2,711 matches
-
culte (de import recent) autenticitatea tradiției populare locale, pe care o revendică drept substrat „legitimator” al avangardismului autohton: „Pictura fără subiect și literatura fără subiect nu sînt, însă, lipsite de legături cu arta și poezia noastră populară. O plimbare pe cheiul Dîmboviței printre scoarțele țărănești e mai persuasivă decît orice argumentație. Poezia populară, de asemeni, cînd nu e corectată și adăogată de colecționari, e cea mai scutită de subiect și de logică narativă, dar cea mai construită și mai plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și jumătate. Pe măsură ce trenul se apropia de Yokohama, se vedeau la orizont portul și vapoarele. Marea era albastră și cerul senin. Care crezi că-i vaporul? Nu se vede de aici, răspunse Takamori mângâindu-și bărbia. Vapoarele străine ancorează la Cheiul American. — Cât ne ia de la gară până la dig? — Păi, vreo jumătate de oră cu autobuzul, bănuiesc. Merg tare încet autobuzele astea. N-am nici un ban, așa că, din partea mea, putem merge și pe jos. Astăzi, mai mult ca oricând, nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Instalându-se confortabil, Takamori zise râzând: — La urma urmei, taxiul e cel mai convenabil, nu? Pe măsură ce se apropiau de port, simțeau dinspre est briza sărată a mării. Taxiul coti la clădirea cea nouă a Centrului Mătăsii și o luă spre Cheiul American, unde trăgeau vapoarele străine. Un vapor mare străin, de culoare verde, ancorase deja. — Vai de mine! Pasagerii au debarcat deja! exclamă Tomoe sărind din taxi. Dar vaporul cel verde pe care Tomoe l-a luat drept Vietnam, era vasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
debarce vasul francez Vietnam? îl întrebă Tomoe pe hamalul care tocmai trecea pe lângă ei. Voia să fie sigură. Da, domnișoară. — A întârziat, nu? — Se pare că a durat mult controlul medical. Pe când se îndreptau spre grupul de oameni de la capătul cheiului, veniți să-i întâmpine pe noii sosiți, sunetul instrumentelor de suflat le-a trecut iar pe la urechi și când s-au apropiat, au constatat că era fanfara poliției - cu uniformele lor bleumarin cu șnururi albe la epoleți. Erau așezați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din urmă, vaporul se apropie destul de mult ca să se poată distinge chipurile pasagerilor, aliniați de-a lungul parapetului ca niște păsărele. Printre turiștii străini erau și câțiva tineri japonezi, aplecați peste parapet, fluturându-și pălăriile spre cei care priveau de pe chei. Într-un colț se aflau adunate câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu se zărea nici un tânăr străin care să semene cu Gaston. Fanfara poliției și-a strâns instrumentele și a plecat. Au dispărut și pasagerii, precum și cei care i-au întâmpinat, cu fluturările lor de mână și cu îmbrățișări cu tot. Cheiul era acum ca o palmă albă, goală. Doar un pescăruș singuratic se mai învârtea deasupra valurilor. — Să mergem pe punte și să-l căutăm, sugeră Tomoe. — Da? N-avea cum să treacă pe lângă noi fără să-l observăm, spuse Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se poarte“, gândi ea. S-a întors cu spatele și și-a ațintit privirea spre mare, prefăcându-se că-i ignoră pe Gaston și pe cei care-l fluieraseră. În soarele amiezii, nu mai era nici picior de om pe chei. Atât pasagerii, cât și cei care veniseră să-i întâmpine, plecaseră de mult. După ce au coborât pasarela, Gaston a scos din buzunar o hartă a orașului Tokyo. — Arată-mi, te rog, un han bun. — Han? — Da, han... hotel. — Dar, Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
m-ar găsi unde sunt neliniștea morii de vânt. De nu aș pieri, supt de-un astru văzut-nevăzut, în albastru. [1938] * BOARE ATLANTICĂ Cu repezi copite de-argint în zori măgărușii bat străzile. Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint. Pe chei se trezesc sibilinele glasuri. Lumina așteaptă prilejul să-nece biserici, corăbii, colinele. Din portul cu zvon de maree pescarii sosesc cu povara pe creștet. În coșuri: țestoase, țipari, curcubee. Boarea atlantică pipăie morile, veacul de mijloc, laptele mării, părul femeilor
