KorAP: Find »[drukola/base=car & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...343 >

8,551 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Plângea. Bărbia căzută topor deasupra unui braț de vreascuri putrede; ochii descompuși în orbite cenușă cu ceva urme de cer rânced pe fundul fântânilor; fruntea despicată a secetă Carul Mare a tras brazdă adâncă până și-a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți de vânt piatra de moară macină bobul de grâu în intenția plugarului, piatra de om ține evidența desfrunzirilor în grădina lui Dumnezeu; buzele înțelenite în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez până când buzele tale prin buzele ei mă vor atinge. Roșcata, duh întrupat într-o herghelie de cai slobozi care au rupt oiștea Carului Mare și l-au abandonat pe un cer de ianuarie, caii care l-au ridicat la cer pe sfântul Ilie, caii care au coborât de pe basoreliefurile catedralei Santa Marta din Torino, lăsând doar câteva urme de copite pe ziduri, caii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să le schimbăm între noi de dragul cuvintelor. La 16 ani, viața pe verticală este o amăgire a înaltului. În cer marea urcă doar când pescarii pășesc pe ape, când catargele zgârie burțile norilor, când farul aprinde Steaua Polară, scoicile pavează drumul Carului Mare, peștii într-o băltoacă de lună își vopsesc solzii de culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă când își simte aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vreme de furtună, își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a băgat piciorul între spițele Carului Mare; se rostogolește hodorogită caleașca printre stele și nicio tușă de absolut. Anatema peste cei care tulbură geometria cerului! Avea un mers grăbit și dezordonat, o privire ștearsă, trecută dincolo de punct, de fotografie, de curgere; rătăcea departe și nicăieri; nicăieriul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane, cămăși, cizme, pâine... Erau trei copii. Primăvara, perechea de cizme tulbura cerul curs în băltoacă, tușe de lumină și de noroi pe tălpi. Colbul drumului, făină cernută din cer, de sub roțile Carului Mare direct în scutece, de Crăciun, de Paște, când noițele, precum mugurii viței de vie, dădeau în pârg. Trebui sî li cumpărăm ciubote, omule, nu vezi cum sî uită calicii iștea de vecini? Vini Paștili, a noștri o rămas di

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți strivi umbra sau poți zidi cetate mai înaltă decât îngenuncherea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fotografie și îmi este îndeajuns, nu poți fi mai Dumnezeu decât Dumnezeul ce-mi veghea somnul și liniștea de sub grindă. "Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." Geaba mă ghiftuiești cu iluzii, dacă în mine Carul Mare a rămas fără spițe, dacă inima i-a fost ruptă, dacă Steaua Nordului se rostogolește prin sânge. Fiul cărui cer pot fi? "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor." Destulă amăgire, Dumnezeule, destulă! Păstrează-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mă-ti, nesimțitule! Dă-i, domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și ăsta? Mai bine îl călcai pe el, nene! Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mare dintre copii. Taică-său și-ar fi dorit să-i semene. Căruța putrezea sub șopron, gura de ham, ca un apendice de înger, atârna sub streșina casei, pielea lui Puiu, însărată, legată de grindă. Petru la un altfel de car visa cu ochii deschiși; Sfântul Ilie, într-un exces de egoism biblic, s-a înălțat la cer; sub copitele cailor, doar cenușă. Doamne, sunt prea fără minte pentru a descoperi focul, pozează-mi modelul și mă vei vedea până la cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie, te faci că nu-ți plac acrobațiile, cauți cu privirea în altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu a stat de vorbă cu stelele, nu a rostogolit luna precum un bulgăre de zăpadă, nu a tuns norii să le fie florilor de sete și nu de puf. Câte lucruri poți afla, Doamne, stând la taclale cu roțile Carului Mare, întrebând melcul dacă suferă de claustrofobie, făcând valuri într-o conserva de pește. Lui Dumnezeu nu-i este permis să pedepsească un nebun, pentru că nici măcar o dată nu a suferit de strabism cosmic. Dumnezeule, știi ce-nseamnă să-ți arzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire. Petru privea cenușa. La marginea vieții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
