2,135 matches
-
au votat pe Traian BĂsescu, și nu pe Gheorghe Ciuhandu, care nu m-a iertat niciodată. Știam că BĂsescu e omul care e, adică un om care creează conflicte și care, atunci când are un scop, îl urmărește fărĂ să se clintească niciun pic din hotărârea sa. Îl știam de la conflictul cu Ciorbea. Dar, în același timp, în 2004 vedeam, fiind de meserie sociolog, că numai BĂsescu avea potențialul electoral să-l învingă pe Adrian NĂstase, în timp ce Theodor Stolojan nu. Și asta
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
manifestat prin moda la curent a femeilor noastre și prin acea mobilitate a noas tră, mult stingherită Însă de atmosfera locului. Austeritatea zidurilor, a chipurilor omenești și a moravu rilor din acest târg străvechi, În care nici o piatră nu se clintise de la locul ei de sute și sute de ani, rămăsese și ea nezdruncinată, Încremenită În prospețimea, nevătămată și ea, a cerului și a aerului, a apelor și a pădurilor și a Întreg peisajului de primpre jur, de un farmec necunoscut
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nu regret nimic. Viața e un proiect pentru fiecare de genul „ Descurcă-te singur”, nu aștepta de la alții să primești. Atitudinea ta te-a adus unde ești în momentul de față. Nicky rămase pe poziția lui, dovedind un calm de neclintit. La restaurantul unde aveau o masă rezervată se mai afla încă o persoană de sex feminin. Carmen, nedumerită privi cu o curiozitate feminină spre acea persoană care îi însoțea. Se simți singură ca pe fundul unei prăpăstii din care nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-lea franciscan. În orașul de la gurile Dunării a desfășurat o rodnică activitate de apostolat timp de 25 de ani. În timpul celui de-al doilea război mondial, Preacucernicia sa nu s-a refugiat din calea rușilor, ci a rămas pe loc, neclintit la datorie, singura autoritate publică din oraș, cu același curaj și caracter hotărât cu care a slujit și la altar. „... La intrarea trupelor rusești în Galați, în anul 1944, Pr. Ioan Duma a fost singura autoritate publică în orașul de la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
așa că aceasta astăzi este mai triumfătoare ca oricând. „Sângele martirilor este sămânța creștinismului” zice un scriitor bisericesc. Șiroaiele de sânge ce au curs cu îmbelșugare din trupurile lor nevinovate, au dat Bisericii forțe noi cu care a putut să rămână neclintită în cursul celor douăzeci de veacuri de la întemeierea ei. Nu se pomenește în istorie o societate care după două mii de ani de existență să fie așa de bine organizată și să aibă o activitate așa de intensă cum este Biserica
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pe trupul unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unui Christ pironit pe cruce, pe spinarea încovoiată a unui bătrân călugăr îngenuncheat la picioarele Lui. Mugetul furtunii, ploaia, freamătul pădurii bătută de vânt și trosnetul focului din vatră ... Un ciocănit în poartă. Bătrânul cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
avântă cu spada. Parcă poți ști cine-i cu adevărat "Năzdrăvanu' Moldovei"? Să ni-l ție Dumnezău! După Lipnic, se fudulește Gheorghiță, m-o procopsit Vodă c-o șfară de țarină, întărită cu hrisov și pecete domnească, să n-o clintească nimenea, și urmă, solemn, îngroșându-și vocea: "Gheorghiță Amarandei! Pentru vitejie! Să-ți fie ocină dreaptă! Ție și urmașilor tăi, în vecii vecilor!" Și, când m-o strâns la pieptu' lui și m-o bătut pe schinare, mi s-or