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Teja a luat dintr-un ungher două torțe, le-a aprins și mi-a întins una. Erau pe sfârșite, picurând rășină incandescentă și dând o lumină roșiatică, fumegândă. Ne-am îndreptat către ușa din dreapta. A deschis-o cu una dintre chei, a intrat și și-a fixat torța într-un suport aflat la începutul unui coridor strâmt, cu tavan jos și pereți de cărămidă. După care a revenit în sală. Cu o nouă plecăciune, lăsând însă să i se vadă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
numărul 17; li s-a spus doar că un vecin a semnalat aceste țipete - altercație, bufnituri suspecte. Iar ei s-au deplasat imediat la fața locului. În holul hotelului nu este nimeni - În spatele ghișeului de la recepție e doar panoul pentru chei, gol: clienții nu par să profite de invitațiile nocturne ale Romei și s-au retras deja În camere. Pe plăcuța interfonului sunt câteva nume străine, probabil poloneze, iar pe o etichetă scrisă cu pixul, un nume șters, aproape ilizibil, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
interminabile despre economie, despre nedreptăți sociale, despre influența mijloacelor de comunicare În masă asupra psihicului omului occidental, despre deviația științifică și perversă a libidoului dinspre sexualitate către achiziționarea de bunuri inutile. Plimbări nesfârșite - la Roseto, la Villa Borghese sau pe cheiurile pustii de pe malul fluviului. Nimic altceva. Și totuși, În acele plimbări derizorii se concentrau cele câteva ore În care simțea cu adevărat că trăiește. — Trebuie să merg undeva, Îi spunea Maja distantă. El protestă: — Și nu putem merge Împreună? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o voce feminină. L-ai distrus deja, nu-ți ajunge? Ce mai vrei de la el? Emma se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din când În când fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
principal Îi ajunge din urmă pe brancardieri, Îi ajută cum poate, ține ușa mare deschisă. Portarul de noapte a hotelului e În picioare, În hol, un spectru catatonic smuls din somnul lui de pe bancheta ascunsă În spatele ghișeului de la panoul cu chei. — Ce s-a Întâmplat? A fost rănit cineva? Fata pare moartă - trebuie să fi fost moartă. I-a căutat pulsul acolo sus, În verandă, se aplecase să-i asculte inima. Nimic. Doar suflul sângelui care ieșea din rană. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urzica, chimenul și coriandrul și apoi ea a bătut piețele în căutarea frunzelor și a semințelor pe care nu le mai văzusem din copilărie. Meryt mi-a adus mostre din fiecare floare și tulpină care se găsea de vânzare pe chei. Unele îmi erau cunoscute, dar altele pur și simplu puțeau, mai ales licorile locale făcute cu mortăciuni: bucăți de animale uscate, pietre și cochilii de scoici, excremente. Vindecătorii egipteni puneau balegă de hipopotami sau de crocodili și urină de cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ea Îți cere să fii la ora douăzeci fix la cafeneaua soră-tii, unde flăcăii de pe insulă au să-ți arate ce Înseamnă să-ți Îngropi viața de burlac cu un pic de gălăgie. Loïc Îi aruncă un lanț de chei pe care skipperul le prinse din zbor. - La ultimul etaj. Apartamentul nupțial. Ai să vezi, n-am fost zgîrcit cu banii. - Dă-mi răgazul doar să-mi pun deoparte rochia de mireasă, lansă Marie către Christian, care-și Înșfăcase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea Începu să-l dezbrace și, lăsîndu-se să alunece la picioarele lui, Începu să-l sărute. În timp ce dorința creștea, uită că Yves Îi putea surprinde, după cum uită la fel de repede oroarea de noaptea trecută de pe faleză. 5 Bacul era tras la chei cînd mașinuța Méhari opri În port. Literele cursive, albe, se deslușeau net pe emailul bleumarin al coșului. Compagnie de l’Iroise. Gildas spunea că Într-o bună zi o va răscumpăra, iar naveta va duce turiștii direct la hotelul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dă-i drumul, mă dau În vînt după povești. Mmmm... Tipul ăsta avea darul să trezească În ea o furie surdă, pe care și-o stăpînea cu greu. Deschise un dulap din perete și scoase de acolo un mănunchi de chei. - Muzeul sitului Îi este În Întregime consacrat, vei găsi acolo textul legendei și tot ce se referă de aproape sau de departe la ea. Puse cu un gest ferm cheile În fața lui. Lucas se ridică pe