1,196 matches
-
schimba nimic.” Salonul, cu portretele regelui Carol si reginei Elisabeta, nu a suferit nici o modificare de la moartea bunicului. Obiectele și obiceiurile rămân neschimbate, bătrânii dorindu-și să oprească trecerea timpului și venirea morții. Bunicul își comandase din timpul vieții un cavou, deși nu vorbea despre moarte. Ceremonialul funerar este unul extraordinar, bătrânul e condus spre cimitir de un car tras de cai albi pe sub zeci de pomi înfloriți. Bunicul nu vede în moarte o metafizică, la fel ca toate personajele lui
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ziar. În fața stabilimentului Vulturul negru stau mai mulți oameni ai locului, domnul Ion Fuida, domnul Ghiță Anghelina, domnul comandant de pompieri Trifa, căruia oamenii locului îi zic Plăcintă cu Ceapă: domnul notar Pellegrini stă și dumnealui în fotografia ovală din cavoul familiei; domnul Bilek-pruncul se zgîiește prin grătarul forjat al ușii de fier". Să dăm fuguța din real în ficțional De aproape două decenii sunt utilizator al mașinii Dacia, fără să știu cum funcționează motorul. Pricep, ce-i drept, anumite lucruri
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Poliției din Berlin. Werner Noth locuia într-o suburbie a Berlinului, mult în afara zonei unde se trăgea. Locuia cu soția și fiica într-o casă albă înconjurată de un zid înalt, o construcție care avea pământeana grandoare monolitică a unui cavou de nobil roman. În cinci ani de război total, casa aceea nu suferise nici o zgârietură, nici măcar un geam nu i se crăpase. Ferestrele înalte, fixate adânc în zidurile groase, dădeau la sud spre o livadă străjuită de zidul înconjurător. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Tudor, a plecat înainte să moară bunică-sa, madam Ioaniu. Camera lui o ține Ivona și-acu neatinsă, nu doarme nimeni în ea și nici n-o închiriază. Ditamai căsoiu pustiu, și camera băiatului o ține Ivona ca p-un cavou, cu poze colorate trimise de el de pe unde-a umblat. Și ce-i încălzește pe ei că băiatu lor colindă țările toate, pe ei ce-i încălzește ? L-a văzut Ivona acu un an, când i-a dat drumu de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de noapte : visa dormitorul masiv, de lemn de nuc și pe el, pierdut dincolo de tăbliile înalte ale patului, între perne cu dantele groase, înfoiate. Răsufla șuierător. Câteodată, avea la gât o rană deschisă, alteori suspecte pete verzui pe obraz. De la cavoul în care stă de-atâta timp, se gândea ea ; dar niciodată nu i-o spunea cu glas tare. — Tu nu ești mort, îi spunea, de fiecare dată, în vis. Și se ridica pe vârful picioarelor, pentru ca el să o poată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nici nu-mi trebe mie stăpân pe cap. D-apăi să tot stai atâtea ore în ditamai căsoiu pustiu, și obloanele lăsate, și peste tot întuneric, numai candela ce mai arde în camera lu madam Ioaniu. Arde candela ca-ntr un cavou, și tot timpu mai troznește ceva, și să stai cu momâia în fotoliu, lângă tine, care nici nu mișcă și nici nu suflă, numa se zgâiește cu ochii ăia albi la perete... Și numa ce-și mai dă drumu pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la distanță, prin puterea bietelor mele pagini care încearcă s-o povestească. Această lentă migrație către altceva începe din clipa în care trec prin dreptul cimitirului din Rășinari și apuc să zăresc, din goana mașinii, leii de piatră care străjuiesc cavoul mitropolitului Șaguna și, cu litere mari, încrustat pe frontonul cavoului, numele Preasfinției Sale. Mi-am dat seama într-un târziu, poate la al treilea drum făcut spre Păltiniș, ce arc ciudat de timp deschidea în mintea mea imaginea aceasta. Când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o povestească. Această lentă migrație către altceva începe din clipa în care trec prin dreptul cimitirului din Rășinari și apuc să zăresc, din goana mașinii, leii de piatră care străjuiesc cavoul mitropolitului Șaguna și, cu litere mari, încrustat pe frontonul cavoului, numele Preasfinției Sale. Mi-am dat seama într-un târziu, poate la al treilea drum făcut spre Păltiniș, ce arc ciudat de timp deschidea în mintea mea imaginea aceasta. Când eram mic și răsfoiam în neștire cărțile mai arătoase aflate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
