877 matches
-
înțeles ca nimic. Totuși, datorită felului în care gândirea operează și datorită ordinii în care întâlnește ea aceste două "obiecte", într-o primă instanță tocmai ceea-ce-nu-este reprezintă "faptul", "obiectul", "realul", în vreme ce ființa (cu toate ipostazele sale aristotelice sau înțelesurile sale "categoriale") este nimicul însuși. De aici putem înțelege că ființa nu reprezintă doar ceea-ce-este, că ea are în sine negativul, de vreme ce a fost gândită, în comparație cu ființarea socotită vrednică întruchipare a realului (a ceea ce este), ca nimic. Recuperarea nimicului din ființă este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara celei empirice și a celei pure care o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celei pure care o condiționează pe cea dintâi), admite conștiința de timp, timpul însuși, ca temei al oricărui fapt existență, cunoaștere etc. altfel spus, ca obiect al unei intuiții de alt tip decât cea empirică, am putea spune, al intuiției categoriale.120 Semnificațiile judicative ale acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestei aporii vor fi semnalate în partea a doua din această cercetare a filosofiei kantiene; oricum, prin conștiința de timp, Kant readuce proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologic": faptul că unei funcții a acestei facultăți, care operează în anumite condiții, nu i se poate nega, pur și simplu, posibilitatea de a se aplica obiectelor ca atare. E adevărat, luat operațional, intelectul are drept corelat obiectual fenomenul prelucrat categorial, adică un material sensbil divers aprehendat, adică "supus" unei categorii; ceea ce înseamnă că intelectul nu se aplică decât asupra sensibilității (reprezentărilor ei), iar nu direct obiectelor; dar presupunerea că intelectul s-ar arunca direct către niște obiecte care îi sunt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel fiind constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie avute în vedere, mai departe, speciile nimicului. Nu toate, însă, ci doar una dintre ele care tăinuiește tocmai răspunsul la întrebările de mai sus. Este vorba despre ens imaginarium, "intuiția vidă fără obiect", corespunzătoare, în sistematica lui Kant, grupei categoriale a relației. Exemplele din context sunt și ele cu totul semnificative pentru ceea ce urmărim aici. "Simpla formă a intuiției, fără substanță, nu este în sine un obiect, ci numai condiția lui formală (ca fenomen), ca spațiul pur și timpul pur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tabela categoriilor, substanța se află în grupa categoriilor relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de schema imaginativă (schemă temporală) a permanenței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întâmplă de fapt cu ele și ce direcție mai pot ele căpăta, prin însăși îndrumarea naturală a rațiunii? Se-nțelege, direcția constitutivă, care constă, după Kant, în raportarea directă a Ideii la obiecte ale experienței, ca și cum Ideea le-ar constitui categorial așa cum se întâmplă în cazul categoriilor intelectului. De aici rezultă aparența dialectică. Constitutiv, Ideea transcendentală nu poate opera. Pentru aceasta ar trebui ca unitatea posibilității experienței să aibă în propria structură ceva de natura Ideii; dar ea nu poate avea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
află, de exemplu, de așezarea sa într-o anumită poziție în structura existențial-ontologică a Dasein-ului.174 Deși Heidegger nu o spune răspicat, dintre cele trei "descoperiri fundamentale ale fenomenologiei"175, pe lângă intenționalitate se-nțelege, și prin forma sa ca intuiție categorială (în sens fenomenologic) operează în tot acest scenariu și originaritatea a priori-ului. Originar pare a fi Dasein-ul; cel puțin pentru o analitică existențială ca ontologie fundamentală. Dar dacă aceasta din urmă oferă doar propedeutica ontologiei în toată puterea cuvântului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestea se află și la Platon. Dar la acesta, ideea unei gândiri care se gândește pe sine, ușor de recunoscut printre alte gânduri ale filosofului, nu primise o interpretare formală, cât mai degrabă era reconstituită "material", ontologic, prin reactivarea cuplului categorial ființă neființă (ambii termeni din urmă fiind socotiți "calitativ", luați în diferența lor contradictorie, totuși activați prin mișcarea fiecăruia de la un termen la altul al "gândirii care se gândește pe sine", așa cum îi găsim și la Eleați). Kant, de asemenea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei". Dar ce operații mai angajează judecata, atâta vreme cât ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în pericol și "poziția" de ființare, cum avertizam mai sus, și statutul de ființă (în sine), atât de important pentru orice reconstrucție filosofică