991 matches
-
prăvăli la unison pe pardoseală și nimic nu va mai rămâne intact. Mi-a trebuit un mare efort de voință să mă aplec, cu băgare de seamă, să strâng cioburile, să mă holbez prin ochelari, de-a bușilea, prin toate cotloanele, ca nu cumva să fac vreun pocinog și mai mare, să fi omis vreun ciob ascuns, care să provoace mai știu eu ce răni groaznice cuiva din casă, a doua zi. îmi și imaginam scena: sânge șiroind abundent dintr-o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ibricul. Privi cu un zâmbet înghețat pe chip cioburile răspândite pe gresia portocalie, dârele de lichid maroniu care se strecurau prin tre plăcile de gresie, ca niște râme dizgrațioase care se tot lungeau, subțiindu-se, pentru a pătrunde în toate cotloanele, slobozind aburi pe nări. Dintr odată, frumoasa ei bucătărie, de care era atât de mândră și în care își petrecea cu atâta voluptate diminețile, devenise o cloacă - murdară și dezagreabilă, ba chiar de-a dreptul grețoasă, precum vizuina unui monstru
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Văzu cu mirare cicatricea adâncă de pe obraz. Ochii lui Eduard aveau o expresie greu de definit, de o încrâncenare lăuntrică aproape insuportabil de sus ținut cu privirea. în tăcerea care se lăsase se auzea doar o muscă bâzâind prin toate cotloanele. Clara se întoarse spre Bobo și continuă, opintit: După cât de ceremonios vorbea mustăciosul ăla despre tine, presupun că ești faimos și că ai avut multe expoziții, ai călătorit prin străinătate... Cred că sunt toți mândri de tine, mai ales fratele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
astfel ca să nu mi se infecteze rana Într-un târziu, careva dintre căutători a dat de moale, strigând: aici! și bălăcindu-se pe întunericul în care abia mai răzbătea lampa noastră de miner, a scotocit și a cobâlțăit în negre cotloane, până l-a extras pe Pamfil, aburcându-l șiroind de apă, moale și năucit, sus, pe geamblacul de unde căzuse, pe când se temenea, închinându-se la înjghebarea lui de Religie și la nesăbuita lui scornire, la care voia să ne năimească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pentru a se pierde în restul de pădure provenind din risipitul codru de altădată al Vlăsiei. Ieși și el în aerul rece, de afară, cu carafa de whisky în mână, asistând la manevrele Svetlanei, care izgonea pisicile agresive, aciuate prin cotloane de marmură, cu lovituri de mătură. Svetlana era înaltă și călită, având o inteligență aproape de paranormal, precum și o îngustime de vederi moștenită din familie. Fusese educată la Academia Ștefan Gheorghiu, însă vocația de comandant și severitatea prejudecăților izvorau din însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sculptată în chihlimbar, cu capac de argint masiv, închipuind bustul unui arab cu turban, din care începu să pâcâie, pe neaprinselea, și căutându-și, evident că în mod reflex, chibriturile, care, probabil, erau răspândite prin toate buzunarele și prin toate cotloanele trenciului albineț. Din când în când, scotea din buzunarul clasic al pantalonilor, plasat imediat sub curea, un ceas de aur, cât un ou de rață, pe care îl consulta cu nerăbdare. Nevastă-sa, o doamnă slăbuță, în costum de voiaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
debaralei găsește o sticlă prăfuită de țuică, aproape plină. Probabil e licoarea pentru "dureri de cap" a Rozaliei, ferită acolo de ochii soțului, care cunoștea năravul consoartei lui. O duce la gură și bea pe nerăsuflate. De undeva, dintr-un cotlon al memoriei, răsare chipul lui Valentin Papadopol. Tocmai luaseră bacalaureatul și sărbătoreau fericitul eveniment în fața primului lor Cointreau. Ridicase paharul la buze, dar Vali nu-l lăsase să dea pe gât băutura. "Bea măi cu dreapta, că altfel te îmbeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sunt remarcabile... Portretul lui Vsevolod Garșin stă mărturie pentru capacitatea lui Ilia Repin de a pătrunde adânc în sufletul prietenului său. Chipul scriitorului rus este pictat cu o virtuozitate și un echilibru coloristic remarcabile. Pictura, ascunsă până acum într-un cotlon al muzeului, nu este cu nimic mai prejos decât oricare alt portret al secolului al XIX-lea. Galeriile includ pentru prima oară cinci pictori americani: John Singer Sargent, James Whistler, Mary Cassatt, William Merrit Chase și Thomas Eakins. Cu excepția ultimului
Arta secolului al XIX-lea văzută din alte unghiuri by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8686_a_10011]
-
