1,124 matches
-
conglomerate literare ulterioare. În felul acesta vom obține nu o istorie a comicului literar românesc, ci o imagine clară a moștenirii caragialiene în acest domeniu. Chiar și dintr-o evidențiere în paralel a modurilor comicului și a ecourilor în opera caragialiană și a scriitorilor care i-au urmat, s-a putut constata că direcția prioritară în literatura noastră de factură comică este marcată de semnul Caragiale și că în foarte puține cazuri există derapaje de la aceasta. Însă printr-o astfel de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în privința satirei, a parodiei, a grotescului și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu", amicul, semidoctul, mahalagioaica etc., subsumate așa-numitului comic de caracter, apoi teme precum politica, familia, gazetaria, justiția, care formează substanța comicului de moravuri și multe dintre componentele care guvernează comicul de limbaj, sunt printre astfel
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gazetaria, justiția, care formează substanța comicului de moravuri și multe dintre componentele care guvernează comicul de limbaj, sunt printre astfel de mărci deopotrivă ale caragialismului și ale comicului. Preluarea și prelucrarea lor ulterioară dau măsura clară atât a supraviețuirii operei caragialiene, cât și a suveranității acesteia pe tărâmul literaturii române de factură comică. 4.1. Universul tipologic la Caragiale 1 În spațiul greu de cartografiat al criticii dedicate lui Caragiale, în care se disting totuși cu precizie câteva direcții majore vizând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau din schițe" și "realism creatural din Năpasta, O făclie de Paște sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o pluralitate de sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații absolute"5, V. Fanache surprindea esențial
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
5, V. Fanache surprindea esențial caracterul caleidoscopic al operei lui Caragiale, arhitectura de poliedru ce-și luminează alternativ fețele opuse. În acest sens, punând în raport de contiguitate maxima fidelitate realistă cu transfigurarea, Mircea Tomuș găsea formula integratoare potrivită: "Specificul caragialian presupune iluzia feliei de viață, a fotografiei, dar această iluzie se realizează, paradoxal, tocmai cu materialul și elementele unei violente transfigurări"6. Ambivalența metodei artistice este în acord cu dubla funcționalitate a textului caragialian, de redare fidelă a unor împrejurări
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tomuș găsea formula integratoare potrivită: "Specificul caragialian presupune iluzia feliei de viață, a fotografiei, dar această iluzie se realizează, paradoxal, tocmai cu materialul și elementele unei violente transfigurări"6. Ambivalența metodei artistice este în acord cu dubla funcționalitate a textului caragialian, de redare fidelă a unor împrejurări limitat istorice, sondând, în același timp, substratul etern-umanului. Obiectivă și subiectivă totodată, realistă, dar și fantastică, alcătuită simetric din comic și tragic, opera lui Caragiale transmite în aceeași măsură "o nesecată și neegalată bună-dispoziție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
permanent problema raportului iluzie-realitate prin situații în același timp banale și complexe, redate printr-un limbaj deopotrivă clar și ambiguu. Recunoașterea și acceptarea acestui joc al complementarităților ar pune într-o altă lumină dilemele apărute în registrul tematic al criticii caragialiene și ar anula contradicțiile nelipsite, firesc, din interpretările alocate personajelor "mai vii, mai de neuitat decât corespondenții lor din lumea reală"8, în viziunea lui Ibrăileanu, sau dimpotrivă "paiațe automate, [...] păpuși reduse la o singură formulă energică"9, din perspectiva
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alocate personajelor "mai vii, mai de neuitat decât corespondenții lor din lumea reală"8, în viziunea lui Ibrăileanu, sau dimpotrivă "paiațe automate, [...] păpuși reduse la o singură formulă energică"9, din perspectiva lui Lovinescu. Majoritatea aserțiunilor critice referitoare la personajul caragialian sunt polarizate la aceste extreme. Astfel, Mihail Dragomirescu aprecia: "Atât de viu trăiesc oamenii dramaturgului și atât de complet, că, pentru descrierea celui mai neînsemnat dintre ei, ai putea să faci o monografie. Fiecare rezumă în sine viața omenească cristalizată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Șerban Cioculescu. Lansând ideea unui univers de modele reale pentru personajele din O noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută și prelucrând rezultatele investigațiilor de "autentic detectiv"12 ale lui G. Panu, criticul concluziona generalizând însă astfel: "adevăratul model al capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor pentru vechi metode dramatice ori narative, Caragiale a dat adeseori figurilor lui mecanism de marionete, dar excepționala lui capacitate de observare le-a făcut să fie păpuși de caracter, dotate, printr-o strictă îngrijire artistică, cu o minunată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dat eroilor actele stării civile"17, Eugen Lovinescu reducea teatrul acestuia la "o colecție de imbecili, de imorali, de automate ale unei singure formule"18, înscriindu-și astfel observațiile în prelungirea reproșurilor lui Gherea și Pompiliu Eliade privind schematismul personajelor caragialiene. Ținând structural de esența comediei și a tipurilor comice, schematismul psihologic al personajelor din teatrul și din proza caragialiană a servit ca argument tezelor privind modernitatea și actualitatea operei. În mod paradoxal, Lovinescu însuși, criticul care a dus la desăvârșire
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
automate ale unei singure formule"18, înscriindu-și astfel observațiile în prelungirea reproșurilor lui Gherea și Pompiliu Eliade privind schematismul personajelor caragialiene. Ținând structural de esența comediei și a tipurilor comice, schematismul psihologic al personajelor din teatrul și din proza caragialiană a servit ca argument tezelor privind modernitatea și actualitatea operei. În mod paradoxal, Lovinescu însuși, criticul care a dus la desăvârșire teoria perisabilității acestei opere, aduce printre primii explicații valabile privind perenitatea tipurilor caragialiene: "Prin generalizarea procedeului simplificării psihologice, nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personajelor din teatrul și din proza caragialiană a servit ca argument tezelor privind modernitatea și actualitatea operei. În mod paradoxal, Lovinescu însuși, criticul care a dus la desăvârșire teoria perisabilității acestei opere, aduce printre primii explicații valabile privind perenitatea tipurilor caragialiene: "Prin generalizarea procedeului simplificării psihologice, nu există așadar, oameni cu pasiuni contradictorii, cu o viață complexă, ci păpuși reduse la o singură formulă energică: "Aveți puțintică răbdare", "Eu cu cine votez?", "Curat așa, coane Fănică.", "Rezon!", "Eu, familia mea de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
considerate carențe, mecanismul de marionetă, schematismul psihologic și chiar nongândirea, repetițiile gestuale, situaționale și de limbaj, uniformizarea sau gruparea în cupluri siameze, degradarea fizică și/sau morală, precum și dezorientarea și veleitarismul sunt, pentru I. Constantinescu, elemente de construcție a personajului caragialian prin care acesta se îndepărtează de structura tipului tradițional, dar se apropie profetic de noneroul farsei moderne. Leonida și Efimița, Farfuridi și Brânzovenescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache și Ipingescu, Pampon și Crăcănel, Mița și Didina, dar și Mitică, Mache și Lache
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
puterea conștiința mea de artist, lucrările mele fiind nu niște bufonerii menite să parodieze în treacăt persoane reale, ci niște lucrări de artă cu intenție de a înfățișa într-un mod durabil tipuri ideale."20 Acest dublu statut al personajului caragialian de raportare la o tipologie social-istorică prin apartenența sa la spațiul românesc de tranziție "între două lumi, între două epoce"21, dar și de reiterare a unor ipostaze umane eterne a fost bine pus în evidență de majoritatea comentatorilor. Reținem
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pe vremea lui Molière burghezul vroia să ajungă gentilom, în timpul lui Caragiale, mahalagiul umblă să devină burghez, mai târziu omul de mică cultură afectează marea cultură [...] Situațiile sunt eterne și se rezolvă prin limbaj"22. Eroarea de a considera personajul caragialian o simplă imagine a unei anumite societăți surprinse într-un anume moment istoric este semnalată și de Radu Stanca. Interpretarea acestuia apropie, de această dată, teatrul lui Caragiale de farsa medievală: "Comedia caragialescă e o comedie de tipuri morale. Oamenii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devine clară distincția dintre personajele individualizate și prin numele caracterizator (Trahanache, Dandanache, Pristanda etc.) și cele aneantizate (Lache, Mache, Mitică, Costică), uniformizate și prin apelativele devenite nume comune. Perspectiva cronologică asupra operei, propusă de Mircea Tomuș, facilitează înțelegerea devenirii personajului caragialian în funcție de raportul pe care acesta îl stabilește cu mediul referențial. Se remarcă linia evolutivă plecând de la personajele comediilor, armonizate intim cu mediul social-istoric, la cele din nuvelele