1,020 matches
-
ne omoară cu zile, l-aș omorî pe deșteptul care a decis că antibioticele nu merg cu șprițul. Ce oameni, domnule, ăla sigur avea un ghimpe Împotriva bețivilor! Gicu a zis că nu va merge la vot, mă jur pe clanța ușii, vorba bagabonților, la europarlamentare, pentru că la noi ar trebui să se numească europalavrageală. Și ce credeți, că odată ajunși acolo, la cucurigu, sus, la ue, ai noștri or să se dea de ceasul morții și se vor bate cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
imensă, cu colți plini de bale, mârâind înfundat în adâncul pădurii. M-am trezit urlând în întuneric, am umblat prin casa labirintică, lovindu-mă de mobile, parcă ore în șir, până am văzut lumina gemulețului de la baie. Am deschis ușa (clanța îmi venea deasupra creștetului capului) și, în lumina galbenă ca urina, în odaia strâmtă și nesfârșit de înaltă, cu pereți de culoarea cadavrelor, am văzut-o pe mama spălând rufe în chiuvetă, în miez de noapte. Udă fleașcă, înfășurată în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cu cele de ambasador sau de ministru care se joacă de-a politica externă, ca și omologii lui din realitate, despre ale căror misiuni, de multe ori, se poate spune că "se compun din dus, din spânzurarea unei șopârle de clanța ușii Căpităniei portului și apoi reîntoarcerea în patrie"64, întocmai ca excursiile lui Turnavitu. Aplicarea grilei tipologice caragialiene dezvăluie și în cazul altui personaj suprapuneri semnificative. Așa cum, în ipostaza lui Ismail, se poate descoperi o replică stilizată, alegorică a "moftangiului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o găsesc pe Nieve. Vreau că nunta asta să aibă loc. —Și eu, îl asigură Lorelei. Dar nu văd cum s-ar putea întâmpla asta când tu stai bine-mersi și te întreții cu fosta ta iubită. —Mai ține-ți naibii clanța! izbucni Darcey. N-am venit ca să îl îmbrobodesc pe Aidan. Nu vreau să distrug nimic. Sunt aici ca să rezolv situația dacă pot. — Da, păi, nu prea ai sorți de izbândă și nici nu pari să te strofoci din cale-afară, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
a femeii de serviciu; proprietarii lor mai erau Încă, probabil, la serviciu În birourile de la etaje. În spatele celor două mașini, sub un bec montat pe perete, era o ușă gri din oțel pe care scria cu vopsea „Service“. Nu avea clanță și era Încuiată. Am stabilit că era probabil o ușă din aia care are un mecanism cu arc și care poate fi retras cu un mâner sferic din interior sau cu o cheie prin exterior și m-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
gât, până Îmi pătrunse În suflet. M-am aplecat În fața ușii de la bucătărie ca să mă uit prin gaura cheii. De partea cealaltă a ușii se afla un hol gol, fără nimic pe jos, și mai multe uși. Am apăsat pe clanță. Glasurile veneau dintr-o cameră situată În partea din față a casei și erau suficient de clare ca să-i pot identifica după ele pe Haupthändler și pe Jeschonnek. După vreo două-trei minute se auzi și glasul unei femei, și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
facă lui Diez semnul care ar fi Însemnat ca acesta să mă lase din nou fără cunoștință, numai că el stătea pur și simplu acolo, pufăind din pipă și ignorându-mă. Am traversat Încăperea către ușă și am apăsat pe clanță. În timp ce ieșeam, am văzut că Dietz fusese nevoit să se uite În altă parte, de teamă ca nu cumva să-și piardă controlul și să se discrediteze În fața superiorului său. Dintre foarte puținele plăceri care mi-au rămas ca amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
venind pe o poartă săpată într-un îndepărtat perete stafidit. Dreptunghiul era miraculos de precis în lumea aceea întortocheată și coșcovită. Pe măsură ce înaintam spre poartă îmi dădeam seama cât e de mare. Ușa de lemn, imensă, era dată de perete. Clanța se înălța mult deasupra capului meu. Lacătul atârna rupt și dezumflat pe ușă, ca un scrot stacojiu și păros. înăuntru era o sală vastă și luminoasă, cu trei glo- 77 buri albe în tavan, câteva urinoare pe un perete și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