dată. - Haidem. - Acum? Valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scoase atunci plăcuța de polițist, arma din dotare și i le puse În brațe. - Demisionez. Așa Îți convine? Deschise ușa, Îi azvîrli din prag cheile muzeului și se făcu nevăzută În vijelia de afară. El ridică de pe jos mănunchiul de chei și Încercă să se justifice În sinea lui că rezolvase problema tăind În carne vie, fata asta avea o fire arțăgoasă, nu s-ar fi putut nicidecum Înțelege cu ea. Închise În urma lui și se Întoarse, căutînd-o cu privirea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strident, strecurîndu-și mîna În buzunar. Rămase nemișcat, cu ochii holbați: - Cheile! Au dispărut! Lucas făcu un gest de deznădejde. Marie, care tocmai scotocea prin postul de poliție cu mîna vîrÎtă Într-o mănușă de latex, agită atunci un mănunchi de chei. - Uite-le! - Nu se poate una ca asta, e o nebunie, e curată sminteală, dacă cineva mi le-ar fi luat din buzunar aș fi simțit! N-am dormit aproape deloc, vă jur! Fersen, prost dispus, Îi ceru lui Morineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
punîndu-și haina de piele. Părul, Împletit cuminte Într-o coadă grea, Îi degaja chipul, accentuîndu-i paloarea; dormise totuși prea puțin. Se crispă auzind sirena bacului și se abținu să se miște. Și-l Închipui pe Christian, pe pasarelă, Întorcîndu-se spre chei Într-o ultimă mișcare de speranță. Răsună ultima avertizare a sirenei. Marie Își făcu sînge rău imaginîndu-și sentimentul de abandon, de trădare pe care cu siguranță el Îl trăia. Încercă să pună capăt supliciului făcînd energic stînga-mprejur pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brațe, va fi fără băutură și de bună voie. MÎnia, ațîțată de umilință și de alcool, o făcu să se Împurpureze toată. Sări stîngace de pe scaunul Înalt de bar și, cu un mers pieziș, porni ciocnindu-se de tabloul cu chei. Cu un gest pe care-l voia ferm și precis, dădu greș În Încercarea de a apuca cheia vizată și se văzu nevoită să Încerce de Încă două ori pînă s-o desprindă. O privi cum se Îndepărtează În direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
identic cu acela săpat pe unul din menhirii din situl de la Ty Kern. 13 Siajul bacului se Închidea peste o apă grea și cvasi-nemișcată ca mercurul; era vreme frumoasă cînd bacul intră În Lands’en. În pofida mulțimii care adăsta pe chei, doar țipetele pescărușilor sfîșiau tăcerea. Printre toți insularii adunați la un loc, familia Kermeur, cu excepția lui Loïc, căta cu durere În suflet spre sicriul lui Gildas, pe care patru oameni Îl coborau de pe bac. Marie aruncă o privire Îngrijorată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e Loïc? Milic avu o strîmbătură care Însemna că habar n-avea. O luă de braț și Începu să meargă În urma sicriului, dînd semnalul localnicilor insulei, care alcătuiră un cortegiu Înaintînd agale În direcția cimitirului. La cîțiva metri distanță, pe chei, Fersen și Morineau supravegheau descărcarea unei platforme. Deodată, cablul macaralei scîrțîi, se rupse brusc, platforma se răsturnă și toate lăzile căzură În apă Într-o jerbă de stropi. Se scufundară pe loc. Fersen nu-și putu opri uun șuvoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vadă limuzina castelului și pe Jeanne coborînd din mașină susținută de Pierre-Marie și de Armelle, pentru a Înțelege. Într-o tăcere Înghețată și reculeasă, pe care o despica doar țipătul strident al pescărușilor, năvodul fu adus la un metru deasupra cheiului și deschis, eliberînd o cascadă de sardine care căzură cu un zgomot surd În reflexe argintii, În timp ce pescarii, cu chipul Întunecat, Își făceau semnul crucii. Din grămada de solzi lucitori ieșea mîna unui bărbat. O mînă umflată de apă, Împodobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
străbătu atelierele ca să ajungă la birouri, insensibilă la privirile piezișe pe care le schimbau angajații la trecerea ei. Legătura pe care o avusese cu Loïc nu mai era un secret pentru nimeni de cînd o văzuseră cu toții prăbușindu-se pe chei, cu două ceasuri În urmă. Numai că ăsta era chiar ultimul lucru de care s-ar fi sinchisit. La fel ca ceilalți, Își petrecuse noaptea În port, iar ochii ei, de obicei atît de limpezi, erau Înroșiți de durerea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]