1,710 matches
-
destul de kantian ca să marșeze la asta. Și vedea un om ca Walter Bruch arătându-și inima În cadrul formelor. Despre asta venise la Sammler. Despre asta era toată bufoneria, căci el tot timpul făcea bufonerii. Shula-Slawa spunea cum fusese luată În copite În timp ce era absorbită de articolul din Look de polițiști călare urmărind un cerb scăpat. Bruch putea foarte bine ca brusc să Înceapă să cânte ca orbul de pe 72nd Street, trăgând după el câinele călăuză, zdrăngănind bănuți În cutia lui: „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a zis el. Elvis, elanul, trecuse prin încă două vieți. De data asta, era un animal tânăr, dar puternic. Pe pajiștea din fața cabanei, Elvis s-a oprit din rumegat, a ridicat capul și i-a privit curios. A întors o copită înspre exterior și și-a scuturat puțin un genunchi. Nu mă așteptam să te mai văd vreodată, i-a spus Ellis. După tot ce ... nu mă gândeam c-o să te mai întorci. Mi se pare c-a fost ieri, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de ce să nu fi supraviețuit și Zach ? Ar fi fost un navigator pe cinste. Ce mai face ? Tatăl lui Zach a murit, l-a lămurit Jina. Cu mulți ani în urmă. În capătul celălalt al pajiștii, Elvis frământa pământul cu copitele, ronțăia iarba și clătina din cap. Jina nu-și mai amintea decât fragmente din zilele care-au urmat căderii în apă a lui Zach - pădurea, morena, Elvis Presley care n-a lăsat-o să moară. Elvis a respirat profund. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut ieri piatra colțuroasă-n văi. Și să tresari, și să alergi precum un cal, Ce-și scapără copitele deal după deal, Să îți alerge mintea mai iute ca lumina, Trupul de carne din mine să-ți fie făina, Cea care-ți naște pita din fiecare viață Și care-ți șterge-oglinda sau fața de pe față. Cu sufletul în palme
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dedesubt tu închizi și deschizi ochii stropii te lovesc ca într-un moment erotic răspunsul așteptat aș fi vrut să știu ce ești când nu îți sunt și ce viitor e acesta care nu stă în vârful cuvintelor numai în copitele cailor praf... metamorfoză... în strigătul meu Doamne m-ai crescut ca pe un melc iartă-mi brațele curbate și reci ca lemnul acesta din care mă cioplesc singură îmi privesc prefacerile în lăstari înalți răsar și Tu îmi faci arcul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ciudată intuiție am avut despre folosința filosofiei. În facultate, lucrurile s-au schimbat mult. A început jocul ielelor, frecatul conceptelor, plimbatul printre cai verzi pe pereți. Acei cai erau și ei foarte atrăgători. Semănau celor reali, dar nu dădeau din copite, nu te trânteau la pământ, nu trebuiau duși la păscut, nu mureau, nu aveau nevoie de grajd. Dar nici nu-i puteai călări. Pe scurt, a început vasta zonă a conviețuirii mele cu filosofia ca substitut de realitate, ca pseudorealitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
orice, și așa trece timpul, și abia la urmă, în ultima clipă ne dăm seama că numai despre ce trebuia nam vorbit nimic.” Partea întâi 1. Pe drumul de țară, șareta primăriei - ultima din secol - înainta stârnind praful eliberat de sub copitele calului, în bătaia soarelui de vară. Tropotul se deslușea clar, lovind pământul, ritmic, și nici un alt zgomot nu se mai auzea pe tipsia aprinsă ca de jăratec a câmpiei. Totul părea o pictură din alte vremi - văzut dinspre linia ferată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
amândoi!” El, fără să m-audă răspunse în gând: „Da domnule judecător! Cât de mult am ținut și țin la dumneavoastră... într-o zi...”. „Nu mai aud, Lung, ce spui? Nu aud”. Și în adevăr nu se mai auzeau decât copitele cailor pe drumul larg de țară. 2. La scurt timp după întoarcerea mea de la țară, într-o dimineață, o doamnă în jur de patruzeci de ani, îmbrăcată în doliu, bătu la ușa biroului meu, la tribunal, deschise, o poftii înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și la stânga malurile creșteau. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărâmându-se în bulgărași de argint. