994 matches
-
spânzura de crengile unui dud, de picioarele dinapoi, câte un berbec înjunghiat pe care îl belea mânuind cu dibăcie brișca, dând la iveală carnea roșie, umedă și fierbinte încă a animalului, lăsând sângele să spurce iarba pălită de arșiță și colb. Bătrânul intrase după o țigancă cu galbeni în păr și lulea în gură, care îi îmbia pe cheflii să-și afle viitorul în "planete de tânăr". Dar cui îi pasă de rostul stelelor, cu parale în chimir și vin în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
era câte o gaură ovală în care îți băgai capul, prin spatele panoului, ca într-un locaș de ghilotină. Câte un zarzavagiu rânjind știrb, se descoperea netezindu-și părul rar cu palmele însalivate. Capul pleșuv, cu fața nerasă, înnegrită de colb și arsă de soare până la dunga lăsată de căciulă în mijlocul frunții, cu ochii supți și afundați în găvane, cu nasul osos și coroiat, și-l așeza cu respect și teamă pe umerii îmblăniți ai boierului, de parcă schimbarea ar fi putut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară în patru vânturi putreziciunea cu duhoare pestilențială, la un capăt de țarină care numai rodi nimic niciodată. Călcâiul de aur și capul cu gura căscată fură zdrobite într-o piuă și aruncate într-un puț părăsit
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
locul în care zăcea. Treptele se răriseră și mai mult, rămânând doar câteva și acelea șubrede, făcând urcușul aproape imposibil. Deschiderea bruscă a ușii ridică praful de pe podele. Din aceeași poziție ca în urmă cu câțiva ani, Bătrânul privi cum colbul plutește suspendat, așezându-se leneș pe pielea jilțului. Doar lumina era mai zgârcită și lipsea cufărul ferecat, cu capacul boltit. Se ghemui în jilț cu genunchii la gură, ca un făt. în fața lui, pe podea, zăcea cornetul acustic al fostului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
final un tot unitar asemeni unui constructor al unui edificiu care, îmbinând mii și mii de cărămizi și alte piese, realizează construcția edificiului proiectat. Parcurgând volumele respective îmi tot stăruiau în memorie versurile lui Eminescu din „Epigonii”. ...„Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne Căci pe mucedele pagini stau domniile române”... Aproape obsesiv îmi reveneau în memorie aceste versuri și, cu timpul am îndrăznit să cred și să afirm că, domnul Ion N. Oprea este un adevărat Negruzzi contemporan care, răsfoind
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
lucru extraordinar de bun prin aceea că pune la dispoziția noastră un material atât de vast și de cuprinzător, care altfel ar fi rămas înmormântat în arhive și peste el s-ar fi așternut un și mai gros și greu „colb” al uitării. În rândurile următoare voi căuta să fac unele aprecieri generale asupra volumului cu titlul enunțat mai sus, pentru a trezi interesul celor care se mai apleacă încă cu atenție, răbdare și înțelegere asupra cuvântului scris, dat fiind faptul
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
menit să cumpere totul - uneori chiar și conștiințele unor oameni. Volumul s-a dorit a fi un dar prețios pe care autorul îl face orașului Dorohoi cu ocazia a șase secole de atestare documentară. În volumul de față a șters „colbul” și a cules date semnificative din publicații mai mici ori mai mari, publicații însuflețite de condeie prestigioase pentru vremea respectivă, inclusiv scriitori și poeți recunoscuți. Unele reviste și ziare s-au rezumat la o existență de câteva săptămâni sau câteva
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
din raftul și coperțile ei și am oferit-o cititorilor, în timp ce, în laboratorul de creație autorul are atâtea proiecte de viitoare lucrări! Acum chiar pot spune, fără să greșesc, că dl. Oprea este un adevărat Negruzzi al vremurilor noastre, îndepărtând „colbul” depus timp de 22 de ani pe această voluminoasă și valoroasă lucrare. Cu poșta de astăzi, 27 aprilie, am primit de la dl. Oprea o nouă lucrare documentară, intitulată Hușul în presa vremii - de la Melchisedec până în zilele noastre, însoțită de o