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înfruntă Șendrea cu însuflețire. Și o să cotcodăcesc să se audă în cele patru zări! Spuie oricine! Care crai?! Care rege?! Care papă?! Care-o fi, Paștele mă-sii! Că s-au scremut Măriții regi și crai, da' fir n-au clintit din barba Fatihului! Și-o... și-o venit Ștefan al nostru cu spada sa fermecată, și, una-două, l-o bărbierit pe Mahomed, pe uscat l-o bărbierit, cu "tigrii" lui cu tot! Ștefan râde cu poftă: Iată-mă și bărbier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ajungem și la "Înviere"... Cine știe... răspunde Ștefan cu un surâs amar. Stanciu îl privește, îi zâmbește la rândul său: Priviți la el! Zâmbetul! Surâsul de nepătruns al lui Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au mă batjocorești? Și te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași la bine și la rău! se alătură Luca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stăpânului său, așteptând la o distanță respectuoasă să fie Întrebat. Hugo se Înclină ușor și-i șopti ceva la ureche, arătând către Simeon, care, legat burduf, urmărea toată scena cu emoție. Domnul Eglord ascultă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față. Apoi ceru să fie adus captivul mai aproape. — Doamne, se plecă Simeon, atât cât Îi Îngăduia asprimea legăturilor, pricepând că a intrat Într-o poveste primejdioasă care l-ar fi putut costa viața. Doamne, sunt un biet pribeag
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
totdeauna o bănuială că s-ar găsi niște ieșiri tăinuite din castel. Dar niciodată nu putuse descoperi nimic, oricât dă duse raită prin toate Încăperile, ciocănind pe la colțuri și pi păind să descopere mânere ascunse. Nici un pe rete nu se clintise din loc și nici o spărtură tainică nu se ivise În zid. Totul se făcu după cum poruncise Conrad, care, după ce cercetă cu de-amănuntul copitele cailor Înfășurate În cârpe, Își puse oamenii să facă un ocol prin curte, Încre dințându-se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un ciot de suliță. Mâna alunecase de pe crăcană În foc și nu mai rămăsese din ea decât cenușă. Altul ducea la gură, Înmărmurit pentru totdeauna În acest gest, o cupă cu vin. Sabia care Îi tăiase pe jumătate capul nu clintise degetele care strângeau Încă pocalul. Înfiorați, Conrad și oamenii lui Îl căutară zadarnic printre cadavre pe cel al domnului Bertold. Lipsea de asemenea Siegebert, maestrul de vânătoare. Cu voce Întunecată, Conrad șopti: — Va trebui să aflăm ce s-a Întâmplat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unde anume dau treptele. Altfel tot nu ne folosește că le-am descoperit. O piatră mare, pe care numai un uriaș ar fi putut-o urni, astupa puțul. Îi chemară și pe ceilalți să pună umărul, dar piatra nu se clinti. Trebuie să se poată deschide altcumva, șopti tânărul. Altfel cei doi n-ar fi putut trece nici ei pe aici... Își trecu cu băgare de seamă mâna peste suprafața netedă ca-În palmă. Într-un colț descoperi o scobitură, atât cât
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scutură praful de pe straie și ceru să i se aducă grabnic trăsurica cea ușoară cu care călătorea, Întovărășit de un lacheu de casă mare, un tânăr arătos și Îngrijit, așa cum se vedeau deseori În casele distinse și care nu se clintea de pe capră, de lângă birjar. Bancherul Urs nu era acasă. Nici slugile nu știau unde e. Cu o săptămână În urmă sosise un curier, pesemne tocmai din Breisgau. Imediat după aceea stăpânul s-a azvâr lit În șa, deși nu mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nou 1940 afirma: trecem, o știm cu toții, prin vremuri îngrijorătoare, deci vremuri în care simțământul de solidaritate națională și de unire împrejurul unui singur gând și a unei singure credințe, trebuie să fie mai puternic decât oricând. Eu care stau neclintit de veghe ca România să pășească hotărât pe calea dezvoltării ei pașnice, simt mai mult ca oricine această nevoie, ca toate puterile conștiente ale țării să se pună umăr la umăr ca aceste nevoi să se împlinească. Atitudinea regelui Carol
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
am dreptate, mânăstirile ortodoxe românești n-am putut să le văd decât prin prisma lui Damian Stănoiu, în vreme ce janseniștii m-au făcut totdeauna să freamăt de admirație, iar pamfletul lui Jean Calvin împotriva moaștelor (Traité des reliques) nu mi-a clintit respectul față de biserica romano-catolică, în sânul căreia, deși născut ortodox, m-am integrat cu toate păcatele mele. Cu atât mai legitim s-ar fi putut întreba, descoperindu-mă printre legionari, personajul lui Molière: Que diable allait-il faire dans cette galère