din orizontul dictaturii judicativului. În plus, tocmai acest transfer face posibilă "genealogia" ființei, trecerea sa, prin modalizare categorială, către "individual", cum ar spune Aristotel. Din perspectiva acestui transfer capătă legitimitate, așadar, orice reconstrucție categorială. Mai mult, ea este una dintre cele mai apreciate întreprinderi filosofice din istoria gândirii. O asemenea temă depășește intențiile proiectului de față, însă poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atât de important pentru orice reconstrucție filosofică din orizontul dictaturii judicativului. În plus, tocmai acest transfer face posibilă "genealogia" ființei, trecerea sa, prin modalizare categorială, către "individual", cum ar spune Aristotel. Din perspectiva acestui transfer capătă legitimitate, așadar, orice reconstrucție categorială. Mai mult, ea este una dintre cele mai apreciate întreprinderi filosofice din istoria gândirii. O asemenea temă depășește intențiile proiectului de față, însă poate fi indicată, într-o manieră strict formală, această direcție de cercetare filosofică, legitimarea, autorizarea sa judicativă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa în sine trece, prin categorii, în ființare (potrivit Stagiritului, în individual); dar este "rostită" ființa însăși prin câteva sensuri la care se revine continuu, în istoria filosofiei.222 De aceea putem spune că nu este întâmplătoare stabilirea acestui mediator categorial pentru trecerea în cauză. De fapt, judecata de legitimare și confirmare asupra acestei chestiuni aparține ea însăși orizontului dictaturii judicativului. Dar ființa (în sine) trece în ființare, potrivit altor scenarii filosofice, prin mediere direct temporală, nu categorială, ca la Aristotel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stabilirea acestui mediator categorial pentru trecerea în cauză. De fapt, judecata de legitimare și confirmare asupra acestei chestiuni aparține ea însăși orizontului dictaturii judicativului. Dar ființa (în sine) trece în ființare, potrivit altor scenarii filosofice, prin mediere direct temporală, nu categorială, ca la Aristotel: ființa este ea însăși timorizată, adică a-dusă la rangul de ființare; e drept, în acest caz trebuie legitimată și confirmată o ființare privilegiată, care să dobândească de la bun început această condiție de ființare de la ființa însăși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la Aristotel: ființa este ea însăși timorizată, adică a-dusă la rangul de ființare; e drept, în acest caz trebuie legitimată și confirmată o ființare privilegiată, care să dobândească de la bun început această condiție de ființare de la ființa însăși nemodalizată categorial; ea dobândește, în fapt, ceva ce ține de ființarea ca atare: timpul. În acest din urmă mod lucrează Heidegger, ființarea privilegiată, care are o legătură originară cu ființa, fiind astfel singura în stare să dea seamă de faptul de a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legătură originară cu ființa, fiind astfel singura în stare să dea seamă de faptul de a fi, este ființarea umană (Desein).223 A fost trecută în nelimitație, în alte scenarii ale în-ființării, prima mijlocire dintre cele amintite mai sus, cea categorială, prezentă la Aristotel. Cum? Prin repoziționarea non-ontologică a categoriilor, așa cum se întâmplă la Kant.224 De fapt, este vorba despre un exces, raportat la unitatea logic-ontologică pe care o instituie unele categorii pe temeiul individualului și universalului, cum vom vedea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se întâmplă la Kant.224 De fapt, este vorba despre un exces, raportat la unitatea logic-ontologică pe care o instituie unele categorii pe temeiul individualului și universalului, cum vom vedea mai departe potrivit reducției judicative. Un exces "logic", pentru că mijlocirea categorială este totală: e drept, într-un plan restrâns, în cazul de față, al cunoașterii. Așadar, nelimitația se manifestă "logic" și, cumva, negativ (sau negator), fiindcă ontologicul își pierde sensul; și-l va căpăta, desigur, chiar în scenariul kantian, dar condiționat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
persoana în antropologia lui Max Scheler sau în "onto-teo-logia" lui Zizioulas sau în cea a lui Yannaras.225 Deloc întâmplător, date fiind regulile stricte ale dictaturii judicativului, tocmai scenariile despre în-ființare, care trec în nelimitație cele două tipuri de mijlociri (categorială și direct temporală) între termenii extremi ai oricărui scenariu ontologic, anume ființa și ființarea, dezvăluie un potențial non-judicativ semnificativ. Dar acesta nu poate fi decât bănuit, acum. 4.10. Cercul reducției judicative Punerea în discuție a fenomenului în-ființării conduce spre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]