bine într-un palat." "Dar nu e un palat, zise ea, e o simplă casă de locuit ceva mai spațioasă." "Să zicem, deși nu văd cum poate fi mai frumos un palat..." "Asta da, un palat are prea multe coridoare, cotloane, noaptea și mie mi-ar fi frică să dorm în el." Prelungirea holului era de fapt o sufragerie, în mijloc avea o masă dreptunghiulară cu colțurile larg rotunjite, cu scaune înalte de piele, puteau sta la ea peste douăzeci de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acolo, se întorceau pe urmă gâfâind și mai coborau o dată, cel mult de două ori, mai mult nu făcea nimeni. E adevărat, râse ea, că ăla era adevăratul schi, fără întoarceri mecanizate, unii, cum ți-am spus, rătăceau aiurea prin cotloanele muntelui, se mai prăbușeau prin gropi, își mai rupeau cîte-un picior, îi mai mâncau lupii..." "Chiar?" "Daaa! făcu Suzy mereu veselă, muntele e mai primejdios decât marea, poți să te rătăcești, te poate prinde din senin o furtună... Pe mine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rupsese el de ea. Indivizi primejdioși, violenți și imprevizibili, care, deși nu mai sperau nimic, nu se puteau îndepărta de ființa iubită, asemeni acelor morți care, deși morți, nu se pot depărta de casă și hohotesc pe la uși sau prin cotloane speriind lumea, până ce e adus un medium care le explică în ce constă noua lor stare. Dar cine să-i explice unui părăsit că n-are nici un rost să mai dea târcoale celei care nu-l mai iubea?'' Uimitor era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în această lume plină de dipsomani, parchinsoniști și torționari. Nu bolile sânt rele, ci ceea ce ele potențează în om: violența neînfrînată de care, încercînd să ne apărăm, devenim jucăria soartei)... Știam însă că acum nu mai existau nicăieri pe pământ cotloane care să nu fi fost sau să nu fie cercetate. Un pustnic ar fi mai puțin singur în peștera sa (ar afla de el toți excursioniștii) decât într-un apartament așezat pe o stradă aglomerată, unde s-ar feri mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întrebată brutal dacă poate trăi cu tine fără să fiți absolviți de vinovăție." "S-o întrebăm!" "Bine, dă-i un telefon și invit-o aici. Semeni cu un italian dintr-un film, un cioban care se ascunde cu oile în cotloanele munților de teamă să nu fie prins și acuzat de un omor pe care nu el îl săvârșise. Era cu un băiat, un frate mai mic, care nu înțelegea de ce fugeau din moment ce nu erau vinovați. Și ciobanul îi dă, dus
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dar când se va topi zăpada da, și fără să fie nevoie de o divizie de milițieni, ci de un simplu cioban, sau tăietor de lemne, sau unul din acei excursioniști cărora tocmai asta le place, să cotrobăiască prin toate cotloanele munților. Și pe urmă, te întreb și eu: accepți să..." Da, știu ce vrei să întrebi. Doamna Culala are remușcări și, zice ca, n-ar mai putea fi fericită cu mine. Probabil că tot îl mai iubea pe fostul ei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ani de zile împotriva frigului și-a foametei, ascultasem cu un amestec de mândrie și satisfacție sute de bancuri cu nea’ Nicu și Leana și mă lăsasem purtat cu inconștiența vârstei de vise dintre cele mai îndrăznețe, bine ascunse în cotloanele unei memorii pe care mi-aș fi dorit s-o descarc, dăruind-o posterității: să trec Dunărea la sârbi pe la Calafat (deși habar n-aveam să înot, și nici orașul nu-l prea găseam pe hartă), să devalizez noaptea „Alimentara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Europa capitalismului murdar (ale cărei podele sau geamuri de metrou urmau să le spele), niște ratați. Diferența dintre noi creștea cu fiecare secundă, conversație sau litru de bere, și-mi făcea plăcere s-o văd și s-o apăs în cotloanele minții, unde viața mi-era organizată pentru următoarele trei cincinale. Desigur, zâmbeam alături de Cătălin, când înfigea liric șurubelnița în fundul câte unei domnișoare la „Perla“ sau la Romană; îl ajutam și pe Mihnea să iasă noaptea prin geamul din pod la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fac ce trebuie. Pe unii îi mai găseai prin bibliotecă, uitaseră să copieze ceva. Biblioteca arăta ca o catacombă. Hruba te îmbia mai degrabă la comemorări, decât la învățătură. Cărțile se lipeau de pereți, reci și îmbălsămate. Majoritatea putrezeau prin cotloane și adâncituri întunecoase, unde doar bibliotecarele cu vechime reușeau să se mai descurce; când răsfoiai paginile, n-ar fi mirat pe nimeni să cadă oase din ele. Nu