971 matches
-
aproximație, o sută de metri pătrați. Perdele masive și mov, pline de praf, aproape că acopereau geamurile la care mă tot holbasem în vreme ce încă mai șovăiam în fața clădirii, astfel că foarte puțin din lumina naturală putea pătrunde în interior. Un candelabru asemănător celui din încăperea precedentă, numai că aprins, era motivul pentru care acești oameni se prelingeau scăldați într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică, după cum am mai spus. Ceea ce mă uimea însă deopotrivă de mult ca și sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care atârnau de fire de cupru, se mișcau de parcă ar fi-notat într-adevăr, pendulau și brățările de mână și de gleznă, înșirate pe fâșii de piele deasupra ușilor, și sticlele sigilate, umplute cu un lichid auriu, aliniate pe etajere, și candelabrele, totul se bâțâia ca la cutremur, și-mi era frică să nu cadă trofeele de pe pereți și să mă-ngroape, și deschideam ușă după ușă, și treceam dintr-o cameră în alta, și credeam că n-o s-o mai găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
negre, și am intrat pe ușă. Am crezut că va fi întuneric sau cel puțin semiântuneric, ca-n biserici, dar în loc de asta ne-a izbit o lumină atât de puternică, aproape orbitoare, încât m-a luat cu amețeală, într-un candelabru de oțel ardeau trei rânduri de becuri, așezate în cercuri suprapuse, erau vreo două sute, înaintam, ținând-o pe mama de mână, era o sală foarte mare, de jur-împrejur, pe pereți, atârnau draperii roșii, însă fotografia secretarului general al forțelor armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mi-am spus eu. Acolo se adunase toată vitalitatea lui. Banii, am spus eu. Unde sunt banii? Nu mai e nici un nenorocit de ban. Mi-am deschis mâinile spre cameră și mobila ei, spre computer, spre măsuța pentru băuturi, spre candelabru, spre New York. — Cine plătește toate astea? — Tu. — Oh, ce ai făcut? M-a privit amuzat. De pe dinții ciobiți s-a desprins explicația peltică: — Am patruzeci și cinci de ani, Slick. * Nu au reușit să mă oprească la ușă, din cauza avântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vreme înapoi Să-mi regăsesc copilăria-n voi. Căci toți și în adâncul inimii Păstrăm ceva de când am fost copii, Și-atâta timp cât dăinuim sub soare Nicicând copilăria-n noi nu moare. Și ca să înflorească-n voi, prin ani, Lumini, în candelabre de castani, Să mai lăsați și-n zilele de mâine COPILĂRIA să vă curgă-n vine. Ca visele să nu le-aveți mărunte Iar aripile niciodată frânte, Păstrați, mereu în voi, ca pe-o comoară, COPILĂRIA , floarea cea mai rară
ANTOLOGIE DE TEXTE PENTRU SERBĂRI ŞCOLARE by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/281_a_555]
-
în rândul sfinților și care, din rânduiala lui Dumnezeu, își are mormântul tot în Mănăstirea Secu, în partea stângă a bisericii mari. Cuvioșii monahi maritirizați de către turci în anul 1821 în curtea Mănăstirii Secu, luminează și ei în ceruri, în candelabrul de sfinți împreună cu Cuvioșii Părinți Vichentie Mălău ( † 1945 ) și Antim Găină ( † 1975 ). Aceștia sunt doar câțiva pe care îi cunoaștem și Dumnezeu dorește să-i proslăvească, însă câți sunt cei ce s-au sfințit pe aceste lespezi de piatră și
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
viața în Hristos, în osteneli de post, în ceasuri întregi de rugăciune, în clipe de tăcere, în sute și chiar mii de metanii și închinăciuni pe zi. Începând cu anul 2007 Mănăstirea Secu a devenit o casă a sfinților. Din candelabrul de monahi ce au strălucit prin viețuirea lor plăcută înaintea lui Dumnezeu, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinților din calendar doi viețuitori din această mănăstire. Astfel, în 29 august 2007 a avut loc proclamarea canonizării Sfântului Ierarh
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