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră pe piatră, și urca încet, pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru bradul, vestitor al vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme? Boierul pufni mânios. Chihaia Gavril mai încercă domol, două vorbe: —Poate-acu să fi intrat... pe furiș... mai știi?... Da’ cum? izbucni Costea. Vrei să treacă pe lângă casa ta?... Chihaia tăcu. Stăpânul își îndemna cu pintenii calul, care-și înfunda copitele adânc în noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fi fost și altele, pe care încă nu le descoperise. Chiar și pe acestea apucase a le afla din vreme Onu Bezarbarză. Omătul fiind viscolit și tare, lupii puteau fugi pe el ca pe pod, pe când ciutele se cufundau cu copitele lor; din pricina asta vânătorii aceștia crânceni le putuseră ajunge în anume locuri grele și le jertfiseră. Adevărat era că și acești vânători plătiseră în parte paguba, mâncând hoit otrăvit și rămânând ca niște viermi chirciți în zăpadă, unii în valea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a strigat doamna Roxelana, pocnindu-și palmele; numaidecât vreau să cunosc primejdia, ca s-o afle c-o clipă mai devreme domnul meu, din gura mea. Luminăția sa rămânea-va în putere și pe cei vicleni îi va zdrobi sub copitele calului său! Cei doi caligrafi s-au sfiit mai întăi, după aceea n-au întârziat a arăta adevărul. —Slăvită doamnă, stăpâna noastră, taina ce ni se dezvăluie e cu primejdie mare, ca o sabie cu două tăiușuri, căci, din anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o chemare îndepărtată, pe care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur domnea o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pinilor de pe partea dreaptă a drumului și în vegetația de pe malul lacului, în stânga. Cei doi cai erau priponiți sub un mic acoperiș, lângă o îngrăditură. Al lui Valerius, un cal iberic, își întoarse capul spre stăpânul său, râcâind pământul cu copita. Lurr aștepta lângă el, cu gura deschisă și limba atârnând, dând bucuros din coadă. — Sprijină-te de asta... Valerius îl împinse ușor pe gladiator spre îngrăditură. Poți? — Da... Era primul cuvânt pe care îl rostea de când se trezise, cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
meu. — Șterge-o. 5 Încă mai ningea des când un grup de soldați călare intră în curtea micului palat ce se înălța între zidurile orașului Colonia Agrippinensium. Dădură ocol întregii curți, vrând parcă să atragă atenția asupra sosirii lor. Zgomotul copitelor ajunse până la bucătărie, făcându-l pe Listarius, care tăia niște praz, să ridice capul. Dădu fuga la fereastră, urmat de Lucilius, al doilea ajutor de bucătar, un tip pirpiriu care se lăuda că gătise pentru însuși Nero. Listarius trase perdeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și am pierdut. — Știi cumva dacă printre gladiatorii lui e un gal - Valerius își drese glasul -, unul pe nume Salix? Deodată, mulțimea din piață începu să se agite. Toată lumea striga un nume: Salix! Dinspre ziduri se auziră voci, zgomot de copite și huruitul carelor ce înaintau, asaltate de oamenii bucuroși să-i vadă de aproape pe gladiatorii de la Școala din Tolosa și, mai ales, pe idolul lor, Salix. Paznicii și soldații încercau zadarnic să îndepărteze mulțimea. Cortegiul înainta încet. Închiși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sărbătorește în arenă. Noaptea trecută am participat la procesiunea în cinstea lui Ceres, am aruncat nuci și prăjituri, potrivit obiceiului, am fost de față când a fost sacrificată scroafa pentru zeiță... Astăzi, la circ au loc curse de cai. Zgomotul copitelor trezește forțele ascunse ale Naturii, datorită cărora câmpiile noastre vor fi mănoase. Iar acum... Auzi lătrăturile acelea? Sunt vulpi. După tradiție, la idele lui aprilie sunt prinse cu zecile și li se leagă de cozi torțe aprinse, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndată să ucidă, iar soldații noștri, îngroziți, nu primeau sau nu înțelegeau ordinele, nu reușeau să se alinieze, se uitau zadarnic după însemne, cuprinși de spaimă. Centurionii nu puteau menține liniile