841 matches
-
continuat să fie centrul satului. Când este vorba despre forma satului, trebue să amintim că are o stradă lungă ce duce spre Timiș și patru perpendiculare care, cu cât se merge spre sud, se scurtează. În sat au existat patru cișmele, una în Socacul al mare, în fața locuinței preotului Gherasim Andru , alta în fața prăvăliei lu Nucu, între strada a doua și a treia, una în colț la Pătru Moarcea și a patea în Cărtiz. Acum există una, în strada a treia
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
în zilele de 15, 16 și 17 septembrie, artileria sovietică din Ovidiopol, pe malul stâng al Nistrului, efectua manevre militare de tragere. În acea seară, bande de agitatori bolșevici de câte 20-30 de persoane au preluat conducerea și în satele Cișmele, Achmanghit, Nerușai, Mihăileni și Galilești din sudul Basarabiei, intimidând restul populației. Rebelii au creat autorități sovietice - comitete revoluționare, unități de miliție populară și Gărzile Roșii. Numărul persoanelor răsculate s-a ridicat la 4.000-6.000 de persoane. Răsculații proveneau din
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]
-
de la Cetatea Albă au ajuns în zonă în seara zilei de 16 septembrie 1924 și s-au luptat cu rebelii la podul dintre Tatarbunar și Achmanghit, împușcându-l mortal pe Ivan Bejan (Kolțov). Între timp, Nenin s-a dus la Cișmele unde avea ascunse arme și muniții la Andrei Stanțenco, unul dintre liderii revoltei . Rebelii de acolo se luptau cu armata română care venea dinspre vest. În dimineața zilei de 17, Nenin a decis să se retragă la Tatarbunar. Luptele au
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]
-
Cișmele (în , în ) este un sat reședință de comună în raionul Tatarbunar din regiunea Odesa (Ucraina). Are locuitori, preponderent ucraineni. Satul este situat la o altitudine de 24 metri, în partea de vest a raionului Tatarbunar. El se află la o
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
Tatarbunar. El se află la o distanță de 21 km sud-vest de centrul raional Tatarbunar. Teritoriul acestei localități este traversat de râul Nerușai, care se varsă în Dunăre, în dreptul localității Caracica. Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Cișmele ("Чишма" sau "Чичма"), în acel an el fiind redenumit Strumok. De această comună depinde administrativ satul Spasca. În secolul al XVIII-lea pe locul acestei localități s-a aflat o tabără militară turcească, denumită Cișme. Prin Tratatul de pace de la
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
Ținutului Ismail . Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Cișmele a fost fondat în anul 1818 de către cazacii de la gurile Dunării. Mai târziu, s-au stabilit aici țărani iobagi fugiți de pe moșii din provinciile centrale din Rusia. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
Deputaților Muncitorilor din Odesa, condus de bolșevici. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cișmele a făcut parte din componența României, în Plasa Chilia-Nouă a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și o comunitate de ucraineni. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 2.706 locuitori din
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În anul 1947, autoritățile sovietice au schimbat denumirea oficială a satului din cea de Cișmele în cea de Strumok. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa. În 1974 a fost construit căminul cultural. Începând din anul 1991, satul Cișmele face parte din raionul Tatarbunar al
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
oficială a satului din cea de Cișmele în cea de Strumok. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa. În 1974 a fost construit căminul cultural. Începând din anul 1991, satul Cișmele face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.883 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Cișmele era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), română
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
În 1974 a fost construit căminul cultural. Începând din anul 1991, satul Cișmele face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.883 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Cișmele era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), română (%) și bulgară (%). Locuitorii satului Cișmele se ocupă în principal cu agricultura. În sat mai funcționează o fermă de creștere a vitelor, concepută pentru a produce 1.000 tone
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.883 locuitori, preponderent ucraineni. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Cișmele era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), română (%) și bulgară (%). Locuitorii satului Cișmele se ocupă în principal cu agricultura. În sat mai funcționează o fermă de creștere a vitelor, concepută pentru a produce 1.000 tone de carne pe an, și un combinat viticol.
