852 matches
-
oraș străin, fără treabă, am acceptat bucuros invitația la prînz a prietenului meu Mirciulică. Am luat o sticlă de vin și o cutie de bomboane și am sunat la ușa amicului. Am pupat mîna doamnei, am împărțit dulciuri copiilor, am compătimit guta soacrei... A fost o întîlnire agreabilă, liniștită, o duminică relaxată în care calmul orașului pusese stăpînire pe noi, parcă, într-un mod definitiv... Seara, îmi zic, hai să mă revanșez: îl invit pe confrate la cină, la un restaurant
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
el o reacție de om sănătos la cap. Ba chiar parcă vroia să-mi demonstreze, cabotin, că se aștepta la așa ceva!... Urlam la el și-i spuneam "de ce nu te miri ?! Uimește-te, de-aia te-am abordat, să mă compătimești, să admiri ocultismul tărășeniei, să mă lămurești!..." Bogdane, în primul rînd, calmează-te. Apoi, află că la fel a pățit și Horia Lovinescu, acum vreo trei ani. O fi tot aia! A mai fumat, s-a mai plimbat prin casă
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
pub în care servea o fată destul de frumoasă; fiind frumoasă, evident că nu era localnică (de altfel, iertată să-mi fie constatarea, în cele cinci zile de Austria, locuind în trei orașe, nu am văzut o singură femeie încîntătoare! Îi compătimesc sincer pe băștinași!): dimpotrivă, fata mea venea din Caransebeș și era fericită că poate vorbi, în fine, românește!... Gazdele noastre minunate Eva, Friț și Dani ne-au oferit un fel de gustare consistentă, ca de cină: pe scînduri lungi de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
se opri îndelung asupra gulerului scrobit, a părului cărunt, a nasului acvilin; se gândea: "Ticălosul ăsta se teme de moarte ca nimeni altul, și vrea să o exorcizeze asistând la agonia mea și la agonia a încă o sută". Îl compătimi. Individul era acolo, așteptă să-l vadă cum își dă duhul sau cum arde pe rug. Dar la ce bun atâta zel? Sentimentul datoriei? Cu atâta neomenească cruzime? Nu, trebuia să fie vorba de altceva, dar nu reușea să priceapă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Miu este un moment esențial, care evidențiază istețimea și curajul haiducului. Cu multă abilitate, Miu înlătură bănuielile lui Ștefan Vodă și reușește să îl convingă să-și lase oastea pentru a-i păzi turmele risipite. Admirând istețimea haiducului, rapsodul îl compătimește ironic pe domnitorul atât de ușor păcălit. Punctul culminant este momentul judecării voievodului de către haiduc în fața cetelor sale. Domnul se dovedește laș și fricos. Finalul reflectă atitudinea diferențiată a cântăreților populari și, implicit, evoluția variantelor acestui cântec bătrânesc. În culegerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
i-a văzut îngenunchindu-se pe câmpul de luptă și rugându-se Dumnezeului lor, pentru a potoli setea și foamea comandantului și a întregii armate, iar pe de alta, datorită subiectivismului său filozofic, le lăuda buna intenție și simultan îi compătimea ironizând gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și a unui fanatism vulgar. Acele gesturi creștine, considerate parte a teatralității și dulcegăriilor, condamnate în Memorii, erau interpretate drept vicii ale sufletelor fără demnitate, atitudini ce îi ostraciza
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a ne dărui viața veșnică. De fapt, El este Dumnezeul care trăiește veșnic, cel care, oricui îi va fi dat mărturie, îi va dărui viața veșnică: cine nu-l va recunoaște, va primi pedeapsa veșnică“. Maximus i-a spus: „Te compătimesc și te sfătuiesc să sacrifici și să trăiești împreună cu noi“. Iulius a răspuns: „Dacă voi trăi cu voi, voi muri pentru veșnicie. Dar, dacă voi fi mort pentru voi, atunci voi trăi“. Maximus a spus: „Ascultă-mă și sacrifică; pentru ca să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În care Gilbert arată cum creația artistică și cea critică, departe de a fi activități separate, sunt, de fapt, indisociabile: „Ernest: (Grecii) au fost așa cum ai spus și tu, un popor de critici de artă. Recunosc acest lucru și Îi compătimesc, pentru că facultatea creatoare este superioară celei critice. Cele două nu pot fi comparate. Gilbert: Antiteza este pur arbitrară, căci fără facultatea critică nu există creație artistică, adică una care să-și merite numele. Nu demult ai vorbit despre acel spirit
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
