2,717 matches
-
4. MODUL PREZUMTIVtc "4. MODUL PREZUMTIV" Se cuprinde, alături de modul conjunctiv, în grupa modurilor incertitudinii. Prin această apartenență, se opune indicativului și imperativului, pe de o parte, moduri ale certitudinii, potențial-optativului, pe de alta, mod al aspirației și al potențialității. Conjunctivul i se opune, în plan semantic, prin accentul semnificativ pus pe atitudinea ipotetică, de presupunere, în timp ce caracteristica definitorie a celui dintâi este nesiguranța asupra acțiunii, privită ca proiect sau posibilitate. Prezumtivul este modul presupunerii, al bănuielii, al ipotezelor privind desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
existența sau inexistența unor caracteristici ale verbului propoziției. În planul expresiei, opoziția față de celelalte moduri verbale este categorică numai la prezent, unde se manifestă morfologic, în primul rând, din perspectiva temei verbale. Se opune direct indicativului (viitorul anterior), potențialului și conjunctivului (perfect), forme cu care are în comun auxiliarul modal (temporal-modal), prin tema verbului liber: la prezumtiv, verbul se prezintă sub forma temei de gerunziu, la celelalte moduri, sub forma temei de participiu: (el) va fi cântând/va fi cântat; să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este verbul auxiliar a fi. Verbul liber se prezintă sub forma temei de gerunziu, la prezent, sub forma temei de participiu, la perfect. Auxiliarul precede tema verbală. Cunoaște trei variante sinonime, în funcție de situația flexionară a auxiliarului: 1. a fi, la conjunctiv prezent + tema verbului: să fi cântând, cântat etc. 2. a fi, la indicativ viitor + tema verbului: voi fi cântând, cântat etc. 3. a fi, la potențial prezent + tema verbului: aș fi cântând, cântat etc. Observații: În limba vorbită și în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi lăsând-o să plece. Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de gerunziu. Tema este precedată de auxiliarul a fi, conjugat la una din cele trei forme: viitor indicativ: voi fi, vei fi cântând etc., conjunctiv prezent (cu flexiune de auxiliar): să fi cântând etc., potențial prezent: aș, ai, ar fi cântând etc. Tema de gerunziu rămâne invariabilă. În structura primelor două forme, auxiliarul de mod își modifică forma, în funcție de persoană și număr, prin primul component
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auxiliarul modal și tema de gerunziu: „Pesemne că vor fi și premiind-o...” Adverbul tot se poate introduce în amândouă punctele de joncțiune: „Ce-or tot fi vorbind atât?”, „Ce-or fi tot vorbind atât?” Forma cu auxiliarul modal la conjunctiv poate fi dislocată și prin pronume, personale sau reflexive. Dislocarea se produce, de regulă, între conjuncția-morfem să și auxiliarul a fi: „Să-l fi știind el?” În prezența unui pronume în sintagmă, adverbul trece pe planul al doilea: „Oare să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
furat nu se știe ce de la cineva...” (M. Preda) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de participiu, precedată de auxiliarul a fi, conjugat la una din cele trei forme: viitor indicativ: voi fi cântat etc., conjunctiv prezent: să fi cântat etc., potențial-optativ prezent: aș fi cântat etc. Auxiliarul prezentând aceleași forme ca în sintagmele de prezent ale prezumtivului, opoziția dintre prezent și perfect se realizează la nivelul temelor verbale, situație unică în flexiunea verbului românesc: voi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Structura imperativului diferă în funcție de tipul de flexiune al verbelor la nivelul temei de prezent și la nivelul dezinențelor. La nivelul temei de prezent, diferențele sunt aceleași ca în cazul tuturor formelor temporale construite în baza temei de prezent: indicativul și conjunctivul. Din perspectiva temei II a prezentului, diferențele urmează, în general, ordinea tipurilor de flexiune: • rădăcină + sufixul -a: verbele din tipul I de flexiune: cânt-a-ți! • rădăcină + sufixul -i: verbele din tipul II1 de flexiune: dorm-i-ți!, sos-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul - o propoziție cu predicat-verb la conjunctiv; amândouă variantele înscriu planul semantic al enunțului sub semnul nedeterminării. Propoziția subiect se dezvoltă în baza unui verb la indicativ, dacă planul semantic al enunțului este determinat: Îmi place că tu călătorești. E bine a studia/ E bine să studiezi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu călătorești. E bine a studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
studia/ E bine să studiezi. Când determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema acum./ Nu pot să-l
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-l chem. Aceeași „preluare” a complementului intervine când regentul este un verb de aspect: „... teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda.” (M. Eminescu) În realizarea funcției de circumstanțial, infinitivul domină conjunctivul; în dezvoltarea circumstanțialului de timp, este precedat de locuțiunea prepozițională înainte de sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înainte de sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea circumstanțialului de scop (finalitate), limba română contemporană pare a prefera conjunctivul; infinitivul precedat de prepozițiile spre sau pentru este mai frecvent în enunțurile în care circumstanțialul precede subiectul-predicat: Pentru a ajunge la timp, trebuie să iei avionul. În funcție de planul semantic al relației de dependență, circumstanțialul de finalitate urmează verbului regent: „Nici
