Mai erau expuse și medalii și decorații militare din perioada comunistă, câteva vase din cupru, pseudo-rustice, dar având patina timpului etc. Nu aparțin bisericii, dar nici nu reușesc pentru moment
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
icoane, flori și cetină de brad, unde au loc slujbele religioase. M-am așezat pe un mic zid de piatră pentru a lua note mai comod, și chiar în fața mea zăresc o siluetă ghemuită înfășurată într-un fel de draperie cafenie, uzată, adevărată mumie egipteană. În interiorul bisericii, câțiva pelerini pro fită de liniștea care s-a lăsat. Sunt lipiți de nișa unde se află depus de obicei Sfântul Ioan cel Nou, împietriți în rugăciune, se aude de altfel cum o femeie
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
murise subit. Am sărit în sus și m-am uitat la ceas: era doar nouă și douăzeci. Am alergat afară din biserică. Și, în cele din urmă, am văzut-o. Am văzut: o femeie în vârstă, voinică, într-o rochie cafenie, fără nici o formă, ca un cort, ținând în mână o sacoșă pentru cumpărături, și mergând încet, ca în vis, de-a lungul străzii, trecând de „Leul Negru“ în direcția prăvăliei. Silueta aceasta, pe care o mai observasem altă dată vag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru ultima oară, viziunea unei fetișcane zvelte, cu gambe lungi și pulpe scânteietoare. Am început să alerg. Am ajuns-o, fugind din urmă, după ce trecuse de cârciumă, și când m-am găsit alături de ea, i-am atins una din mânecile cafenii, largi, ale rochiei. Ea s-a oprit, eu m-am oprit. Nu am putut scoate un cuvânt. Fața familiară s-a întors spre mine, fața palidă, rotundă, ciudată, cu ochii violeți, misterioși; și atunci mi-am spus, reflectând cu oarecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi putut să-ți displacă, sau să nu vrei să mă mai cunoști. — O, Hartley, cum ai putut, de-ai ști numai... am petrecut ani întregi căutându-te, n-am încetat nici o clipă să te iubesc... Am atins umărul rochiei cafenii, luându-i o secundă gulerul între degete. Nu, nu, murmură ea, îndepărtându-se ușor. Știai că te-am văzut aseară? — Da. Abia atunci te-am recunoscut. Și din momentul acela am trăit într-un soi de exaltare. Cum ai putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aproape închizând ușa în urmă-i, a intrat în altă cameră, unde s-a petrecut o consultație în șoaptă. Holul era micuț. Deslușeam acum o masă ca un altar, cu o vază cu trandafiri pe ea, și, deasupra, o gravură cafenie, reprezentând un cavaler medieval. Hartley își făcu din nou apariția, deschise o altă ușă și mă pofti într-o încăpere pustie, care s-a dovedit a fi odaia de zi. Murmură: — Îmi pare rău, tocmai ne luam ceaiul, venim și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fața mea încă îmbujorată, de bătăile repezi ale inimii, de atmosfera îmbâcsită de parfumul trandafirilor, asupra căreia fereastra deschisă nu avusese nici un efect, și de faptul că fotoliul prea jos mă situa într-o poziție de inferioritate. Percepeam desenul floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat în zid. De fiecare parte a căminului atârna câte un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
repezi ale inimii, de atmosfera îmbâcsită de parfumul trandafirilor, asupra căreia fereastra deschisă nu avusese nici un efect, și de faptul că fotoliul prea jos mă situa într-o poziție de inferioritate. Percepeam desenul floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat în zid. De fiecare parte a căminului atârna câte un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce pricinuia dificultăți suplimentare unuia din picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
viziunea mea fugitivă, mai încețoșată, mobilă, o lună netedă, albă, cu ochii ascunși. Nu mă puteam uita decât la rochia ei galbenă, largă, tăiată rotund în jurul gâtului, semănând mai curând cu o cămașă de noapte, și imprimată cu floricele mici, cafenii. Fitch purta un costum ponosit, albastru deschis cu dungi subțiri maro. Bretelele erau vizibile pe sub haina descheiată, pe care o trăsese probabil în grabă când îi fusese anunțată vizita mea. Cămașa albastră pe care o purta era curată. Hartley ba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o profundă răsturnare, și simțeam felurite rămășițe întunecate ale unui trecut îndepărtat desprinzându-se din adâncuri și începând să urce spre suprafață. Ședeam, simțind cum mi se face rău și citind cele Zece Porunci, înscrise aproape ilizibil pe o pancartă cafenie din spatele rozelor, și încercând să nu acord prea multă atenție Poruncii a zecea și celei de-a șaptea; mă străduiam totodată să nu aștept în fiecare moment apariția lui Hartley. Soarele luminos pătrundea prin sticla ușor verzuie a ferestrelor înalte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tăind stânca și întregind într-un fel compoziția tabloului, acoperind picioarele lui Hartley, așa cum stătea acolo ținând în mână un coș și poșeta. Astăzi purta o rochie de stambă albastră, imprimată cu margarete albe, dese, și o jachetă largă, lăbărțată, cafenie, deși ziua începea să fie fierbinte. Am alergat spre ea și am prins-o, nu de braț, ci de mânerul coșului de cumpărături. Urmărirea, capturarea ne înspăimântaseră pe amândoi. — Vai, Hartley, nu fă una ca asta, nu fugi de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
