910 matches
-
clipele cândva banale. Într-o idilă, fiecare vine cu dezamăgirile sentimentale anterioare. Ecologia iubirii a fost întotdeauna mai mult o nostalgie. Ca și iubirea, arta trebuie trăită, nu povestită. Incalificabil! Practicăm iubirea fără să-i cunoaștem definiția. Absența iubirii garantează cenușiul vieții. Cel mai exact diagnostic în iubire îl dă depărtarea. Iubirea vascularizează creația. Iubirea și Bach ne-ar fi fost poate de ajuns. Dintr-o iubire poți pleca cu demnitatea în priviri sau în portmoneu. Și totuși Pământul rămâne un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fost să fie! Ne agităm uneori precum gândacii căzuți pe spate. Când sunt prea ascuțite, circumvoluțiunile se pot transforma în cucuie. Înțeleptul cu prea mulți fani este un ratat. Impresionantă este rapiditatea cu care învelim eșecurile în consolări. Suntem coautorii cenușiului din noi. Există creații literare actuale pe care nu le poți înțelege decât dacă ești suferind. Suportăm parcă mai greu victoriile altora, decât eșecurile noastre. Multor oameni le rămâne străină respirația estetică a vieții. Valoarea unui om se măsoară prin
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o haită de lupi năvali ca un torent argintiu în poiana scăldată de lumina lunii. Suru se înfruntă, în poiană, pentru prima dată cu o haită. Se hotăra soarta, ori e acceptat de haita, ori e sfâșiat. Doi lupi, unul cenușiu și unul dungat, se apropiară prudenți, învăluindu-l... Unul se năpusti și-l mursecă... al doilea atac fu parat de Suru cu pieptul, care-l făcu să cada la pământ... Asta așteptau cei doi și se năpustiră, asupra lui, rânjindu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai mult de cincisprezece metri de tabără. Orice semn de viață și orice mișcare încetase la vederea lor. Ochii targuí-ului, ai nevestei lui, ai copiilor lor, ai sclavilor și chiar ai animalelor erau ațintiți asupra coloanei de fum și a cenușiului întunecat al monștrilor mecanici, și copiii și animalele se traseră înapoi îngroziți, în vreme ce sclavii fugeau să se ascundă în cel mai retras colț al corturilor, departe de ochii străinilor. A înaintat încet, și-a acoperit chipul cu vălul ce arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și cea mai mare jaima, vrând să le dea de înțeles fără vorbe că nu trebuiau să mai înainteze dacă el nu le dădea voie și nu-i primea ca oaspeți. Primul lucru pe care l-a observat a fost cenușiul murdar al uniformelor pline de sudoare și de praf, agresivitatea metalică a puștilor și mitralierelor și mirosul crud al cizmelor și curelelor. Apoi privirea i-a căzut, uimită, asupra bărbatului înalt cu jaique albastru și turbanul în dezordine. îl recunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
admire imensitatea întinderii de apă ce se deschidea în fața lui. Dacă-și închipuise că zăpada, orașul și valurile epuizaseră definitiv capacitatea lui de a se mira, spectacolul pe care răsăritul îl oferi ochilor săi corectă din nou acestă greșeală, căci cenușiul plumburiu și metalic al unei mări vălurite și amenințătoare avu darul să-l hipnotizeze, cufundându-l într-o transă în timpul căreia rămase nemișcat și absorbit, ca o statuie fără viață. Apoi, prima rază de soare descompuse cenușiul într-un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acestă greșeală, căci cenușiul plumburiu și metalic al unei mări vălurite și amenințătoare avu darul să-l hipnotizeze, cufundându-l într-o transă în timpul căreia rămase nemișcat și absorbit, ca o statuie fără viață. Apoi, prima rază de soare descompuse cenușiul într-un albastru luminos și un verde opac, încât albul spumei părea mai intens, contrastând cu negrul amenințător al unor nori prevestitori de furtună ce se apropiau dinspre apus, și urmă o explozie de forme și lumini cum nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tot ce se putuse face, așa că ieși să găsească mașina care-l aștepta. În ultimele câteva ore soarele fusese ascuns de nori, dar prezența lui se văzuse În strălucirea zăpezii ce cădea, În albeața troienelor. Acum apunea și zăpada absorbea cenușiul cerului. Nu va ajunge la tren Înainte de lăsarea Întunericului. Dar chiar și speranța de-a prinde trenul deveni vagă, pentru că atunci când ajunse la mașină, constată că motorul acesteia Înghețase, În pofida covorașelor puse peste radiator. 