1,113 matches
-
de olandezi în regiunea de sud au plecat de la presupunerea că Linia Grebbe Line era suficient de puternică pentru ca să respingă de una singură toate atacurile. Rezerva acestei linii defensive au fost folosite în cea mai mare parte la efecturarea de contraatacuri împotriva forțelor aeropurtate inamice. Aceste relocări au fost făcute în ciuda faptului că existau indicii că apărătorii aveau să aibă probleme în acest sector. Elementele motorizate ale "SS Standarte "Der Fuehrer"", urmate de "207. Infanteriedivision" au atins partea extrem sudică a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
toate avanposturile au fost cucerite de germani. Generalul olandez Jacob Harberts a apreciat greșit situația. El nu și-a dat seama că trupele motorizate SS participau la atac, iar avanposturile proprii au cedat prea repede. El a ordonat efectuarea unui contraatac de noapte de către un singur batalion de rezervă. Atacul a fost oprit însă după ce batalionul, care se apropia de pozițiile de plecare la atac, a fost supus focului propriilor camarazi de pe linia principală de apărare. În plus, podul de pontoane
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
reușit să-și concetreze focul asupra concetrărilor de infanterie inamică, limitându-se numai la bombardamente de baraj. La 800 m distanță se afla un sistem de tanșee, care ar fi trebuit să fie folosit pentru organizarea unei apărări active, cu contraatacuri locale. Olandezii aflați în inferioritate numerică, cu un nivel al pregătirii de luptă inferior germanilor, insuficient dotați cu armament greu, nu au reușit să facă față trupelor SS bine antrenate. Până în seara zilei, germanii au cucerit controlul asupra zonei împădurite
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
avea să înceteze în curând. Tancurile germane aveau capacitatea să depășească cu ușurință Rotterdamul. Winkelman ordonase mutarea tuturor armelor antitanc în regiunea din jurul orașului Haga, unde trebuia apărat sediul guvernului. Prăbușirea defensivei olandeze ar mai fi putut fi prevenită dacă contraatacurile deja planificate ar fi restabilit frontul sudic de lângă Dordrecht și linia de apărare estică de la Grebbeberg. Ținând seama de toate aceste argumente, guvernul a decis să continue lupta, dându-i un mandat generalului să accepte capitularea oricând ar fi fost
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
multor corpuri, divizii și brigăzi. Una dintre brigăzi fusese mutată de la Land van Maas en Waal după retragerea Armatei a 3-a din Brabantul de Nord. În timp ce unele dintre aceste batalioane au fost trimise pe linia frontului pentru organizarea unui contraatac, restul batalioanelor au fost păstrate în rezervă, în dreptul liniei de cale ferată de Rhenen. În plus, trebuie amintit că majoritatea batalioanelor nu aveau efectivele complete. Patru batalioane au fost destinate unei mișcări de învăluire din nord. Acest ultim atac a
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
a fost evacuată la Aden. În schimb, în Sudan și Kenya, italienii au cucerit doar câteva regiuni din zonele de frontieră. După ce ofensiva lor s-a împotmolit la fel ca în Egipt, italienii au adoptat o atitudine pasivă în așteptarea contraatacului inevitabil al britanicilor. Atenția combatanților s-a îndreptat spre războiul naval. Italienii dispuneau de o mică forță navală cu baza la Asmara, Eritreea, numită „Flotila Mării Roșii”. Flotila italiană reprezenta o continuă amenințare la convoaiele britanice care se deplasau prin
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
Rommel au fost împinse spre vest prin Deșertul Vestic pentru ultima oară. Cirenaica a fost recucerită de Aliațidin mânile Axei. Au fost cucerite mai apoi Tripolitania, care a intrat sub controlul aliat pentru prima oară în timpul războiului. Germanii, în afara unor contraatacuri de mică amploare, care au fost concepute mai degrabă să acopere retragerea forțelor principale, nu au ripostat în forță decât după ce au ocupat linia defensivă Mareth de la sud de Tunisia. În timp ce forțele britanice înaintau spre vest prin Libia, iar americanii
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
Germanii au reușit să pătrundă prin liniile de apărare ale capului de pod până la ultimele poziții defensive din apropierea țărmului. Doar marea capacitate de foc a marinei militare a salvat în cele din urmă capul de pod. După ce atacul inițial și contraatacul germane au fost respinse, operațiunile militare de la capul de pod de la Anzio au intrat în impas. Încercarea de ocolire a liniei defensive germane dăduse greș și atacul nu a fost reluat până în mai. Până în mai 1944, Corpul al 6-lea
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
