KorAP: Find »[drukola/base=cogniție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 35 >

871 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

ca cineva să vină și să o caute în acel loc. Exercițiu Terapeutul îi propune Isabellei un exercițiu de susținere a privirii față în față și în tăcere. Durata expunerii este controlată de către pacientă. Impreună cu Isabelle, terapeutul lucrează asupra cognițiilor („Parcă sunt idioată, îngrozită, bizară...”), și mai ales asupra emoțiilor: Terapeutul - Acceptați starea de jenă, este normal, este un exercițiu jenant; scopul lui nu este acela de a vă face insensibilă în față privirilor, ci acela de a nu fi

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
individuală Terapia individuală se realizează pe parcursul a șaisprezece ședințe. Principii generale In cadrul terapiei Isabellei, efortul predominant este cel privitor la expunere. Patru ședințe de terapie cognitivă sunt efectuate la începutul terapiei. Apoi cea mai mare parte a lucrului cu cognițiile se realizează cu ajutorul exercițiilor de expunere: - înainte: predicții în legătură cu ceea ce se va întâmpla acasă la ea și cum vor reacționa persoanele din jurul ei; - în timpul: identificarea cognițiilor și reamintirea faptului că acestea nu sunt decât ipoteze; - după: bilanț al pertinenței cognițiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cognitivă sunt efectuate la începutul terapiei. Apoi cea mai mare parte a lucrului cu cognițiile se realizează cu ajutorul exercițiilor de expunere: - înainte: predicții în legătură cu ceea ce se va întâmpla acasă la ea și cum vor reacționa persoanele din jurul ei; - în timpul: identificarea cognițiilor și reamintirea faptului că acestea nu sunt decât ipoteze; - după: bilanț al pertinenței cognițiilor automate și alternative, flexibilizarea credințelor. Un exemplu de mod de lucru în timpul unei ședințe de expunere Exercițiu In timpul unei ședințe, Isabelle este invitată de către terapeut

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cognițiile se realizează cu ajutorul exercițiilor de expunere: - înainte: predicții în legătură cu ceea ce se va întâmpla acasă la ea și cum vor reacționa persoanele din jurul ei; - în timpul: identificarea cognițiilor și reamintirea faptului că acestea nu sunt decât ipoteze; - după: bilanț al pertinenței cognițiilor automate și alternative, flexibilizarea credințelor. Un exemplu de mod de lucru în timpul unei ședințe de expunere Exercițiu In timpul unei ședințe, Isabelle este invitată de către terapeut să se antreneze pentru a putea vorbi despre anxietatea sa socială în diferite circumstanțe

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
nu aveți niciodată astfel de manifestări de jenă în societate?”. Prima secvență (observată în tăcere de către ceilalți) nu permite o diminuare stabilă a disconfortului emoțional, care se situează încă între valorile 5 și 8 pe scara SUDs de 10 puncte. Cognițiile Isabellei se învârtesc în jurul înfățișării sale („Arăt probabil ca o proastă”) și a riscului de a roși („Simt că nu mai durează mult și roșesc, și nu pot să nu mă gândesc la exercițiul care urmează”). Terapeutul propune apoi, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pacienta menționează faptul că a avut probleme cu somnul în perioade mai puțin stresante din viața sa. Chestionarele autoadministrate Utilizarea mai multor chestionar o ajută pe Marie să-și precizeze problemele și permit evaluarea simptomelor de tulburare de anxietate generalizată, cognițiile și mecanismele psihologice asociate neliniștilor sale și simptomele concomitente (probleme de somn și simptome depresive). Chestionarul privind neliniștea și anxietatea (QIA) are șase itemi care măsoară criteriile diagnostice ale tulburării de anxietate generalizată. El permite enumerarea principalelor teme de neliniște