4. Josef Grünlich spuse: — Unora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază de lumină ce începu să coloreze cerul în cenușiu, patru caimani, cel mai mare de aproape trei metri, se odihneau pentru totdeauna pe pământ. Începu atunci obositoarea sarcină de a jupui animalele și petrecu așa toată dimineața. Când se întoarse la colibă, soarele era foarte sus și îl dureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în lagună și lăsă ca cealaltă să ardă câteva minute, până când ploaia, furioasă, îl transformă în cărbune întărit. Într-o dimineață, un soare violent dădu o crâncenă bătălie ca să se impună; scoase sclipiri din lagună, pictă selva în culori, transformă cenușiul monoton al orizontului în mii de culori verzi, diferite, și începu să usuce pământul luminișurilor, dar strădania lui a fost zadarnică: pierdu bătălia și, din nou, veni ploaia, stăpână absolută pentru zile întregi, pentru săptămâni, pentru luni, fără ca nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tocmai pătrunsese în zona de poale a Anzilor, cu prăpăstiile și trecătorile lor, cu piscurile lor ce se înălțau ca niște ace, și miile de turbulențe pe care le provoca izbirea de curenții de aer. Verdele selvei lăsă loc unui cenușiu al norilor joși, nori ce păreau că își descarcă apa de abia atingând coroanele copacilor și își aminti vorbele lui „Inti“ Ávila: „O regiune teribilă, unde plouă trei sute cincizeci de zile pe an.“ La răstimpuri, când se deschidea o spărtură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată cu o jerbă de flori portocalii ofilite și un voal sfîșiat de mireasă. Ține În mîna descarnată manualul Ursulinelor cu rugăciunea pentru sufletele În suferință. Pocăiește-te. Și-n seara aceea de primăvară cînd aerul are irizări violete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
drum la lumină sau un pasaj sau o imagine sau poate doar o stare, o revărsare a conținutului sau o scurgere neplăcută de culoare care-ți inundă pieptul și stomacul mai repede decât poate vreodată să-și găsească drum spre cenușiul metalic, strălucitor al minții tale. Am ridicat din nou ochii spre tavanul boltit, în timp ce Scout continua să mestece cu un aer absent. Oare cum ajunsesem așa? Fusesem un nimic gol pe dinăuntru atâta vreme, iar acum, brusc, iată-mă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lichid. — E solid, am spus. E real. E-un rechin adevărat. Nu, doar că așa arată. E pur și simplu ca toate celelalte lucruri de-aici. Scout, haide, vine. Dumnezeule, uite cât e de mare. Uriaș și neted, de-un cenușiu vărgat, ludovicianul părea să planeze, imponderabil, în apa transparentă, însorită chiar sub valul pe care-l isca el. Picioarele mă traseră în spate, până lângă peretele cabinei. — Rahat, Iisuse, o să ne izbească din nou. — Nu, nu, zise Fidorous și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Bule și stropi de apă. Orpheus gemând, înclinându-se și mai tare. Brr, brr. Bule și stropi de apă și frânturi dintr-o uriașă formă cenușie în apa albă, înspumată. Eu ridicând sulița și nefiind în stare să văd, decât cenușiul din apa albă, strigând ceva. Jeturi, cortine de apă lovindu-mă pe mine și puntea, ceva agitând marea calmă, înspumând-o, și eu strigând trage-o sus, trage, trage cușca, și eu strigând nu-l văd ca lumea. Butoaiele agitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cerul albastru și nici lacurile misterioase și întunecate, care stau cuibărite pe undeva. Întunericul acesta sălășluiește în nenumăratele cutii de detergent, geamantane vechi, lăzi și ambalaje care stau claie peste grămadă până la tavan și care au înmagazinat în decursul anilor cenușiul unei mici gospodării burgheze (multă prea mică pentru patru persoane), de unde acest cenușiu se revarsă din belșug peste cei doi adolescenți. Nici nu ridici bine un capac oarecare, că se și răspândește imediat un miros neplăcut care‑și face meseria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Întunericul acesta sălășluiește în nenumăratele cutii de detergent, geamantane vechi, lăzi și ambalaje care stau claie peste grămadă până la tavan și care au înmagazinat în decursul anilor cenușiul unei mici gospodării burgheze (multă prea mică pentru patru persoane), de unde acest cenușiu se revarsă din belșug peste cei doi adolescenți. Nici nu ridici bine un capac oarecare, că se și răspândește imediat un miros neplăcut care‑și face meseria: miroase urât. Nimic nu se aruncă, totul trebuie să rămână aici și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în monotonie și presimțiri negre. Mă poartă, cumva, spre funeralii sau cununie ? Încerc să-mi reamintesc reacțiile ei abrupte, gata s-o năruie. Restrânsă la orice atac al urâțeniei și iar elansată, mereu pe un tăiș fierbinte, prea fragilă pentru cenușiul compact al zădărniciei. Imprevizibilul înveliș alb, delicat, extrem de alb, luminat de cearcăne adânci, albăstrii, părul îngroșat în tuș negru. Un anotimp firav, maladiv, spulberat poate dintr-odată, cine știe. Mă scutur, în sfârșit, trezit din coșmar, parcă trezit : mă aflu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
