3,642 matches
-
face cu o putere zdrobitoare. Pe de o parte, Kazumasu auzise că armata inamică era impresionantă ca număr, dar pe de alta, știa că soldații acesteia aveau să meargă pe drumurile de peste culmile lanțului muntos Owari-Kai. Era vădit că deplasarea convoiului de intendență cu provizii și muniții avea să dureze foarte mult. Gândind astfel, Kazumasu presupunea că distrugerea lui Hideyoshi avea să fie cea mai ușoară treabă. Să-l atragă, să atace nemilos, să pândească prilejul de a-l repune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakichi își salută stăpânul: — V-am făcut o promisiune mai demult și astăzi am pregătit, pentru dumneavoastră, o oștire finanțată cu banii pe care i-am câștigat din curățirea pământurilor nefolosite din această regiune. — Ei bine, vino, Sakichi. Alăturați-vă convoiului de provizii, în coadă. Oameni și cai în valoare de peste zece mii de banițe - Hideyoshi era impresionat de ingeniozitatea lui Sakichi. În ziua aceea, majoritatea trupelor trecură prin Kyoto și porniră pe drumul spre Omi. Pentru Hideyoshi, acolo se găseau amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de drumul mare! Cine a face ca el ca el să pățească!!! Mâine în zori va fi ridicat în ștreang!!!” Toți cei de pe uliță s-au oprit în loc dând din cap a mirare și a compătimire în același timp. După ce convoiul a dispărut pe poarta temniței, bătrânul m-a tras de mânecă: Vino-ți în fire, fiule! Hai să vorbim de mărturia din 18 august 1668 (7176) a marilor boieri cu privire la niște locuri de case de lângă Podul Vechi. Apoi uite ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
înainte, dar încă nu suficient de sus. Simțeam cum îmi fierbea locul dintre picioare. Fierbea și se topea. Devenise aproape radioactiv. Și totuși, am continuat să rămân nemișcată. Sângele mi se scursese din cap și migrase în masă, ca un convoi de refugiați, către regiunea pelviană, irigând locul. Capul îmi era amețit și ușor, pubisul îmi era umflat și super-sensibil. Pe când stăteam așa, întinsă pe o parte, gândindu-mă ce să fac, dintr-odată totul s-a schimbat! Fără nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
groase gingașe. Auzea, undeva, departe, spectacolul lumii. Camioanele, tramvaiele, roțile biciuind vâj-vâj asfaltul, vocile rebele, fluierul agentului de circulație, cutia de conserve, rostogolită, sirena Salvării, surdina istericelor cozi la ziare și cartofi și hârtie igienică și aspirine. Deschise ochii: un convoi de copii de grădiniță se alinia în dreptul traversării spre parc. Ființă a zilei, așa eram. Noaptea mă speria. Mlaștină vicleană, barbară. Solară și concretă eram, gata să mă prind de orice este vizibil, viu... când oare când s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mea nici n-ar putea fi recunoscută. Stopul schimbase roșul în verde. Coloana de copii porni, sfios. Zâmbete mici, mânuțe strânse una în alta. O educatoarea îndesată dădu semnalul pentru cântec. Un susur lungit, subțire, pic pic, moale, obosit, anesteziat. Convoi de umbre. Clătinate, somnolente. Irina închise iar ochii, strânse cu violență pleoapele, îi redeschise. Traversă, urcă panta pavată spre parc. Se așeză pe prima bancă, sub o boltă de crengi. Scoase ziarul din poșetă, îl despături. VIAȚA NOASTRĂ. Ziarul Asociației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Marga, Tavi, oamenii altor vremuri, când era frate-miu cu ei. V-a povestit probabil Tavi... Câinele nu tresări, gazda nici atât. Apoi, marți, săptămâna viitoare. Tolea venise transpirat, șifonat, vai de lume. Întârziase, circulația fusese blocată multe ore în așteptarea convoiului prezidențial care îl transporta pe Marele Asociat, Bâlbâitul, în drum spre sau de la aeroport. Abia reușise să ajungă, pe căi ocolite, cu un taxi. Da, da, înțeleg, îl liniști materna Venera. Pe măsură ce interesul inițial scădea, vizitele lui Tolea deveneau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sus, în camera cu Buster Keaton, leșinat după zbenguiala de-o noapte cu Honey. Lucy și cu mine ne-am trezit de la opt și tocmai ieșim din han ca să mergem la plimbare, când cei doi Wilsoni își fac apariția în convoiul lor de două mașini: un Mustang roșu, decapotabil și Cutlass-ul meu verde-lămâie. Îi dau drumul lui Lucy ca să strâng mâinile celor doi domni voinici. Îmi spun că mașina mea e ca nouă, Al senior îmi prezintă nota de plată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