secundă de strălucire, fără înainte și fără după. Dacă vezi, de pildă, filme sau poze din anii '60, te surprinde omogenitatea asta: fiecare femeie e Monica Vitti, fiecare bărbat e Mastroianni, toate mașinile sânt una singură, toate decorurile, până la forma clanțelor și la tapetele de pe pereți, sânt un singur decor. Lumi omogene, fără istorie, lumea tinereții fiecărei generații. Dansau. Se distrau. Pierdeau timpul, sau mai curând uitau timpul, care se concentra în pelvis, acolo unde ardea al doilea chakra, floarea secretă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de cafeniu, aproape neobservat, începu să difuzeze în mijlocul peretelui opus scării. Foarte încet apăru un dreptunghi, încă nedeslușit, pentru ca în cele din urmă să 150 prindă contur tot mai apăsat o ușă, cu gemuleț mat în partea de sus, cu clanță, cu balamale, vopsite toate-n același cafeniu posomorit. Ciudat, limpezirea imaginii din perete nu se opri în clipa când atinse realismul perfect, ci continuă până când ușa căpătă o prezență halucinantă, înnebunitoare, așa cum niciodată nici un obiect văzut cu ochii nu ar
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
gând mai mare ca mintea. încet, viziunea s-a estompat, dar senzația de smulgere brutală, de răpire către altceva a persistat mult timp în zgârciurile și cleiurile corpului meu. Să fi fost acolo Intrarea? Sosise clipa mea astrală? Am apăsat clanța îngustă și rece, pe jumătate acoperită de vopsea, și am deschis. Pe scaunul de faianță, dreaptă, supradimensionată, hieratică asemeni unei regine pe tron, stătea sora mea. Pereții înguști ai cabinei erau neîncăpători pentru teribila statuie vie. O rochie simplă, albă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
serii cu noaptea, pe un culoar pustiu, cu uși numerotate, lângă o scară coborând spiralat? Cuprins de leșinul dulce al locului vid de mișcare și sunet, surpat interior de amintirea cu neputință de localizat, m-am ridicat și am apăsat clanța primei uși. Dar ușa nu s-a deschis, pentru că - atunci am observat - un lacăt moale, de carne, obscen, pulsând de o evidentă viață, un lacăt cu vinișoare albăstrui și purpurii, cu pliuri de piele, atârna puțin deasupra clanței, ținând împreună
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
am apăsat clanța primei uși. Dar ușa nu s-a deschis, pentru că - atunci am observat - un lacăt moale, de carne, obscen, pulsând de o evidentă viață, un lacăt cu vinișoare albăstrui și purpurii, cu pliuri de piele, atârna puțin deasupra clanței, ținând împreună două inele de metal. Pe toate ușile atârnau asemenea lacăte brune-gălbui, până în capătul înfundat în umbră, invizibil, al culoarului. Când l-am atins cu vârful degetului, lacătul și-a retras carnea lent, prin mișcări ciudate de acomodare. O
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
trezește din oră în oră ca să se mufeze la corpul tău. Totuși, când te cuprinde nebunia scrisului, nu poți lupta cu ea. Fugi de acasă. Ca un hoț, tiptil, tiptil, să nu te simtă copilul. Te încalți încetișor, apeși pe clanță fără să faci vreun zgomot și ieși, fără să mai încui, făcându-i semn bonei să încuie ea, mai târziu. Iar pe stradă zbori către prima cafenea care-ți iese în cale. Îți mai trece prin cap că bona/ mama
Închisoarea tapetată cu pamperși. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Georgiana Sârbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1781]
-
nu stiloul, lasă stiloul pentru altcineva și nu te mai uita spre lavița aceea, ia-ți o coală de hârtie și, Pași în tindă, E-adevărat, nu minte, se aud pași ușori în pridvor, urcă treptele de piatră, mâna pe clanță, amândoi tulburați, îi bate inima că i-o aud până aici, în creierii gândurilor, totuși vine, poate nu-i mai place să se arate ca altădată cu tot alaiul de, ușa se dă lent în lături și intră părintele Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