desprinzându-le dintr-un întuneric în care ar fi dorit să rămână. Până și apa era acum perfect tăcută, nici un lipăit, nici o vibrație. Cerul era de un cenușiu vag transparent, iar marea de un cenușiu opac și stâncile de un cafeniu întunecat, cu reflexe de un cenușiu estompat. Senzația de singurătate era mult mai intensă decât fusese sub imperiul stelelor. Atunci nu-mi fusese teamă. Acum mi-era teamă. Mi-am dat seama că înțepenisem și mi-era rece. Stânca de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
frumoasă. Biata, norocoasa mătușa Estelle, care n-a trăit îndeajuns ca să-și piardă frumusețea. Cum de pusesem mâna pe fotografia asta? Mi-am amintit deodată că o furasem din albumul de familie de la Ramsdens. Am întors pe dos cartonașul țeapăn, cafeniu, și am văzut pata de clei și un petic mic de hârtie maro, desprins din pagina groasă de pe care o dezlipisem. În timp ce mă hurducam în automobilul Rosinei, în soarele proaspăt al dimineții, discutând despre California și ultimele conflicte de la tribunalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
după cum îmi ceruse. Pâcla era acum atât de opacă, încât aveai senzația că ferestrele sunt acoperite de draperii, și fusesem nevoit să aprind două lumânări, care se dovedeau ciudat de neputincioase să răspândească ceva din palida lor lumină în crepusculul cafeniu, sumbru, din încăpere. „O lumină excitantă“, o numise Rosina. Hotărâsem să-i istorisesc o versiune a poveștii lui Hartley, pentru că, în dispoziția mea actuală, colcăind de teribilul meu plan actual, nu puteam înfrunta perspectiva minciunilor și a duelurilor și, probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în mare, și însuflețind uscatul cu prezențele fantomatice ale stâncilor și copacilor neclintiți. Cerul era de un negru albăstrui, limpede, tolerând abundența de lumină a lunii, dar nelăsându-se iluminat de ea. Pământul și obiectele sale păreau muiate într-un cafeniu vaporos. Umbrele se așterneau dur, și fiecare formă pe lângă care treceam își afirma atât de distinct identitatea, încât mă uitam întruna îndărăt, cu nervozitate. Tăcerea era nemărginit\, de altă structură decât tăcerea vătuită de pâclă a dimineții; din când în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ți trebuie. Acum ești soția mea. O țineam la depărtarea brațului întins, cuprinzându-i umărul cu o mână, în timp ce cu cealaltă mișcam lumânarea astfel încât să-i lumineze fața. Ochii îi erau adânc îngropați în straturi de riduri, pleoapele îi erau cafenii, ruginite, de parcă ar fi fost pătate, obrajii fleșcăiți și moi își pierduseră rotunjimea și aveau o culoare vag rozalie, poate din cauza pudrei aplicate în grabă. Părul scurt, cărunt, ondulat, era uscat și părea tocit, desigur în urma atâtor ani și ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de la îndemână, mă încântau de parc-ar fi fost un mic trib inofensiv pe care-l descoperisem eu. Unele dintre ele aveau o frumusețe care întrecea viziunea oricărui artist: cenușiu deschis cu vinișoare subțiri trandafirii, negre cu cruci albe, elaborate, cafenii cu elipse purpurii, stropite și pătate și vărgate, de o extraordinară netezime, ușor crestate la margini și zimțate de milenara dăltuire a mării. Tot mai multe pietre își făceau acum drum în casă, pe masa din lemn de trandafir sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
puternice și țintuită de o stâncă. Acum că-l priveam prin binoclu, am constatat că nepoftitul meu cățărător era un băiat, sau mai curând o făptură aflată la acel stadiu imprecis de eflorescen]ă a bărbăției timpurii. Purta niște pantaloni cafenii, suflecați până la genunchi, și un maiou alb, rotund la gât, cu ceva scris pe piept. Avea o față osoasă, de o paloare pistruiată care-i punea în lumină trandafiriul aproape dulceag al buzelor întredeschise. Părul blond-roșcat, mai curând încâlcit decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de mult, gusta întreaga dramă în chip rușinos. Așteptasem, ascuns în pădure, aproape un ceas, până când Hartley își făcu, în sfârșit, apariția. Cât despre domn, nici urmă. Un moment am pândit-o în tăcere. Purta aceeași rochie galbenă cu floricele cafenii, și pe deasupra, un șorț larg, albastru. Mergea cam greoi, cu umerii aduși, bărbia în piept, mâinile adânc înfundate în buzunarele sorțului. Veni înspre capătul grădinii și rămase locului un timp, ca un animal, uitându-se, inexpresiv, la iarbă. După aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
automobilul Bentley al lui James. Era spațios, negru, ușor prăfuit, părând în așteptare, în după-amiaza însorită și lenevoasă. Am deschis portiera. Interiorul degaja o calmă opulență, asemenea interiorului unui somptuos conac, sau al unui bogat sanctuar. Lemnul lustruit strălucea, pielea cafenie emana un miros proaspăt, plăcut. Cutia de viteze era cuibărită într-o piele moale, încrețită. Covorul gros, imaculat. Liniștea, intimitatea mașinii invita un ocupant privilegiat. Iar eu eram gata să-i închid laolaltă, în interiorul acesta sacru, pe James și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]