un băț, că nici la servici nu-mi vine să mă duc și nici nu mă mai duc, mi-am luat concediu, ca să nu mai văd zîmbete cu subînțeles și să aud șușoteli, să nu mai văd cum unii mă compătimesc și alții disprețuiesc. Și dumnealui îi pare rău... și continuă încercările... Încearcă, încearcă și iar încearcă de nici nu mai ține minte ce vrea să încerce. În timpul ăsta eu ce să fac? Uite cum am ajuns! (își desface halatul) Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
orizont al limpezirilor de conștiință. Cu strîngere de inimă, după clipa de amuzament, descoperi mai curînd o caricatură a detectării unui liman anume, trimițînd totul în caraghioslîc, în derizoriu. Să-i iei oare în rîs pe maniacii ăștia, să-i compătimești? O fi comică o existență distrusă, cu sensurile vraiște? Vinovăția, a cărei obsesie îi împunge pe ipochimeni, cum ar putea fi cît mai just cîntărită? Și care ar fi morala poveștii pe care unul sau altul încearcă să o spună
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-i probleme (văduvă, recăsătorită, divorțată) pentru a se mai gîndi la cele literare ale poetului. Cît despre Catinca (profesoară de lucru manual, care a avut, împreună cu elevele ei, cîteva expoziții reușite, apreciate laudativ în presa locală) și Virginia, ele îl compătimeau, desigur, pe „bolnavul familiei”, mă îndoiesc însă că aveau și înțelegere pentru munca lui. îl judecau, probabil, exclusiv cu inima, uimite sau îngrijorate. Dar cei doi frați, Ioan (Eugen) și Constantin, amîndoi juriști? Unul, da; unul - nu. Cel mic, Constantin
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
personajul are alura de „doamnă distinsă”. O trădează însă felul exaltat, patetic în care povestește o dramă sentimentală citită într-un ziar, ce lasă să se vadă regretul că n-a fost eroina ei. Naratorul îi înțelege condiția și o compătimește: „O, sărmană prostituată... se face noapte în sus și în jos; pe cărările goale, ne-am plimbat destul, romanele au sfîrșitul lor”6). Prostituția era una dintre chestiunile viu dezbătute la începutul secolului trecut. O impuseseră atît anumite date din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vibrația („Poleitu-și-au bănuții/ Sunătorii plopi din poartă” - G. Șt. Cazacu Delarast)10). Plopii (la Arghezi) sînt arbori evocatori de amintiri: „Pustiul mă învălui,/ Cînd subt un plop mi se trezi/ Tot dorul de altădată!” 11) Bacovia îi admiră și îi compătimește. în „Amurg antic” plopii apar magnifici, decorativi, într o alură solemnă și liniștită: „- Apostoli în odăjdii violete”12). Despre ei scrie cu o emoție particulară și, dacă pot să zic așa, cu cordialitate, fratern: „De mult, de mult cunosc doi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cînd, e drept, cîteva condeie animate de ceea ce se numește „solidaritate de breaslă”, însă intervențiile lor n-au avut continuitate și n-au reușit să creeze un „caz”. Din contra, uneori, au dat impresia că nu fac altceva decît să compătimească în mod exagerat și ineficient. Discret și demn, Bacovia n-a reacționat, deși unele din relatări luau o turnură dramatică, senzațională. Intim, le-a aprobat sau le-a dezavuat? Singurul lucru sigur e că, publicistic, tăcerea lui „a omorît” interesul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
unde-l vedeam cum umblă de destrămat și flămînd, în periodul ultim, că mai înainte nu știm pe unde a stat și cum a trăit. Nu ți-a mai rămas ceva?" îmi zicea sărmanul, cu o față palidă, demnă de compătimit... Venea seara, cina și se suia în podul grajdului de la seminar"95. Cînd i-au sosit de la părinți 5 galbeni, și-a cumpărat un sac de grîu, l-a dus la moară, l-a măcinat și a lăsat să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
părerea autorilor studiului, ar exista un fel de continuum biologic între plăcere și durere: este imposibil să fie net separate una de cealaltă. Asta ar explica de ce unele persoane au un sentiment ambiguu atunci când citesc rubrica de fapt divers: îi compătimesc pe cei afectați de dramă (circuitul durerii este activat în ele), dar plăcerea subiacentă însoțește, în anumite corpuri, această percepție (circuitul plăceri este co-activat). Cum creierul este dotat cu sisteme care permit desolidarizarea față de durerea celuilalt, nu rămâne decât aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
datorită motivației diferite pe care i-am atribuit-o. Acum consideri că purtarea sa are la bază o slăbiciune - complexele lui, în contrast cu impresia unei poziții de potențială superioritate. E puțin mai ușor să ignori acțiunile unei persoane pe care o compătimești. Iată alte cîteva exemple de recontextualizare: Un șef care ia cu greu o hotărăre Opinia inițială: Tipul ăsta e un pămpălău. Opinia recontextualizată: Nu-i place să ia o decizie pînă ce nu e foarte sigur de consecințe. Un șef