la repe zeală, tuturor, de o bucătăreasă năucă, și-am fost călăuziți apoi către vastele noastre apartamente. Pentru prima dată nu folosesc ironic fraza asta. Castelul era adânc și-nzorzonat ca Peleșul. Am mers pe culoare nesfârșite, printre oglinzi și candelabre și picturi alegorice. Am urcat scări cu pereții înțesați de rafturi cu cărți vechi și de pano plii războinice. Am trecut prin multe camere uriașe, foarte multe, cu tavanul ridicat la-nălțimea a două etaje. Toate întunecate și înțesate de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
groteștilor”, care au substituit, prin îngroșări exagerate, imaginația și fantezia imaginilor imitate, a suscitat protestele unor personalități marcante ale artei. Iată protestul lui Vitruvius împotriva iraționalului: “Cum este posibil ca trestiile să poată realmente suporta un acoperiș, sau ca niște candelabre să susțină cupola unui mic templu cu toate ornamentele sale, sau ca o tijă delicată și tremurătoare să țină o figurină șezând? Și cu toate că oamenii observă că aceste fantezii sunt complet false, nu le critică și chiar le face plăcere
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Caligula Misterul celor două corăbii părăsite pe un lac Visul frânt al unui împărat Roman Prologus A douăzeci și patra zi a lunii ianuarie Tânărul Împărat ieși din sala isiacă și intră în cryptoporticus. Candelabrele de bronz răspândeau o lumină blândă; galeria solemnă era pustie. Cu o uimire care curând se transformă în neliniște, Împăratul descoperi că era singur; ochii lui îl căutară pe Callistus, grecul născut la Alexandria care până cu o clipă înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
A venit și ziua de care mă temeam, ziua triumphus-ului lui Augustus. Am văzut cortegiul din înaltul tribunei imperiale. Am văzut carele și acele fercula pe care erau expuse prăzile de aur strălucitor: statui de zei, lei, sfincși și șoimi, candelabre, vase. Mulțimea părea îmbătată de vederea lui. Apoi, deodată, o pictură enormă cu regina din Aegyptus în patul ei, aproape goală, oferindu-și sânul cobrei. Strigătele mulțimii au încetat când au văzut pictura aceea înaintând. Dar după imaginea reginei moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și domnia asupra întregii lumi“. Herodes îl întrebă serios în ce consta ritul acela, iar Rhoemetalkes răspunse misterios: — Sunt șapte elemente. Ei așteptau. — Muzica, anunță el, cea mai dulce care se poate auzi, parfumul cel mai rar, lumini strălucitoare în candelabrele de aur, vinul cel mai vechi din pivnițele tale, cele mai delicioase fructe de pe pământ, cei mai tineri dansatori din Syria... — E ușor, îl întrerupse Herodes cu entuziasm. Rhoemetalkes răspunse că nu era așa de simplu. — Fiecare dintre noi are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui câine credincios alături de stăpânul lui. Se uita la el, având grijă să nu-i tulbure somnul, și se întorcea fără speranță în patul său gol. În seara următoare, de îndată ce servitorii tăcuți își făceau apariția în minunatele lui camere, aprinzând candelabrele și lămpile, se gândea la ce urma să facă în ceasurile acelea cufundate în beznă și, cu un surâs disperat și ambiguu, întreba: „Ce idei aveți pentru noaptea asta?“ Știa că zeci de băieți și fete frumoase abia așteptau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai aplaudat în zilele acelea, în timp ce încerca, în noua sală isiacă, un pas de dans foarte senzual, încordându-și și destinzându-și trupul subțire, asemenea unui arc. Acesta este locul pe care zeii l-au gândit pentru ca eu să dansez. Candelabrele grele așezate de-a lungul zidurilor și lampadarele din bronz atârnate de tavan, cu zeci de lumini, aruncau o lumină blândă, aurie pe pereții, absida și bolta minunatei săli pe care, peste două mii de ani, când aveam s-o descoperim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
am rătăcit. Iar Helen Boyle zice: — Ați mai spus cuiva despre cântecul ăsta mortal? Doar șefului meu. Și ce-a zis șeful dumneavoastră? Cred că a murit. Și zice: Ce ciudat! Cred că vă simțiți îngrozitor, zice. Deasupra noastră atârnă candelabre de cristal, mai înalte ori mai joase, spuzite și cenușii ca niște peruci pudrate. Cablurile electrice destrămate se răsucesc în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate, becuri arse și pline de praf. Toate aceste candelabre arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