întâlneai nici un calculator prin zonă. Titlurile se fereau de tine, le găseai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu pulverizator. Când Felicia se întorcea cu pâinicile calde sau caietul de cursuri, duhnea toată camera a lămâiță; Coco sărea prin cușcă, umed, pufos, decalcifiat. Ridicam din umeri, tandru ca un hitlerist. Și pe Felicia am pierdut-o undeva prin cotloanele memoriei, despărțiți de rutina studenției comuniste și sfârșeala clipelor petrecute împreună: semestre, luni, poate chiar ani; cine mai știe și cine mai are puterea să-și amintească? Altfel, diminețile Facultății de Filologie curgeau identic, fără oprire. Câțiva profesori încercau totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lumină și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi de oră înainte de miezul nopții, în cotloanele strâmte și întunecate ale minții lui Bidileanu Ovidiu, avea loc o explozie lirică, un delir prozodic țâșnit din ciocnirea accidentală a cine știe căror neuroni, ca o scânteie de baterie moartă: curentul punea motorul cerebral în funcțiune, apoi se descărca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scaun, privirea încremenea, în așteptarea stingerii. Mă simțeam ca o broască înainte de disecție. Și mai era un lucru. Cine desenase harta nebună de creiere, imagini și întâmplări, unde carnea se-amesteca cu hârtia și sângele cu cerneala, cotrobăise departe, prin cotloanele cele mai adăpostite ale pământului și neuronilor. Nu numai că nu mai știam cine sunt, dar nu-mi mai găseam nici țara. Trăiam într-o Românie pierdută, cu geometrie schimbată, ca o poveste spusă de mai multe ori, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căldura, duceai pantofii în bucătărie, sub aragaz, lângă perechile părinților. Și, pe lângă eroism, mai trebuia să pui și respectul. Cu cât ți-era mai greu, cu-atât știai că trebuie să te respecți mai mult. Rezistai. Undeva înăuntru, poate prin cotloanele surpate ale minții, poate prin dezechilibrele sufletului, ceva conta, te păstrai unic, valoros, important pentru tine și pentru cei care știau să te recunoască. Sensul se-afla acolo, gravat în certitudinea utilității. Erai cineva, pentru că știai împotriva a ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scot calculatoarele de pe mobile și nimeni nu vrea să lase bacșiș? De ieșit din țară, nu puteai să ieși decât dacă te-apucai de turnat. Dar nici n-aveai unde să te duci. Libertatea de mișcare? Ne mișcam liber prin cotloanele minții, ne deplasam printre paginile revistelor de benzi desenate, călătoream odată cu eroii cărților de aventuri; mi se părea suficient. Vara, ne găseai prin Retezat, Făgăraș sau la Olimp, în campingul ăla de pe faleză, cort lângă cort. Plecau seara pe brânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rece al dormitorului spre mintea mea de copil, se transforma într-o creatură ciudată și înspăimântătoare: Leu în Vodă. În rest, scrisoarea nu-mi spunea nimic. Nu știu cine scornise treaba cu numele, dar parcă lucrurile nu se legau și, undeva în cotloanele cele mai agitate ale creierului, beculețul de-alarmă rămânea aprins: nepotrivirea îmi părea grosolană și intenționată. Așa m-am hotărât să fac verificări pe cont propriu. Trebuia să mă confrunt singur cu propria biografie, s-o recunosc imediat, reală sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orarul, aș fi umblat la panourile din stații, schimbând denumirile și traseele, doar ca să-i înnebunesc pe polițiști și să debusolez toți călătorii, toată Austria. L-aș fi dus în cât mai multe direcții, cotindu-l și învârtindu-l prin cotloanele minții, ale Mittel-Europei și Balcaniei de Sud, până mi s-ar fi pierdut urma, undeva între depourile din Nusdorf și Piața Victoriei. Apoi, la momentul potrivit, aș fi sărit din el, nevăzut de nimeni. Atâta doar că eu aveam întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imperiale. Locul acestei reverențiozități cucernice este luat de spiritul polemic, în care nu ezită să își facă drum, printre argumente academice, și ironii mușcătoare. Călcând pe urmele pașilor făcuți de D. Prodan și L. Blaga, care au descins analitic în cotloanele gândirii politice românești din Transilvania secolului al XVIII-lea, ajungem la conturarea unei imagini generice asupra genezei și evoluției meandrice a conștiinței naționale în rândul românilor transilvăneni. Geneza ideii naționale ca sâmbure al conștiinței de sine românești a avut o
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]