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de fratele său care o sună pentru a-i mărturisi spaimele sale. Figura 1. Elementele obținute din analiza funcțională a neliniștilor lui Marie ANTICIPARE Situație Marie rămâne trează până când sosește fiica sa. Aceasta sosește târziu și trebuia să-i telefoneze. Cogniții Neliniști excesive și incontrolabile, gânduri reconfortante, altele Se întreabă dacă fiica sa a avut un accident, își imaginează că aceasta s-a putut răni. Iși spune că se poate ca aceasta să nu fi ajuns la destinație. Incearcă să se

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
control, prevenție a riscurilor...) și cognitive (se liniștește, încearcă să se gândească la altceva...) contribuie la menținerea neliniștilor sale. Acestea o împiedică să se expună la stimuli externi și la stimulii cognitivi supărători, ceea ce preîntâmpină diminuarea reacțiilor emoționale și întărește cognițiile eronate (incertitudinea este periculoasă, neliniștile sunt utile...). Aceste comportamente, care îi diminuează pe moment anxietatea, sunt menținute prin întărire negativă. Obiectivele tratamentului Marie dorește să învețe să nu se mai îngrijoreze mereu în legătură cu orice și să fie mai puțin anxioasă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
de pornire și verificarea motivației pacientei de a lucra asupra trăirilor sale. In continuare, terapeutul îi dă Mariei câteva informații în legătură cu comportamentul vizat de terapie. El o invită să creeze un model care să reprezinte răspunsurile sale în situații nesigure (cogniții/neliniști, emoții și comportamente), folosindu-se de experiențele sale din săptămâna trecută. In plus, favorizarea înțelegerii comportamentelor implicate permite definirea neliniștii și diferențierea acesteia de anxietate și abordarea rolului comportamentelor securizante și a tratamentului medicamentos ca fiind elemente de încurajare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și 11: rezolvarea problemelor La fel ca și expunerea la neliniști, antrenamentul pentru rezolvarea problemelor este utilizat în numeroase protocoale de tratament a tulburării de anxietate generalizată. Sedințele următoare introduc componentele rezolvării de probleme, acordând atenție lucrului în paralel cu cognițiile care exprimă atitudinea negativă față de problemele Mariei. Această etapă a terapiei urmărește : - să ajute pacienta să conștientizeze problemele pe care le are și care îi mențin starea de neliniște; - să o învețe o modalitate structurată de a-și rezolva problemele

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
senzații, imagini sau gânduri care au legătură cu traumatismul. Protocolul EMDR prezentat de către Wilson: 1. Pregătire: - discuție în legătură cu evenimentul traumatizant; - identificarea unei imagini liniștitoare. 2. Evaluarea, în trei faze: - descrierea cu voce tare a traumei, vizualizând o imagine și examinând cogniția negativă atașată acesteia; - examinarea unei cogniții pozitive și notarea validității acesteia pe scara VOC; - reexaminarea traumei, a senzațiilor fizice, emoțiilor, imaginilor și gândurilor, și evaluarea nivelului de suferință pe o scară de la 0 la 100. 3. Desensibilizare: pacientul are imaginea

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
legătură cu traumatismul. Protocolul EMDR prezentat de către Wilson: 1. Pregătire: - discuție în legătură cu evenimentul traumatizant; - identificarea unei imagini liniștitoare. 2. Evaluarea, în trei faze: - descrierea cu voce tare a traumei, vizualizând o imagine și examinând cogniția negativă atașată acesteia; - examinarea unei cogniții pozitive și notarea validității acesteia pe scara VOC; - reexaminarea traumei, a senzațiilor fizice, emoțiilor, imaginilor și gândurilor, și evaluarea nivelului de suferință pe o scară de la 0 la 100. 3. Desensibilizare: pacientul are imaginea, cogniția, emoțiile și senzațiile fizice asociate

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
negativă atașată acesteia; - examinarea unei cogniții pozitive și notarea validității acesteia pe scara VOC; - reexaminarea traumei, a senzațiilor fizice, emoțiilor, imaginilor și gândurilor, și evaluarea nivelului de suferință pe o scară de la 0 la 100. 3. Desensibilizare: pacientul are imaginea, cogniția, emoțiile și senzațiile fizice asociate traumatismului prezente în minte. Mișcările oculare și desensibilizarea propriu-zisă încep în acest moment. Pacientul urmărește cu privirea degetul terapeutului, care se deplasează dintr-o parte în alta a câmpului vizual. Pacientul efectuează o respirație după