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din planul semantic al supinului ca formă absolută îl apropie de infinitiv; prin aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă, sau verbe la conjunctiv sau infinitive: a-i conveni, a i se cuveni, a-i părea, a-i veni etc. sau numai conjunctivul: a se întâmpla: Îmi place să călătoresc/a călători. S-a întâmplat să vină și el. • nume predicativ, în structura predicatului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă, sau verbe la conjunctiv sau infinitive: a-i conveni, a i se cuveni, a-i părea, a-i veni etc. sau numai conjunctivul: a se întâmpla: Îmi place să călătoresc/a călători. S-a întâmplat să vină și el. • nume predicativ, în structura predicatului analitic: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit, dacă ai cu cine te înțelege.” (I. Creangă) • circumstanțial: „Fata
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de secerat. • circumstanțial: Apucându-se de citit, a trecut într-o altă stare. În structura constituentului dezvoltat, supinul realizează funcția de complement (direct, indirect) interior, ca funcții de gradul II. Alte verbe de aspect se construiesc numai cu infinitivul sau conjunctivul: a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu conjunctivul, fără a accepta infinitivul. Forma absolută de supin este concurată de supinul devenit substantiv: El a terminat de cules, de secerat/culesul, seceratul. Supinul intră și în structura unor constituenți dezvoltați în relație cu verbul a avea întrebuințat cu sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantico-sintactică a enunțului minimal realizat de verb ca predicat al unei propoziții independente. Toate aceste trei condiții caracterizează întrebuințarea verbului la oricare din cele cinci moduri autentice (moduri personale și predicative, în perspectiva Gramaticii Academiei și a gramaticii curente): indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei persoanele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Dacă unele verbe sunt defective de persoanele I și a II-a (verbe impersonale și verbe unipersonale) iar unele moduri verbale cunosc o singură persoană, a II-a (imperativul) sau au forme omonime pentru toate trei persoanele (conjunctivul perfect), ele își asumă predicația, - constituindu-se prin ele înseși în nucleu predicațional monomembru al unei propoziții suficiente semantico-sintactice: „Nu e nimeni... plouă... plânge-o cucuvaie.” (G. Bacovia) - prin dezvoltarea unei relații de interdependență cu un subiect sintactic, când se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui nucleu predicațional bimembru: Câinii latră, caravana trece. Să fi uitat tu cărările de ieri? „Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.” (L. Blaga) Dintre toate modurile predicative, condiționează sintaxa verbului și structura enunțului numai modurile imperativ și conjunctiv. La imperativ, verbul poate realiza doar predicatul unor propoziții independente sau al unor propoziții care realizează funcția de predicat al frazei (propoziție principală, în terminologia gramaticii curente): „Adaugă tu pasului numai încrederea, / evlavia, grija și saltul.” (L. Blaga) „Veniți să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
până când vei da de apă.” (L. Blaga) „Hyperion, ce din genuni / Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni / Care n-au chip și nume;” (M. Eminescu) Spre deosebire de imperativ, care nu poate constitui predicatul unei propoziții subordonate, modul conjunctiv este întrebuințat relativ rar în propoziții independente sau în propoziții care realizează (sau participă la) funcția de predicat al frazei. În propoziții independente (sau propoziții-predicat al frazei), modul conjunctiv este întrebuințat cu diferite sensuri (nuanțe) ale planului său semantic: „Și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Spre deosebire de imperativ, care nu poate constitui predicatul unei propoziții subordonate, modul conjunctiv este întrebuințat relativ rar în propoziții independente sau în propoziții care realizează (sau participă la) funcția de predicat al frazei. În propoziții independente (sau propoziții-predicat al frazei), modul conjunctiv este întrebuințat cu diferite sensuri (nuanțe) ale planului său semantic: „Și nu știu gândirea-mi în ce să o stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?” (M. Eminescu) sau cu sens hortativ: „De te-ating, să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să o stâng: Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?” (M. Eminescu) sau cu sens hortativ: „De te-ating, să feri în laturi, / De hulesc, să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să taci din gură.” (M. Eminescu) În interiorul relației de dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic central al conjunctivului, de mod al unor acțiuni-proiect, cu diferite variante semantice: „Aștept să îmi apună ziua / și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]