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută. Deodată, toaca bisericii Începu să bată, chemând lumea la slujbă. Prin colbul siniliu al uliței, Mașa văzu câteva umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ușureze coborârea dar Tata, el și parcă altul, un sacerdot, îi oferă însemnul de rang și de vârstă toiagul și coboară chinuit, bucată cu bucată. Atinge pământul cu un picior, cu celălalt și brusc se rupe așezându-se metanie în colbul drumului. Te sărut, Basarabie regăsită. * Și iată-mă, după ani de aplecare peste caiete scri se, fotografii, acte cu literele dezlânate, gata să dau tiparului această Carte a părinților. Tata vorbește în Cer cu fratele, Constantin sin Constantin, și trec
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
ENCICLOPEDIA MORȚILOR Ma rage d’aimer sur la mort comme une fenêtre sur la cour. Georges Bataille SIMON MAGUL După șaptesprezece ani de la moartea și minunea Învierii lui IIisus Nazarineanul, pe drumurile prăfoase care taie Samaria și se pierd În colbul deșertului, iată că Își face apariția cel numit de ucenicii săi Făcătorul de Minuni, Simon Magul, iar de potrivnici - cu numele de ocară Borboritul. Unii susțineau că venea dintr‑un cătun, Gita, din Samaria, alții, că era din Siria, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cocoța pe ea ca pe‑un par. Alteori și‑o anina de gât, părând o vită căreia i se tăiase căpățâna dintr‑o singură lovitură de bardă, la formula lui magică. Într‑o clipită, capul și trupul zăceau despicate În colbul deșertului; Făcătorul de Minuni pronunța aceeași formulă magică, dar În sens invers și atunci capul se Împreuna cu trupul, iar Împletitura de in de pe grumaz zăcea pe jos. După care Simon o deznoda, Încingându‑se cu ea, doar dacă vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vorbele lor ni‑s de‑ajuns pentru un an de zile“. „Eu nu sunt apostol“, zicea Simon, “Îs ca și voi. Ei vă pun mâna pe creștet ca să vă insufle Sfântul Duh; eu vă Întind mâna ca să vă scot din colb“. Și aici Își ridica mâinile În sus, iar din mânecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mâinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mântuirea veșnică, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aruncă privirea În locul unde mai Înainte se aflase (și unde ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el nu mai era acolo, ci doar chinga, Încolăcită precum un șarpe, ca și colbul care se așternea domol, praful ridicat de Simon când țopăise ca un cocoș neajutorat, agitând brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și‑l zări iarăși pe Simon Magul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deschise ochii și se urcă pe o movilă de bălegar uscat, roind de muște, și se puse să strige cât Îl ținea glasul: „Măi oameni, ascultați la mine!“ Nimeni nu‑l lua În seamă. Mulțimea zăcea cu capetele plecate În colb, precum oile pe arșiță, la umbra tufelor. Petru strigă iar la ei: „Popor samarinean, ascultă la mine ce‑ți spun“. Câțiva Întoarseră capul, Îndeosebi orbii. „Ați văzut ce‑ați văzut, sunteți victimele nălucirii simțurilor voastre, ale acestui magician și fachir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după lumina anemică a becului. Colbul gros care se așternuse pe cotoare ca și pânzele văluroase ale păienjenișului stăteau mărturie că acele cărți nu fuseseră vreodată atinse. Cărțile erau ferecate În lanțuri, ca ocnașii de galere, doar că lanțurile nu aveau și lacăt. Asta era deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se Întreba Îngrozit un redactor de la Times, ca o bandă de criminali să elaboreze un astfel de plan pe care la ora actuală să‑l pună senin În aplicare?“ Fondul bibliotecii În care se păstrează această supremă dovadă ascunde În colbul rafturilor multe taine amenințătoare. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație prielnică, atunci aceste trei elemente se vor intersecta și vor răzbi din bezna Bibliotecii Muzeului Britanic. 