6,862 matches
-
englezești, sticlă flamandă, metale din Germania, în schimbul produselor din Orient. Orașul nu are decât 20 000 de locuitori când, pe la 1450, devine principalul loc de schimb al produselor din Europa de Nord cu mirodenii aduse acum din Africa și din Asia de către corăbiile portugheze și spaniole: piper, stafide, scorțișoară, zahăr. Toată lumea, chiar și englezii sau francezii, vin să-și vopsească aici țesăturile după niște tehnici ținute cu strășnicie secrete. Bursa din Anvers devine primul centru financiar al Europei în privința asigurărilor, a pariurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
puternice; mările nu mai sunt sigure pentru ele; apărarea drumurilor comerciale costă din ce în ce mai mult Țările de Jos; energia utilizată de industriile lor - lemnul pădurilor, ce servește și la construcția navelor - este pe sfârșite, iar tehnologiile pentru coloranți și pentru armarea corăbiilor nu mai progresează. Conflictele sociale se accentuează, salariile cresc, țesăturile din lână produse la Amsterdam se scumpesc mereu. O lecție pentru viitor: nici un imperiu, chiar dacă pare etern, nu durează la nesfârșit. în alte zone ale Europei, burgheziile își manifestă nemulțumirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
a mai întâmplat de cinci ori până acum, această transmitere a puterii între două porturi se decide în mediul rural, pe câmpiile roditoare. Și asta pentru că pământul furnizează în continuare totul: hrană, îmbrăcăminte, unelte, lemn pentru energie și pentru construcția corăbiilor. Tot aici este produsă și renta funciară, ce finanțează industria și creează primele profituri. în 1768, un nou război de țesut inventat de Richard Arkwright și funcționând pe baza energiei apei curgătoare a râurilor îmbunătățește considerabil productivitatea în industria textilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
știu. Am comandat un pian din Franța și soția i-a învățat să cânte la pian și să vorbească englezește, iar eu le-am predat latina și matematica și am citit cu ei istorie. Acum amândoi știu să manevreze o corabie cu pânze, știu să înoate la fel de bine ca și băștinașii. Nimic din ceea ce e pe insulă nu le e străin. Copacilor noștri le-a mers bine și pe recifurile mele sunt scoici. Am venit acum în Tahiti ca să cumpăr o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care fusese cândva un om și apoi se trase îngrozit înapoi. Dar era orb! — Da. Orbise de aproape un an. LVII În acel moment al narațiunii ne-a întrerupt apariția dnei Coutras care fusese în niște vizite. Intră, ca o corabie cu pânzele umflate de vânt, o ființă impozantă, înaltă și bine făcută, cu un bust amplu și un început de obezitate, strânsă alarmant în chingi de corsetul rigid. Avea un nas îndrăzneț și coroiat și vreo trei rânduri bărbii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am amintit deodată de fiul lui Strickland și al Atei. Aftalsem că e un tânăr vesel și nepăsător. Cu ochii minții îl vedeam pe goeleta pe care muncea îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni de doc. Iar noaptea, când corabia înainta lin, mânată de o briză ușoară, iar matrozii se strângeau pe puntea superioară în timp ce căpitanul și călătorii se lăfăiau în șezlonguri fumându-și pipele, parcă-l vedeam dansând cu alți tineri, dansând nebunește în sunetele gâjâite ale armonicii. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate șira spinării. Era de neînchipuit ca râul Arno să fi fost navigabil, la câteva mile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În jur dezorientat. O adiere de vânt cald mătură puntea, ridicând dinspre bănci un suflu infect de putreziciune. - E ciumă la bord! șopti bargello, Încercând să se ferească cu mâna de duhoarea ce urca de pe jos. Dante clătină din cap. Corabia aceea trebuia să fi Înaintat cu mare precizie, cu o iscusință extremă, ca să urce pe cursul râului și să ajungă până acolo. Cum ar fi putut face așa ceva cu un echipaj bolnav? Nu, cu siguranță, alta era cauza acelei hecatombe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu făcea parte din echipaj. Cu siguranță nu era marinar. I-ai văzut mâinile? Și veșmintele? Era un pasager. Și toți erau deja morți când corabia a eșuat. În afară de unul. Arătă spre un scaun gol și spre una din cupele de pe masă, Încă plină. - Erau patru. Dar unul din ei nu a băut. Și uită-te acolo, adăugă el, arătând spre partea cealaltă a cabinei. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și-a ucis tovarășii, otrăvind provizia de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a urmat În aceeași prăpastie, șopti Dante. Să Încercăm mai degrabă să aflăm câte ceva despre corabie. Se uită În jur. În fundul cabinei, fixat de perete, era un scrin Întărit cu benzi de fier. Forțând cu vârful dăgii, smulse capacul din țâțâni. Înăuntru se afla un caiet Învelit În piele. Probabil jurnalul de bord. După o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grijă. Smulgeți o velă și faceți din ea un sac. - Și... cu dânșii? Poetul se uită În jur, nehotărât. Nu mai putea face nimic pentru acei nenorociți. Dar nu i-ar fi lăsat acolo să putrezească În lanțuri. - Dați foc corăbiei. Să se preschimbe Într-un rug funebru și fie ca Dumnezeul nostru și al lor să le primească Împreună sufletele, porunci el. Și să se știe cât mai puțin despre povestea asta, deocamdată. - Dar galera era goală. Nici o Încărcătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ne Întoarcem la cai, porunci Dante când văzu cum flăcările Începeau să atace chila navei. În timp ce se Îndepărtau, din Înaltul dunei, aruncă o ultimă privire. Limbi roșii se ridicau tot mai sus, pe măsură se focul se Înstăpânea peste chila corăbiei. Păreau niște degete care, din rugul funebru, se Înălțau către cer ca să ceară dreptate. Sau răzbunare. Zorii zilei de 6 august Ajunseră la Florența a doua zi, la primele ore, după un marș forțat de noapte care istovise oameni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pusese stăpânire pe el. În mai multe rânduri, bargello propusese să se facă un răgaz, Încurajat de bombănelile oamenilor săi. Însă Dante respinsese de fiecare dată această idee, mânat de o râvnă invincibilă de a termina cât mai repede. Rugul corăbiei ștersese urmele vizibile ale măcelului, Însă nu și dreptul acelor ființe de a fi răzbunate. Trebuia să găsească responsabilul, omul care fugise după comiterea acelei crime atroce. În fața lui se legăna sacul cu fragmentele mecanismului. Calul se smucea nervos Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o Încerca el. Își petrecuse toată ziua dinainte pradă unei febre populate cu vise. Se ridică În șezut. Odaia se rotea În jurul său, legănându-se precum corabia care Îi străbătuse vedeniile În chip obsedant. O chilă neagră, Înțesată de năluci, care se tot ridica la suprafață cu Încărcătura ei de fețe descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știu câta oară. Încredeți-vă În lucrarea noastră, o Credincioși ai Iubirii, și primiți-i din cele patru zări pe cei ce vin să Îndeplinească planul. Mai Întâi va fi ridicat noul Templu, apoi porțile sale magnifice. Ultima va sosi corabia, care aduce măsura cea de necrezut. Acolo se află cheia comorii lui Frederic, care deschide poarta Împărăției Luminii. Un pergament sigilat, fără indicarea destinatarului. Semn că acesta știa că va veni și Îl aștepta la magaziile stofelor, dacă o inspecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cerneala se diluase, făcând scrierea imposibil de citit. Descifră câteva nume de localități mediteraneene și o Înșiruire de mărfuri. Una din ultimele Însemnări reproducea câteva nume, poate membrii echipajului, urmate de o scurtă listă de reparații efectuate În Malta. O corabie creștină. Cu un echipaj neobișnuit, Însă, dacă numele acelea erau Într-adevăr ceea ce păreau să fie. Mulți francezi din Languedoc. Și apoi pasageri, indicați ca „oameni de peste mare”. Dar de ce ar fi trebuit o corabie creștină să transporte păgâni, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reparații efectuate În Malta. O corabie creștină. Cu un echipaj neobișnuit, Însă, dacă numele acelea erau Într-adevăr ceea ce păreau să fie. Mulți francezi din Languedoc. Și apoi pasageri, indicați ca „oameni de peste mare”. Dar de ce ar fi trebuit o corabie creștină să transporte păgâni, și nu ca sclavi la vâsle, ci găzduiți În cabina căpitanului? Și, În