undeva într-o fundătură a memoriei mele. Nu mi-am mai adus aminte de ea niciodată, poate nici numele Mitropolitului nu l-am mai auzit pomenit de atunci. Mi-a răsărit în minte pe neașteptate, când literele încrustate în frontonul cavoului au făcut să se trezească literele celelalte, de pe copertă, adormite în mine vreme de treizeci de ani. Aceste imagini suprapuse mi-au creat senzația că de fapt locul acela, pe care îl văzusem abia în urmă cu cinci ani pentru
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înseamnă că suferă și suportă pentru toți ceilalți sau care îi ajută pe toți ceilalți să înțeleagă ceea ce ei suferă și suportă ― trec prin lume în chip esențial ignorați, adică necitiți, și mor îmbălsămați între coperțile propriilor cărți, în splendoarea cavourilor care sânt bibliotecile. Cu cât un lucru este spus mai bine, mai apăsat, mai convingător, cu cât atinge mai mult fondul lucrurilor, cu atât ― odată recunoscut ca atare și clasat ― lipsa lui de audiență este mai mare. Dacă nu aș
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
descumpăniți, nu mai aveau nimic să-și povestească, totul parcă se prefăcea În amintiri. PÎnă și sărmana Cinthia se transformase Într-o vizită anuală la cimitir și Într-un bărbat care venea să-și primească simbria pentru că avea grijă de cavou. Celso și Daniel erau tot holtei, dar aveau ibovnice și teren de casă Într-un cartier mărginaș, abia așteptau să poată da o fugă pînă acolo. Era nevoie să treacă pe acolo, pentru ca femeile să se poată duce după târguieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
aduc aminte de ziua cînd Julián ne-a povestit cum Îi cunoscuse pe cei din familia Aldaya și cum, pe nesimțite, viața i se schimbase... ...În luna octombrie a anului 1914, un artefact pe care mulți Îl luară drept un cavou ambulant se opri, Într-o după-amiază, În dreptul magazinului de pălării Fortuny, În Ronda de San Antonio. Din el ieși figura semeață, maiestuoasă și arogantă a lui don Ricardo Aldaya, Încă de pe atunci unul dintre bărbații cei mai bogați nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și de acolo, la poalele muntelui, se zărea infinita cetate a morților, care escaladase colina pînă ce trecuse dincolo de culme. Alei de morminte, promenade de pietre funerare și străduțe de mausolee, turnuri surmontate de Îngeri de foc și păduri de cavouri se multiplicau, unele pe fundalul celorlalte. Cetatea morților era o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
colina, fără să mai pretindă că n-au voie să intre în incinta sfântului lăcaș. Își mai ostoiește mânia cu un scuipat. Pe naiba, sfânt! Că doar mai sunt și alte morminte prin zonă. Locul este vrednic de admirație, nu cavourile, oricât de pompos ar arăta. Tiberius îi observă enervarea mocnită. Se simte dator să-l liniștească: — Cunosc o scurtătură prin spate, pe unde se înalță rugul... Plautius Silvanus nu protestează. Îi urmează bombănind ne mul țumit pe ceilalți doi. Mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu toții că trebuia să experimentăm ce anume simți când dormi pe coline. M-am băgat În pat În odaia bătrânească, cu cearșafurile mai umede decât erau după-amiaza. Jacopo insistase să ne punem din timp În pat „preotul“, un fel de cavou oval care ține cuverturile ridicate și pe care se pune un grătar cu jăratic -asta probabil ca să ne facă să savurăm toate plăcerile vieții de conac. Dar când umezeala e latentă „preotul“ o scoase la suprafață și simți o căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de dolari doar pentru că „aveam nevoie de doză, omule, îmi trebuia bila, chiar nu înțelegi că nu am avut de ales?”. Amelia Sachs trecea la rândul ei podul acum spre închisoarea Bernard B. Kerik, cunoscută de toată lumea sub numele de Cavou; aici, chiar deasupra centrului civic al orașului, Sachs își pronunță numele, înmână gardianului pistolul și trecu de cealaltă parte a ușii metalice, care scârțâi și se închise în urma ei. Așteptă câteva minute și apoi omul pentru care venise aici își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