este omul, la fel de neîndoielnic ca și cum gura Încremenită s-ar fi mișcat, limba Înțepenită ni s-ar fi adresat cu aceste vorbe. Ședea acolo, purtînd Încă pe față culoarea ștearsă a Întregii sale vieți, care, sub ochii noștri, se preschimba În cenușiul morții. Sărmană nulitate ofilită, servilă, umilă, agresivă și coruptă, sărman atom meschin, lingușitor, intrigant, șiret, plin de o jalnică speranță și de o amabilitate servilă, pierdut În orașul cu o mie de picioare. Sărman omuleț, amărît, urît, steril și jerpelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
distanțe - un fel de singurătate atomică. Fiecare din ei este un grăunte de rugină umană ce se mișcă sub ochii cerului trist, plecat asupra lui, fiecare se rostogolește fără odihnă, pe Întinsul uriaș și sălbatic al pămîntului - o fărîmă de cenușiu murdar și de cafeniu mizer, agățată de barele de frînare ale unui marfar Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar tot ceea ce a fost cîndva particular și individual În voința lui este vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce mă Înfiora, la ceasul de dinaintea ivirii zorilor, iar apoi mă duceam acasă și-l sculam pe fratele meu. Vorbind repede, În șoaptă, ne Întorceam grăbiți În oraș, În foșnetul frunzelor de septembrie, trecînd pe străzile răcoroase, scăldate acum În cenușiul calm, nepămîntean și magic al zorilor ce parcă redescoperă dintr-odată pămîntul scoțîndu-l din Întuneric, astfel Încît planeta se ivește cu o liniște impresionantă, maiestuoasă, sculpturală și rămîi cu ochii țintă plini de bucurie și de Îndoială, privind, așa cum au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
chirăind în balcoane între 2 molfăituri peste țesătura de alei deșirată sub cerbii picioarelor ca o cârpă putredă de care îți freci tălpile pline de amintiri lipite între crampoane. Nouă însă, cărora vântul ne sângera nările țipetele ne zgârâiau ochii, cenușiul ne liniștea creierul revigorându-ne singurătatea și miracolul poftei. Capre și cerboaice ni se răsturnau sub zâmbetul pur îmbătat de viteză și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
jucărie al copilului gazdei pare mai adevărat (Închipuirea mea Îl face să salte peste ape și gropi); culorile covorului nu mai sunt șterse ci vii; perdelele, foste cândva albe, nu-mi mai par Înnegrite de fumul țigărilor ci asortate, prin cenușiul lor discret, la restul culorilor din Încăpere. Chiar aerul care pătrunde prin fereastra deschisă pare mai puțin poluat, iar din stradă nu se aud ambreajele autobuzelor, ci pornirile line ale unor limuzine care mai fac un ultim tur pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
astfel deschide o aparență, căci Alina s-a trezit târziu “fiindcă o înșlelase lumina”: “O lumină sarbădă, cenușie , care la nouă ca și la șase dimineața fusese aceeași”. Succesiunea de negații “nu era nici ceață, ...nici înnoratul igrasios...nici acel cenușiu...”, mărește atmosfera plină de nesiguranță, era ceva ce nu era. Cele doua surori plutesc într-o lume a nebuloasei de stări, de idei. În această primă parte numită “Introducere”, de fapt cititorul chiar e introdus într-un univers închis, îmbibat
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
într-o balta de plictiseală. Oglinda va reflecta mai ales starea sufletească, dar Manuela putea rămâne fără oglindă plecând pe stradă? Desigur că va avea asupra ei o altă oglindă pe care o luase cu ea în plimbarea nedefinită prin “cenușiul tulbure al zilei zadarnice”. Se spune că “un om fără trecut nu are viitor”, probabil de aceea eroina nu reușește să evolueze nici trupește, nici spiritual. "Trecutul mort” o trage înapoi asemeni unui păcat inițial regăsit în romanele sfârșitului de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]