Franței. Forțele americane au declanșat la sfârșitul lunii iulie 1944 Operațiunea Cobra, pornind din Normandia luptele pentru eliberarea restului Franței. Americanii și britanicii au încercuit forțele germane care nu apucaseră să se retragă din Normandia. Hitler a ordonat declanșarea unui contraatac în zona aparent vulnerabilă în care se făcea joncțiunea dintre Armatele a 3-a și a 4-a, dar operațiunea germană s-a încheiat cu un eșec. În vreme ce americanii au executat o mișcare de învăluire spre sud, forțele britanice, canadiene
Istoria militară a Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314100_a_315429]
-
și obiective industriale japoneze, inclusiv pe cele din Tokyo. Trupele Aliaților au fost trimise în Africa de Nord pentru a-i respinge pe germani, ieșind învingători în urmă bătăliei de la El Alamein din 1942. În est, rușii au lansat la Stalingrad un contraatac împotrivă forțelor germane. În decursul aniilor 1942 și 1943 submarinele germane au atacat vapoarele ce aprovizionau Marea Britanie. În 1943, SUA și Marea Britanie au bombardat industria și orașele germane. Aliații au debarcat în Sicilia și au ajuns în Italia, unde l-
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
zvonurile nereale conform cărora tancurile germane se aflau deja în spatele pozițiilor lor. Pe 14 mai, două batalioane de tancuri și unități de infanterie din Divizia a 71-a nord-africană au încercat fără succes să distrugă capetele de pod germane. Respingerea contraatacului tancurilor franceze a fost posibilă și datorită unităților antitanc germane, care traversaseră în grabă, pe poduri de pontoane, în dimineața aceleiași zile. Pe 14 mai, toate bombardierele ușoare aliate au fost angajate într-o încercare de distrugere a podurilor de
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Pe 14 mai, toate bombardierele ușoare aliate au fost angajate într-o încercare de distrugere a podurilor de pontoane ale inamicului. Aliații au suferit pierderi foarte mari și nu au reușit să distrugă țintele propuse.. În ciuda eșecurilor înregistrate de aceste contraatacuri plănuite în mare grabă, armata franceză a reușit să restabilească o linie defensivă continuă mai spre sud, pe flancul vestic al capetelor de pod. Cu toate acestea, defensiva franceză se afla în pragul prăbușirii. Comandantul Armatei a 2-a franceză
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
primul a răspuns că nu există nici un fel de astfel de rezervă. Mai târziu, Churchill a recunoscut că acela a fost cel mai șocant moment din viața sa. Când premierul britanic l-a întrebat pe generalul francez când este programat contraatacul împotriva flancurilor germanilor, Gamelin a răspuns doar „inferioritate numerică, inferioritate materială, inferioritate a metodelor”. Gamelin avea dreptate: cele mai multe divizii de rezervă fuseseră deja trimise pe front. Singura divizie de blindate care se mai afla în rezervă, Divizia a 2-am
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
lupte și Beauregard, secundul său, a decis să nu atace ultimele poziții unioniste în acea noapte. Întăririle din partea generalului unionist Buell au sosit în cursul serii și au întors situația în dimineața următoare, când el și Grant au lansat un contraatac de-a lungul întregii linii. Confederații a trebuit să se retragă din cea mai sângeroasă bătălie din istoria Statelor Unite de până atunci, iar speranțele lor de a stopa avansul Uniunii în nordul statului Mississippi s-au pierdut.
Bătălia de la Shiloh () [Corola-website/Science/314466_a_315795]
-
până la nord de fluviul Yangtze, aproape de stabilirea unei chine divizate. Wu apoi a ezitat să meargă mai departe spre nord, nefiind capabil să-și coordoneze strategiile cu aliații săi, iar Împăratul Kangxi a reușit să-și unifice forțele pentru un contraatac condus de o nouă generație de generali Manciurieni. Din 1681 guvernul Qing a stabilit controlul asupra sudui Chinei, devastat de conflicte, însă a avut nevoie de mai multe decenii pentru a se recupera. Pentru a extinde și consolida controlul dinastiei
Dinastia Qing () [Corola-website/Science/313238_a_314567]
-
Aceasta era o divizie de apărare care îngloba 50% trupe non-germanice (voluntari ruși) și alți etnici germani. Recent activata dar puternica divizie 352 localizată la 30 de km înspre uscat la Saint-Lô, a fost considerată cea mai potrivită forța de contraatac. Rommel a ordonat diviziei 352 apărarea la malul apei in luna martie.. Aceasta era strategia lui de a apăra Normandia din care făcea parte Omaha Beach. Ca parte a acestei reorganizări divizia 352 a preluat comanda celor două batalioane de
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
redactor de specialitate la revista "Cetatea lui Bucur", consilier editorial la revistele creștine "Slova creștină", "Glas comun" și "Slova copiilor", editor la revista "Ecoul" - ARP, redactor la revista "Moldova Literară" aparâinând Ligii Scriitorilor din România - filiala Iași, redactor la revista "Contraatac" din Adjud, redactor colaborator la revista internațională "Starpress", revista româno-canado-americană și colaborator la revista "Romanian-Vip" din S.U.A. Cezarină Adamescu apare și publică în următoarele reviste: revista "AGERO" Stuttgart, Germania; revista "LUMINĂ LINĂ" - New-York; revista "Iosif Vulcan", Australia; "Roumanian-American writers în