izvoarelor cerul bolnav de vărsat de vânt își lingea bubele; se îmbiba viața în pansamentele sălilor de reanimare crematoarele știau cel mai bine calea spre Dumnezeu; înfigea viața colții până la os în carnea stelelor o haită de lupi făcea țăndări Carul Mare; se strivea viața precum o cochilie de melc pe șina de cale ferată prima gara, lângă o rădăcină de brusture, depou într-o frunză de plop; cobora Petru în piatră și piatra i se așternea pat, și piatra i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cerul. Plutește, Petre, plutește!" Genia pășea șotronul deasupra norilor, și norii se așterneau cărare până la Dumnezeu. Petru îi asculta fiecare îndemn. În cer, regulile jocului erau schimbate, Petru exersa primii pași. De unul singur niciodată nu a pășit în afara lutului, Carul Mare tăia desenul pe din două. Petru și Genia săreau șotronul, ținându-se de mână, cerul două jumătăți de măr unite de o singură foame. În fiecare dimineață, se împiedica în inimă, călca de două ori în același loc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fotografii suprapuse. Și iarăși doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
rouă. Unguroaica are curul ca pâinea rumenă, îți vine să muști din obrajii lui Dumnezeu, dar nu știi câtă blasfemie încape într-o foame de viață. Vezi ce crac are negresa? Parcă-i o iapă pur sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne, câte catapetesme poate împodobi cu un singur sărut! Îți curg balele, dar nu vrei să recunoști. Lasă dracului pudismul ăsta de fată mare, scutură-te de ciumă, spală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în afara firii. Te amăgești, te amăgești, copile, nu este posibil să mori cu umbra de mână. Văd. Ce vezi, mă, ce vezi? Stă lângă mine și îmi șoptește să scriu un poem despre un șotron ce curge mai repede decât Carul Mare. Ascultă: la ce bun să gândești prin gândurile altuia? la ce-i bună ascultarea neauzitelor? la ce-i bun somnul ce nu te încape? la ce-i bună visarea ce nu-ți aparține? la ce-i bun cerul împăturit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități aproximativ egale, apoi zidește mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul albastrului curs rouă în siropul de tuse. Nebunul, paranoia ombilicului ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
păcătoșilor, în genunchi! Paște calul jeratic din palma lui Greuceanu, Împăratul Roșu se sperie, aruncă pielea de urs și o îmbracă pe cea de tată milostiv. Îndelung răbdătorule, cată din cer și vezi, și cercetează: herghelia aceasta a rupt inima Carului Mare într-o dimineață de aprilie. Miluiește-o, Dumnezeule, miluiește-o! Cresc hamuri în certificatul de bună purtare, deschide-le poartă în inima ta. Din tavan lumina se cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mustață, construiește un lagăr; atunci îți dai seama că ai greșit, că sensibilitatea ta claustrofobă abia încape într-un un buzunar de furnică toamna. Incertitudinea măsoară cu pasul într-o ilustrată trimisă tocmai din Siberia. Incertitudinea lui Petru amputa oiștea Carului Mare. Peste hipodromul lui Dumnezeu tropăia o herghelie de cai leneși. Burțile pline cu rouă înmugureau hamurile. Steaua Polară se stingea sub o frunză de păpădie. Nu s-a cunoscut suferință fără o împăcare extremă, chiar dacă, de la o vreme, îți vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de fracție, în care întunericul extrage radical din nimic și-l înmulțește cu doi (la numărător mereu cel care se împarte, la numitor atât cât încape o inimă largă), în care setea de a iubire este dată de circumferința roții Carului Mare. Fericirea nu se adună puzzle în trup, ci este însuși întregirea acestuia: ochi, sânge, cuvânt, tăcere, somn, furtună. Potir pentru suflet, trupul care iubește: "Luați, mâncați, acesta este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu!" Rupeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic, bicicletele sunt pentru îngeri). Mă închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii târgului modelează Golgote din zahăr topit, apoi le dau foc. Doamne, cât este de dulce urcușul acesta spre tine: În fiecare dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Pacea ca de sticlă pisată se împrăștia în biserică. Lumina candelei, o mângâiere pe fețele sfinților, pendulul cea-sului de lângă scaunul judecății bătea repetat ora două. Petru, nedumerit, privea timpul încremenit între roțile Carului Mare. 61. Genia, mai multe incertitudini sunt în viață decât în moarte. Incertitudinea este precum o pecingine peste fereastră. Mă trezesc, adorm, mă trezesc, sorele se împarte aleatoriu în fotografie, soarele sfidează așteptările, incertitudinea bifează așteptări în icoană. Viața este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
urcat pe jeratic. O mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe muntele Bârgău, mânăstirea lumina ca o horă de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
urcat din nou în duba jandarmeriei. Precum un lup cu burta plină hăituit de vânători, mașina poliției, alergă spre Dorna. Farurile, două lumânări aprinse parcă pentru a înspăimânta bordurile, parcă pentru a resuscita indicatoarele, parcă... ochii lupului tânăr invidiau roțile Carului Mare. 69. De pe Bârgău, câteva obloane suprapuse închideau cerul. Norii au coborât până pe valea Bistriței, vârfurile brazilor desfăceau burți, cerul năștea prin cezariană. La început, a fost precum o rupere de ape, apoi ca o cernere de prunci. Trei zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]