tragice (În vreme de război, O făclie de Paște, Păcat), marcate de un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-un joc al neșansei și al necunoscutului, pentru a ajunge din nou la soluția determinismului social în Momente. Personajul este acum esențializat, "redus la ipostaza lui extremă, de expresie umană a unui concentrat de funcție politică: homo politicus"26. Caragialiana lume, lume incită însă la caracterizări de ansamblu. Pentru a o cunoaște și cartografia, Mircea Iorgulescu întreprinde un demers catabazic, străbătând în lung și-n lat un veritabil Hades populat de o "sublume; un conglomerat rezidual în continuă fermentație logoreică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diviziuni ale acestei pseudoumanități amorfe al cărui etalon este pișicherul și față de care Cănuță și Anghelache îndeplinesc un rol christic de redempțiune. Absolutizarea presupusă de abordarea sintetică a tipologiei este întotdeauna pandant al privirii analitice pentru că, în ciuda uniformizării, universul uman caragialian "se sustrage calapodului" (Zarifopol). Din această radiografiere în diagonală a contribuțiilor exegetice în domeniul tipologiei caragialiene rezultă diversitatea abordărilor, dar și parțialitatea interpretărilor, soluțiile propuse fiind întotdeauna în inferioritate față de numărul necunoscutelor. În încercarea de a defini natura personajului caragialian
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndeplinesc un rol christic de redempțiune. Absolutizarea presupusă de abordarea sintetică a tipologiei este întotdeauna pandant al privirii analitice pentru că, în ciuda uniformizării, universul uman caragialian "se sustrage calapodului" (Zarifopol). Din această radiografiere în diagonală a contribuțiilor exegetice în domeniul tipologiei caragialiene rezultă diversitatea abordărilor, dar și parțialitatea interpretărilor, soluțiile propuse fiind întotdeauna în inferioritate față de numărul necunoscutelor. În încercarea de a defini natura personajului caragialian ne situăm adesea "între două povețe" a căror egală putere de seducție este datorată complexității operei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialian "se sustrage calapodului" (Zarifopol). Din această radiografiere în diagonală a contribuțiilor exegetice în domeniul tipologiei caragialiene rezultă diversitatea abordărilor, dar și parțialitatea interpretărilor, soluțiile propuse fiind întotdeauna în inferioritate față de numărul necunoscutelor. În încercarea de a defini natura personajului caragialian ne situăm adesea "între două povețe" a căror egală putere de seducție este datorată complexității operei și implicit polivalenței tipologiei care se sustrage astfel etichetărilor stricte și precise. Mai exact, Caragiale a creat nu doar tipuri sociale surprinse în manieră
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tipuri și măști comice (senex, Miles Gloriosus, bufonul, cuplul clovnesc etc.), ci le-a particularizat fără să le estompeze valoarea axial-universală, convertindu-le, în același timp, în simboluri ale existenței automate și alienate. Numeroase personaje din teatrul și din proza caragialiană ilustrează acest summum ipostazial al obiectivărilor literare în diacronie. Conu Leonida, de exemplu, este conceput ca sinteză a trei vechi tipuri comice originare în mimusurile grecești și în atellanele romane, preluate în commedia dell'arte: Senex, il Dottore și Pappus
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin bifarea simultană a acestor determinări terminologice nu marchează eșecul demersului analitic ci, mai degrabă, reconfirmă imposibilitatea aplicării consecvente a aceleiași grile de caracterizare asupra unei tipologii doar aparent omogene. Din punctul nostru de vedere, o reordonare a domeniului tipologic caragialian se poate face reducând diversitatea de ipostaze ale personajului la acele câteva clase pe care le putem numi tipuri caragialiene. În special Mitică, politicianul moftangiu, semidoctul și tipurile triunghiului conjugal au acest statut de suprapersonaje cu note inconfundabile și cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceleiași grile de caracterizare asupra unei tipologii doar aparent omogene. Din punctul nostru de vedere, o reordonare a domeniului tipologic caragialian se poate face reducând diversitatea de ipostaze ale personajului la acele câteva clase pe care le putem numi tipuri caragialiene. În special Mitică, politicianul moftangiu, semidoctul și tipurile triunghiului conjugal au acest statut de suprapersonaje cu note inconfundabile și cu valoare de prototipuri pentru tipologia din literatura postcaragialiană. Fără îndoială, Mitică și miticismul constituie emblemele evidente ale caragialismului. Dacă Negruzzi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]