drepte, caii o luau razna și soldații sfârșeau sub copitele lor... Dușmanii se năpusteau asupra noastră, atacurile erau tot mai violente... În lupta corp la corp, soldații își recunoșteau în adversarii lor prietenii de odinioară și, dezorientați, se lăsau omorâți. Frații se ucideau între ei... Oamenii mureau pe malul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și îi legă brațul de gât. Auziră zgomotul copitelor unui cal care se îndepărta. — Pe ăla l-am lăsat să scape... Titus era lac de sudoare. — Ar trebui să fie aici fratele tău, să te îngrijească. Din câte îmi dau seama, rana e gravă. Pierzi foarte mult sânge. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umărul, nu pentru noi, care trebuie să luptăm... Se agăță de brațul lui Valerius, dar nu avu timp să spună nimic, pentru că în clipa aceea se auziră sunetele ascuțite ale trâmbițelor. Un glas puternic răsună în arenă, însoțit de zgomotul copitelor. — Popor al Romei! În marea-i dărnicie, împăratul vă oferă jocurile sacre în cinstea Imperiului, spectacolul cel mai captivant la care ați asistat din vremea lui Nero! Valerius asculta cu capul plecat, închipuindu-și-l pe crainicul care făcea turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Arrius Varus, oprește-te! Nu atacăm imediat. Așteaptă... Să aliniem soldații! — Retrăiește începutul bătăliei. Îmi aduc aminte cuvintele lui, suspină Titus. Se spune că așa se întâmplă înainte să mori... Retrăiești anumite momente din viață... Antonius se încrunta. Auzea zgomotul copitelor: era cavaleria lui Arrius, care se îndrepta spre dușmani. Se văzu pe sine galopând în mijlocul soldaților, ordonând să se alinieze în acies ca să formeze o linie de atac lungă. Se văzu dispunându-i în prima dintre cele trei linii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
publicul intrase în atmosfera jocurilor, bătând continuu din palme și din picioare, trâmbițele anunțară începului luptelor. Respectând consecutio a luptelor de gladiatori, începură înfruntările dintre equites. Valerius se așeză, sprijinindu-și spatele de canatul ușii, și închise ochii, ascultând zgomotul copitelor. Potrivit unui vechi ritual, pe care spectatorii îl uitaseră de-acum, zgomotul copitelor invoca zeii infernali de sub pământ. Își dori ca acea minune să se împlinească și ca un demon să-i călăuzească mâna în timpul luptei cu Skorpius. Se îndoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
anunțară începului luptelor. Respectând consecutio a luptelor de gladiatori, începură înfruntările dintre equites. Valerius se așeză, sprijinindu-și spatele de canatul ușii, și închise ochii, ascultând zgomotul copitelor. Potrivit unui vechi ritual, pe care spectatorii îl uitaseră de-acum, zgomotul copitelor invoca zeii infernali de sub pământ. Își dori ca acea minune să se împlinească și ca un demon să-i călăuzească mâna în timpul luptei cu Skorpius. Se îndoia că va fi în stare să-l învingă pe campionul lui Vitellius, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prăbușiri nervoase, anarhie, așa cum se întâmplă în fiecare an. Toată săptămâna m-am plimbat pe străzile Londrei, întrebându-mă cu ce seamănă. Seamănă cu ceva teribil de familiar. Oamenii își agită giroscoapele stricate. Hoopa! cu toții mergem pe brocartul marcat cu copite. Ne uităm pe trotuar pentru a descoperi drumul, dar nu știm cum arată trotuarul. Preț de cincisprezece minute, zăpada a rămas de un alb proaspăt și crocant de curată. După care nici urmă de culoare - absolut nici o culoare, nici măcar cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cum din vene i se scurge toată vlaga. Și asta n-a fost tot. Căci În urma femeii-girafă a venit femeia-capră, care, după ce l-a curățat de frunze, și-a desfăcut picioarele cruciș, chemând cu behăitul ei subțire și lovituri de copite În dușumea pe femeia-beschie, ce stătea ascunsă Într-un ungher, sprijinită de o mătură și un topor, În așteptarea deznodământului final. Ceea ce-a urmat trece mult dincolo de marginile Înțelegerii umane. Curățat de crengi și frunze, Oliver a fost Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]