care bineînțeles că nu se referea propriu-zis la un lac, ci la un anumit loc de întâlnire din orașul New York. La fel cum „barca de pescuit” în care aveau să se urce nu însemna nici barcă, nici șalupă. ***** Înapoi la Cavou. Pe o latură a mesei prinse de podea, stătea cu o expresie sălbatică pe chip Joe Roth, avocatul corpolent al lui Andrew Constable. Charles Grady era așezat pe latura opusă, flancat de adjunctul său, Roland Bell. În aceeași cameră se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Dumnezeu că nu am făcut-o eu, spuse el gâfâind și lăsând impresia unui veritabil sentiment de remușcare. Poate după ce mă odihnesc puțin, îmi aduc aminte câte ceva pentru a-l găsi pe adevăratul criminal. Chiar vreau să ajut. Jos în Cavou, cei doi agenți care îl încadrau pe deținut și cărora li se spusese să stea tot timpul foarte aproape de el, îl conduseră spre biroul unde avea să fie trecut în registrul de intrări. Nu arată așa înfricoșător, gândi Linda Welles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ce face. Singurul lucru din viața mea, singurul lucru care a însemnat ceva vreodată pentru mine a fost iluzionismul, magia. - Mulțumesc, domnule. Mulțumesc. Gardianul ezită o clipă la auzul acestor cuvinte politicoase în timp ce-i deschidea ușa sălii de interogatoriu a Cavoului din Manhattan omului care le rostise, Andrew Constable. Deținutul zâmbi ca un preot în fața enoriașilor care tocmai își plătiseră dările către biserică. Mâinile îi fură descătușate de la spate și apoi legate din nou în față. - A ajuns și domnul Roth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
concentrare. Chiar și cele mai simple împușcături - la țintă, vreun șarpe cu clopoței, șarpe-mocasin, căprior - puteau să aibă urmări neplăcute dacă nu te concentrai la țintă. Viața era tot cam așa. Și Bell știa că orice s-ar întâmpla în Cavou acum, trebuia să rămână concentrat la singura lui sarcină: protejarea lui Bell. Amelia Sachs sunase și raportase că verifica orice ființă umană pe care o zărea, indiferent de vârstă, rasă sau talie (tocmai urmărise și legitimase un gardian mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Rhyme. Ultima parte a subsolului. - Lasă asta în seama celor de la intervenție, spuse el, dându-și seama că își simțea capul foarte rigid vorbind în microfon. - E nevoie de toată lumea, șopti Sachs. Subsolul e al naibii de mare. Se afla acum sub Cavou, croindu-și drum pe coridoarele întortocheate. - Locul e atât de sinistru. Ca la școala de muzică. Înfricoșător... - Va trebui la un moment dat să scrii un capitol în cartea ta și despre cum să investighezi o crimă în astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
încordării, privi pe fereastră cu gândul la enigma pe care o aveau acum în față: Hobbs Wentworth, asasinul plătit, era mort, iar Grady și familia acestuia erau în siguranță. Evident, Constable se pregătise să evadeze din camera de interogatoriu din Cavou, dar nu fusese înregistrată nicio trentativă din partea lui Weir de a-l elibera. Prin urmare, se părea că planurile lui Weir se duc de râpă. Numai că Rhyme nu putea accepta această concluzie logică. Folosindu-se de această presupusă tentativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
modă! Bătrânul îi comandă tâmplarului cel mai frumos sicriu, iar acesta lucră pentru singura dată în viața lui unul din palisandru și mahon înainte de a înșuruba pe coșciug mânere din aur. Din aur adevărat. Puse apoi să se construiască un cavou deasupra căruia o statuie de bronz își întinde mâinile spre cer, în vreme ce alta, îngenuncheată, plânge în tăcere: asta nu semnifică mare lucru, dar produce un efect impresionant. După încheierea doliului, bătrânul nu-și schimbă defel obiceiurile. Puse doar să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mormântul lui, erau vreo treizeci, își scrisese anunțul mortuar ce trebuia publicat în ziarul maghiar și în cel românesc din Cluj, a plătit cu anticipație tot ce era necesar pentru înmormântare, pusese deoparte și ceva bani pentru cheltuieli neprevăzute. Avea cavoul familiei, așa că locul de veci nu era o problemă. Totul pregătit până în cele mai mici detalii. A murit în Brașov. Acesta i-a fost ultimul drum. Eram cu un prieten, Bodea, care s-a ocupat de memoriile lui, a cercetat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
Shakespeare reloaded Mihaela Michailov A tăcut câteva minute. În Sala Ileana Berlogea a UNATC București s-a făcut o liniște de cavou. După care Robert Wilson, invitat pentru a i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa, a început să vorbească. Să stea într-un picior, să scoată sunete sparte, să scrie frânturi de silabe, să accentueze corporalitatea radicală a plasticii dramatice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]