Cezarina Adamescu () [Corola-website/Science/318421_a_319750]
-
eșuat și japonezii au fost forțați să se retragă, lăsând pământul acoperit cu morți și răniți. Bătălia pentru Dealul de 203 Metri a continuat alte câteva zile, japonezii câștigând teren în fiecare zi, doar pentru a fi împinși înapoi de contraatacurile rușilor. Când generalul Nogi a abandonat această tentativă, el pierduse deja peste 3.500 de oameni. Rușii s-au folosit de acest respiro pentru a începe întărirea fortificațiilor de pe Dealul de 203 Metri, în vreme ce Nogi a demarat un bombardament prelungit
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
la ora 10:30 în ziua de 5 decembrie 1904, după un alt masiv bombardament de artilerie, japonezii au reușit să cucerească Dealul de 203 Metri, unde au găsit doar o mână de soldați în viață. Rușii au lansat două contraatacuri pentru recucerirea dealului, ambele eșuate și, la ora 17:00, Dealul de 203 Metri era sub control japonez. Pentru Japonia, costurile capturării acestui reper au fost mari, cu peste 8.000 de morți și răniți numai în asaltul final. Pentru
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
crezut că au creat o breșă și că a doua zi urmează să profite de ocazie. Ei credeau că învinseseră ultimele unități sovietice de rezervă, dar nu știau că Frontul Stepa condus de Ivan Konev era pregăit ca rezervă pentru contraatac. După succesul german de până la 11 iulie și în pofida protestelor lui Konev, Jukov a permis "Stavkăi" să elibereze două armate rusești, Armata a 5-a Gardă Tancuri condusă de general Pavel Rotmistrov și Armata a 5-a Gardă din Frontul
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
din Frontul Stepa, pentru a trata pericolul german. Divizia 42 Pușcași Gardă a fost angajată imediat. După un marș forțat pe drum, forțele rusești au ajuns la Prohorovka în noaptea de 11 iulie. Fronturile sovietice erau pregătite acum să lanseze contraatacul. Planul germanilor la Prohorovka era de a continua cu planul general al campaniei "Citadela" obligând forțele defensive sovietice din sud să se deschidă și de a face joncțiunea cu ramura nordică a încercuirii la Kursk. Atacul a coincis cu un
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
urmă, ar contraataca "(direct și imediat)" cu putere egală sau mai mare. Rezultatul obținut ar fi ireversibil, asigurând ambelor părți distrugere reciprocă totală. Doctrina precizează în continuare că nici o entitate nu ar îndrăzni să lanseze un prim atac de frica contraatacului, rezultând în distrugerea ambelor părți. Finalul doctrinei DRA creează tensiune, dar asigură pacea globală. Prima aplicație a doctrinei a început în decursul războiului Rece "(1940 - 1990"), descurajând astfel prevenirea unui conflic de scară largă între Statele Unite ale Americii și Uniunea
Distrugere reciprocă asigurată () [Corola-website/Science/323969_a_325298]
-
conflic de scară largă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Doctrina fiind de asemenea responsabilă pentru cursa de înarmare, ambele țări chinuindu-se în a se menține în echilibru, sau cel puțin a avea puterea de a lansa un contraatac nuclear. Chiar dacă Războiul Rece s-a sfârșit la începutul anilor '90 , Doctrina Distrugeri Reciproce asigurate rămâne valabilă. Susținătorii DRA din partea S.U.A. și URSS credeau că războiul nuclear ar fi prevenit cel mai bine dacă nici o parte nu s-ar putea
Distrugere reciprocă asigurată () [Corola-website/Science/323969_a_325298]
-
1962, Uniunea Sovietica a înțeles cu adevărat puterea submarinelor care puteau lansa rachete balistice intercontinentale ale Statelor Unite, și a început să lucreze la propriile submarine cu această proprietate. În continuarea războiului rece, chiar dacă poziția oficială DRA a fost schimbată, un contraatac cu rachete balistice intercontinentale nu a fost niciodată scos din calcul. Începând din 1955, Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii mențineau o stare de alertă pentru o treime din bombardierele proprii. Echipajul fiind pregătit să decoleze în 15 minute și să zboare
Distrugere reciprocă asigurată () [Corola-website/Science/323969_a_325298]
-
jur de 300 KiloTone. Împreună explozia ar fi de 230 mai puternică decât bombele folosite în Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Astfel apărarea împotriva rachetelor balistice cu mai multe capete a devenit imposibilă cu tehnologia disponibila, lăsând doar amenințarea contraatacului ca o opțiune de apărare viabilă. Rachetele intercontinentale cu baza la sol (în silozuri) care dispun de capete de luptă multiple au un efect foarte destabilizator, deoarece fiecare dintre adversari este tentat să atace primul, după principiul "folosește-le sau
Distrugere reciprocă asigurată () [Corola-website/Science/323969_a_325298]