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
este școală cu predarea în limba română, în timp ce la școala din Eschipolos se predă limba română doar ca obiect de studiu. În afară de acestea, mai există 26 cămine culturale și 28 biblioteci publice, un muzeu raional și muzee locale (la Bazarianca, Cișmele, Eschipolos, Șagani și Tuzla). De asemenea, funcționează aici o vastă rețea de facilități medicale: un spital raional cu 210 paturi, 5 policlinici cu 60 paturi, 6 clinici și 17 cabinete de medici de familie . Raionul Tatarbunar este compus din: Satul
Raionul Tatarbunar () [Corola-website/Science/318469_a_319798]
-
Acțiunea de retragere nu a reușit din cauza faptului că armata română a barat drumul de retragere. În 18 septembrie, rebelii din Nerușai s-au unit cu cei din Eschipolos și au luptat cu soldații și jandarmii români în apropierea satului Cișmele. După ce au pierdut mai mult de 200 de persoane, rebelii au fost obligați să se retragă. După înăbușirea revoltei, au fost arestați mai mult de 50 de săteni, iar 6 dintre ei au fost condamnați. Provocările comuniștilor au continuat și
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
cărămidă. Acest corp, situat pe latura de nord-est a incintei, este astăzi vitrat. În chiliile Episcopiei au funcționat în anumite perioade Școala de cântăreți bisericești (1846-1859, 1892-1939) și Seminarul Eparhial (1851-1859, 1919-1931). La sud de clădirea bisericii este amplasată o cișmea veche din piatră, de forma unui obelisc cu o cruce în vârf. Cișmeaua veche din curtea Episcopiei a fost refăcută de ierodiaconul Agatanghel, iconomul Episcopiei Hușilor, în anul 1864, în timpul păstoririi arhiereului Melchisedec Ștefănescu "Tripoleos" ca locțiitor de episcop (1861-1864
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
În chiliile Episcopiei au funcționat în anumite perioade Școala de cântăreți bisericești (1846-1859, 1892-1939) și Seminarul Eparhial (1851-1859, 1919-1931). La sud de clădirea bisericii este amplasată o cișmea veche din piatră, de forma unui obelisc cu o cruce în vârf. Cișmeaua veche din curtea Episcopiei a fost refăcută de ierodiaconul Agatanghel, iconomul Episcopiei Hușilor, în anul 1864, în timpul păstoririi arhiereului Melchisedec Ștefănescu "Tripoleos" ca locțiitor de episcop (1861-1864). Pe latura vestică a obeliscului se află următoarea inscripție: "“Această fontană s'a
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
episcop (1861-1864). Pe latura vestică a obeliscului se află următoarea inscripție: "“Această fontană s'a prefăcut sub pre sfințitul archiereu Melchisedec în 4 anu allu locotenenței prin iconomul Episcopiei D(e). H(uși). ierodiaconul Acatancel 1864 ”". Degradându-se în timp, cișmeaua a fost refăcută din temelie cu cheltuiala PS Veniamin Pocitan "Bârlădeanul" (arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor), fiind sfințită la 24 iunie 1930, la împlinirea unui an de la hirotonirea acestuia ca arhiereu. Sub pisania veche, a fost amplasată o altă inscripție cu
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
PS Veniamin Pocitan "Bârlădeanul" (arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor), fiind sfințită la 24 iunie 1930, la împlinirea unui an de la hirotonirea acestuia ca arhiereu. Sub pisania veche, a fost amplasată o altă inscripție cu textul: ""S'a refăcut din temelie această cișmea cu cheltuiala arhiereului Veniamin Pocitan Bârlădeanul. S'a sfințit la împlinirea unui an dela hirotonirea sa ca arhiereu. 24 iunie 1930"". Devenit ulterior arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, PS Veniamin Pocitan a fost pensionat pentru limită de vârstă la 1 ianuarie
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
1930"". Devenit ulterior arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, PS Veniamin Pocitan a fost pensionat pentru limită de vârstă la 1 ianuarie 1949 de către patriarhul Justinian Marina, odată cu intensificarea amestecului puterii politice în viața bisericească. Numele său înscris pe pisania pusă pe cișmea a fost șters cu dalta. În septembrie 1889, episcopul Silvestru Bălănescu al Hușilor a ridicat un monument în amintirea binefăcătorilor bisericii episcopale. Monumentul se află în dreptul altarului bisericii și are o secțiune hexagonală având o cruce în vârf. Pe latura