plus, sub acel Însemn macabru. Lor le fusese Încredințat tezaurul imperial. Și ce Însemna Împărăția Luminii? Și totuși, În scriere exista ceva inteligibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău părea să i se fi domolit. - La hanul Îngerului, ai zis... Atunci, să mergem. Poate că e timpul să reluăm dialogul Întrerupt pe corabia aceea. - Dar ți-am spus că omul e mort! - Iar eu vreau să stau de vorbă cu el. Tot Îi putem asculta mărturia mută, dacă suntem În stare să o pricepem. Între timp, se Îndreptase spre poarta bisericii, profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ajunsese Moartea, cel mai nedorit dintre oaspeți. Sau poate că Moartea Îi așteptase deja acolo, cu craniul gălbejit ascuns sub chipul unuia dintre ei. Și se pregătea să preia cârma vieților lor În turnul acela dărăpănat, așa cum făcuse odinioară pe corabia morților. Soarele Își Începuse coborâșul, Înroșind fațadele caselor. Ajuns În apropiere de Orsanmichele, Dante se gândi să o ia spre Torre della Castagna, pe lângă casele familiei Cerchi. Putea fi un prilej să Își salute repede rudele, care locuiau pe aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își aminti de astrolabul găsit de străjeri pe corabie. Îl căută În traistă. Acum, În plină lumină, observă că acele semne mărunte nu erau o decorațiune, ci niște incizii regulate de grade și de orbite. Pe margine, iarăși un șirag de caractere arabe. Un obiect alcătuit cu un rafinament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
așadar, Guido Bigarelli nu e singurul care a trecut pragul lui Hades Înainte de vreme? - Nu numai el. La câteva leghe la Apus de oraș a avut loc un masacru, poate pentru a acoperi o singură crimă. Asasinul a umplut o corabie Întreagă de cadavre. Arrigo deschise gura să mai pună o Întrebare, dar apoi Își strânse buzele ca și când s-ar fi răzgândit. - Ce este „Împărăția Luminii”? Îl Întrebă poetul pe nepusă masă. Celălalt se răsuci spre el cu un aer uluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făceau auzite din odăile de la primul etaj. După ce se asigură că Însoțitoarea sa, purtând vălul, era absolut de nerecunoscut, Dante pătrunse În curtea interioară, Îndreptându-se către vechiul impluvium, transformat În adăpătoare pentru caii clienților. Străvechiul mozaic de pe pardoseală, o corabie Înconjurată de delfini, continua să se ruineze sub copitele animalelor, Într-un naufragiu fără sfârșit. De acum, doar umbra formelor de odinioară mai apărea ici și colo, printre porțiunile desfundate, unde buruienele creșteau În voia lor. Aproape că ajunseseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Își acoperi ochii cu mâinile. Se pregătea să refuze din nou, când o nouă posibilitate Își deschise drum În mintea lui. - Care este ultimul vis al Împăratului? Ce se construia pe pământurile familiei Cavalcanti? Ce a venit de peste mări, pe corabia naufragiată? - Nu știu. E ceva de care se vorbește, printre Credincioșii Iubirii. Poate că e comoara sa ascunsă, În siguranță, ca Într-un leagăn de fetru. Dante căscă ochii. Între fetru și fetru: Fabio dal Pozzo folosise și el cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ieși În stradă În zori, după o scurtă odihnă, populată cu imagini neliniștitoare. Fețele viilor și ale morților se contopiseră Într-o comedie macabră, În care expresia zeflemitoare a lui Cecco se suprapunea peste rana cumplită a lui Bigarelli, iar corabia masacrului, ieșită din nou În larg, călătorea cu Încărcătura ei de cadavre spre tărâmurile dinspre apus. El Însuși parcă străbătuse o mare sărată pe care i se părea că Încă o mai simte pe buze. Chiar și Fecioara, prizonieră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alta, vestit de tăcerea ce se lăsa. - Așadar, Încă nu se știe nimic... termina de zis unul din cei patru. Omul care ședea În fața lui Îi reteză fraza cu un gest de supărare. - Mi se pare cu neputință ca o corabie Întreagă să dispară ca o nălucă. Și asta după ce a fost zărită până lângă coastă. - Dar, cel puțin, restul e În mâinile noastre. Și ne e mai de folos fierul decât lumina, replică primul, ridicând din umeri. - Și aurul mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]