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
oculare și desensibilizarea propriu-zisă încep în acest moment. Pacientul urmărește cu privirea degetul terapeutului, care se deplasează dintr-o parte în alta a câmpului vizual. Pacientul efectuează o respirație după fiecare „mișcare completă” și observă ceea ce întâmplă. Apoi refocalizează imaginea, cognițiile și senzațiile și reîncepe mișcările. 4. Stabilirea unei cogniții pozitive: atunci când anxietatea este scăzută (de la 0 la 30) iar VOC are o valoare ridicată (6-7), terapeutul cere pacientului să asocieze cogniția pozitivă amintirii traumei. 5. Final: dacă pacientul este agitat

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
urmărește cu privirea degetul terapeutului, care se deplasează dintr-o parte în alta a câmpului vizual. Pacientul efectuează o respirație după fiecare „mișcare completă” și observă ceea ce întâmplă. Apoi refocalizează imaginea, cognițiile și senzațiile și reîncepe mișcările. 4. Stabilirea unei cogniții pozitive: atunci când anxietatea este scăzută (de la 0 la 30) iar VOC are o valoare ridicată (6-7), terapeutul cere pacientului să asocieze cogniția pozitivă amintirii traumei. 5. Final: dacă pacientul este agitat, relaxarea și mișcările oculare permit regăsirea liniștii. 6. Supraveghere

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mișcare completă” și observă ceea ce întâmplă. Apoi refocalizează imaginea, cognițiile și senzațiile și reîncepe mișcările. 4. Stabilirea unei cogniții pozitive: atunci când anxietatea este scăzută (de la 0 la 30) iar VOC are o valoare ridicată (6-7), terapeutul cere pacientului să asocieze cogniția pozitivă amintirii traumei. 5. Final: dacă pacientul este agitat, relaxarea și mișcările oculare permit regăsirea liniștii. 6. Supraveghere: pacientul ține un jurnal în care descrie ce efect a avut această ședință. Această metodă a suferit numeroase critici deoarece mișcările oculare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
fi rigiditatea, capacitatea de acces și interferența schemei asupra travaliului terapeutic în sine. Caracteristicile pacienților „slab respondenți” cu o mare probabilitate de a prezenta recăderi ca urmare a unei terapii cognitive standard: - dificultate în a realiza sarcinile, - dificultate în accesarea cognițiilor și emoțiilor, - rezistență la intervențiile clasice, - rigiditate psihologică, - dificultate de a forma o alianță terapeutică, - lamentații polimorfe, vagi. Schemele precoce ale dezvoltării Terapia cognitivă, pornind de la schemele depresogene, evoluează deci spre un model mai general al tulburărilor de personalitate. Această

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
pe pacient să-și analizeze gândurile automate. Diferitele tehnici permit realizarea acestui obiectiv. Examinarea evidenței Terapeutul îi cere pacientului să identifice toate argumentele care susțin gândul automat notat în carnet, apoi să găsească toate argumentele care merg în direcția opusă cogniției depresive. Tabel 3. Examinarea evidențelor Situație Emoție Gând automat Evidența în legătură cu acest prim gând Examinarea evidenței contradictorie Primesc o scrisoare recomandată de la poliție. Teamă, angoasă: 90% ” Ce-am putut oare să fac? Imi vor crea probleme”: 100% ”De fiecare dată

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
endogene, stare depresivă recurentă din anul 1994. Antecedente familiale: antecedente constatate la tată și soră. Antecedente somatice: nici unul. Antecedente socioculturale: exigență crescută, stres relațional cu sora sa. Antecedente cognitive: scheme privind exigența, abandonul, neîncrederea. Antecedente imediate Probleme sociofinanciare Comportament problemă Cogniții: impresia că ceilalți se dezinteresează de ea, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie, dificultate de a se decide, gândire înceată. Afecte: tristețe, descurajare, iritare, sentimentul de neputință, anxietate. Comportament: apatie, lipsă de motivație, nivel de activitate scăzut. Consecințe asupra mediului

