9,103 matches
-
sfinte. Pulberea sărată măsoară timpul lacrimilor din sicriu până în scutece. Da, sigur, cineva răstălmăcește ordinea Domnului! Petru, speriat, a privit cerul: soarele s-a ascuns după nori, zorii coborau peste Bistrița cu lună plină. Dumnezeu, speriat, privea cerul. Sta în cenușă, întins pe spate, cu o desagă de oase sub cap: zorii coborau peste Bistrița pe umerii unei cruci. De pe trupul lui Petru, una câte una, s-au desfrunzit mantia, rasa, dulama, reverenda, brâul, cămașa, mirul, împărtășania, rugăciunea. În cer se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dulama, reverenda, brâul, cămașa, mirul, împărtășania, rugăciunea. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! 67. Pompierii au ajuns prea târziu. Flăcările au topit până și țigla acoperișurilor; cărămizile se desprindeau din zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă calitate amestecată cu stropi de ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își primește porția de nisip, inima precum o clepsidră harnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prevestind parcă o ultimă dispersie a îngerilor, așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a cules până în ziuă fâșii carbonizate de sfinți. Martirii fotografiilor arse resuscitau memoria cenușii. Pe valea Bârgăului, vântul sufla a uitare. Ambulanțele au sosit primele. Tocmai de la Beclean se auzeau țipetele mașinilor cu girofar albastru. Moartea, la fiecare două secunde, respira prin sirena automobilului; moartea era bolnavă de plămâni, șuierul strident înspăimânta bornele kilometrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
două secunde, respira prin sirena automobilului; moartea era bolnavă de plămâni, șuierul strident înspăimânta bornele kilometrice. De-a lungul șoselei, noxe de inimă gripată; sub capotă, moartea imita cimitirul fiarelor vechi. Părintele Visarion era atât de mort, încât nici după cenușă nu putea fi recunoscut. Oasele topite, precum niște vreascuri putrede, conturau o formă nedefinită; o movilă de clei gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
confortabil de morgă (nu avea pe nimeni în lume), posibil urma să fie topit în crematoriu, posibil îl vor tranșa studenții de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de la bunica, cu ea mă culc, cu ea mă trezesc. Sunt putrezi de bogați și au vlagă în ei, că poți să-i înhami la plug. Eu, până la leafă, trebuie să mă descurc cu două mii; ei, ehei, movilele acestea de cenușă câte averi au ascuns! Mi s-au lipit mațele de șira spinării, de când stau aici în creierul munților. Tacă-ți gura, Mihalache, că te bate Dumnezeu! Tu te vaieți? După ce ieși de la program, faci bariera Becleanului până la miezul nopții. Rechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ăsta nu valorează nici o para chioară. La intrare în pronaos, scările, șerpi încolătăciți sub lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere. În fața Tatălui nu ai voie să te înfățișezi cu buzele uscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nici măcar o urmă de trecere. În fața Tatălui nu ai voie să te înfățișezi cu buzele uscate. Trupurile sfinților erau stafidite în tempera; focul a sărutat diferite nuanțe de sânge, dar nu a găsit butucul de vie. Catapeteasmă, o graniță de cenușă între nimic și nimic; în iconostasul din dreapta, Mântuitorul îmbrățișa pământul. (Așa se întâmplă prima răstignire a omului în apa botezului, așa se așterne omul sub cruce în ultima zi însemnele călugărești le-a primit tot ca pe o descompunere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a omului în apa botezului, așa se așterne omul sub cruce în ultima zi însemnele călugărești le-a primit tot ca pe o descompunere a nimicului.) În iconostasul din stânga, născătoarea de Dumnezeu și om îmbrățișa înaltul. Dintr-un pumn de cenușă creșteau brațe spre cer. Dragostea încape necuprinsul în inimă, Genia. Ia vezi, sârbule, ce-i cu băiatul. Se vede venind domn' procuror. Îl cunosc după lanternă, parcă-i farul de la Sulina! Hai, repede! Adu-l la mașină! Este trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fă brazdă, și mă seamănă, și mă culege ca pe un rod! Doamne, scapără cremene din oasele mele nevrednice și mă aprinde ca pe o ardere de tot pe muntele Tabor! Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează cenușa aceasta și o desăvârșește pe ea, amin! 70. Domule prefect, misiune îndeplinită. Fără urme, Ieremio? Fără urme, domnule prefect. Bine, bătrâne! Răbdă 10 zile, apoi pleci la curtea de casație și justiție. Dar, cum am ordonat, despre cazul Fântânele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Drumul între două singurătăți l-a recunoscut cu ochii închiși. Valea Bârgăului, unde cu 7 zile în urmă, un furnicar negru mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a strecurat câteva umbre peste decor.) De la direcție ordinul a fost clar: "Fără urme!" Ocolul silvic a fost prompt: de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil ce crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Ultimele lacrimi mereu sunt amare sau poate că trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui Dumnezeu. Nimic mai relativ ca focul pus sub închipuire. Ardeau icoanele în intenția omului singur. Generozitatea gonflabilă a Tatălui Ceresc scrijelea cifre, 33. Inconștiența de a număra (în gând) după căderea frunzelor nu justifica pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se deschide într-o ordine aleatorie; îngerul, absent, uneori uita să lege noduri sub cruce. Unu, doi, trei: anul trecut a fost secetă, anul acesta au rodit inimile, anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde, scutură scrum peste cimitire, scuipă cenușă. Anul trecut am sădit un pom, anul acesta am înverzit în jurul sufletului, la anul, Doamne, la anul, cum voi sparge în ambele sensuri cerul?! Amăgire. Nimic mai incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă mai mișc). Posibil, un sfânt a coborât din icoană să moară om. Lumina rodește cât mai adânc, pojghița asta gelatinoasă se va spăla odată cu prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost, deopotrivă, mersul cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă subțire, epidermică, transparentă ... se exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea ca prin sita morarului făină pe limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea și carnea, și oasele, frigul s-a făcut ghem de arici sub ruinele bisericii, frigul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a fost sete. Întunericul este mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de unul singur! Necurățenia ridică zid între două nelocuiri. Sparge, Dumnezeule, această obscuritate ce nu-mi dă voie să mor cu ochii deschiși! Sfințenia este o luptă în care timpul capitulează. Tată Ceresc, treci cu vederea secunda descompusă-n în cenușă, dar mai ales, rogu-te, nu-mi judeca lașitatea de a rămâne în afara chipului tău! Am trecut pragul casei tale, Doamne, precum Lazăr a patra zi în afara mormântului. Să mor în lume, să mor în tine, nicio diferență. Ignoranța sfinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ai vărsat călimara: cămașa albastră, sarafanul albastru, ciorapii albaștri, bentița albastră, ochii, picioarele, părul, buzele albastre? Cine este și de ce mă cheamă în șotronul acela velin, acoperit cu praf de cretă, cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nevăzute pe care apucasem să le Îmbrățișez. Am mărturisit totul... Precum că am Într-adevăr vise vizuale, uneori În culori, dar că plutesc de obicei Într-o vizualitate impură. Mă mișc prin spații de pete maronii și de penumbre de cenușă, altfel spus, tocmai printre repere reale, dar vagi, greu de distins, cufundate În nuanțele din pragul Întunecării. Ochiul meu oniric e la fel ca acela din starea de veghe: percepe mase informe, mai mari sau mai modeste, de fum translucid
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
chiar i se poruncește, să se hrănească din belșug cu flori în așteptarea visului revelatoriu 101. Ezdra procedează întocmai. După șapte zile, ridicând ochii, vede la dreapta sa o femeie care se vaită cu veșmintele sfâșiate și creștetul acoperit cu cenușă 102. La întrebarea iscoditoare a lui Ezdra, femeia începe să povestească: fusese stearpă vreme de treizeci de ani; după îndelungi rugăciuni, Domnul se îndură și-i dărui un fiu, pe care-l crescu și-l educă până se făcu mare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că, până când nu vom fi asemenea copiilor, nu vom păși în Împărăția cerurilor. Cele șapte lumânări Se făcuse seară. Era frig și ceața luneca în vălătuci până în pragul casei. Așteptase toată ziua. Cât puteai cuprinde cu ochii, ceața și marea cenușii, fără sfârșit. Nu ningea, dar din ceață picurau stropi înghețați, cenușii și sărați aproape că le simțeai gustul. Vuietul mării părea și el vătuit în fuioarele lungi de ceață. Abia dacă se auzea, când și când, sirena de ceață de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vorbească Tatălui din Cer și că, dac-o fi și-o fi, să se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cel de lângă mine. Îmi dădu mâna să mă ridic, mă înfășură într-un colț al mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or fi fiind, nu plouă, nu se face focul, oare cum trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]