control și la schimbatul pansamentului, vine să mă ia de la mine la aceeași oră, eu o aștept cu nerăbdare, atent la fiecare semnal ce-mi asaltează simțurile alertate de ușa din hol deschizându-se, zgomotul de pași înăbușiți de covor, clanța apăsată cu aceeași delicată grijă, de data asta nu e Corina, deși e ora la care, stau întins pe pat înfășurat în halatul de baie, am făcut un duș și o așteptam să-mi caute hainele în dulap, apăsarea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apăsată cu aceeași delicată grijă, de data asta nu e Corina, deși e ora la care, stau întins pe pat înfășurat în halatul de baie, am făcut un duș și o așteptam să-mi caute hainele în dulap, apăsarea pe clanță nu-i a Corinei, nici felul mai timid de a deschide ușa camerei, e tot o femeie, nu schițez nici o mișcare, cu brațul drept sub cap mă prefac că dorm pentru a prelungi cât mai mult acest timp în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fac cu portretele de ctitori, nici într-un caz nu-l voi picta pe părintele stareț pe perete ca închinător de biserică, 23 iulie, închid ușa bisericii cu cheia când lucrez și Daniel m-a făcut atent că încearcă cineva clanța, i-am trimis de pe schelă gestul nepăsării, n-are decât, ne continuăm lucrul și cel de afară nu mai insistă, timpul mi-e atât de prețios, vederea îmi slăbește pe zi ce trece, Doamne, ajută-mi să, am învățat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să nu își plimbe mâinile peste spatele lui fin... —Te superi dacă deschid ușa din spate? spuse el, întrerupând filmul care i se derula ei în minte. Păi, nu, te rog. L-a privit cum traversează camera și cum atinge clanța care nu mai fusese deranjată de ultima dată când fusese el acolo. O briză înmiresmată își făcu loc în bucătărie, aducând cu ea aroma puternică a frunzișului și ciripitul păsărilor care se retrăgeau la căderea serii. Frumos. Dacă îți plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
în față. Nici un sunet, nici o mișcare. Doar pânze de păianjen și o dușumea de lemn presărată cu ziare îngălbenite și pneuri uzate. M-am retras. Lee mi-o luă înainte pe scări, mergând în vârful picioarelor. Ajuns pe palier, zgâlțâi clanța, clătină din cap spre mine, după care îi trase ușii un șut de-o scoase din țâțâni. Am urcat scările în fugă. Lee intră cu arma pregătită. Când am ajuns pe palier, l-am văzut că își bagă arma înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
până am găsit o mâzgălitură ca de copil, „Linda Martin“, iar alături numărul camerei - 14. Am luat-o pe coridor și m-am îndreptat spre cameră. Am bătut la ușă și am așteptat vreo cinci secunde, după care am încercat clanța. Ușa se deschise. Era o cămăruță înghesuită, fără nici o mobilă în afară de un pat nefăcut. Am verificat dulapul: era gol. Pe noptieră zăcea un teanc de ziare de ieri, deschise la prostia aia de articol despre „crima vârcolacului“, și dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nebunești ale lui De Witt se potoliră încetul cu încetul. Trase aer în piept și spuse: — Al naibii să fiu, ce-am mai râs! Probabil că frumușelului de Lee îi e teamă de mine pentru felul cum am dat din clanță la proces, dar nu știu decât ce-am citit în ziare și trebuie să vă mărturisesc că arestarea aia micuță pentru posesie de droguri a băgat frica lui Dumnezeu în mine. Să moară mama dacă vă mint. Poate că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
picioarelor pe lângă o mașină de spălat spre adevăratul obstacol ce-mi bloca intrarea în casă. Ușa aia era din lemn masiv, dar i-am pipăit tocul și am constatat că-i prinsă de perete cu un simplu cârlig. Am zgâlțâit clanța și am văzut că ușa se crapă puțin. Dacă reușeam să salt cârligul, eram ca și intrat. M-am lăsat în genunchi, am pipăit podeaua și m-am oprit când am dat cu mâna de o bucată subțire de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
maximum cincisprezece minute. Am trecut prin bucătărie și am străbătut holul, pipăind cu mâinile după eventualele obstacole. O lumină de veghe strălucea în pragul ușii de la baie, călăuzindu-mă exact spre ceea ce speram să fie bârlogul lui Fritzie. Am încercat clanța și ușa s-a deschis. În cămăruță era beznă. Am înaintat, pipăind pereții, lovindu-mă de rame de tablouri și simțindu-mă sinistru de înfrigurat, până când mi-am julit piciorul într-un obiect înalt și instabil. Era cât pe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai văzuse un strat nou de vopsea de ani buni. Vremea și viespile Îndepărtaseră ultimul strat, lăsând lemnul gol și decolorat și un număr din fier prins cu șuruburi În mijloc, dar ilizibil acum din cauza ruginei și a mizeriei. Nici clanța nu arăta mai bine. Și deasupra, era acel număr șase, mare, alb și scris cu mâna. Logan ciocăni. Se opriră și așteptară. Și așteptară. Și așteptară. Și... — Doamne, Dumnezeule! Logan abandonase ușa, luând-o printre buruieni și Încercând să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]