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ea, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie, dificultate de a se decide, gândire înceată. Afecte: tristețe, descurajare, iritare, sentimentul de neputință, anxietate. Comportament: apatie, lipsă de motivație, nivel de activitate scăzut. Consecințe asupra mediului Consecințe asupra subiectului Soț foarte apropiat Cogniții: „Nu mai știu și care o susține foarte mult, să fac nimic”, „să ajung să mi se îndeplinind multe sarcini. întâmple așa ceva la vârsta mea”. Tendință spre respingere parentală. Afecte: tensiune, iritabilitate, Izolare Comportamente: retragere, izolare, reducerea activităților. Organizarea datelor

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
acesteia, realizează o automonitorizare a conduitelor alimentare și a prescripțiilor comportamentale care vizează normalizarea alimentației cât și controlul bulimiilor, al purgațiilor și al greutății; - a doua etapă elimină toate formele de control a greutății (regim alimentar, post, sport...) și modifică cognițiile disfuncționale care accentuează comportamentele bulimice; - a treia etapă conține tratamentul insatisfacției corporale și a stimei de sine diminuate. Ea îl învață pe pacient cum să-și rezolve problema și cum să se afirme pe sine; - ultima etapă vizează prevenirea recăderii

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
care pacienta trebuie să o completeze zilnic. Acest carnet conține informații privind ora și locul fiecărui aport de alimente solide și lichide, cantitatea ingerată, „mesele principale”, „bulimiile”, comportamentele de purgație și comentarii generale asupra desfășurării zilei respective (evenimente semnificative, emoții, cogniții, senzații, acțiuni, relații interpersonale). Terapeutul îi cere lui Gwen să noteze, de asemenea, „exercițiile abdominale” și cantitățile de alcool. El îi explică faptul că acest document constituie suportul terapiei, deoarece permite obiectivarea determinanților („contingențe de întărire”) comportamentelor alimentare. Terapeutul insistă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
suprime cântărirea de seară, așa după cum s-a stabilit. Informare și formare: autocontrolul crizelor Terapeutul instaurează o procedură de autocontrol. El o învață pe Gwen să identifice semnele care preced crizele, notând evenimentele externe (situații, acțiuni, relații) și interne (emoții, cogniții, senzații) care au provocat fiecare criză. Gwen identifică unii factori de risc recurenți cum ar fi acela de a se afla singură acasă după cursuri, sau seara în camera ei și, într-o manieră mai generală, izolarea sa socială favorabilă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
obține o întâlnire. Gwen se liniștește și este mândră de ea. Restructurare cognitivă Pornind de la auto-observații, Gwen împreună cu terapeutul identifică mai multe evenimente stresante care au declanșat dorințe de a avea crize de bulimie și/sau bulimii efective. Terapeutul actualizează cognițiile și procedează la restructurări cognitive. El o învață să-și trateze gândurile ca pe niște simple gânduri: ipoteze de lucru, care corespund sau nu realității. Impreună, ei meditează la eventualele consecințe dacă aceste gânduri erau reale. Terapeutul ridică problema raportului

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
zi. Ea respectă cu dificultate consemnul de a nu se cântări decât o dată la două zile. Restructurare cognitivă Consultarea carnetului alimentar permite identificarea gândurilor automate negative, evidențierea distorsiunilor cognitive și desfășurarea travaliului terapeutic pentru modificarea schemelor subiacente, în special a cognițiilor sale referitoare la alimentație („Ceilalți pot mânca normal fără să se îngrașe. Eu trebuie să mă supraveghez”, „Dacă mă simt grea după ce am mâncat, înseamnă că m-am îngrășat”...), la frumusețe („Valoare mea personală depinde de aspectul meu fizic”, „ Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]