acele șoapte grăbite surprinse între colegii turci, urmate de o tăcere suspectă. Se gândea apoi și la cei care plecau sau plecaseră deja. Omul lui de încredere, Apostolache Stimo, pleca definitiv din principate. Secretarul îl părăsea în grabă, profitând de convoiul care îl însoțea pe Kutuzov înapoi, spre Rusia, chiar în ziua următoare. Motivase că era preferabil să călătorească într-un grup organizat decât singur și că obținuse deja aprobarea binevoitoare a Marelui Komandir. Demisia, învăluită în termeni extrem de amabili, ascundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Perspectiva de a relua tot protocolul unui mic dejun simandicos, în compania soției sale de care aproape că uitase cu totul, îi stârnea deja o stare de iritare. Dar trebuia să se grăbească. Peste o oră avea să ordone încolonarea. Convoiul se forma la marginea Bucureștiului, aproape de râul Colentina. Privi, pentru ultima oară, apele Dâmboviței săltând ca o apă vie sub soarele puternic, iarba și sălciile de pe maluri, joaca unor copii goi la gura Gârliței și, ceva mai lung, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai bătrâior, un sas de pe la Sibiu; să nu mă pedepsească pentru că vorbesc neîntrebat; să-l fac praf cu turuiala, În jumătatea de franceză, În sfertul de latină (restul În românește), așa a aflat că sunt român; să mă scoată din convoi, să cheme un ofițer - dar tot sas de-al lui... Când am văzut coloana plecând fără mine, am știut c-am scăpat. Așa că, În loc să fiu trimis În Apus, În Germania, cu ceilalți prizonieri, am fost coborât spre România. Sin-gur! Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de-al lui... Când am văzut coloana plecând fără mine, am știut c-am scăpat. Așa că, În loc să fiu trimis În Apus, În Germania, cu ceilalți prizonieri, am fost coborât spre România. Sin-gur! Le spusesem Sașilor că mai sunt Români În convoi, și-au notat, dar... n-au făcut nimic, după cum am constatat În lagăr la Slobozia... Buuun... Cum Nemții se purtaseră corect cu mine, mi-am zis că, de cum ajung la Românii mei... Nu mă așteptam eu la flori și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
același sânge. Gacel Sayah avea prieteni și neamuri ce ar fi trebuit să pornească la luptă, să răzbune cu sânge sângele celui care încercase doar să impună respectarea vechilor legi ale deșertului. La rândul său, Gacel rămase foarte calm, observând convoiul ce se îndepărta, până ce pulberea și zgomotul se pierdură complet în depărtare. Apoi, încet, se îndreptă spre jaima cea mare în fața căreia acum se buluceau copiii, soția și sclavii săi. N-avea nevoie să intre ca să știe ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se opri să aștepte la marginea plajei. Exact după cinci minute se auzi urletul unei sirene, își făcură apariția doi motocicliști urmați de un automobil negru, lung și greoi, și toată circulația de pe bulevard se întrerupse pe loc, pentru ca întregul convoi să intre maiestuos în mica grădină a clădirii cenușii. De departe, Gacel putu zări silueta înaltă unui bărbat elegant și semeț, care coborî din mașină însoțit de plecăciunile ceremonioase ale portarilor și funcționarilor și urcă fără grabă cele cinci trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oare faptul de a fi urmat o cale identică? Într-adevăr, primirea fu rece, la limita politeții. Dar, de Îndată ce i-am expus motivul demersului meu, el răspunse fără umbră de ezitare: — N-am să plec. Dacă se poate organiza un convoi pentru evacuarea străinilor, se pot organiza la fel de bine convoaie similare pentru aprovizionarea orașului Înfometat. I-am mulțumit pentru atitudinea sa, care mi se păru conformă idealului religios și umanitar care-l Însuflețea. După aceea, m-am dus să vizitez trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Într-adevăr, primirea fu rece, la limita politeții. Dar, de Îndată ce i-am expus motivul demersului meu, el răspunse fără umbră de ezitare: — N-am să plec. Dacă se poate organiza un convoi pentru evacuarea străinilor, se pot organiza la fel de bine convoaie similare pentru aprovizionarea orașului Înfometat. I-am mulțumit pentru atitudinea sa, care mi se păru conformă idealului religios și umanitar care-l Însuflețea. După aceea, m-am dus să vizitez trei case de comerț situate În vecinătate, unde, spre marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