8. Acțiunea acestui roman Încâlcit ne va duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fugară, Străbate surele poteci Șerpuitoare și coboară În toamna vânturilor reci. Dorința mea îți va aprinde Ardori ce nu se pot grăi Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb mărunt, argintul lor; Până când, greu de ierni eterne, Slăvitul prinț al orelor, Va obosi să mai adaste Ivirea ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ultimele corecturi la manuscrisul ultimei sale cărți, de la Paris. Dacă m-a mințit, n-aș putea spune. Ceea ce știu este că, din ziua aceea, Nuria nu a mai aflat niciodată nimic despre Carax, iar cărțile acelea au rămas aici, adunînd colb. — Credeți că fiica dumneavoastră ar fi de acord să vorbească și cu mine despre toate astea? Ei bine, fata mea se dă În vînt după tot ce Înseamnă a vorbi, Însă nu știu dacă va putea să-ți spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că grăiesc altă limbă. Curios, mă uit după ei. Poate sunt turci, dar ceva îmi spune că nu. Sunt altfel îmbrăcați și nu poartă turbane. Pe ulița plină de soarele darnic al dimineții trec în trap săltat câțiva călăreți răscolind colbul abia așezat în urma câtorva căruțe care au trecut valvârtej și încă se auzeau hodorogind în josul uliței. Boi nădușiți trag cu greu o haraba plină vârf cu baloți de marfă...Un târgoveț trece strigându-și marfa pe care o poartă într-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
și cu mirosul de copită arsă în nări, privesc în jur cu aduceri aminte... Hai să intrăm pe Ulița Strâmbă - mă trezește bătrânul din visare. Pășesc alături de el cu privirea fugărită peste tot ce ne înconjoară. Câte o gospodină mătură colbul din fața casei și apoi îl astâmpără stropindu-l cu apă. Dughengiii își așază marfa la vedere. Zarzavagiii își poartă coșurile din nuiele pline-ochi strigând din rărunchi: „Hai la barabuli, curechi și chipăruși! Altul îi răspunde în șagă: „O ridicî și-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Cred că ai dreptate, părinte, pentru că asta se vede și pe chipul lui. Parcă-i mai luminos, mai vioi, iar pe buze îi flutură un zâmbet continuu. Când totul s-a liniștit și când târgoveții și-au ridicat frunțile din colbul uliței bătrânul mă face atent: Aș vrea să-mi spui ce părere ai despre cele scrise în suretul făcut după zapisul lui Toader stolnic din 1 noiembrie 1714 (7223), pe care sunt sigur că îl știi... Cred că îl știu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
dar mai ales la nesfârșitele ploi de toamnă sau dezghețul de primăvară și imaginează-ți că trebuie să înoți prin glodul până la gleznă sau, cum se spune, până în butucul roții... Apoi ce zici de o vară fierbinte care preface în colb tot glodul despre care am vorbit? Ei iaca că oamenii s-au gândit că pentru a mântui cu aceste necazuri îi nevoie să podească ulițele cu bârne zdravene...Și de aici ce este mai simplu decât ca acestor uliți să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Bărboiului?!... Scurtul drum până la mănăstirea Bărboiului îl străbatem purtând fiecare povara gândurilor sale. Bătrânul pășește înainte, iar eu calc la un pas de el, furându-l din când în când cu coada ochiului. Merge ușor plecat înainte, târșindu-și papucii prin colbul uliții. Parcă nu vede și nu aude nimic. Trecătorii, ca de obicei, își ridică cușma și plecându-se ușor zic un „Săru’mâna, părinte” fără alt ceremonial și trec înainte. Nu-l aud pe călugăr spunând ceva. Doar dreapta lui
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
titirez și o ia spre fundul crâșmei, unde se zărește o ușă. O deschide și ne poftește ceremonios. În clipa următoare dispare. Însă se întoarce cu două ulcele goale. Dintr-un ungher ridică un ulcior pe care îl șterge de colb cu mișcări de alint. Apoi sloboade în fiecare ulcică o licoare neagră cum îi păcura, cu o aromă ce te înalță cu gândul spre cele sfinte...Cu o plecăciune sfioasă, crâșmarul s-a retras dincolo de ușă, lăsând în urmă urarea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]