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dramaturg, instigat de o clasicitate romantică paranoică; m-am străduit zadarnic să le combat în numele bunului simț care se închega pe îndelete în mine, ca să cuprindă în sânul său nebuniile cu adevărat estetice - dădeam cu capul numai de ziduri de neclintit. Confuzia, din care trebuia cu însumi să mă trezesc, refuza totuși să se împrăștie de la o zi la alta. După numai vreo două luni de la începerea cursurilor, m-am mutat la alt liceu, mai nou înființat pe lângă celelalte două românești
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
repede căderea. În schimb veleitarii și toate speciile înrudite cu ei profită cu orice prilej de scara care nu urcă cu adevărat, e cea care asigură stabilitatea numai până la o joasă înălțime și mai ales este cea care nu se clintește când impostura se ridică frenetic și gălăgios. 66 Am dat peste o carte a unui autor aproape necunoscut. Textul lui se înscrie în drama existențială a omului, este o pildă de supraviețuire într-o luptă cu destinul însuși, în condițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
scormonite în latența lor. Când una dintre ele își ridică nițel capul, ca un semn de protest la ceea ce intenționează să decidă omul, aici și acum, apare dezechilibrul, acel conflict ca exprimare a opoziției ferme din stratul ancestral greu de clintit. 90 N-ar trebui să reflectăm mai adânc asupra semnificațiilor naturii înțelepte? Reacțiile, comportamentele, ciudățeniile noastre conturează zestrea înțelegerii "ritualului" natural pe care omul îl cunoaște puțin și îl percepe și mai puțin. Ar trebui să ne intereseze transcenderea lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nu se intersectează, ci se sugerează ruptură tranșantă dintre existența muncitorilor și cea a intelectualilor, din prima fiind excluse valorile spirituale. Structura poematica, sincopata este produs al narațiunii aparent realiste, obiective, dar întretăiate de elemente mitice, anticipative, tratate în derizoriu:,,Neclintit, acoperit până sub bărbie, bărbatul respira ușor și egal în felul în care la iarmaroc sub un capac de sticlă Marc Antoniu doarme curajos și nepăsător. Alături, regina Cleopatra. Sufletul lor nemuritor este un arc de ceasornic. Farsala, lume, lume
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
astfel de lecturi” (p. 31). L-am frecventat și eu pe Nenițescu în ultima sa perioadă de viață. Era un bărbat înalt și venerabil, cu figura uscată, de o britanică distincție de baronet savant, arborând surâsul superior al dogmaticului tolerant, neclintit în certitudinea adevărurilor sale. Umbla cu un baston prea lung, care l silea să-și îndoaie brațul drept în unghi ascuțit. Îmi imaginez cu amuzament clandestin contrastul dintre acest personaj și interlocutorul său, trapu, foarte brun, sprâncenat, cu barbă neagră
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Mihai Viteazul. Ne-am născut aici, suntem cei dintâi așezați aici și vom pleca cei din urmă. Vom muri aici, frați ardeleni, fiindcă nu putem părăsi ceea ce nu se poate părăsi. Nici furtunile, nici trufiile, nici trădările nu ne vor clinti. Toți trebuie să păstrăm încrederea în drepturile neamului, să ducem o luptă de credință, de muncă și prin jertfa să ne câștigăm dreptatea. Fiindcă dreptatea străjuiește lumea. Și dreptatea lumii va fi dreptatea noastră. Ostași, din cetatea biruinței, din cetatea
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
își sorbea berea. și, desigur, o sorbea din ochi pe ea. O urmărea cum se strecura printre mese, cu picioarele încordate și fesele nervoase, dar părînd că nu face nici un efort, și cu sînii aceia colosali, care nu se lăsau clintiți de nici un avînt... „Piff !“ ...Cu sînii aceia străbătînd aerul ca două canoe grele, încărcate cu bunătăți. și fesele ălea de sub fîlfîirea fustiței... și fustița aia verde, care lăsa o dîră de un verde pal în urma ei, ca în filmul acela
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]