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
în vestul Asiei. Astfel, de exemplu, pe plan material, arhitectura romană, drumurile pavate, termele, fântânile publice, săpunul, toaletele, canalele de evacuare au fost preluate de turci de la greco-romani și sunt astăzi cunoscute ca "stil oriental" sau "mauresc", "caldarâm", "băi turcești", "cișmele", "toalete turcești" sau "haznale", iar pe planul spiritual, operele filozofice, istorice, literare, științifice ale antichității greco-romane au fost traduse și transmise musulmanilor care, la rândul lor, le-au retransmis țărilor apusene. O Turcie transformată cu succes într-un stat național
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
Babadag" ("Muntele Tatălui"). Pentru o perioada orașul a fost centru administrativ al Dobrogei, fiind cel mai dezvoltat oraș dobrogean. Din epoca medievală în oraș se mai pot vedea geamia turcească din secolul al XVI-lea alături de mormântul lui Gazi-Ali-Pașa și cișmeaua Kalaigi, mausoleul lui Sări Saltuk Dede, Casa Panaghia precum și vase de ceramică, monede, arme și multe alte vestigii păstrate în colecții muzeale sau particulare. În perioada 1677-1678, reședință pasei s-a mutat de la Silistra la Babadag. În felul acesta, importanța
Babadag () [Corola-website/Science/297072_a_298401]
-
mai important om al stăpânirii turcești din provincia de la Dunărea de Jos, crește tot mai mult. Cronicile menționează în legătură cu această amestecul pasei din Babadag în politica internă a celor două țări române. În centrul orașului se gaseste Geamia Gazi-Ali-Pasa și cișmeaua Kalaigi. Pe strada Macin se află mausoleul lui Sări Saltuk Dede. Un alt obiectiv turistic este "Muzeul de Artă Orientala", găzduit de clădirea „Panaghia”, din secolul XIX, în stil oriental. La 5 km spre Tulcea, ruinele unei fortărețe române din
Babadag () [Corola-website/Science/297072_a_298401]
-
est și beneficia de numeroasele izvoare de apă potabilă limpede și rece. Aprovizionarea cu apă potabilă a orașului a fost asigurată, până târziu, în Evul Mediu și chiar în Epoca Modernă, de bogăția în apă de izvor a văii Sopotului. „Cișmelele lui Ionașcu erau alimentate cu ajutorul conductelor de olane din pământ ars care captau apa de aici. Așezările neolitice au fost la început deschise, nefortificate, menționând pentru neoliticul timpuriu așezarea din cartierul Cireașov, punctul Sărăcești (aparținând Culturii Starčevo-Criș); iar mai târziu
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
tătăresc întâlnit și în județul Galați) până la Dunăre, stabilind astfel legătura dintre Ialpug și Dunăre. În partea de nord a limanului se varsă râul Ialpug (odinioară „Răsuna”), în cea de nord-est râul Carasu (confluența având loc în apropiere de satul Cișmeaua Văruită), iar în cea de vest râul Bărtița (care se varsă în dreptul localității Barta). Temperatura apei atinge vara un maxim de 24-25°, în timp ce iarna lacul îngheață la suprafață. Limanul este acoperit la suprafață în special cu stuf și nuferi, iar
Limanele basarabene () [Corola-website/Science/318225_a_319554]
-
Roman. După data de 6 Iulie 1953 când a devenit student al Institutului de Marină din Constanța, zona de înot sub apă era cea de lângă lacul Siutghiol, numită de pescari „Șîlîcuri” pentru multele insule submarine. Lacul era traversat înot de la „Cișmea” până la vechea „Casă vapor”, fost centru de pregătire marinărească din Mamaia și apoi în mare spre sud. În perioada practicii marinărești efectuată la bordul navei școală „Mircea”, prin diverse șiretlicuri zilnic era sub apă până când comandantul navelor școală Milu Nicolae
Constantin Scarlat () [Corola-website/Science/315822_a_317151]
-
Mai mulți domnitori au înzestrat mănăstirea cu moșii, printre care menționăm următoarele: jumătate din moșia Tătărași (1748, Grigore II Ghica), cealaltă jumătate a moșiei Tătărași (1751, Constantin Racoviță), moșia târgului Botoșani și izlazul cumpărat de la familia Cantacuzino (1753, Constantin Racoviță), Cișmea, Răchiți etc. În anul 1753, domnitorul Constantin Racoviță a închinat către Patriarhia Antiohiei, aici instalându-se călugări greci. Hotarele mănăstirii au fost întărite prin actele lui Grigore III Ghica (1776), Alexandru I Mavrocordat (1783) și Alexandru Moruzi (1803). Moșiile mănăstirii
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]