atârnă candelabre de cristal, mai înalte ori mai joase, spuzite și cenușii ca niște peruci pudrate. Cablurile electrice destrămate se răsucesc în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate, becuri arse și pline de praf. Toate aceste candelabre arată ca niște capete de aristocrați de pe vremuri, tăiate și atârnate cu susul în jos. Deasupra tuturor acestora se arcuiește acoperișul depozitului, o grămadă de grinzi curbate care susțin fierăraia ruginită. — Veniți după mine, zice Helen Boyle. Eu parcă știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din discursul lui Lincoln de la Gettysburg și câștigă zece mii de dolari. Prima casă pe care am făcut-o era o o clădire de patru etaje cu acoperiș mansardat și două scări interioare, una pentru familie și cealaltă pentru servitori. Avea candelabre de metal și sticlă, cu niște beculețe minuscule. În sufragerie avea parchet; o lună și jumătate a durat până am tăiat și asamblat toate piesele podelei. În camera de muzică avea un plafon pe care soția mea, Gina, a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lăsat mâncarea în frigider. Am lăsat hainele în dulapuri. În după-amiaza în care m-am întors acasă și am văzut ce făcusem, aceea a fost prima casă pe care am călcat-o în picioare. O moștenire de familie fără moștenitor. Candelabrele minuscule, focul de sticlă si farfuriile. Înfipte în pantofii mei - mi-am lăsat urmele de ușițe, rafturi, scaune, ferestre și sânge până la aeroport. Mai departe, urmele mele s-au oprit. Și, stând jos aici, am rămas fără piese. Toate zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o scară. Tavanul este atât de înalt, că ar putea fi cerul. Lumina unui candelabru suspendat sus de tot, mare cât un balon meteorologic de cristal, lumina preface în oglinzi pereții înalți. Lumina ne proiectează umbrele în spate, pe podeaua de lemn. Aceasta este sala de bal de o sută paruzeci de metri pătrați. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
roz și purpurii. Îl deschide și-mi arată o vrajă, cu cuvintele englezești scrise cu negru sub păsăreasca originalului. — Zi-o, zice. Vraja? — Citește-o cu voce tare, zice. Pentru ce e? întreb. Și Helen zice: — Să ai grijă la candelabru. Începe să citească, cu vorbe monotone și egale, ca și cum ar număra, ca și cum ar fi niște numere. Începe să citească, și poșeta care-i atârnă în dreptul taliei începe să se înalțe lin. Poșeta se înalță mai sus, până ce rămâne priponită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
umbra mea. Umbra se face tot mai mică. — Carl, ai grijă, zice Helen. Și în jurul meu se înfășoară ceva rece și sticlos. Niște bucăți ascuțite din ceva care atârnă mi se înfășoară în jurul gâtului și mi se înfig în păr. — Candelabrul, Carl! zice Helen. Ai grijă! Cu fundul îngropat în mijlocul mărgelelor și cioburilor de cristal, sunt cuprins de o caracatiță tremurătoare și zornăitoare. Tentaculele reci de sticlă și lumânările false. Brațele și picioarele mi se încâlcesc în ghirlandele și lanțurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o parte mărgelele cu unghiile ei roz și-mi zâmbește, zicându-mi: Hai să te așezăm în capul oaselor. Cartea a dispărut; ține cristalurile într-o parte și înoată mai aproape. Mă agăț cu amândouă mâinile de o ghirlandă a candelabrului. Milioanele de piese sclipitoare tremură cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal. Căldura sutelor de beculețe. Mirosul de praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal. Căldura sutelor de beculețe. Mirosul de praf ars de pe toate aceste becuri încinse. Totul este orbitor, totul vibrează, iar noi plutim aici, în golul din centru. Plutim doar în lumină și-n căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem cum să le mai ascundem. Au trecut douăzeci de ani, dar iată-mă ajuns într-un punct unde n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]