două lumi, două lumi la fel de promițătoare, la fel de dezamăgitoare. Cu toate acestea, dacă m-aș mărgini la evenimentele care au urmat imediat după moartea lui Baskerville, aș putea susține că ea n-a fost inutilă. Au urmat intervenția străină, ridicarea blocadei, convoaiele de aprovizionare. Grație lui Howard? Probabil că hotărârea fusese deja luată, dar moartea prietenului meu a grăbit salvarea orașului, mii de cetățeni Înfometați Îi datorează supraviețuirea. Neîndoielnic, intrarea soldaților țarului În orașul asediat nu putea să-i fie pe plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
desigur, nimic altceva decât gesturi discrete ale câtorva mii de mâini și lacrimi de bărbați și de femei, din partea unei mulțimi necunoscute, care plângea ca o iubită părăsită. Pe parcurs nu se produse decât un singur incident minor: la trecerea convoiului, un cazac luă de jos o piatră și făcu gestul de-a o arunca În direcția americanului; nici măcar nu cred că-și va fi dus acțiunea la bun sfârșit. Când automobilul dispăru dincolo de Poarta Kazvin, am făcut câțiva pași În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unde se află cortegiul funerar. A trecut mai întâi pe lângă Parcul Central, apoi pe lângă tribuna goală și mai târziu prin fața porții principale a întreprinderii unde lucra tătăl meu, uzina de motoare electrice. Din loc în loc, la câteva sute de metri, convoiul se oprea puțin. Știam precis asta, pentru că nici muzica nu mai înainta. Pe urmă a apărut dintr-o dată acolo în spate, la gară. Toată lumea a încremenit. Câțiva bărbați și-au scos pălăriile, iar șoferii erau neobișnuit de răbdători. De la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
șoferii erau neobișnuit de răbdători. De la gară, cortegiul a cotit, intrând pe strada noastră. Muzica răsuna tare și era tristă, într-altfel tristă decât în filmul Hoții de biciclete. La urma urmei, acolo bărbatul își pierduse doar bicicleta, nu viața. Convoiul a trecut foarte încet pe lângă blocul vecin. Pe balcoane ieșiseră oameni, unii își făceau cruce, câțiva au aruncat flori. În fața blocului nostru a fost o nouă oprire și câțiva locatari au dat fuga în stradă. Turi, care stătea lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
hainele lui, iar el spune, îndeasă acolo și o carte, să am ce citi, și eu întreb, ce carte, iar el, pe targă deja, cu tălpile atârnând în aer, îmi spune, Tanahul 1 meu, îl găsești în rucsac. Ca un convoi trist ieșim din casă, Udi slăbit și lungit pe targă, cu o expresie de încredere forțată, purtat pe scări asemenea unui bebeluș al cărui cărucior este ridicat de brațele devotate ale părinților, eu încui ușa în grabă, mă mai lipesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
strigătul său din colină, până la zidurile caselor rămase undeva în urmă. Trezite, stolurile începură să fluiere și să chirăie. Între timp, dușmanul se pare că făcuse o mișcare tactică greșită. Poate că îl îngrozise vacarmul atmosferei. Ori poate imposibilitatea recepționării convoaielor cu provizii și muniție? În jur de cinci și patruzeci și trei, Leonard se afla se afla în vârful colinei. Securea, cu coada înfiptă-n pământ îi susținea basca - stindard asudat al victoriei. Dincolo de tranșeul oribil, mierlele și scatiii reveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul său răgușit. Mai înainte de cimitir, coșciugul a fost depus în biserică. S-a făcut o slujbă, cei apropiați au plâns, soția i-a aranjat răposatului reverele costumului. Răposatul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de frică să nu le reclame, trecu de șirul lung de blocuri și pătrunse în zona caselor. Aici ședeau mai toți prietenii lui. Apoi, când să cotească pe strada care ducea la intrarea în cimitir, alaiul se intersectă cu uriașul convoi care-l conducea pe bulibașa Soliman Ciocănaru. Un car cu patru boi căra trupul bulibașei; lângă sicriu stăteau drepți șase țigani cu prosoape la umăr. Fanfara cartierului Socaram scotea din acordeoane-țambale-trompete-tromboane sunete când sfâșietoare, când repezite, nărăvașe. Cinci țigănci grase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
privită îndeaproape. Bum! Se zice că în cădere, protectorul curvelor, al copiilor schilodiți de pe Rue Montparnasse și al șmenarilor din Madrid și Ibiza, se lovise de toporul și de șișul ținute întâmplător în mână de doi veri de-ai lui. Convoiul se agita sălbatic - care dansa, care urla, care bea și mânca din mers. Ciorile se lățiseră în așa fel pe bulevard încât mașinile fură nevoite s-o ia pe șoseaua de centură. Înainte de a intra pe sub poarta monumentală de la Pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]