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
puțini copii reprezintă numărul ideal. Pe lângă schimbările economice care reprezintă un motiv în plus pentru existența de familii mai mici, a apărut și respingerea credinței că numai un copil va fi răsfățat. Până nu de mult, cuplurile fără copii erau compătimite că nu pot avea copii. Credința era că toate cuplurile căsătorite vor copii, astfel că cei care nu îi aveau trebuiau să fie dezamăgiți. Decizia de a nu avea copii era considerată egoism deoarece comunitățile și țările vor să vadă
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
poate cauza”233. „Originalitatea Elegiei este evidentă dacă se ia în considerare, în ciuda profunzimii analizei medievale asupra dragostei, raritatea textelor scrise din punctul de vedere al unei femei. Fiammetta, fiind cultă, se adresează altor doamne literate, astfel încât ele să o compătimească și să învețe din greșelile ei. Acestă formă epistolară reprezintă o interesantă anticipare nu doar a doamnelor învățate cărora le este dedicat Decameronul, ci și a eroinelor îndrăgostite de mai târziu, cărora le place să scrie și să citească, asemenea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
după cum afirmă și Fiammetta, naratoarea celei de-a cincea povestiri din ziua a șaptea: „orișice bărbat gelos întinde zeci de curse nevestei lui și zi de zi nu face altceva decât să-i pregătească cu multă râvnă moartea.” 877, ea compătimindu-le pe femeile ce sunt claustrate forțat în case, obligate doar să muncească, fiind private de libertate și de bucurii. Un negustor bogat din Arminio, protagonist în nuvela rostită, era atât de devorat de gelozie încât îi interzicea soției participarea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
demonicata prin infidelitatea de care se face vinovată și prin viclenia cu care își susține cauza (inocența pretinsă în căsnicie, puritatea și cinstea), dar, ca și alte personaje din această tipologie, are circumstanțe atenuante, este motivată și chiar poate fi compătimită pentru prizonieratul domestic alături de un insipid gelos precum Ianuarie. Numele personajelor nu sunt doar simbolice, ci și antitetice. Mai este tinerețea în floare, prospețimea, plenitudinea, gingășia, exuberanța, frumusețea, căldura, viața, voioșia, dinamismul, luna mai fiind o lună a dragostei și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Localnicii, văzând obsesia aberantă a soțului pregătit pentru marea catastrofă, îl declară alienat și dau crezare spuselor femeii. Alison este astfel absolvită de acuzațiile publice de adulter, ba, mai mult, devine o victimă în ochii celor din jur, care-i compătimesc soarta de a trăi cu un nerod. Deși oarecum crudă și insensibilă, față de insistențele lui Avesalon, ironică și calculată în încercarea de a-și păstra imaginea unei onorabilități în ochii celorlalți, personajul feminin nu intrigă și nici nu supără, ci
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
defecte. Personajele feminine chauceriene nu mai ilustrează însă abstracțiuni, portretul lor este făcut într-o manieră realistă, autorul englez „le conferă viață, le acordă luxul de a fi cât mai umane posibil”1010, le îndrăgește sau le ironizează fin, le compătimește statutul social, și îi determină și pe ceilalți să privească în maniera sa asupra universului feminin descris. Gelozia nu face decât să le urâțească pe unele personaje feminine și să le înfățișeze într-o lumină ridicolă (III. 6 - Catella „de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a pune capăt și de a scăpa de violență: „Nu avea nici un rost, eu eram cea care provoca agresiunea”. Nu se culpabilizează pentru fapta comisă. Vorbește cu o oarecare bravadă despre omorârea fratelui. În schimb, inculpata se autocompătimește, și-l compătimește pe frate: „...nu am știut să trăiesc..., am fost o proastă..., aici am învățat să trăiesc. Aici în timp de șapte ani te înrăiești. Acum înțeleg pe prostul pe care l-am omorât, de ce era atâta răutate în el..., fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
5) Tipul victimizat este bolnavul care manifestă o stare de regresiune psihică datorită bolii, motiv care-l face să se considere o „victimă” a unor situații nefericite de viață, reale sau imaginare, la care se adaugă nevoia de a fi compătimit și ocrotit. 6) Tipul revoltat este discursul narativ al bolnavului care având conștiința bolii sale, o refuză, caută explicații, soluții, luptă ca să se desprindă de suferință. 7) Tipul fabulativ reprezintă un tip de narațiune clinică deosebit de bogat, colorat și care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]